Romanii aveau talent

Umberto Eco (Numele Trandafirului) zicea pe undeva ca, in ziua de azi, cartile sunt despre carti. Ideea e ca mai tot ce stim, din carti stim. Eu, de exemplu, sunt mare specialist in crocodili, pentru ca subiectul o fascineaza pe Maria. Tot ce stiu despre crocodili stiu din carti, am vazut o singura data un crocodil (si ala destul de amarat) la gradina zoologica din Praga. Dar pot sa vorbesc ore intregi despre aceste fiinte. Ei, daca as scrie o carte cu (sau despre) crocodili, practic ar fi o carte despre cartile cu crocodili.

Tot asa si cu postarile mele pe blog, ele se inlantuiesc, vorbind una despre alta, in asa fel incat plec de la Cartarescu si ajung la mezozoic (ah, nu, nu pentru ca el este poreclit Mamutul), sau incep cu gugustiucii si ajung la Ploiesti. Vreti sa vedeti cum?

Pare ca purtam parul lung pe vremea aia

Vorbind de gugustiuci, am ajuns la animalele din casa mea, prezente si viitoare. Printre ele, o broasca testoasa. Am pus o poza cu Richi 2 si broasca pe canapea, iar in spate se vede o chitara (mai bine zis gatul ei - neck). Asta imi aduce aminte de anii studentiei, in care devenisem destul de bun la acest instrument. Cantam dupa note, muzica de Bach, spaniola, etc. Intr-o zi, am ajuns sa cant la Ploiesti, unde era student Gogol, bunul meu prieten, care ma invitase sa ma produc. Faceau ei acolo un show, un fel de "Studentii au talent", la care fiecare se dadea in spectacol cu ce stia mai bine. Eu am fost prezentat ca "invitatul nostru special de la Bucuresti". Am facut trei piese, una dintre ele de virtuozitate si am obtinut ropote de aplauze. Chiar ma gandeam, in timp ce ma tot inclinam in fata publicului, ca as putea sa incep o cariera de interpret. Dar, desigur, n-a fost sa fie. Chitara e mai grea decat matematica, asa ca am ales, ca de multe alte ori in viata, calea mai usoara.