O istorioara a lui Jerome K. Jerome

Lucru foarte curios: ori de câte ori îmi arunc ochii pe vreo reclamă medicală, ajung inevitabil la concluzia că sufăr de boala respectivă, în forma ei cea mai virulentă. De fiecare dată, diagnosticul pare să corespundă întocmai tuturor senzaţiilor încercate de mine. Îmi amintesc cum m-am dus într-o zi la British Museum, ca să mă documentez cu privire la tratamentul unei uşoare indispoziţii ce mă tot sâcâia - cred că era vorba de boala fânului. Mi s-a adus cartea şi-am citit tot ce mă interesa. Apoi, aproape fără să-mi dau seama, am început să răsfoiesc alene paginile şi să studiez, într-o doară, bolile, una după alta.

Ce nu stim, ce nu vrem sa stim...

Un film antipatic (în viziunea lui Andrei Pleşu)

Acum o săptămînă, Televiziunea Română a oferit publicului un film din 2008 al politologului, scenaristului şi regizorului lituanian Edvins Snore. E vorba de un documentar despre istoria sovietică din perioada anterioară anului 1941, mai precis despre stalinismul anilor ’20 -’30 şi despre strînsa colaborare sovieto-germană de la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. Filmul e cutremurător pentru că pune în circuitul public informaţii trecute îndeobşte sub tăcere, pentru a nu leza onoarea marelui „aliat“ de la Răsărit şi efigia, de un roz triumfal, a comunismului.

Meciul secolului

Se pare ca ieri a avut loc in tara noastra un eveniment sportiv de interes cel putin european. Altfel nu se poate explica insistenta cu care televiziunile difuzeaza stirea cu pricina. Evenimentul s-a petrecut pe plaiuri moldave, acolo unde se intampla cam 90% din cazurile neobisnuite: copii legati cu lanturi de cocina porcului, batrani tinuti in tarcuri printre gratiile carora scot niste maini descarnate, batai intre soti care nu s-au mai trezit din betie de 40-50 de ani si multe multe altele. Ei bine, ieri s-a disputat acolo, in Moldova, meciul de fotbal Gloria Frumusica - Dante Botosani. Cele doua mari echipe s-au infruntat ce s-au infruntat, pana ce jucatorii uneia au considerat ca sunt trasi pe sfoara de catre arbitru si l-au batut de i-au sarit capacele. Presa titreaza in stilul caracteristic: Macel la Frumusica, Arbitru batut cu bestialitate samd.

Sunt curios daca huliganii di pi acel maidan vor fi sanctionati di catri autoritatili compitenti.

Jocul celor care nu se joacă niciodată

In poza asta este nimeni altul decat Joseph Goebbels - Ministrul Propagandei în vremea lui Hitler. Figura lui mi se pare emblematică pentru o categorie de oameni: cei care nu se joacă. 

Cum se iese din cuib

Ma uit si iar ma uit la finalul din "Zbor deasupra unui cuib de cuci".
Pana la urma, Bromden ridica panoul si iese. Bromden, da - ala-s chiar eu! Uite aici.

Observati cum scapa Bromden? Cat de simplu paseste peste pervaz si se tot duce? Daca facea James Cameron filmul asta, plecarea lui Bromden dura jumatate de ora, totul se prabusea si era cuprins de flacari, se tragea dupa el cu arme de toate calibrele, plus ca el lichida vreo 30 de pirpirii experti in karate. Norocul este ca filmul a fost facut de Milos Forman. Si cam de asta Forman e un mare regizor, iar Cameron e doar un mare "butaforist".

JC&MF

O scena dintr-un cuib de cuci

        — Mai las-o naibii, zice McMurphy. M-am săturat să vă privesc pe voi, un adevărat cârd de babe; când Cheswick şi cu mine o să ieşim cu forţa de-aici, pe Dumnezeul meu dacă n-am să bat uşa în piroane după noi. Voi, băieţi, mai şedeţi aici; mămicuţa voastră probabil că nu v-ar da voie să treceţi strada.

         — Zău? Aşa va să zică? Fredrickson s-a apropiat în spatele lui McMurphy. O să-ţi ridici pur şi simplu unul din bocancii ăia de bărbat dat dracului şi-o să culci uşa la pământ? Eşti tare, n-am ce zice.

         McMurphy nici nu se uită la Fredrickson; a aflat că acesta poate face pe nebunul din când în când, dar că nu-i vorba decât de maimuţăreală care păleşte la prima sperietură.

Despre imbecilitatea autorului

Încă de pe când aveam vreo 15 ani, mi-am dorit să beau un vin de Amontillado. Știți care, cel din povestea lui Edgar Allan Poe - "Balerca de Amontillado". 

Ei bine, ieri la Cordoba am ratat această ocazie unică. Am intrat într-un magazin de vinuri si l-am văzut: era chiar el, vinul sec de Amontillado, tras în sticle cu o formă mângâietoare. Costa 29 de euro o astfel de sticlă. Dar eu, în imbecilitatea mea greu de egalat și imposibil de întrecut, nu l-am cumpărat, zicându-mi că o să-l găsesc mai încolo, cu numai 25 de euro. Zgârcenie care nu mă caracterizează și care, de data asta, mi-a fost fatală. Nu am mai găsit nicăieri vinul de Amontillado.

Turnul purpuriu

Una dintre ultimele imagini luate la Granada, ieri, inainte de a pleca spre Benalmadena. Si inainte de a le vedea pe infulecatoarele din postul anterior.

O fi baut aici Albeniz cand a compus piesa cantata de Segovia?

Ascultati

Despartire grea

Iata la ce sunt nevoit sa renunt pentru a pleca in Romania, unde aud ca e frig, a nins si cenusiul a devenit mai intens.Dar ce sa fac, asta e: despartirile sunt grele.

Privelisti de la diferite nivele

Intr-o limba normala

Intr-o limba imposibila

Un moment ratat

Ce nu ne-a spus nimeni este ca in Catedrala din Sevilla poate fi vazut mormantul lui Cristofor Columb. Si pentru ca nu ni s-a spus, am ratat momentul intalnirii cu cel care a descoperit America si, peste timp, ne-a bagat pe toti in criza. Ma intreb acum de ce. Sa fie, oare, din cauza noului val de anti-americanism? O fi existand temerea ca se apuca vreun suparat si striga in dreptul mormantului "I spit on your grave!" si trece si la fapte?

Catedrala

Desi n-am nicio tragere de inima acum, cand mai am putin si decolez catre Bucuresti, o sa incerc sa aleg cateva poze pe care le-am facut vineri, in excursia la Sevilla si Gibraltar. 

Cel mai important obiectiv ne-a fost prezentat ca fiind Catedrala din Sevilla. Si, intr-adevar, pot spune ca este ceva cum nu mi-a mai fost dat sa vad. Nu stau sa fac descrieri poetice, o sa pun doar poze. Cine vrea amanunte, poate merge aici.

Asteptand sa intru in Catedrala

Imbulzeala la intrare

O poveste calatoare a lui Marquez

Drum bun, domnule preşedinte
Stătea pe banca de lemn, sub frunzele galbene din parcul solitar, contemplând lebedele prăfuite, cu ambele mâini sprijinite pe mânerul de argint al bastonului şi gândindu-se la moarte. Prima dată când a venit la Geneva, lacul era senin şi diafan, şi erau pescăruşi blânzi ce veneau să-i mănânce din mână, şi femei de inchiriat care păreau năluci la şase după-amiaza, cu volane de organza şi umbreluţe de mătase. Acum, singura femeie pe care putea s-o vadă, cât îl ajuta privirea, era o florăreasă de pe malul pustiu. Îi venea greu să creadă că timpul ar fi putut face asemenea ravagii nu doar în viaţa lui, ci şi în lume. Era un necunoscut în plus în oraşul necunoscuţilor iluştri. Purta costumul albastru-închis cu dungi albe, vesta de brocart şi melonul magistraţilor ieşiţi la pensie. Avea o mustaţă mândră de muschetar, părul bogat bătând în albăstriu cu onduleuri romantice, mâinile de harpist, cu verigheta de văduv pe inelarul stâng, şi ochii fără astâmpar. Singurul indiciu care-i trada starea sănătăţii era pielea ofilită. Dar chiar şi aşa, la şaptezeci şi trei de ani, continua să fie de o eleganţă impecabilă. În dimineaţa aceea totuşi se simţea la adăpost de orice vanitate. Anii gloriei şi ai puterii rămăseseră iremediabil în urmă, şi acum nu mai dăinuiau decât cei ai morţii.

Devalizarea

Sosit de pe traseul Benalmadena - Cordoba - Granada - Benalmadena. Ar fi de scris la greu, insa nu mai am forta. M-am uitat putin pe la mesaje, prin hotmail, prin Facebook etc. Maria nu mi-a scris nimic, so nu prea vad la ce sa mai stau. Oricum, primul lucru pe care l-am facut a fost sa devalizez dulapiorul din imagine:

PS Tipul care creste cai nu a fost cu noi. Oh!

Furculita in ventilator

Maine merg la Granada si Cordoba. Cred ca o sa am parte, in autocar, de compania unei familii de crescatori de cai, analfabeti, care o sa-mi amarasca intreaga zi. Au venit ieri si s-au inscris in toate excursiile. Azi dimineata, la micul dejun, am stat la cateva mese distanta de ei. Individul, inalt, mustacios si cu fata latareata, a vorbit continuu, pe un ton egal, despre ceea ce are el de gand sa faca in Spania si despre diverse intamplari cu cai, tarcuri si harnasamente. Apoi a povestit ceva in care eroul era un amic de-al lui, care trecuse prin Spania anul trecut. De vreo zece ori a rostit Malorca, adica M-a-l-o-r-c-a, ceva asemanator cu mahorca. In fine. La un moment dat s-a ridicat in picioare, a luat o furculita si s-a intins cu ea pana a reusit sa impunga cu ea ventilatorul. A mormait ceva si s-a asezat. Apoi a inceput sa vorbeasca despre vanturile pe care le va trage el daca va manca anumite preparate din cele oferite in restaurant. Cand deja nu mai puteam sa suport, au plecat. Dar era prea tarziu...

In asa ceva infigea crescatorul de cai furculita...

O prefata

Am dat, din intamplare, peste textul cartii mele "Multimi". Am postat candva poza de pe ultima pagina, cu Maria indreptandu-se de-a busilea catre o vitrina cu carti. Acum, iata si prefata:

In anul 2004, aflat in plina campanie electorala, actualul presedinte al Romaniei, Traian Basescu, isi ironiza astfel principalul adversar: “si-a gasit Adrian Nastase sa vorbeasca despre flota Romaniei, el care nu stie de ce pluteste vaporul!”. Ca fost marinar, lui Basescu i se potrivea cum nu se poate mai bine acest tip de atac. Nu stiu daca sageata lui si-a atins tinta, dar am convingerea ca multi dintre noi ne-am pus, cu acel prilej, intrebarea: “chiar, de ce o fi plutind vaporul”? Cei care au avut determinarea sa afle raspunsul, au deschis manualele de fizica ale elevilor, ori s-au documentat pe Internet – prilej pentru a-si reaminti Principiul lui Arhimede. 

Amanunte

Pequenitos

M-am saturat de haleala monotona din hotel, asa ca dupa ce voi ajunge in tara, voi face un drum fie la Gogol, fie la Costica, fie la ambii (adica doua drumuri) si voi prepara urmatoarea reteta:
MITITEI
1 kg carne de vaca de la ceafa, 200 g seu de vaca, piper, ienibahar, coriandru, cimbru, 3-4 catei de usturoi, sare,o lingurita cu varf bicarbonat.

Trei povesti ale lui Steve Jobs. Partea a treia

A treia poveste este despre moarte. Cand aveam 17 ani, am citit un text care spunea ceva de genul: "Daca traiesti fiecare zi ca si cum ar fi ultima din viata ta, la un moment dat vei avea dreptate". Citatul m-a impresionat si de atunci, pentru cei 33 de ani care au trecut, m-am uitat in oglinda in fiecare dimineata si m-am intrebat: "Daca astazi ar fi ultima zi din viata mea, as vrea sa fac ce fac astazi?". Si atunci cand raspunsul a fost "Nu" pentru mai multe zile la rand , am stiut ca trebuie sa schimb ceva. Ideea ca in curand o sa mor a fost cea care m-a ajutat sa fac cele mai importante alegeri in viata. Pentru ca aproape orice - toate asteptarile noastre, tot orgoliul, toate fricile referitoare la esec - toate aceste lucruri palesc in fata mortii, lasand afara singurul lucru care este cu adevarat important. Ideea ca o sa mori este cel mai bun mod in care poti evita capcana fricii ca ai ceva de pierdut. Esti deja dezbracat. Si nu exista niciun motiv pentru care sa nu-ti urmezi inima. 

Trei povesti ale lui Steve Jobs. Partea a doua

A doua poveste este despre dragoste si pierderi. Am fost norocos sa aflu ce imi place sa fac tanar fiind. Woz (Steve Wozniak) si cu mine am inceput povestea Apple in garajul parintilor mei cand aveam 20 de a ni. Am muncit din greu si in 10 ani Apple a ajuns sa creasca de la un garaj in care munceam noi doi la o companie care valora 2 miliarde de dolari si avea 4.000 de angajati. Tocmai ne lansasem cea mai noua creatie (computerul Machintosh), iar eu tocmai implineam 30 de ani. Apoi am fost concediat. Cum poti fi concediat de la o companie pe care tu ai infiintat-o? Ei bine, pe masura ce Apple a crescut, am angajat pe cineva, despre care credeam ca are talentul sa conduca Apple alaturi de mine, iar pentru primul an lucrurile au mers bine. Apoi viziunile noastre despre viitor au inceput sa fi divergente, asa ca el a pus piciorul in prag. Si atunci cand a facut-o, Consiliul nostru Director a stat alaturi de el.