Unul dintre lucrurile interesante pe care le-am descoperit mergand la targul de la Real a fost ca oamenii nu mai sunt in stare sa recunoasca valoarea. Sa explic.
In fiecare supermarket exista o zona unde se vand carti. Unele stau frumos, pe rafturi, altele sunt aruncate de-a valma intr-un recipient de metal sau de lemn, exact precum cartofii. Sigur, in alte locuri le vezi chiar si sub forma de gramada asezata direct pe dusumea, ca in poza asta:
Ei bine, am avut, intr-o zi, ocazia sa vad o faza ciudata. O familie a trecut pe la mica mea taraba si s-a uitat peste Povestile Mariei. Am discutat cu ei, le-am facut un pret imbatabil (20 lei), dar nu au vrut sa cumpere. Ceva mai tarziu, intrand eu sa iau niste apa din magazin, ii vad pe cei doi langa un maldar de carti asezate in cusca. Alesesera deja vreo patru carti, dar mai scormoneau. M-am uitat la titluri si am retinut doua. M-am dus la apa, apoi am revenit. Cei doi plecasera. Am cautat cele doua titluri pe care le retinusem: nu erau in gramada de carti-cartofi, erau la raft, ambele ajungeau pe la 30 de lei si erau foarte comerciale.
Asadar, functiona increderea oarba in produsul cumparat din supermarket. Indiferent ce le-as fi oferit eu, tot n-ar fi cumparat. Chiar daca le placuse cartea mea. Pur si simplu, oricare alta era mai buna, cu conditia sa fie pe raft in Real. Pana aici a ajuns depersonalizarea indusa de societatea de consum. Puteam eu sa fiu un nou Kipling, iar cartea sa fie ilustrata de un nou Rembrandt: daca nu era pe raft in supermarket, nu putea sa fie de interes. Nu stiu cum se poate lupta cu perceptia asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu