Mici intamplari cu animale (124)

Pescuiam pe o vale foarte accidentată, acoperită pe alocuri de cetinile molizilor de pe mal şi plină de căzături. Am încercat cu musca şi n-am avut decît scîrbă. Cum trebuia să duc acasă păstrăvi (eram la o cabană şi proviziile se cam topiseră), şi cum nici nu mai încăpea în mine necazul cu atîtea musculiţe aninate şi rupte prin cetină, am pus cîrlig mare, am scurtat sfoara şi, prinzînd din nisip scarabeii, am început să pescuiesc cu momeala aceasta. Cîrligul mare şi afundat pînă la albie se mai prindea în lemnele şi rădăcinile de pe fund, iar odată, cînd a rămas înfipt bine într-un trunchi înţepenit pe fundul unei bulboane, n-am avut ce să-i fac, am tras şi am rupt struna. A rămas cîrligul în fundul apei, prins în trunchi. Mi-a părut rău de el, era un cîrlig Hardy, de o factură specială, foarte prinzător. 

După mine venea pe lîngă apă şi se necăjea cu musca artificială prietenul meu I, care părea să fi pus jurămînt că nu se degradează să prindă păs­trăv nici cu rîme şi nici cu scarabei. Cînd ne întîlnim ca să pornim spre casă, îmi arată un păstrăv frumos, pe care l-a prins cu o musculiţă Baxmann, şi din gura căruia atîrnau zece centimetri de strună. În branhii avea înfipt adînc cîrligul meu Hardy şi sîngera. O eroare în ce priveşte identitatea cîrligului nu era posibilă. Nimeni nu pescuia pe aici în afară de noi, iar cîrligul Hardy era legat în strună gălbuie, de cea pe care o foloseam eu. Ce s-a întîmplat? Păstrăvul a dat de cîrligul cu scarabei, înfipt în trunchiul înecat. Se va fi necăjit mult pînă să-l smulgă şi să înghită îmbucătura bună... cu cîrlig cu tot. Dar cîrligul i s-a oprit în gît şi i s-a înfipt în branhii. În lăcomia lui, a uitat şi durere si struna care îi atîrna din gură, şi n-a putut rezista ispitei sa se avînte după musculiţă — de astă dată mincinoasă — pe care i-o sălta unda în faţa ochilor.