O poveste cu examene a lui Cehov

Păţania unui modernist

Înainte de a pleca la examenul de limba greacă, Vania Ottepelev sărută pe rând toate icoanele. Sto­macul i se închircea dureros, o suflare îngheţată îl pătrundea până-n tălpi; inima îi zvâcnea şi i se strân­gea de teama necunoscutului. Ce notă avea să ia as­tăzi? Trei sau doi? Se duse de vreo şase ori la maică-sa, rugând-o să-l binecuvânteze, iar la plecare mai stărui odată pe lângă mătuşa-sa să se roage pentru el. În drum spre liceu, dădu unui cerşetor două co­peici, socotind că ele îi vor răscumpăra neştiinţa şi nădăjduind că Dumnezeu se va milostivi şi va face să nu-i cadă tocmai lui numeralele cu blestematele lor tessaraconta şi octocaideca.

O poveste din goana trenului a lui Cehov

O fire enigmatică

Un compartiment de clasa întâi.

Pe canapeaua îmbrăcată în catifea zmeurie, stă pe jumătate întinsă o cuconiţă frumuşică. Evan­taiul scump, cu ciucuri, trosneşte în mânuţa ei, care-l strânge cu înfrigurare, pince-nez-ul alunecă mereu de pe năsucul drăgălaş, broşa din piept se ridică şi se lasă întruna, ca o barcă pe valuri. Cuconiţa este vădit tulburată… Pe canapeaua din faţa ei, stă ataşa­tul special de pe lângă cabinetul guvernatorului, un tânăr scriitor debutant, care publică în buletinul guber­niei schiţe cu subiecte din viaţa mondenă, pe care le intitulează „novelle”… Acum se uită în ochii ei, se uită ţintă, cu un aer de cunoscător. Observă, studiază, prinde taina firii ei excentrice, enigmatice, o desci­frează… Îi vede ca în palmă sufletul, cu toate ascun­zişurile lui.

O poveste cu gulii a lui Cehov

Paznicul cărturar

Paznicul Filip stătea în mijlocul bucătăriei şi le făcea celorlalţi morală. Doi feciori, vizitiul, două fete în casă, bucătarul, bucătăreasa şi doi băieţi – copiii lui – ajutoare la bucătărie, ascul­tau. În fiecare dimineaţă portarul le ţinea câte o pre­dică; în dimineaţa aceea, subiectul logosului său era cartea.

— Voi toţi trăiţi ca nişte porci, spunea el ţinându-şi în mână şapca cu rozetă de paznic. Vă faceţi toată ziulica veacul pe aici – şi afar’ de neştiinţa voastră nu găseşte omul la voi nimic, nici urmă de ci­vilizaţie. Mişca joacă şaşchi, Matriona sparge alune, Nichifor se hlizeşte tot timpul. Asta se cheamă minte? Aşa ceva nu face omul din deşteptăciune, ci din pros­tie. N-aveţi niciun fel de înclinări intelectuale. Şi ştiţi de ce?

Cehov - Triumful învingătorului

Triumful învingătorului

Povestea unui fost arhivar

În vinerea săptămânii de lăsata secului, s-au dus cu toţii la Alexei Ivanîci Cozulin, să mănânce blinele. Sigur că nu-l cunoaşteţi pe Cozulin şi pentru dumneavoastră el nu înseamnă nimic, e un zero, dar pentru noi ăştia, care nu plutim în înălţimi side­rale, e un om mare, atotputernic şi de o adâncă înţe­lepciune. Carevasăzică, s-au dus la el toţi cei ce alcătuiau – ca să zic aşa – piedestalul lui. M-am dus şi eu cu tata.

Cehov - La frizer

La frizer
E dimineaţă. Nu-s încă nici ceasurile şapte, şi Macar Cuzmici Bleostkin şi-a şi deschis frizeria. Nespălat, soios, dar îmbrăcat ca un fante, Macar Cuzmici, un tânăr de vreo douăzeci şi trei de ani, deretică de zor. La drept vorbind, nu prea are ce dere­tica, dar a asudat trebăluind. Când şterge cu cârpa, când râcâie cu unghia, când ocheşte pe perete o ploş­niţă şi o dă jos. Frizeria e mică, îngustă, prăpădită. Pereţii de scân­dură sunt acoperiţi cu un tapet ce-ţi aminteşte o că­maşă de surugiu decolorată de soare. Între cele două ferestre cu geamuri murdare, lăcrămânde, se află o uşă subţire, firavă, scârţâitoare, deasupra căreia spân­zură un clopoţel înverzit de umezeală, care tresare de la sine din când în când, fără pricină, scoţând un clinchet bolnav. Dacă te uiţi în oglinda agăţată pe unul dintre pereţi, te vezi cu un cap lungit, scâlciat din toate părţile în chipul cel mai nemilos. În faţa acestei oglinzi sunt raşi şi tunşi clienţii. Pe o măsuţă la fel de nespălată şi de soioasă ca şi Macar Cuzmici, se află expus tot dichisul: piepteni, foarfeci, brice, brian­tină de o copeică, pudră de o copeică şi colonie – ge­neros botezată cu apă – tot de o copeică. De altfel, în­treaga frizerie nu face mai mult de cincisprezece co­peici.

Cehov - Bucurie

Bucurie

Era douăsprezece noaptea.

Înfierbântat la culme, cu părul vâlvoi, Mitia Culdiarov dădu buzna în locuinţa părinţilor săi şi începu să se plimbe ca un zănatic prin toate în­căperile. Bătrânii tocmai se culcau. Întinsă în pat, soră-sa isprăvea de citit ultima pagină a unui roman. Fraţii lui, elevi de liceu, dormeau.

— De unde vii, ce-i cu tine? se mirară părinţii.

— Nu mă mai întrebaţi! Mi s-a întâmplat un lucru neaşteptat! Dar absolut neaşteptat! E… e formidabil!

Cehov - Oglinda care arată strâmb

Oglinda care arată strâmb

    Am intrat cu nevastă-mea în salon. Încăperea mirosea a muşchi şi a igrasie. Când am lumi­nat pereţii, care de un veac nu mai cunoscuseră decât bezna, mii de şoareci şi guzgani au prins a fugi care-ncotro. Am tras uşa în urma noastră şi uşoara adiere stârnită a făcut să foşnească hârtiile ce zăceau maldăr prin unghere. Apropiindu-ne cu lu­mânarea, am văzut că erau manuscrise vechi şi gra­vuri medievale. Pe pereţii înverziţi de vreme, atârnau portretele strămoşilor. Privirea lor trufaşă, aspră, pă­rea să-mi spună:

     — Ar trebui să-ţi rupem urechile, băiete!    

O poveste a lui Cehov

Moartea unui slujbaş
Într-o seară neobişnuit de frumoasă, Ivan Dmitrici Cerveakov, un slujbaş neobişnuit de conştiincios, şedea în rândul al doilea de fotolii şi urmărea cu binoclul Clopotele din Corneville. Privea şi se simţea în culmea fericirii. Când deodată... În povestiri întâlnim adesea acest „când câteodată”, şi scriitorii au dreptate să-l folosească; viaţa este atât de plină de neprevăzut!... Când deodată faţa i se schimonosi, ochii îi ieşiră din orbite, răsuflarea i se tăie... luă binoclul de la ochi, se aplecă şi... hap-c-i-iu!!! strănută – aşa cum v-aţi dat şi dumneavoastră seama. Nicăieri nu este oprit să strănuţi. Strănută şi mujicii, şi prefecţii de poliţie, ba câteodată chiar şi consilierii intimi. Oricine strănută. Cerveakov nu se  tulbură aşadar de fel ; îşi şterse liniştit nasul cu batista şi, fiind un om bine crescut, privi în jur, ca să vadă dacă nu cumva supărase pe cineva cu strănutul său. Şi deodată se tulbură cu adevărat: bătrânelul care şedea în faţa lui, în primul rând de fotolii, îşi ştergea grijuliu chelia şi ceafa, cu mânuşa, mormăind ceva. Cerveakov îşi dădu seama că bătrânelul nu era altul decât consilierul de stat Brizjalov, de la Ministerul Comunicaţiilor.

O povestire a lui Cehov

GRASUL ŞI SLABUL     

Doi prieteni se întâlniră într-o gară de pe linia Nikolaevskaia. Unul era rotofei, celălalt pirpiriu. Cel gras tocmai luase masa la restaurantul gării şi buzele, încă unsuroase, îi luceau ca nişte vişine coapte. Mirosea a vin de Xeres şi a ,,Fleur d’Oranger“. Slabul abia coborâse din vagon şi era încărcat cu geamantane, boccele şi cutii de carton. Mirosea a şuncă şi a drojdie de cafea. In spatele lui venea nevastă-sa, o femeie firavă, cu bărbia ascuţită, şi fiul său, elev de liceu, un băiat înalt, cu o pleoapă puţin lăsată pe un ochi.