Am, de la o vreme, diverse revelații privind felul în care mă văd oamenii. Acum o lună, o foarte bună prietenă mi-a spus că s-a lămurit în ce mă privește: sunt un om care nu ia absolut nimic în serios, nici măcar pe sine însuși. Și, trebuie să mărturisesc, i-am dat dreptate. Nu iau nimic în serios, nici măcar răul care mă împresoară, nici moartea care se tot apropie. E un mod de a scăpa de toate amenințările.
Astăzi, o altă bună prietenă mi-a zis pe facebook că iubește partea din mine care scrie poezii, dar că restul este, citez „ură, vulgaritate și venin”. Restul din mine, adică. Celelalte părți. I-am dat și ei dreptate, dar parțial. Pentru că nu sunt de acord cu două dintre cuvintele pe care le-a folosit - „restul” și „ură”. Sunt un tip vulgar și veninos, dar, în afară de spiritul pe alocuri poetic mai am vreo câteva părți care nu intră în această descriere. În plus, sunt incapabil de ură. Și acum să mă explic.
Ca absolvent de matematică, mi-a plăcut întotdeauna corectitudinea raționamentelor și am avut grijă să greșesc cât mai puțin atât în ceea ce scriu, cât și în ceea ce exprim prin viu grai. Bunăoară, țin foarte mult la ortografia limbii materne și pot spune că atunci când văd texte scrise greșit (un i în loc de doi, lipsa cratimei etc) simt un disconfort aproape fizic. Partea asta a mea nu se încadrează, sunt aproape sigur, nici la ură, nici la vulgaritate, nici la venin. Și cu asta am anulat acel „restul” despre care vorbește prietena mea. Nu tot restul este la mine „ură, vulgaritate și venin”. E ca la logica matematică - am găsit un contraexemplu. Cred însă că prietena mea va nuanța în felul următor: „toate celelalte părți care contează pentru mine dintr-un om sunt, în cazul tău, formate din ură, vulgaritate și venin”. Dacă va spune asta, voi fi nevoit să-i dau dreptate - mai puțin în legătură cu ura.
După cum am înțeles eu de-a lungul vieții, ura este un sentiment care poate foarte ușor să conducă la violență fizică și chiar la crimă. Cel care urăște se bucură când persoana care face obiectul urii sale are un eșec, un accident, se îmbolnăvește sau moare, își pierde averea etc. Ori eu nu am simțit niciodată, față de nimeni pe pământ, așa ceva. Au existat oameni care mi-au făcut numai necazuri, dar niciodată nu am avut față de ei ceea ce se numește ură. Mi-au fost cel mult indiferenți.
Pe de altă parte, au fost destui și cei care mi-au făcut bine. Trebuie să recunosc că nu am simțit față de ei ceea ce se constituie îndeobște în contrariul urii, adică iubire. Am simțit respect, am fost gata să fac la rându-mi ceea ce-mi sta în putință pentru a-i ajuta la nevoie etc. Iubirea este un cuvânt mare, uriaș și nu pot - eu, cel puțin - să-l simt așa, otova, pentru fiecare. Doar Iisus putea.
La fel e și cu ura. Nu știu ce-ar trebui să-mi facă cineva pentru a ajunge să-l urăsc. Pur și simplu nu știu ce e ura.
În rest, descrierea pe care mi-a făcut-o prietena mea este corectă: sunt un individ vulgar și veninos. Dar și aici există niște nuanțe. Întâi de toate, un om vulgar este așa în mai toate clipele vieții lui. N-o să-l auzi niciodată vorbind altfel decât prin intermediul înjurăturilor, al comparațiilor scârboase etc. Poate doar în fața autorităților să încerce un alt gen de exprimare. Ei bine, în acest sens eu nu sunt vulgar. Sunt doar capabil de vulgarități, pe care le și practic în anumite împrejurări speciale. De exemplu, dacă mă pilesc cu prietenii, vorbesc ca un porcar. Dacă sunt înjurat, știu să răspund - și o fac - în aceeași manieră. Dacă cineva îmi atacă valorile, nu mă dau în lături să-l numesc, de exemplu, mizerabil. Cam ăsta e nivelul meu de vulgaritate. Aș putea spune că sunt practicantul unor vulgarități ocazionale.
Cât despre venin, lucrurile stau asemănător. Sunt capabil să comit asocieri de idei, întorsături de frază, care pot fi extrem de neplăcute pentru cei care le primesc. Sunt un maestru al aluziilor, insinuărilor și răstălmăcirilor, dar, exact ca în cazul vulgarității, mă manifest ocazional și asta doar ca răspuns atunci când cineva dă măsura nerușinării de care este capabil.
Cu aceste nuanțe și precizări, mă declar de acord cu prietena mea care vede în mine, majoritar, un individ vulgar și veninos. Așa cum cred că ar spune ea, dacă sufletul meu n-ar fi corupt de aceste păcate - vulgaritatea și veninoșenia, atunci n-aș fi capabil de ele în nicio împrejurare. Sunt absolut de acord, numai că asta ar însemna să fiu un înger trăitor printre oameni. Nu sunt!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu