Se afișează postările cu eticheta Challenger. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Challenger. Afișați toate postările

luni, 17 martie 2014

O poveste cu profesorul Challenger a lui Conan Doyle (1)

Când a răcnit pământul    
Îmi amintesc vag că l-am auzit pe prietenul meu Edward Malone de la Gazette vorbind despre profesorul Challenger, cu care a participat la câteva remarcabile aventuri, sunt însă atât de ocupat cu propria-mi profesie, iar firma mea a fost copleşită într-atât cu comenzi, încât ştiu prea puţin despre ceea ce se întâmplă în lume, cu excepţia treburilor mele personale. În general îmi amintesc că Challenger era zugrăvit ca un geniu sălbatic, cu o fire violentă şi intolerantă. Am fost nespus de mirat când am primit de la el o scrisoare de afaceri, redactată în termenii următori:


joi, 13 iunie 2013

Lumea pierduta (8)

Avanposturile  îndepărtate  ale lumii noi
Prietenii noştri rămaşi acasă se vor bucura alături de noi, deoarece ne apropiem de ţinta călătoriei noastre şi, dintr-un punct de vedere cel puţin, am arătat că afirmaţiile profesorului Challenger sunt întemeiate. Ce e drept, nu ne-am urcat încă pe podiş, dar el se întinde în faţa ochilor noştri, şi până şi profesorul Summerlee e mai rezervat în felul lui de a fi. Nu că s-ar arăta dispus să admită, măcar o clipă, că rivalul său are dreptate, ci doar atât, că-i mai puţin încăpăţânat în veşnicele lui observaţii şi că cea mai mare parte a timpului stă cufundat într-o tăcere atentă. Totuşi trebuie să mă întorc îndărăt şi să reiau firul povestirii mele de unde l-am lăsat. Trimitem acasă pe unul din indienii noştri care-i bolnav şi-i încredinţez această scrisoare, deşi mă îndoiesc că e cu putinţă să ajungă vreodată la destinaţie.


vineri, 7 iunie 2013

Lumea pierduta (7)

Da, mâine vom dispărea în necunoscut...
Nu vreau să-i plictisesc pe cei cărora le va parveni această povestire cu o dare de seamă a luxosului nostru voiaj pe vaporul companiei Booth, nici nu vreau să vorbesc despre popasul nostru de o săptămână la Para (afară de faptul că aş dori să-mi arăt recunoştinţa faţă de Compania Pereira da Pinta, pentru preţiosul concurs pe care ni l-a dat în ce priveşte completarea echipamentului). Ţin totuşi să spun, în treacăt doar, câteva cuvinte despre călătoria noastră fluvială pe o apă înceată, largă, de culoarea argilei, pe un vapor cu aburi care era ceva mai mic decât cel care ne purtase peste Atlantic... 


luni, 3 iunie 2013

Lumea pierduta (6)

"Am fost biciul lui Dumnezeu!"

Lord John Roxton şi cu mine am luat-o după colţul străzii Vigo şi am trecut pe sub poarta mohorâtă a celebrului cuib de şoimi. La capătul unui coridor lung, de culoare cenuşie, noua mea cunoştinţă a deschis o uşă şi a întors un buton electric. Câteva lămpi cu abajururi colorate au răspândit în odaia încăpătoare, în pragul căreia eram, o lumină roşiatică. Am avut chiar din prag, privind de jur-împrejurul meu, impresia învăluitoare a unui confort extraordinar şi a unei rare eleganţe, asociate cu o impresie de bărbăţie. Întâlneai peste tot obiecte de lux aparţinând omului bogat şi de gust, aruncate cu nepăsarea şi cu dezordinea proprie celibatarului. Pe jos erau risipite blănuri bogate şi covoare în culori ciudate, cumpărate de la vreun bazar oriental. Tablouri şi gravuri, pe care până şi privirea mea nepricepută le putea recunoaşte ca fiind opere rare şi de mare preţ, atârnau greoi de-a lungul pereţilor. Schiţe reprezentând boxeri, dansatoare şi cai de curse stăteau alături de un senzual Fragonard, de un Girodet marţial sau de un visător Turner. 
 


miercuri, 29 mai 2013

Lumea pierduta (5)

Controversa
Prin dublul efect al zguduirii fizice, care se produsese după prima mea întrevedere cu profesorul Challenger, şi al zguduirii psihice, care urmase celei de a doua, m-am pomenit în Enmore Park destul de deprimat. In capul care mă durea nu se zbătea decât un singur gând: că auzisem lucruri adevărate, de o importanţă capitală, care îmi vor oferi, atunci când Challenger va binevoi, un reportaj extraordinar pentru "Gazette". O trăsură staţiona la capătul şoselei. Am sărit în ea şi m-am îndreptat spre biroul meu. McArdle era, ca de obicei, la postul lui.
 — Ei bine — a făcut el curios — ce mai nou? Parcă te-ai întoarce de la bătălie, tinere. Să nu-mi spui că ai luat iniţiativa!
 — La început am avut oarecare dificultăţi...


joi, 23 mai 2013

Lumea pierduta (2)

"Încearcă-ţi norocul cu profesorul Challenger!.."
Am avut întotdeauna, la ziar, o simpatie pentru şeful serviciului de ştiri, McArdle, un bătrânel roşcovan, ursuz şi adus de spate. La rândul meu, speram că nu-i eram antipatic. Bineînţeles, adevăratul meu şef era Beaumont. Dar acesta trăia în atmosfera eterată a unui soi de înălţime olimpiană, până unde nimic nu reuşea să se ridice decât dacă era cel puţin de importanţa unei crize internaţionale sau a unei remanieri de guvern. Îl vedeam din când în când pătrunzând în întunericul sanctuarului său: trecea singuratic şi maiestuos, cu ochii pierduţi, cu gândul la Balcani sau la Golful Persic. Plutea deasupra noastră, departe de noi. Noi nu-l cunoşteam decât pe McArdle, care îl reprezenta în faţa noastră. Când am intrat în biroul lui, bătrânelul mi-a făcut un semn uşor cu capul, ridicându-şi ochelarii până în creştetul său chel.
Conan


miercuri, 22 mai 2013

Lumea pierduta (1)

Azi se implinesc 154 de ani de la nasterea lui Arthur Conan Doyle, creatorul lui Sherlock Holmes. Pentru mine, insa, el este in primul rand autorul seriei de povesti cu profesorul Challenger, povesti pe care le-am citit, pe la 13 ani, in nestire - adica le-am tot recitit pana am ajuns sa stiu fragmente intregi pe de rost. Asa ca pentru a-l omagia pe Doyle, o sa urc incepand de azi cartea lui intitulata "The lost world".



După mine!