Povestiri din volumul Cuore (9)

Naufragiul

Sunt câţiva ani de atunci. Într‑o dimineaţă de decembrie, un vapor mare părăsea portul Liverpool şi pornea spre insula Malta. Pe el se aflau peste două sute de persoane, socotindu-i şi pe cei şaptezeci de marinari ai echipajului. Căpitanul şi mai toţi marinarii erau englezi.

Printre călători se aflau şi câţiva italieni: trei doamne, un preot şi o trupă de muzicanţi. Vremea era întunecoasă.

Povestiri din volumul Cuore (8)

De la Apenini la Anzi

Sunt mai mulţi ani de atunci. Un băiat genovez de vreo treisprezece ani, fiul unui lucrător, a plecat din Genova spre America, singur singurel, ca să-şi caute mama. Aceasta se dusese cu doi ani înainte la Buenos‑Aires, capitala republicii Argentina, cu scopul de a intra în serviciu, într‑o casă înstărită, ca să câştige astfel în scurt timp, atât cât îi trebuia ca să‑şi scoată familia din datorii şi din sărăcia în care căzuse din cauza mai multor necazuri care o loviseră.

Povestiri din volumul Cuore (7)

Virtute cetăţenească
La orele douăsprezece punct, eram toţi cu profesorul di­naintea primăriei, ca să vedem cum i se dă înmînează "Virtutea cetăţenească" unui copil care salvase pe un camarad al său din Pad, unde era să se înece. Un steag mare tricolor fâlfâia pe balconul faţadei.

Intrarăm în curtea primăriei. Era înţesată de lume. Vă­zurăm în fundul curţii o masă învelită cu postav roşu, hârtii deasupra, şi, în jurul mesei, un rând de fotolii poleite, pen­tru primar şi pentru consilieri.

În dosul fotoliilor erau uşierii primăriei, îmbrăcaţi în tu­nici albastre şi cu ciorapi albi. La dreapta, în curte, se afla rânduită în şir, o companie din garda municipală. Soldaţii din acea companie aveau multe decoraţii. Alături de ei era o companie de grăniceri. În partea cealaltă erau pomperi în uniformă de sărbătoare şi mulţi soldaţi, care veniseră acolo numai ca să privească; vânători, călăraşi, tunari.

Povestiri din volumul Cuore (6)

Sânge romaniol

În seara aceea, casa lui Ferruccio era mai liniştită ca de obicei. Tatăl său, care ţinea o prăvălioară de mărunţişuri se dusese la Forli, ca să facă târguieli şi luase şi pe nevasta sa, şi pe copila cea mai mică, Lizetta, pe care urma s‑o arate unui doctor, fiindcă suferea de ochi. Lăsase vorbă că o să se întoarcă tocmai a doua zi. Era aproape de miezul nopţii şi femeia care venea să slujească la ei cu ziua, plecase de cu seară; nu rămăsese acasă decât bunica, paralizată la picioare, şi Ferruccio, un băiat de vreo treisprezece ani.

Casa era numai cu un etaj şi da în drumul cel mare; la o bătaie de puşcă de un sat aproape de Forli, orăşel din Romagna. Alături era o casă părăsită, din cauză că arsese cu două luni mai înainte şi pe uşa ei se mai zărea încă firma unui han.

În dosul căsuţei era o grădiniţă de zarzavaturi, împrej­muită cu un gard, care avea o portiţă de lemn. Uşa prăvăliei, care servea şi de intrare, dădea în drum. Jur împrejur se întindea câmpia singuratică şi livezi de duzi.

Era către miezul nopţii. Ploua şi sufla un vânt straşnic.

Povestiri din volumul Cuore (5)

Infirmierul tatii

În dimineaţa unei zile ploioase de martie, un băieţel îm­brăcat ţărăneşte, ud până la piele şi stropit de noroi, cu o le­gătură de rufe la subţioară, bătu la poarta unui spital din Neapole. El dete o scrisoare portarului care îi deschise şi-l întrebă de tatăl său. Avea un chip frumos, oval şi oacheş, nişte ochi negri, gânditori, şi printre buzele lui groase şi puţin despărţite una de alta, se zăreau două rânduri de dinţi albi ca laptele.

Venea dintr‑un sat din împrejurimile Neapolelui. Tatăl său, care plecase de acasă cu un an mai înainte, ca să caute de lucru în Franţa, se întorsese în Italia, debarcase de curând la Neapole şi se îmbolnăvise îndată foarte greu; abia putuse să înştiinţeze familia despre întoarcerea şi intrarea lui în spital. Nevasta sa, disperată la primirea unei astfel de ştiri, neputând să se mişte de acasă, pentru că avea o copilă bol­navă şi da să sugă unui băieţel, trimisese la Neapole pe băiatul cel mai mare, spunându‑i să îngrijească el de tata, cum zice poporul napolitan.

Povestiri din volumul Cuore (4)

Micul toboşar sard

În ziua de 21 iulie 1848, cea dintâi zi a bătăliei de la Custoza, vreo şaizeci de soldaţi dintr‑un regiment de infanterie, din armata noastră, fură trimişi să ocupe o casă părăsită de pe un deal.

De‑abia sosiţi, se văzură deodată atacaţi de două compa­nii de austrieci, care năvăliră pe neaşteptate din mai multe părţi.

O ploaie de gloanţe îi sili să se adăpostească şi să se bari­cadeze cât mai curând în casa părăsită, după ce lăsară pe câmpie câţiva morţi şi răniţi.

Îndată ce înţepeniră bine uşile cu drugi de fier, soldaţii alergară pe la ferestre, la amândouă etajele, şi începură un foc des şi bine îndreptat împotriva asaltatorilor. Aceştia se apropiau încetul cu încetul, rânduiţi în semicerc, răspun­zând şi ei tot cu aceeaşi tărie.

Povestiri din volumul Cuore (3)

Micul copist florentin

Giulio urma în clasa a IV‑a primară. Era un băiat drăguţ, cam de doisprezece ani, alb la faţă şi cu părul negru. Era fiul cel mai mare al unui slujbaş de la căile ferate, care, având copii mulţi şi leafă puţină, trăia în nevoie şi în lipsă.

Tatăl său îl iubea şi era foarte bun cu el, dar era cât se poate de straşnic în privinţa învăţăturii, căci dorea ca fiul său să fie curând în stare să‑i vină în ajutor pentru întreţinerea familiei şi, cu toate că băiatul învăţa bine, tot îl îndemna să înveţe şi mai bine.

Bietul om era cam în vârstă, şi munca silită ce‑şi impu­sese, îl îmbătrânise înainte de vreme. Măcar că se simţea sleit de puteri, totuşi lucra şi în orele ce‑i rămâneau libere de la obositorul lui serviciu, pentru ca familia să nu fie lipsită de nimic. De aceea îşi petrecea o parte din noapte scriind.

Povestiri din volumul Cuore (2)

Micul cercetaş lombard

Într-o frumoasă dimineaţă de iunie — aceasta se petrecea în anul l859, în timpul războiului pentru eliberarea Lombardiei — la cîteva zile după bătăliile de la Solferino şi San Martino, în care francezii şi italienii îi învinseseră pe austrieci, un mic pluton de cercetaşi călări ieşi din Saluzzo, luînd-o la pas pe o cărare singuratică ce ducea spre liniile duşmanului, iscodind cu grijă locul jur împrejur.

Plutonul se afla sub comanda unui ofiţer şi a unui sergent. Toţi priveau departe în zare, atenţi şi fără să scoată o vorbă, aşteptîndu-se în orice clipă să zărească printre copaci uniformele albe ale soldaţilor din avanposturile vrăjmaşe.

Povestiri din volumul Cuore (1)

Micul patriot padovan

Nu, n-am să fiu niciodată printre ultimii din clasă, dar cred că m-aş duce mult mai bucuros la scoală dacă învăţătorul ne-ar mai spune şi altădată o poveste ca cea de azi. Din cîte am priceput, o să ne istorisească una în fiecare lună. Pe urmă ne va da s-o scriem. De fiece dată o să ne povestească o istorioară care s-a petrecut cu adevărat şi în care va fi vorba de fapta bună a unui copil.

Povestea de azi se intitulează: Micul patriot padovan.  Şi acum, iată întîmplarea: