Contraste hanovreze

Ieri, am facut o tura prin Hanovra cu musafirii nostri - Miha, Nico, Michelle, Cami. Poate trebuia sa spun musafirele, dar, in fine, nu mai insist. E pentru prima data cand haladuiesc pe strazile Hanovrei sambata si am avut marea surpriza sa intalnesc personaje pe care nu ma asteptam sa le gasesc si aici. Cersetori, indivizi cu multe obiecte petrecute prin nari si urechi, femei buhaite de bautura, batrani zdrentarosi care vorbesc singuri. Practic, cam tot ce vezi prin Timisoara ori prin Bucuresti intr-o zi obisnuita. Imi pare foarte rau ca nu am avut cu mine camera foto, dar cu prima ocazie o sa ma duc din nou si o sa fac un pictorial.

Din sipetul cu comori

Căutând din nou prin sipetul cu comori - ah, nu cred că a știut săraca mama cât de mult o să mă emoționeze toate lucrurile astea pe care le-a strâns ea și le-a păstrat în toți anii despărțirii de mine, am găsit un plic cu corzi de chitară. Corzi de plastic, pe care în anii '80 le găseam cu pile și ciubucuri și pe care le fixam la chitara mea Reghin, pe care o luasem tot cu pile dar și cu bani mulți. Am găsit un MI, cel gros, care m-a făcut imediat să mă întreb unde o fi chitara, unde partiturile... Și, mai ales, unde o fi plăcerea de a cânta, dorința de a învăța piese frumoase, speranța secretă, nemărturisită, că prin cântecul meu o să cuceresc fetele pe care le iubeam în taină...

Adăugaţi o legendă

Adăugaţi o legendă

Romanii aveau talent

Umberto Eco (Numele Trandafirului) zicea pe undeva ca, in ziua de azi, cartile sunt despre carti. Ideea e ca mai tot ce stim, din carti stim. Eu, de exemplu, sunt mare specialist in crocodili, pentru ca subiectul o fascineaza pe Maria. Tot ce stiu despre crocodili stiu din carti, am vazut o singura data un crocodil (si ala destul de amarat) la gradina zoologica din Praga. Dar pot sa vorbesc ore intregi despre aceste fiinte. Ei, daca as scrie o carte cu (sau despre) crocodili, practic ar fi o carte despre cartile cu crocodili.

Tot asa si cu postarile mele pe blog, ele se inlantuiesc, vorbind una despre alta, in asa fel incat plec de la Cartarescu si ajung la mezozoic (ah, nu, nu pentru ca el este poreclit Mamutul), sau incep cu gugustiucii si ajung la Ploiesti. Vreti sa vedeti cum?

Pare ca purtam parul lung pe vremea aia

Dupa 30 de ani

Au trecut patru luni de cand am tiparit cartea mea de povesti. Se numeste, simplu, "Povestile Mariei", iar ca subtitlu am pus "Sapte intalniri extraordinare". Ilustratiile sunt ale lui Mircea Doinaru, prietenul meu vechi din vremea liceului si a studentiei. Au fost ani pe care aproape i-am petrecut impreuna, nu trecea o zi fara sa ne intalnim. Beam bere si vodca ruseasca, si discutam despre arta si filosofie. Eu cantam la chitara muzica preclasica, iar Mircea desena si picta. Amandoi visam la o viata dedicata artei. El si-a indeplinit visul, a devenit un artist cunoscut si apreciat. Eu m-am pierdut in jungla vietii reale. Si iata ca acum, dupa treizeci de ani, ne-am intalnit din nou. Eu am scris povestile, Mircea le-a ilustrat. A iesit o carte frumoasa, la propriu.