Ilustratii la Munchhausen

Aventurile baronului Munchhausen (16)

Călătorie prin lume, precum si alte minunate aventuri

Dacă ar fi să mă iau după privirile domniilor voastre, mai degrabă aş obosi eu povestindu-vă neobişnuitele întîmplări ale vieţii mele, decât dumneavoastră ascultându-mă.

Bunăvoinţa pe care mi-o arătaţi mă măguleşte prea mult ca să închei şirul povestirilor mele, aşa cum îmi propusesem, cu călătoria mea în lună. De aceea, mai ascultaţi, dacă aşa vă e placul, încă o poveste care seamănă cu cea de mai înainte în privinţa adevărului ei, dar este şi mai minunată, şi mai extraordinară ca cea dintâi.

Aventurile baronului Munchhausen (15)

A zecea aventură pe mare

V-am mai povestit cândva, domnii mei, despre o scurtă călătorie pe care am făcut-o în lună, unde m-am dus să-mi caut securea de argint. De atunci am mai fost încă odată acolo dar într-un fel mult mai plăcut. De data asta am stat îndeajuns ca să mă pot informa temeinic despre o mulţime de lucruri pe care vi le voi descrie pe cât îmi va îngădui memoria. Unei rude de-ale mele mai îndepărtate, îi intrase în cap un gărgăune, cum că trebuie să existe neapărat un neam de oameni care să se asemene ca mărime cu cei, zice-se, întâlniţi de Gulliver în Regatul Brobdignag. Pentru a-l descoperi, ruda mea a pornit într-o călătorie de studii rugându-mă s-o întovărăşesc. 

Aventurile baronului Munchhausen (14)

A noua aventură pe mare

O altă călătorie pe mare, din Anglia până în Indiile Răsăritene, am făcut-o în tovărăşia căpitanului Hamilton. Aveam cu mine un prepelicar care, fără să-l laud, preţuia mai mult decât greutatea lui în aur, fiindcă nu m-a înşelat niciodată. Într-o zi, când, după cele mai precise observaţii pe care le-am putut face, ne găseam cam la vreo trei sute de mile de ţărm, câinele a înlemnit deodată, ca şi cum ar fi simţit vânatul. L-am privit mirat vreun ceas întreg, după care le-am spus căpitanului şi tuturor ofiţerilor de pe bord că trebuie să fim pe aproape de ţărm, deoarece câinele meu simte vânatul.

Aventurile baronului Munchhausen (13)

A opta aventură pe mare

Nici vorbă că veţi fi auzit vorbindu-se de ultima călătorie de explorare a ţinuturilor arctice a căpitanului Phipps, astăzi lord Mulgrave. L-am întovărăşit pe căpitan, nu ca ofiţer, ci ca prieten. După ce am ajunspe o înaltă latitudine nordică, am pus mâna pe binoclul meu, pe care îl ştiţi din povestea călătoriei în Gibraltar, ca să mă uit la toate câte mă înconjurau. Căci, în treacăt fie zis, am socotit întotdeauna că e bine să te uiţi din când în când în jurul tău, mai ales dacă eşti plecat în călătorie. Cam la o jumătate de milă depărtare de noi plutea un gheţar cu mult mai înalt decât catargele noastre. Pe el am văzut doi urşi albi. Fiarele păreau a fi încleştate într-o luptă cumplită. Luându-mi fără zăbavă puşca pe umăr, pornii înspre sloiul de gheaţă.

Aventurile baronului Munchhausen (12b)

O călătorie la Gibraltar 2

Cu prilejul călătoriei mele - povestea el - am locuit vreme îndelungată în Anglia. Odată, pe când mă plimbam pe ţărmul mării, nu departe de Harwich, s-a năpustit deodată spre mine, cu toată furia, un fioros cal de mare. Nu aveam la mine altă armă în afară de praştie. Punând două pietre în ea, am ţintit cu atâta îndemânare în capul dihaniei, încât cu fiecare lovitură i-am scos câte un ochi. Apoi i-am sărit în spate şi am mânat-o înspre mare; vezi bine - odată cu vederea, dihania îşi pierduse şi sălbăticia, făcându-se blândă ca un miel.

Aventurile baronului Munchhausen (12a)

O călătorie la Gibraltar(1)

E de la sine înţeles că baronul a fost rugat, de câte ori s-a ivit prilejul, să-şi ţină făgăduiala dată şi să-şi urmeze povestirea prea folositoarelor şi hazliilor sale întâmplări. Şi, cu toate acestea, multă vreme l-au rugat în zadar, fiindcă avea deosebit de lăudabilul dar de a nu face nimic împotriva plăcerii sale. Şi mai avea obiceiul, cu atât mai lăudabil încă, de a nu se lăsa cu nimic abătut de la această rânduială. Dar iată că sosi şi seara mult dorită, când zâmbetul de voioşie cu care baronul asculta rugăminţile prietenilor săi, lăsă neîndoios să se înţeleagă că e din nou cuprins de inspiraţie şi că nădejdile prietenilor săi se vor împlini.

Aventurile baronului Munchhausen (11)

A şaptea aventură pe mare

După ce sfârşi de povestit aventura de mai sus, baronul nu mai zăbovi ci, ridicându-se de la masă, părăsi societatea, în cea mai bună dispoziţie. Totuşi, înainte de a pleca, le făgădui ascultătorilor să le povestească, la primul prilej nimerit, câteva din aventurile tatălui său, pe care cei de faţă le tot aşteptau cu înfrigurare. Şi le mai făgădui ca odată cu aceasta să le povestească şi alte întâmplări minunate.

Aventurile baronului Munchhausen (10)

A sasea aventură pe mare

După ce sfârşi de povestit călătoria prin Egipt, baronul încercă să se ridice şi să meargă la culcare. Dar fiindcă nu vroia să-i refuze cu totul pe ascultătorii săi, care-l aclamau şi-l copleşeau cu rugăminţi, le povesti câte ceva din isprăvile minunaţilor săi slujitori.

- De la călătoria mea în Egipt - începu el - ajunsesem alfa şi omega pentru sultan, înălţimea sa nici că mai putea să trăiască fără mine şi mă poftea fără greş la fiecare prânz şi cină.

Aventurile baronului Munchhausen (9)

A cincea aventură pe mare

Acum, domnii mei, fiindcă tot mai avem timp să mai bem o sticlă, vă voi povesti şi o altă întâmplare, foarte ciudată, petrecută cu câteva luni înainte de ultima mea întoarcere în Europa.

Sultanul, căruia îi fusesem prezentat atât de către ambasadorii Imperiului Romanic şi ai Imperiului Rus, cât şi de ambasadorul Franţei, m-a folosit, trimiţându-mă la Cairo într-o misiune de mare importanţă şi de aşa natură încât va trebui să rămână în vecii vecilor o taină.

Aventurile Baronului Munchhausen (8)

A patra aventură pe mare

Pe vremea când mă găseam în slujba turcilor, mă desfătam adeseori plimbându-mă cu barca pe Mare di Marmora. De acolo se deschide în faţa ochilor o minunată privelişte asupra întregului Constantinopol, cu seraiul sultanului cu tot. Într-o dimineaţă, pe când admiram frumuseţea şi limpezimea cerului, văzui plutind prin aer un obiect rotund, cam de mărimea unei bile de biliard, de care atârna ceva. Pusei atunci mâna pe cea mai bună puşcă a mea de vânătoare, cu ţeava cea mai lungă - puşcă fără de care nu ies niciodată şi nici nu plec în călătorii, o încărcai cu un glonte şi trăsei în obiectul rotund ce plutea prin văzduh. Zadarnic însă. Mai trăsei o dată, cu două gloanţe, dar nici de data asta nu făcui nici o ispravă. Abia la a treia împuşcătură, cu patru sau cinci gloanţe, izbutii să găuresc într-o parte obiectul acela, doborându-l.

Aventurile Baronului Munchhausen (7)

A treia călătorie pe mare

Odată, era cât p-aci să-mi găsesc pierzania în Marea Mediterană. Asta s-a întâmplat într-o după-amiază de vară. Tocmai mă scăldam în marea aceasta atât de plăcută, pe lângă Marsilia, când văzui repezindu-se înspre mine, cu mare iuţeală, un peşte uriaş, care îşi căscase gura ca să mă înghită. N-aveam mult timp de pierdut, iar ca să scap mi-era cu neputinţă. De aceea m-am ghemuit cât am putut mai tare, aducându-mi genunchii la gură şi cuprinzându-i cu braţele. Astfel, făcut ghem, am alunecat printre fălcile peştelui până în stomac.

Aventurile Baronului Munchhausen (6)

A doua aventură pe mare

În anul 1776 m-am îmbarcat la Portsmouth, pentru a pleca în America de Nord, pe un vas de război englez, de primă clasă, cu o sută de tunuri şi o mie patru sute de oameni.

V-aş putea povesti tot felul de isprăvi pe care le-am săvârşit în Anglia, dar le păstrez pentru un alt prilej. În treacăt, am să vă spun însă o întâmplare, oarecum mai hazlie decât celelalte; am avut plăcerea să-l văd pe rege trecând spre parlament, în trăsura de gală şi însoţit de un alai numeros. Pe capra trăsurii regale şedea, cu multă gravitate, un vizitiu cu o barbă nemaipomenit de mare, în care era tunsă din foarfeci stema englezească.

Aventurile Baronului Munchhausen (4)

Călătorie pe o ghiulea, o călătorie în lună şi alte povestiri minunate

Domnii mei, pe un om care s-a încumetat să încalece un bidiviu ca lituanianul meu, puteţi să-l credeţi că a fost în stare să facă şi altfel de minunăţii şi de isprăvi în ale călăriei, minunăţii şi isprăvi care, povestite de alţii, vi s-ar părea poate basme. Aşa, de pildă, tocmai asediam nu ştiu care oraş şi mareşalul ar fi vrut cu tot dinadinsul să aibă informaţii demne de crezare despre cele ce se petreceau în cetate. Era nespus de greu, ba, la drept-vorbind, aproape cu neputinţă de pătruns printre toate avangărzile, străjile şi meterezele. Şi nici nu era chip de găsit un om atât de dibaci, încât să poată duce la bun sfârşit o asemenea încercare.

Înflăcărat poate prea mult de dorinţa de a-mi îndeplini datoria, mă postai în grabă lângă unul dintre cele mai mari tunuri ale noastre, care tocmai trăgeau înspre cetate, şi ţâşti! sării deodată pe ghiulea, cu gândul de a mă lăsa purtat până dincolo de ziduri. Dar după ce făcui jumătate din drum prin aer călare pe ghiulea, îmi trecură tot felul de socoteli prin minte, care de care mai de seamă. "Hm! - îmi zisei în sinea mea - de intrat, intri tu în cetate, dar cum ai să ieşi de acolo? Şi ce are să se întâmple cu tine? Se va vedea îndată că eşti spion şi te vor atârna de cea mai apropiată spânzurătoare". Şi trebuie să vă spun că n-aveam nici un chef de o asemenea cinstire.

Aventurile Baronului Munchhausen (3)

Doi câini şi un cal

În toate aceste împrejurări, domnii mei, din care am scăpat cu bine, m-a ajutat întotdeauna întâmplarea, pe care am ştiut, prin vitejie şi prin prezenţă de spirit, să o întorc în folosul meu. Întâmplarea, vitejia şi prezenţa de spirit, luate laolaltă, fac, după cum toată lumea ştie, norocul vânătorului, al marinarului şi al ostaşului, însă ar fi un vânător, amiral sau general neprevăzător şi i s-ar putea aduce multe învinuiri aceluia care s-ar lăsa numai pe seama întâmplării sau a norocului fără să-şi însuşească toate meşteşugurile trebuincioase sau fără să-şi facă rost de sculele care să-i asigure izbânda. 

Aventurile Baronului Munchhausen (2)

Poveşti vânătoreşti

Las la o parte unele scene hazlii ce mi s-au mai întâmplat în împrejurări asemănătoare, pentru că am de gând să vă spun felurite poveşti de vânătoare dintre cele ce mi se par mai ciudate şi mai distractive. Cred că vă puteţi lesne închipui, domnii mei, cât am ţinut de mult, întotdeauna, la prietenii destoinici, care se pricep să preţuiască aşa cum se cuvine un teren de vânătoare neîngrădit. Despre felurimea divertismentelor pe care un asemenea loc mi le oferea, cât şi despre norocul obişnuit ce făcea să-mi izbutească orice ispravă, păstrez şi acum cele mai bune amintiri.

Aşa, într-o dimineaţă, pe când stăteam la fereastra iatacului meu, văzui un heleşteu mare din apropiere, cu totul şi cu totul acoperit cu raţe sălbatice. Cât ai clipi, am înhăţat puşca din colţ şi am coborât scara cu atâta grabă, încât m-am izbit cu faţa de canaturile uşii.

Aventurile Baronului Munchhausen (1)

O călătorie plină de peripeţii

Mi-am început călătoriile spre Rusia în toiul iernii socotind, pe bună dreptate, că îngheţul şi zăpada, scutind de cheltuieli deosebite prea grijuliile ocârmuiri, vor fi netezit drumurile din ţinuturile de nord ale Germaniei, Poloniei, Curlandei şi Liponiei, drumuri care, după descrierile tuturor călătorilor, sunt mai păcătoase chiar decât cele ce duc spre Templul Virtuţii. Am pornit-o călare, fiindcă aşa se călătoreşte cum nu se poate mai bine, atunci când nici calul şi nici călăreţul nu sunt de lepădat. Şi trebuie să mai adaug că acest mijloc de călătorie te scuteşte, pe de o parte, de ciorovăielile cu cine ştie ce cuviincios căpitan de poştă neamţ şi, pe de altă parte, te fereşte de a fi târât din crâşmă în crâşmă de setea nepotolită a surugiului. Eram îmbrăcat destul de uşurel, şi unde mai pui că gerul se făcea tot mai simţit cu cât înaintam spre nord-est. Vă puteţi închipui, deci, cum trebuie că-i mergea pe o astfel de vreme, într-un ţinut atât de aspru, bătrânelului neputincios pe care l-am văzut zăcând pe o câmpie pustie din Polonia, în bătaia crivăţului tăios, dârdâind de frig sub zdrenţele ce abia îi acopereau goliciunea trupului. Mi se rupea inima de milă uitându-mă la prăpăditul acela. Cu toate că îngheţase şi sufletul în mine, am aruncat peste bătrânel mantia mea de călătorie. Deodată am auzit un glas ce venea din înaltul cerului şi care, preţuindu-mi fapta cu o extraordinară mărinimie, a strigat:

"O, fiul meu, să mă ia naiba de nu ţi-oi răsplăti isprava asta!"