Despre curve și prostituate

O întrebare dificilă este următoarea: „ce este aceea o curvă?” Cei mai mulți oameni își închipuie că știu răspunsul: o femeie care își oferă trupul bărbaților contra cost. Dar aceasta este o opinie ușuratică și pripită. Femeia care face sex pentru bani se numește prostituată. Este adevărat că unii îi zic curvă, dar folosirea acestui cuvânt este abuzivă.

„Curvă” nu este același lucru cu „prostituată”. De foarte multe ori se spune despre câte un bărbat „este o curvă”. Și asta nu pentru că el face sex contra cost, ci, în general, pentru că este ipocrit, prefăcut, fățarnic. Acesta este sensul fundamental, nealterat, al substantivului „curvă”, care poate descrie deopotrivă bărbați și femei. O curvă de sex feminin nu este obligatoriu să fie prostituată, ea poate să nu facă sex contra cost, poate chiar să nu facă sex deloc. Calitatea de a fi curvă nu trebuie legată de sex. A face sex pentru bani poate fi, în anumite cazuri, singura cale prin care o femeie reușește să supraviețuiască. Alteori, unele femei sunt forțate să se prostitueze de către bărbați care le amenință. Este o dovadă de iresponsabilitate să le numești pe aceste femei curve. Ele sunt doar niște victime ale unor condiții de viață, ale unui sistem etc.

Așadar, o prostituată poate să nu fie curvă, după cum o curvă poate să nu fie prostituată. Cei mai mulți oameni pun, totuși, semnul egal între cele două categorii de persoane și, mai mult, prin „curvă” înțeleg în exclusivitate ființe omenești de sex feminin.

Marea diferență între „prostituție” și „curvie” este că din prima poți să ieși, așa cum ieși din starea de hoț. Există oameni care fură ceva împinși de foame. Ei sunt puși în aceeași oală cu cei care fură pentru că suferă de boala numită „cleptomanie”. Dar asta este o abordare unilaterală și fundamental greșită. Omul care fură împins de necesitatea de a supraviețui este omologul celui care face prostituție ca să-și hrănească copilul. Cleptomanul este omologul curvei. Dar omul împins de necesitate, de îndată ce reușește să-și găsească un job, sau primește o moștenire, încetează să mai fure și redevine un om pe care societatea actuală îl numește „normal”. Cleptomanul însă va fura în continuare, indiferent ce situație ar avea, pentru că furatul face parte din zestrea lui genetică. Nu-i putem spune cleptomanului, simplu, hoț și nu-l putem numi pe hoțul din necesitate cleptoman.

Are loc, în ce privește folosirea substantivului „curvă”, un fenomen interesant. Marea majoritate a femeilor se simt lezate când cineva folosește acest cuvânt, ca și cum li s-ar adresa lor personal. Exemplul pe care-l am în minte este legat de poezia mea cu titlul „Curve”, pe care l-am publicat în pagina unui grup literar. Ideea lui fundamentală este simplă: curvele rămân curve. Reproduc aici poezia, pentru a putea analiza corect ideile ei:

Curvele rămân curve, numai tu nu ai înţeles asta...
tot speri să fie altfel, vrei ca poveştile lor să fie adevărate,
vrei să le ajungi la suflet, să-l deschizi ca pe o conservă
şi crezi că o să găseşti înăuntru dantelării delicate...

Curve rămân ele când îşi pun capul pe pieptul tău,
când crezi că o fac din prea multă tandreţe şi duioşie,
când le mângâi părul mirosind ca păcatul cel dintru început
şi te gândeşti ah, ce multă iubire în inima lor trebuie să fie...

Curve rămân când fumează gânditoare, când cântă
arii din opere şi când recită cu dicție din poeții pribegi,
când le priveşti topit, ca un adolescent fără de prihană,
iar restul lumii are un sens pe care nu-l mai înţelegi.

Curvele rămân curve, eşti singurul care nu pricepe,
singurul care vrea să schimbe legile firii celei bătrâne,
şi nici nu visezi ce preț va trebui să plătești, pentru că ele,
curve rămân, aşa cum tigrul până la capăt tigru rămâne.

Versul final cred că lămurește el singur că persoanele către care trimite poezia sunt curvele și nu prostituatele. Tigrul rămâne tigru, orice s-ar întâmpla, în vreme ce prostituata își poate schimba condiția. La fel, curva rămâne curvă, așa cum cleptomanul rămâne cleptoman. 

Poezia face referire la persoanele care se îndrăgostesc de curve și pentru asta au un preț de plătit. Eu, fiind bărbat și având orientare heterosexuală, am scris o poezie despre curvele de sex feminin, exact ca atunci când scriu o poezie de dragoste și cea care mă inspiră este o femeie. Imediat ce am publicat-o, au apărut reacții din partea unor doamne și domnișoare, care m-au acuzat de misoginism, discriminare și alte păcate, mai mari sau mai mici. Unele dintre dumnealor au pus întrebarea dacă nu s-ar putea înlocui anumite cuvinte așa încât rezultatul să trimită la curvele de genul masculin și le-am răspuns că da și că mi se pare interesant. Cineva a propus chiar să înlocuim, pe rând, „curvă” cu „inginer, bărbat, politician, deputat, bărbat” și să vedem ce iese. Și, cum era de așteptat, a apărut și persoana foarte hotărâtă care a pus punctul pe i: poezia conține conotații negative, ideile sunt plate, tema nu e tratată cum se cuvine.
Desigur că au fost și persoane de sex feminin care au apreciat poezia și nu s-au sfiit să comenteze în acest sens, ceea ce arată, în opinia mea, că nu este totul pierdut. Însă chiar și așa, una dintre dilemele mele a rămas: de ce, totuși, cele mai multe femei, citind mesajul „curvele rămân curve”, au senzația că sunt vizate personal? De ce trebuie să reacționeze rapid, insistând pe faptul că această sentință le poate fi aplicată și bărbaților? De ce nu fac o analiză mai profundă și nu ajung la concluzia pe care am formulat-o eu la începutul acestui articol, anume „substantivul curvă poate descrie deopotrivă bărbați și femei”? Răspunsul mi l-a sugerat o prietenă de-a mea, cu care am discutat după ce-am văzut reacțiile de pe pagina grupului. 

E vorba de păcatul originar. La început, pe vremea când protopărinții noștri huzureau în Rai, cea care a acceptat vicleniile șarpelui a fost Eva. Deși Dumnezeu spusese că nu are voie, ea a mâncat din pomul cunoașterii și i-a dat și lui Adam. Urmarea? Izgonirea din Rai. Așadar, primul act de curvie a fost săvârșit de Eva, care încă și azi resimte vinovăția. 

Orice femeie, mi-a spus prietena mea, a făcut la un moment dat ceva pentru care i-a părut rău - poate a mințit, poate și-a înselat prietenul/soțul (fie și cu gândul), poate a zis una și a făcut alta - și a interpretat asta ca reminiscență a curviei primordiale - cea cu fructul oprit. Când realizează, femeia caută scăpare și cumva o găsește: se duce la un duhovnic, face o mică terapie cu prietenele, se roagă etc și, la un moment dat, vinovăția dispare, actul de curvie este uitat iar femeia este din nou împăcată cu sine. Și atunci vin eu cu poezia mea și zic „curva rămâne curvă”, făcând-o să-și reamintească actul acela de demult și inducându-i ideea unui gen de vinovăție eternă. 

Explicația mi se pare, trebuie să recunosc, seducătoare. 

Femeile care acționează în virtutea acestui instinct, ar trebui să și gândească, nu doar să simtă. Orice ai fi greșit (semnalat de propria conștiință), poate fi iertat, uitat, anulat. Au existat femei care din prostituate au devenit sfinte. Curva însă rămâne curvă, indiferent de sex - exact ca tigrul care nu regretă nimic din ceea ce face și rămâne el însuși până la capăt.