Bătaia de joc de la Real - arzătoarea și cașcavalul

Afacerea cu târgurile pare a fi extrem de simplă și profitabilă. Toată treaba e să faci o firma cu obiectul ăsta de activitate, apoi să te pui pe treabă. Practic, cucoanele care au organizat târgul de la Real, nu au făcut nimic altceva decât să meargă la conducerea supermarketului și să discute tarifele. S-au înțeles pe o sumă, au socotit un tarif pe metrul pătrat care să le acopere contractul cu Real și să le aducă profitul dorit, după care s-au pus pe dat anunțuri. Când numărul clienților a devenit îndestulător, au răsuflat ușurate: treaba lor se încheiase și nu mai aveau de făcut decât să își ia banii.

În prima zi, m-am dus acolo de dimineață, înainte de deschiderea oficială, ca să văd unde o să fie taraba mea. Unii ajunseseră dinainte și ocupaseră pozițiile apropiate de intrarea în supermarket. Nu știu dacă o fi fost vorba de șpagă pentru locurile alea. Eu am prins un loc undeva lângă ușa de evacuare în caz de urgență. Nu pot zice că am avut o poziție proastă, ca amplasare. În schimb, am avut parte de niște vecini care mi-au adus mari deservicii. În stânga mea, aproape lipit de mine, era un domn care vindea răzătoarea nu știu cum. Răzătoarea aia - pe care individul o denumea când rozătoarea, când arzătoarea - tăia orice fel de legume în felii mai subțiri sau mai groase, producea cubulețe de legume și mai făcea și alte minuni. Problema era că tipul executa fără încetare demonstrații și pentru asta folosea ceapă. Era acolo un miros de ceapă care mie, cel puțin, mi-ar fi tăiat orice elan de a sta și a frunzări o carte de povești. Mai mult, la câțiva metri în față, era o tarabă - mamut, unde niște ciobani (sau poate doar samsari de-ai lor) vindeau cașcaval și cârnați. Nu știu dacă ați observat, dar un munte de cașcaval duhnește a hoit și acolo erau doi munți de cașcaval, plus unul de cârnați afumați, care emanau o duhoare greu de descris. Exalatiunea pestilențială se plimba nestingherită peste tot, pe o rază de zece metri, deci inclusiv pe deasupra cărților mele. Am observat destui oameni uitându-se mirați împrejur ca să localizeze sursa acelei duhori.

Chiar a doua zi, am realizat ce eroare săvârșisem mergând la acel „târg de cadouri”. Mă tot gândeam la anunțul înșelător pe care firma organizatoare îl publicase peste tot și din care aflai că acolo se vinde „tot ce poate constitui un cadou pentru cei dragi.” Cum o fi să vin și eu acasă, pe 6 decembrie, la cei dragi, și să le aduc cadou o roată de cașcaval și un mănunchi de cârnați?
În orice caz, am fost bucuros că au trecut pe-acolo și oameni interesați de poveștile mele. O doamnă a cumpărat o carte, iar după zece minute s-a întors și a mai luat una.