Azi m-am dus la posta pentru niste colete si am trecut pe langa o librarie care face parte dintr-un lant cu care am un contract pentru Povestile Mariei. Am intrat, am facut ochii roata si, cu chiu cu vai am gasit pe un raft patru exemplare din carte, asezate in asa fel incat li se vedea numai cotorul. M-am pus in pielea unui potential cumparator, o persoana care vrea sa cumpere o carte frumoasa pentru cineva drag si care s-a gandit ca niste povesti ar fi tocmai potrivite. Daca persoana aceea intra in librarie si vede pe un raft niste cotoare albe pe care scrie cu negru "Povestile Mariei", eu cred ca nu va fi foarte interesata. Din pacate, in ziua de azi, ceea ce vinde marfa este, de multe ori, ambalajul. Aici nu este doar o rasturnare a valorilor, dar si un prilej pentru multiple inselatorii. Pentru ca un individ pornit sa faca bani usor, poate pune un produs de doi lei intr-un ambalaj foarte frumos si apoi sa ceara 10 lei. Dar asta este si nu prea mai avem ce face.
Am vorbit cu una dintre cele doua librarese. Mi-a spus ca a avut 6 exemplare si ca doua s-au vandut. "Foarte bine, i-am spus eu, dar sunt convins ca daca ati expune-o asa incat sa se vada si coperta, s-ar vinde mult mai repede". A fost foarte amabila si a pus cartea chiar in vitrina. Tare sunt curios sa vad daca saptamana viitoare mai gasesc vreun exemplar.
In orice caz, va trebui sa merg cu niste flori la librareasa, chiar a fost foarte draguta (si nu, nu are 20 de ani si nu e nici fosta miss). Merita niste flori odata pentru ca nu cred ca prea multa lume ii ofera un buchet si apoi pentru ca a inteles ca am dreptate si nu s-a apucat sa intre in polemici inutile. Daca ar fi numai sa-mi amintesc ce discutie am avut cu un domn librar de la Humanitas... dar acum nu vreau sa ma enervez.
Am vorbit cu una dintre cele doua librarese. Mi-a spus ca a avut 6 exemplare si ca doua s-au vandut. "Foarte bine, i-am spus eu, dar sunt convins ca daca ati expune-o asa incat sa se vada si coperta, s-ar vinde mult mai repede". A fost foarte amabila si a pus cartea chiar in vitrina. Tare sunt curios sa vad daca saptamana viitoare mai gasesc vreun exemplar.
In orice caz, va trebui sa merg cu niste flori la librareasa, chiar a fost foarte draguta (si nu, nu are 20 de ani si nu e nici fosta miss). Merita niste flori odata pentru ca nu cred ca prea multa lume ii ofera un buchet si apoi pentru ca a inteles ca am dreptate si nu s-a apucat sa intre in polemici inutile. Daca ar fi numai sa-mi amintesc ce discutie am avut cu un domn librar de la Humanitas... dar acum nu vreau sa ma enervez.
Asa se intampla si cu noi oamenii.Atata timp cat stam frumusel in raft,nimeni nu ne vede,nimeni nu ne baga in seama.
RăspundețiȘtergereExpusi la "vitrina"(la vedere),se va schimba situatia,apare interesul celorlalti,daca sunt atrasi de coperta,sa deschida,sa rasfoiasca,sa aprecieze,sa citeasca si daca avem sansa sa le placa, sa fim cumparati si...poate daruiti.
O carte,la raft sau in vitrina,ganduri,sentimen-
te,trairi interioare,rasfoite,citite ,ajung in final intr-un singur loc:raftul unei biblioteci.
Vanduti,cumparati,rasfoiti,cititi,comentati,criticati,avem totusi sansa de a lasa amintiri celor
care ne-au citit.
Si cand stai sa te gandesti, ca totusi totul de-
pinde de o librareasa...
Asa-i, totul depinde de o librareasa. De multe ori, lucrurile mari depind de ceva foarte marunt.
RăspundețiȘtergere