In fiecare dimineata la ora 7, ies cu cainele nostru, pe nume Richi. Fac o tura de 10 -15 minute, il aduc acasa, apoi imi vad de treburile mele. In turele astea, sigur ca ne intalnim cu alti oameni (eu), respectiv caini (Richi). Un cuplu om-caine simpatic este format dintr-un domn de peste 60 de ani si un catel flocos, dintr-o rasa pe care nu o pot identifica. Domnul e imbracat in trening si alearga, iar catelul nu o ia inainte prea mult, nici nu ramane in urma (ceea ce Richi nu e in stare sa inteleaga, asa ca eu nu pot alerga). De mai multe ori ne-am intalnit si cei doi catei atata s-au jucat, incat lesele lor s-au incurcat si a fost o problema serioasa cu descalcirea.Toate astea se petrec pe trotuarele strazii Nistrului, care se intinde de-a lungul Begheiului (asta este raul Bega, asa zic banatenii).
Azi dimineata, noi treceam pe trotuarul dinspre Bega, iar domnul pe cel dinspre case. Cainele lui nu ne-a vazut, pentru ca il interesa ceva din fata, insa Richi l-a observat rapid. De aici a inceput totul. Richi a scheunat, celalalt l-a auzit si s-a oprit brusc, uitandu-se catre noi. Domnul in varsta a intors si el capul, ne-a facut cu mana, dar a uitat sa se opreasca, asa ca a calcat pe caine, s-a dezechilibrat si aproape a cazut in strada, unde masina care venea cu viteza destul de mare a oprit la cativa centimetri de el.
Eu am impietrit, practic nu am schitat nici macar un gest. Mi-a revenit insa instantaneu in minte episodul mortii celuilalt Richi, pe care l-a calcat masina aproape in acelasi loc. Celalalt Richi este primul nostru catel, pe care Maria l-a iubit foarte mult. El capatase obiceiul prost de a sari la masini, latrand. Intr-o zi, bunica Mariei - Mitza - a iesit cu el (desi nu i-o cerea nimeni, ba chiar Liliana - sotia mea - ii recomanda sa nu faca asta) si, batrana fiind, nu l-a putut stapani, asa ca a sarit exact intre roti. A fost mare tragedie, Maria a plans trei zile. I-am spus ca bietul catel a scapat din lesa si a fugit, ca poate o sa apara intr-o zi, dar degeaba, a plans pana i-au secat lacrimile. Si acum, dupa mai bine de un an, se trezeste spunand "mi-e dor de Richi".
Am sa incep povestind si eu ce s-a intamplat cu primul meu caine:Ursu,acum cinci ani si jumatate.
RăspundețiȘtergereEra prima oara cand aveam un caine,de care sa am grija(un pui de maidanez,salvat de mine)si de care ma atasasem mult(sotul,cu serviciul la capatul tarii,venea acasa lunar,iar fiica mea la scoala prin tari straine).Am fost noi doi,in multe imprejurari,timp de doi ani.
Au aparut insa si necazurile:soacra mea,la care tineam foarte mult,s-a dus si a trebuit sa plecam la inmormantare.Ursu,a ramas acasa cu Ada fetita mea si cu Ionut,prietenul ei.
Imediat dupa inmormantare,primesc un telefon in care eram anuntata de copii,ca Ursu nu mai este,s-a dus indurand chinuri groaznice in numai cateva ore.Nu mai stiam pentru cine mai plang,pentru ca mi se luasera doua fiinte dragi in acelasi timp...
Am sa va mai spun,ca atunci cand am ajuns la socrii mei,un prieten de familie avea un pui de labrador in varsta de un an si jumatate,pe care l-am indragit din prima clipa in care l-am vazut.
Eram atat de distrusa,incat am simtit nevoia sa-l iau in brate ,sa fug de acolo si sa-mi plang disparutii din viata mea.
Sotul meu,a venit langa mine si mi-a spus:"cainele asta,este al tau de acum inainte,pentru ca ai nevoie de el,l-am cumparat,este al tau".(chiar atunci imi spuneam ca alt caine nu voi mai avea);si asa a aparut Rocky in viata mea.
Atunci,am inteles :acest caine mi-a fost oferit de destin (de bunul Dumnezeu),pentru a-mi alina durerile:a fost un dar divin.
Si mai stiu ceva :a facut in asa fel incat m-a dus departe,sa nu fiu de fata la chinurile catelului meu si sa nu vad cum moare.
Mi s-a luat ceva drag,dar mi s-a si oferit alt caine,care sa umple un gol amar.
Faptele,din postarea pusa de Raul,imi intregeste a suta oara convingerea ca se transmit semnale in viata noastra,pe care ar fi bine sa le costientizam si sa le intelegem la timp.
Acelui domn cu catelusul sau:sa fie mai atent la ce se intampla in jurul lui,la cainele lui.
Maria,sa stie ca Richi i-a fost daruit,pentru a uita durerea.
Raul?Raul,martor,la evenimente la care nu poate sa intervina si asta il intristeaza.
Concluzia:sa iubim tot ce ne inconjoara,sa ne bucuram de ceea ce ne este dat(ne este dat cu un scop anume),sa fim atenti la ce se intampla in jurul nostru(totul ne este predestinat)si nu in ultimul rand sa avem credinta si speranta.
Max, primul nostru caine de-aici, nu stia sa numere pana la doi. Daca ar fi stiut, ar fi trait si azi. Ne era mila sa-l tinem in lesa, si trecea strada cand i se nazarea. De data asta erau o gramada de masini parcate pe strada. Max a asteptat sa treaca prima masina, dar pe a doua nu. Senzatia trupului impietrit dupa moarte mi-a ramas nestirbita. Dac-ar fi mai asteptat sa treaca si a doua masina!...
RăspundețiȘtergereCea care l-a lovit i-a fost dric... Ion si copiii l-au inmormantat in padurea de la La Trobe, la radacina unui eucalipt.