Înainte de a pleca la examenul de limba greacă, Vania Ottepelev
sărută pe rând toate icoanele. Stomacul i se închircea dureros, o suflare
îngheţată îl pătrundea până-n tălpi; inima îi zvâcnea şi i se strângea de
teama necunoscutului. Ce notă avea să ia astăzi? Trei sau doi? Se duse de vreo
şase ori la maică-sa, rugând-o să-l binecuvânteze, iar la plecare mai stărui odată
pe lângă mătuşa-sa să se roage pentru el. În drum spre liceu, dădu unui
cerşetor două copeici, socotind că ele îi vor răscumpăra neştiinţa şi
nădăjduind că Dumnezeu se va milostivi şi va face să nu-i cadă tocmai lui
numeralele cu blestematele lor tessaraconta şi octocaideca.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
Se afișează postările cu eticheta Cehov. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cehov. Afișați toate postările
luni, 7 ianuarie 2013
duminică, 23 decembrie 2012
O poveste din goana trenului a lui Cehov
O fire enigmatică
Un compartiment de clasa întâi.
Pe canapeaua îmbrăcată în catifea
zmeurie, stă pe jumătate întinsă o cuconiţă frumuşică. Evantaiul scump, cu
ciucuri, trosneşte în mânuţa ei, care-l strânge cu înfrigurare, pince-nez-ul
alunecă mereu de pe năsucul drăgălaş, broşa din piept se ridică şi se lasă întruna,
ca o barcă pe valuri. Cuconiţa este vădit tulburată… Pe canapeaua din faţa ei,
stă ataşatul special de pe lângă cabinetul guvernatorului, un tânăr scriitor
debutant, care publică în buletinul guberniei schiţe cu subiecte din viaţa
mondenă, pe care le intitulează „novelle”… Acum se uită în ochii ei, se uită
ţintă, cu un aer de cunoscător. Observă, studiază, prinde taina firii ei excentrice,
enigmatice, o descifrează… Îi vede ca în palmă sufletul, cu toate ascunzişurile
lui.
luni, 17 decembrie 2012
O poveste cu gulii a lui Cehov
Paznicul cărturar
Paznicul Filip stătea în mijlocul bucătăriei şi le făcea
celorlalţi morală. Doi feciori, vizitiul, două fete în casă, bucătarul,
bucătăreasa şi doi băieţi – copiii lui – ajutoare la bucătărie, ascultau. În
fiecare dimineaţă portarul le ţinea câte o predică; în dimineaţa aceea,
subiectul logosului său era cartea.
— Voi toţi trăiţi ca nişte porci, spunea el ţinându-şi în
mână şapca cu rozetă de paznic. Vă faceţi toată ziulica veacul pe aici – şi afar’
de neştiinţa voastră nu găseşte omul la voi nimic, nici urmă de civilizaţie.
Mişca joacă şaşchi, Matriona sparge alune, Nichifor se hlizeşte tot timpul.
Asta se cheamă minte? Aşa ceva nu face omul din deşteptăciune, ci din prostie.
N-aveţi niciun fel de înclinări intelectuale. Şi ştiţi de ce?
vineri, 7 decembrie 2012
Cehov - Triumful învingătorului
Triumful învingătorului
Povestea unui fost arhivar
În vinerea săptămânii de
lăsata secului, s-au dus cu toţii la Alexei Ivanîci Cozulin, să mănânce
blinele. Sigur că nu-l cunoaşteţi pe Cozulin şi pentru dumneavoastră el nu
înseamnă nimic, e un zero, dar pentru noi ăştia, care nu plutim în înălţimi
siderale, e un om mare, atotputernic şi de o adâncă înţelepciune.
Carevasăzică, s-au dus la el toţi cei ce alcătuiau – ca să zic aşa –
piedestalul lui. M-am dus şi eu cu tata.
joi, 29 noiembrie 2012
Cehov - La frizer
La frizer
E dimineaţă. Nu-s încă nici ceasurile şapte, şi Macar Cuzmici Bleostkin şi-a şi deschis frizeria. Nespălat, soios, dar îmbrăcat ca un fante, Macar Cuzmici, un tânăr de vreo douăzeci şi trei de ani, deretică de zor. La drept vorbind, nu prea are ce deretica, dar a asudat trebăluind. Când şterge cu cârpa, când râcâie cu unghia, când ocheşte pe perete o ploşniţă şi o dă jos. Frizeria e mică, îngustă, prăpădită. Pereţii de scândură sunt acoperiţi cu un tapet ce-ţi aminteşte o cămaşă de surugiu decolorată de soare. Între cele două ferestre cu geamuri murdare, lăcrămânde, se află o uşă subţire, firavă, scârţâitoare, deasupra căreia spânzură un clopoţel înverzit de umezeală, care tresare de la sine din când în când, fără pricină, scoţând un clinchet bolnav. Dacă te uiţi în oglinda agăţată pe unul dintre pereţi, te vezi cu un cap lungit, scâlciat din toate părţile în chipul cel mai nemilos. În faţa acestei oglinzi sunt raşi şi tunşi clienţii. Pe o măsuţă la fel de nespălată şi de soioasă ca şi Macar Cuzmici, se află expus tot dichisul: piepteni, foarfeci, brice, briantină de o copeică, pudră de o copeică şi colonie – generos botezată cu apă – tot de o copeică. De altfel, întreaga frizerie nu face mai mult de cincisprezece copeici.
E dimineaţă. Nu-s încă nici ceasurile şapte, şi Macar Cuzmici Bleostkin şi-a şi deschis frizeria. Nespălat, soios, dar îmbrăcat ca un fante, Macar Cuzmici, un tânăr de vreo douăzeci şi trei de ani, deretică de zor. La drept vorbind, nu prea are ce deretica, dar a asudat trebăluind. Când şterge cu cârpa, când râcâie cu unghia, când ocheşte pe perete o ploşniţă şi o dă jos. Frizeria e mică, îngustă, prăpădită. Pereţii de scândură sunt acoperiţi cu un tapet ce-ţi aminteşte o cămaşă de surugiu decolorată de soare. Între cele două ferestre cu geamuri murdare, lăcrămânde, se află o uşă subţire, firavă, scârţâitoare, deasupra căreia spânzură un clopoţel înverzit de umezeală, care tresare de la sine din când în când, fără pricină, scoţând un clinchet bolnav. Dacă te uiţi în oglinda agăţată pe unul dintre pereţi, te vezi cu un cap lungit, scâlciat din toate părţile în chipul cel mai nemilos. În faţa acestei oglinzi sunt raşi şi tunşi clienţii. Pe o măsuţă la fel de nespălată şi de soioasă ca şi Macar Cuzmici, se află expus tot dichisul: piepteni, foarfeci, brice, briantină de o copeică, pudră de o copeică şi colonie – generos botezată cu apă – tot de o copeică. De altfel, întreaga frizerie nu face mai mult de cincisprezece copeici.
luni, 12 noiembrie 2012
Cehov - Bucurie
Bucurie
Era douăsprezece noaptea.
Înfierbântat la culme, cu părul vâlvoi, Mitia Culdiarov dădu buzna
în locuinţa părinţilor săi şi începu să se plimbe ca un zănatic prin toate încăperile.
Bătrânii tocmai se culcau. Întinsă în pat, soră-sa isprăvea de citit ultima
pagină a unui roman. Fraţii lui, elevi de liceu, dormeau.
— De unde vii, ce-i cu tine? se mirară părinţii.
— Nu mă mai întrebaţi! Mi s-a întâmplat un lucru neaşteptat!
Dar absolut neaşteptat! E… e formidabil!
joi, 8 noiembrie 2012
Cehov - Oglinda care arată strâmb
Oglinda care
arată strâmb
Am intrat cu nevastă-mea în salon. Încăperea mirosea a muşchi şi a
igrasie. Când am luminat pereţii, care de un veac nu mai cunoscuseră decât bezna,
mii de şoareci şi guzgani au prins a fugi care-ncotro. Am tras uşa în urma
noastră şi uşoara adiere stârnită a făcut să foşnească hârtiile ce zăceau
maldăr prin unghere. Apropiindu-ne cu lumânarea, am văzut că erau manuscrise
vechi şi gravuri medievale. Pe pereţii înverziţi de vreme, atârnau portretele
strămoşilor. Privirea lor trufaşă, aspră, părea să-mi spună:
— Ar trebui să-ţi rupem urechile, băiete!
joi, 19 iulie 2012
O poveste a lui Cehov
Moartea unui slujbaş
Într-o seară neobişnuit de frumoasă, Ivan Dmitrici Cerveakov, un slujbaş neobişnuit de conştiincios, şedea în rândul al doilea de fotolii şi urmărea cu binoclul Clopotele din Corneville. Privea şi se simţea în culmea fericirii. Când deodată... În povestiri întâlnim adesea acest „când câteodată”, şi scriitorii au dreptate să-l folosească; viaţa este atât de plină de neprevăzut!... Când deodată faţa i se schimonosi, ochii îi ieşiră din orbite, răsuflarea i se tăie... luă binoclul de la ochi, se aplecă şi... hap-c-i-iu!!! strănută – aşa cum v-aţi dat şi dumneavoastră seama. Nicăieri nu este oprit să strănuţi. Strănută şi mujicii, şi prefecţii de poliţie, ba câteodată chiar şi consilierii intimi. Oricine strănută. Cerveakov nu se tulbură aşadar de fel ; îşi şterse liniştit nasul cu batista şi, fiind un om bine crescut, privi în jur, ca să vadă dacă nu cumva supărase pe cineva cu strănutul său. Şi deodată se tulbură cu adevărat: bătrânelul care şedea în faţa lui, în primul rând de fotolii, îşi ştergea grijuliu chelia şi ceafa, cu mânuşa, mormăind ceva. Cerveakov îşi dădu seama că bătrânelul nu era altul decât consilierul de stat Brizjalov, de la Ministerul Comunicaţiilor.
Într-o seară neobişnuit de frumoasă, Ivan Dmitrici Cerveakov, un slujbaş neobişnuit de conştiincios, şedea în rândul al doilea de fotolii şi urmărea cu binoclul Clopotele din Corneville. Privea şi se simţea în culmea fericirii. Când deodată... În povestiri întâlnim adesea acest „când câteodată”, şi scriitorii au dreptate să-l folosească; viaţa este atât de plină de neprevăzut!... Când deodată faţa i se schimonosi, ochii îi ieşiră din orbite, răsuflarea i se tăie... luă binoclul de la ochi, se aplecă şi... hap-c-i-iu!!! strănută – aşa cum v-aţi dat şi dumneavoastră seama. Nicăieri nu este oprit să strănuţi. Strănută şi mujicii, şi prefecţii de poliţie, ba câteodată chiar şi consilierii intimi. Oricine strănută. Cerveakov nu se tulbură aşadar de fel ; îşi şterse liniştit nasul cu batista şi, fiind un om bine crescut, privi în jur, ca să vadă dacă nu cumva supărase pe cineva cu strănutul său. Şi deodată se tulbură cu adevărat: bătrânelul care şedea în faţa lui, în primul rând de fotolii, îşi ştergea grijuliu chelia şi ceafa, cu mânuşa, mormăind ceva. Cerveakov îşi dădu seama că bătrânelul nu era altul decât consilierul de stat Brizjalov, de la Ministerul Comunicaţiilor.
vineri, 17 februarie 2012
O povestire a lui Cehov
GRASUL ŞI SLABUL
Doi prieteni
se întâlniră într-o gară de pe linia Nikolaevskaia. Unul era rotofei, celălalt
pirpiriu. Cel gras tocmai luase masa la restaurantul gării şi buzele, încă unsuroase,
îi luceau ca nişte vişine coapte. Mirosea a vin de Xeres şi a ,,Fleur d’Oranger“.
Slabul abia coborâse din vagon şi era încărcat cu geamantane, boccele şi cutii
de carton. Mirosea a şuncă şi a drojdie de cafea. In spatele lui venea nevastă-sa,
o femeie firavă, cu bărbia ascuţită, şi fiul său, elev de liceu, un băiat
înalt, cu o pleoapă puţin lăsată pe un ochi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)