Dezvinovățirea

O întâmplare foarte instructivă, povestită de un amic, arată că dacă vrei să trăiești liniștit nu trebuie să te bagi în niciun fel în ceea ce nu este legat exclusiv de tine. Pentru că sunt oameni care știu să facă din alb negru și viceversa, ca să te scoată, în cele din urmă, vinovat în locul lor. 

Povestea este despre o familie formată din mamă, tată și fiu. Mama este o femeie din cele care se consideră perfecte. Tot ce face ea este fără cusur, ea știe totul despre viață, este credincioasă, muncește la serviciu și acasă, crește copilul etc etc. Tatăl este un român șmecher, care știe să se învârtească, hâtru, leneș și băutor de calibru. Băiatul crește cu ei doi pe cap și vede cum tatăl, care-i este tot mai simpatic, este dăscălit zi de zi de nevastă, acuzat de păcate imaginare, terfelit etc. Femeii nu-i stă gura, are mereu ceva de zis, tot ce face soțul ei e greșit, nu-i mai spune demult pe nume când vorbește despre el - în loc de George a devenit „ăsta”, pronume rostit cu vădit dispreț.

Viața trece, cei doi soți îmbătrânesc și ies la pensie, băiatul își face o familie și se mută la casă nouă. La un moment dat, bătrânul cade la pat și nu se mai poate ridica. Este evident că nu mai are mult de trăit. Băiatul îl vizitează, stă cu el de vorbă, aduce doctori, iar aceștia îi spun realitatea: nu mai e nimic de făcut.

Intr-o zi, băiatul sosește și asistă la următoarea scenă: bătrânul, întins pe pat, cere un pahar cu vin. Femeia îl boscorodește - bețiv nenorocit, care toată viața a chinuit-o, care nici măcar acum nu vrea să înțeleagă, așa că nu o să primească nimic, să-și pună pofta în cui, o să ajungă în fundul iadului, așa că mai bine să se roage etc. Până la urmă, umple, totuși, un pahar cu vin și i-l duce la buze. Bătrânul nu apucă să bea nici cât încape într-o linguriță și nevastă-sa ia paharul, zicând că atâta e de-ajuns. 

În acest moment, intervine tânărul, care nu mai suportă să vadă așa ceva. O dojenește pe maică-sa  - mamă, nici chiar așa, de ce îl chinui, lasă-l măcar să bea un pahar, acum când nu mai are mult vrei dumneata să-l dezveți de băutură, hai, zău așa. Băiatul ia paharul și i-l dă bătrânului, care îl bea până la fund. Asta pare să-l întremeze puțin. Se ridică în șezut și povestește întâmplări din tinerețe. Apoi vrea să mănânce. Moartea s-a îndepărtat. Băiatul pleacă acasă. Bătrânul moare după trei zile.

Trec niște ani, bătrâna devine tot mai imposibilă, acum băiatul este prilej de nemulțumire continuă. Mai nimic din ce face nu e bine în ochii ei, nu îi pasă de ea, o lasă singură, vrea să se asigure că moare mai curând ca să-i moștenească bunurile. În cele din urmă vine vorba despre moartea bătrânului. Femeia este nemulțumită că a rămas fără bărbat - rău cu rău, dar mai rău fără rău, zice ea. Apoi, într-un fel de apoteoză a dezvinovățirii de sine, îi spune băiatului: „tu l-ai omorât, cu paharul ăla de vin pe care i l-ai dat”.