Desfatarile culinare

Daca tot am vorbit de Arsenie Boca, mi-am amintit de o carte scrisa de el si care circula in Sinaia pe sub mana. Cartea era imensa si foarte grea, avea o supra-coperta galbena si purta numele "Cararea Imparatiei". Se vindea pe niste cai mai ciudate, stiu ca nu putea sa o ia oricine, pentru ca exista un numar destul de mic de exemplare si ele puteau fi cumparate de cei mai evlaviosi, ori de cei care erau mai bine vazuti la Manastirea Sinaia pentru ca dadeau mai multi bani. Nu mai tin minte chiar toate amanuntele, dar stiu ca am gasit cartea la doamna Podoaba, care mi-a si imprumutat-o.

In realitate e galbena. Asta e tot ce am gasit pe Internet

Familia Podoaba locuia in cartierul Furnica, intr-o casa splendid asezata in varful unei poieni insorite, de unde vedeai celalalt versant in toata frumusetea lui. Chiar deasupra casei incepea padurea, pe care daca o traversai ajungeai la asa-numita Casa de Oaspeti a Armatei. Dar nimeni nu cobora pe acolo, din cauza unui gard imens, iar familia Podoaba oricum nu avea niciun interes sa urce.

Eu nici macar nu auzisem de familia Podoaba pana la Revolutie. Cand i-am cunoscut, insa, am devenit repede amici. Mai putin cu doamna, cat cu domnul. Domnul Tiberiu Podoaba era (si este inca) supranumit "Naşu". Din cate spuneau unii, el fusese, in tinerete, proiectant la Mefin, unde se descurca foarte bine, in asa fel incat cand cineva avea o problema, venea la el si afla rezolvarea. Altii, insa, ziceau ca "Naşu" era un bautor atat de puternic, incat ii baga pe toti sub masa, iar porecla de aici i s-ar fi tras. Eu, unul, nu am exclus niciuna dintre variante, pentru ca omul era, intr-adevar, priceput la foarte multe lucruri, stia ce spune, plus ca vorbea la perfectie germana si maghiara. Dar si la bautura se pricepea ca un adevarat profesionist. O sa mai vorbesc despre asta.

Doamna Podoaba (Rodica pe numele mic), era o femeie foarte grasa, cu o voce blanda si calculata, care gatea dumnezeieste si careia, in mod logic, i se spunea "Naşa". De mai multe ori am fost invitati la masa, eu si Luminita (prima mea sotie). Pot spune ca asteptam cu mare interes acele invitatii, pentru ca, intr-adevar, aveam ocazia atunci sa simt ce inseamna desfatarile culinare. Peste ani, am auzit pe cineva spunand ca de fapt doamna Podoaba nu gatea decat atunci cand avea oaspeti, iar in restul timpului il tinea pe domnul Tiberiu la regim, cu uscaturi si terciuri. Dumnezeu stie care o fi fost adevarul, dar eu pe "Naşu" nu l-am auzit plangandu-se niciodata.

Principala calitate, insa, pentru care era cunoscuta "Naşa", era aceea ca se ducea la toate slujbele de peste saptamana la Manastirea Sinaia. Mergea intotdeauna pe jos si avea destul de mult de coborat, apoi, la intoarcere, trebuia sa urce acelasi drum. Nu era usor nici pentru mine, care de multe ori preferam sa iau un taxi, sau sa ma sui in autobuz. Doamna Podoaba, insa, urca incetisor, cu pas egal, clatinandu-si trupul matahalos, fara sa tina seama ca vremea era ploioasa ori caniculara. Duminica era de neconceput pentru dumneaei sa nu mearga la Sfanta Liturghie. Parca o vad, acolo in Manastire, asezata in genunchi, cu coatele sprijinite de perna stranei pe care o ocupa intotdeauna de parca i-ar fi fost rezervata si cu fruntea in palme, intr-o postura tipica pentru un rugator.

Stiu sigur ca doamna Rodica dadea bani la biserica, iar "Naşu" era suparat pentru asta, pentru ca el nu calca pe-acolo decat cine stie cum, cand insotea cate un grup de amici care veneau sa vada picturile facute de Parvu Mutu. Daca deschideam vreodata discutia despre Dumnezeu, "Naşu" riposta imediat cu cate un rationament din care tragea concluzia ca e vorba de prostii. Cred ca nu stia cati bani dadea "Naşa" cu adevarat la biserica, pentru ca sunt sigur ca ar fi facut infarct.

Asadar, doamna Podoaba a fost una dintre persoanele care au reusit sa puna mana pe "Cararea Imparatiei" a lui Arsenie Boca. Cum la vremea aia mergeam si eu regulat la biserica, am fost foarte interesat sa citesc marele tom. Adevarul este ca nu am inteles nimic din acele pagini, care chiar mi s-au parut complet departe de tot ce citisem pana atunci. Si nu citisem putin, aveam la activ Filocalia, diverse paterice, tot soiul de omilii ale unei pleiade de sfinti, ca sa nu mai vorbim de textele fundamentale dedicate rugaciunii mintii. Ba ma bagasem si in scrierile teologilor moderni, cum ar fi Dumitru Staniloae. Eram destul de priceput la astfel de lucruri, dar ceva de genul lui Arsenie Boca nu mai intalnisem. Practic, Cararea Imparatiei nu m-a atras deloc si nici azi nu stiu daca o fi fost din pricina scriiturii, sau din pricina diavolului, care m-a impiedicat, din invidie si rautate, sa ma apropii de acele invataturi.