S-a întîmplat să găsim păstrăvii în
toane bune, adică porniţi pe vînătoare. Îndată ce sărutau musculiţele noastre
mincinoase din pleasna undiţei, unda de cristal a Frumoasei răspundea din
horbota şuvoiului fulgerarea argintie, şi unul după altul se zbăteau, aduşi
spre mal, peştii cu puncte roşii. Mărunţişul se alegea cu o spaimă şi, eliberat
îndată din prinsoarea delicată a cîrligului minuscul, ţîşnea spre adînc. În
coşuri, culcaţi pe pat de urzici, s-au strîns destui. Frumuşei, mărişori, dar
niciunul dintre cei voinici, pe care trebuie să-i joci şi să-i oboseşti pînă îi
poţi aduce în gura minciocului.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
Se afișează postările cu eticheta pastrav. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pastrav. Afișați toate postările
joi, 13 martie 2014
joi, 3 ianuarie 2013
Mici intamplari cu animale (124)
Pescuiam pe o vale
foarte accidentată, acoperită pe alocuri de cetinile molizilor de pe mal şi plină de căzături. Am încercat cu musca şi n-am avut decît
scîrbă. Cum trebuia să duc acasă păstrăvi (eram la o cabană şi proviziile se cam topiseră), şi cum nici nu mai încăpea în mine necazul cu atîtea
musculiţe
aninate şi
rupte prin cetină,
am pus cîrlig mare, am scurtat sfoara şi, prinzînd din nisip scarabeii, am început
să
pescuiesc cu momeala aceasta. Cîrligul mare şi afundat pînă la albie se mai prindea în
lemnele şi rădăcinile de pe fund, iar odată, cînd a rămas înfipt bine într-un trunchi înţepenit pe fundul unei
bulboane, n-am avut ce să-i fac, am tras şi am rupt struna. A rămas cîrligul în fundul apei, prins în trunchi.
Mi-a părut
rău
de el, era un cîrlig Hardy, de o factură specială, foarte prinzător.
miercuri, 14 noiembrie 2012
Mici intamplari cu animale (111)
În terenul de vînătoare
de la Valea Frumoasei erau multe „gloduri", unde veneau obişnuit
cerbii şi mistreţii să se
tăvălească.
Din urmele lăsate pe pămîntul moale din jur puteam
să stabilim ce jivine au cercetat aceste
locuri. Nicicînd n-am găsit urme de urs. Paznicii mă
asigură că ursul e alegător,
nu intră în mocirlă, nu-şi
murdăreşte în glod blana. Şi
el face baie, dar numai în apă curată.
Apoi întîmplarea a vrut să pîndesc şi
eu un urs în baie.
sâmbătă, 21 iulie 2012
Mici intamplari cu animale (57)
Şarpele la păstrăv
Şarpele de apă e acasă nu numai în bălţile de la cîmpie
şi în apele curgătoare de jos, ci urcă şi pînă sus în zona păstrăvului. Şi sînt chiar mulţi pe acolo. Sus, pe valea
Ierii, era o fabrică de cherestea, care îngrămădise lîngă apă un morman mare de deşeuri, rumeguş de lemn, aşchii. Era acesta, se vede, un loc bun, ales de şerpii de apă pentru năpîrlit. Am găsit acolo zeci de piei de şarpe de apă, lepădate.
miercuri, 4 aprilie 2012
Mici întâmplari cu animale (27)
Imblânziri (2)
Pentru pescarii cu undiţa din Cluj, valea Drăganului nu are pereche. În partea de jos joacă lipanii vînînd după musculiţele cele mai mici, îndată se învrîstează între ei şi păstrăvi, care apoi pun stăpînire pe şuvoaie şi bulboane pînă spre izvoarele din muntele înalt. Priveliştea se schimbă în faţa pescarului după fiecare cotitură a rîului, toate imagini de munte şi totuşi surprinzînd fiecare prin frumuseţea ei proprie.
Pentru pescarii cu undiţa din Cluj, valea Drăganului nu are pereche. În partea de jos joacă lipanii vînînd după musculiţele cele mai mici, îndată se învrîstează între ei şi păstrăvi, care apoi pun stăpînire pe şuvoaie şi bulboane pînă spre izvoarele din muntele înalt. Priveliştea se schimbă în faţa pescarului după fiecare cotitură a rîului, toate imagini de munte şi totuşi surprinzînd fiecare prin frumuseţea ei proprie.
Coborînd într-o înserare pe rîu în jos, unuia dintre cei ce
au avut norocul să
descopere încîntările unditului la păstrăvi i s-a alăturat un ţăran:
— Frumoşi peşti ai prins, domnule, dar niciunul nu-i ca cel din fîntînă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)