marți, 23 iulie 2019

Viermele - o poveste a lui Roberto Bolaño


Părea un vierme alb, cu pălăria lui de pai şi un trabuc Bali atârnându-i de buza de jos. În fiecare dimineaţă îl vedeam stând pe o bancă din parcul Alameda în timp ce eu intram la Librăria de Sticlă să răsfoiesc cărţi. Când îmi ridicam capul, prin pereţii librăriei, care într-adevăr erau de sticlă, îl vedeam acolo, calm, printre copaci, privind în gol.


joi, 20 iunie 2019

Blestemul ursarilor - poveste din Vâlcănești

În 1881, pe un teren închiriat de la moșierul Dimitrie Păcurețeanu, a început să funcționeze prima școală din localitate, sub conducerea învățătorului Vasilache B. Frînculescu din Țipărești. Acest minunat dascăl trecea printr-o dramă despre care astăzi doar câțiva dintre bătrânii locului își mai amintesc, și asta numai din poveștile auzite de la părinți și bunici. Este vorba despre singurul copil pe care-l avea, o fată înfiată (el fiind burlac), pe nume Elena și care se îndrăgostise de un țigan ursar, pe nume Ghiță. Frânculescu plănuia să-și mărite fata cu Marin, fiul profesorului de matematică Gheorghe Tudor, numai că Elena amenințase că dacă nu este lăsată să se iubească cu Ghiță, își va pune capăt zilelor. Bietul Frânculescu nu mai știa ce să facă. Frumoasa lui fată să stea încurcată cu un țigan ursar? Era ceva de neconceput. 




Apa e ca lumina - o poveste a lui Marquez

De Crăciun, copiii cerură din nou o bărcuţă cu vâsle.
— De acord, zise tăticul, o să v-o cumpărăm când ne întoarcem la Cartagena.
Totó, de nouă ani, şi Joel, de opt, erau mai hotărâţi decât credeau părinţii lor.
— Nu, spuseră în cor. Avem nevoie de ea acum şi aici.
— Să fie clar, zise mama, aici nu-i altă apă de navigat decât cea de la duş.


luni, 10 iunie 2019

Alfabetul misterios - poveste din Cerașu

Au trecut aproape 140 de ani de la moartea unuia dintre marii patrioți români, fruntaș al revoluției de la 1848, pe numele lui Cezar Bolliac. Viața acestui om a fost un șir neîntrerupt de aventuri, care l-au purtat prin Constantinopol, Atena, Londra, Paris și, în cele din urmă, l-au trimis în exil pentru că îi susținuse, împreună cu Bălcescu, pe revoluționarii unguri ai lui Lajos Kossuth. A fost poet, gazetar, politician, iuncher în miliția pământeană, vornic al capitalei. A fost anchetat și închis pentru participare la „Conspirația Filipescu” din 1940, care urmărea împroprietărirea țăranilor pălmași, s-a implicat, alături de Petrache Poenaru, în Comisia pentru dezrobirea țiganilor, a fost surghiunit la Schitul Poiana Mărului, a fost membru activ în societatea secretă Frăția a pașoptiștilor. Și, lucru în general mai puțin cunoscut, a fost unul dintre primii arheologi ai României.




vineri, 7 iunie 2019

Răzbunarea - Poveste din Blejoi

Pe 8 martie 1910 se năștea, la Blejoi, Nicolae Bogza, ca fiu al Elenei și al lui Alexandru Bogza. Mama lui era casnică, iar tatăl funcționar. Nicolae mai avea doi frați: Alexandru, născut în 1895 și Geo, care văzuse lumina zilei cu doi ani înainte, în 1908. La acea vreme, extrem de puțini oameni știau atâta istorie universală încât să poată face niște legături ca acelea pe care le-a stabilit, șaptezeci și cinci de ani mai târziu, inginerul Păun, omul care conducea de facto abatorul de păsări din Blejoi. Fost fotbalist, relativ mic de statură, cu o privire pătrunzătoare, inginerul Păun era pasionat de legăturile oculte dintre lucruri, în special de felul în care evenimentele petrecute în anumiți ani le influențau pe cele care aveau să aibă loc după unul sau mai multe secole. Așa se face că el a observat o înlănțuire incredibilă de fapte care au condus, în cele din urmă, în mod absolut firesc, la nașterea lui Nicolae Bogza și nu oriunde, ci exact pe teritoriul satului Blejoi. Iată despre ce este vorba:




Vaiere


Cînd deschise uşa, îl lovi un aer gros, stătut, înăbuşindu-l. Sub ţol se zvîrcolea, vînătă de durere, cu ochii holbaţi, o femeie în vîrstă.
— Valeo-oo, valeo-oo, picioru...
— Vai de capu ei, părinte! Da’ s-o auzi noaptea... Gîndeşti c-o muşcă şerpii! Ce chinuri, Doamne, ce păcate!
Femeia care chemase pe popa la bolnavă îşi frîngea mînile, îngrozită.
— Da’ cum ţi-a venit, leleo Sofio, durerea la picior?
— Vezi că-s... patru săptămîni de-atunci. Tăiam le... valeo-oo, picioru, valeo...
Şi se frămînta de credeai că-i e să-şi iasă din piele.


Lanțurile roșii (Editorial apărut în Ziar de Sinaia)


În aceste momente, România a cârmit din nou spre democrație. La alegerile europene, ai noștri au dat de pământ cu PSD și ALDE, iar Dragnea, acest furuncul pe fruntea politicii social-democrate, a fost condamnat și arestat. Așa cum mulți observatori și analiști au comentat, dacă Dragnea rămânea la putere, țara noastră s-ar fi îndreptat către o dictatură de tipul celei din Turcia unde, mai nou, Erdogan a început să aresteze și scriitorii care nu sunt „pe linie”. Dar justiția și-a făcut datoria și, mai mult, românii s-au orientat masiv către partidele europene. 


luni, 3 iunie 2019

Merii Îmbulziți - poveste din Telega

Printre prahovenii care s-au ocupat cu dăruire de păstrarea unor manuscrise în care sunt consemnate fapte, date și întâmplări din localitățile în care s-au născut, o aflăm pe Eufimia Georgescu din Telega. Această bravă femeie a găsit printre documentele aflate în posesia tatălui său, învățătorul Antonie Georgescu, o lucrare scrisă în 1943 de elevul Mihail Popescu pentru examenul de absolvire a clasei a 8-a normală, care poartă titlul „Monografia comunei Telega”. Acum 25 de ani, mai precis în 1994, când învățătorul Georgescu a repausat întru Domnul, Eufimia nu a aruncat nimic din lucrurile acestuia. A păstrat la loc sigur monografia scrisă de elevul Popescu, cu gândul că vreodată cineva o va pune în valoare. Acest lucru s-a întâmplat cu adevărat în 2015, când profesorul Gh. Bâlgă de la colegiul ploieștean Spiru Haret a publicat, în Anuarul Societății de Științe Istorice, articolul „Telega, într-o sursă istorică inedită”. Cei interesați găsesc acolo textul monografiei, din care pot afla lucruri extrem de interesante, cum ar fi faptul că din cele 1746 de gospodării, „1500 au closete din lemn în stare bună” sau că fetele, „cu unele excepţii, au o conduită demnă. Se observă însă la ele o tendinţă de lux exagerat, căutând să copieze în port pe orăşeni”.




marți, 28 mai 2019

Răspunsul unui polițist pentru un politician

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, zis „Mitralieră”, a scris, după alegeri, următoarele:
„A fost o ură generală împotriva preşedintelui Dragnea. PSD a greşit că a acceptat referendum împreună cu alegerile europarlamerntre. Sigur că PSD câştiga. Lumea a ieşit la vot împotriva lui Dragnea. PSD renaşte din cenuşă. Vom  face un Congres pentru că trebuie schimbate multe lucruri. Nu poate fi un singur om vinovat pentru ce s-a întâmplat în PSD. Medicii care au primit salarii de patru ori mai mari să le dea înapoi şi să plece din ţară. Pensionarii, la fel. Şi fermierii să dea subvenţia înapoi la USR. Dacă le place ce măsuri propune PNL şi USR să rămână cu ele“




duminică, 26 mai 2019

Cura de slăbire - o poveste a lui Agârbiceanu


Acum dumnealui se lăsase de afaceri. Ştiuse să le-nvîrtă cu multă măiestrie în cei zece ani dintîi ai «Romîniei Mari», şi trăia din veniturile caselor şi din dobînda banilor. Copii nu aveau, şi nici rudenii apropiate.
Vorba e că numai domnul Costea se apropia de anul al cincizecilea; dumneaei trecuse puţin de acest prag de rezistenţă al vieţii. Din complezenţă, însă, bărbatul nu dăduse a-nţelege niciodată, nimănui, că doamna Viorica ar fi mai vîrstnică decît el, deşi îi cunoştea actul de naştere. Dumnealui era un om recunoscător şi nu-şi uita că banii cu care începuse afacerile norocoase au fost ai nevestei. Şi, bucuros, i-ar fi dat doamnei Viorica şi zece ani mai puţin decît avea, dacă dumneaei i-ar fi cerut o astfel de contrafacere a adevărului. Dar Vio­rica i-a spus hotărît:


sâmbătă, 25 mai 2019

Răfuiala de pe tăpșanul Dorobanțeștilor - poveste din Posești

În 1746, domn al Țării Românești era Constantin Mavrocordat, fiul grecului Nicolae Mavrocordat. În acea vreme, diverse familii grecești care aveau interese aici, îi influențau cu bani pe boierii autohtoni care alegeau domnitorii. Una dintre aceste familii, provenită din zona de nord-est a Greciei, mai precis din Serres, moștenind pământuri întinse în Țara Românească, se strămutase pe moșia Zeletin. Cunoscuți drept „Ceata Sersarilor”, membrii acestei familii au intrat rapid în conflict cu „Ceata Posarilor”, formată din membrii familiei Posea, care erau oamenii locului, stabiliți acolo cu cel puțin 60 de ani înainte. 





miercuri, 22 mai 2019

Descendenții lui Pitagora - Poveste din Gherghița

În 1623, pe vremea când domnitorul muntean, Alexandru Coconul, avea vârsta de 12 ani, s-a aprins o răscoală a călărașilor cantonați în zonele Rușii de Vede, Ploiești, Mănești și Gherghița. Adevăratul domn, chiar dacă neoficial, era tatăl Coconului, Radu Mihnea, aflat pe tronul Moldovei. Toate deciziile erau luate de acesta din urmă și comunicate la Târgoviște printr-un personaj misterios, despre care istoria nu consemnează nimic, dar despre existența căruia se știe în anumite cercuri. Acest personaj se numea Eremia și era născut în Gherghița, mai precis în cătunul Belciugul. 





vineri, 17 mai 2019

O poezie pentru care Geo Bogza a ajuns la pușcărie, unde a stat în aceeași celulă cu Berilă

Într-una din nopţile mele am făcut dragoste cu o servitoare
Totul a fost pe neaşteptate – şi aproape fără voia mea.
Era undeva într-un oraş murdar de provincie
Şi locuiam la prietenul meu din copilărie.


miercuri, 15 mai 2019

Ursul lui Sofronie - poveste din Iordăcheanu


Atunci când, în anul 1537, iscusitul meșter Ștefan Iordăcheanu a primit de la Marele Spătar Dragomir porunca de a ridica în Vărbila o mânăstire, nici prin minte nu-i trecea lui care vor fi consecințele, peste ani, ale acestei întâmplări. În ceea ce privește construcția de biserici și mănăstiri, faima lui nu era întrecută de nimeni cu excepția, probabil, a meșterului Manole – cel care construise, cu 250 de ani înainte, la cererea lui Negru Vodă, Mănăstirea Argeșului. Era cunoscut ca un solitar. Nu avea familie, copii, prieteni, locuia singur într-un sat de lângă Târgoviște unde se ocupa, atunci când nu zidea biserici, cu albinăritul. Dacă era solicitat pentru o lucrare, aduna oameni din mai multe părți ale țării, nu întotdeauna aceiași, pe care-i plătea cu bani frumoși.




sâmbătă, 11 mai 2019

Solaris 15 (FINAL)


BĂTRÂNUL MIMOID
Stăteam în faţa marii ferestre şi contemplam oceanul. N-aveam nimic de lucru. Raportul, elaborat timp de cinci zile, era acum un fascicul de unde care zbura în vid, dincolo de constelaţia lui Orion; când va ajunge la întunecoasa-i nebuloasă de praf, care, întinsă pe un spaţiu de opt trilioane de mile cubice, absoarbe orice semnal, orice rază de lumină, mesajul va întâlni primul lanţ de relee. De aici, de la o radiogeamandură la alta, va sări peste miliarde de kilometri, alunecând pe curba unui arc uriaş; în sfârşit, în blocul metalic al ultimului releu va mai fi concentrat o dată, şi apoi propulsat mai departe spre Pământ. Pe urmă vor trece luni, iar de pe Pământ va porni un mănunchi asemănător de energie, care va antrena cu sine urmele, deformările provocate de acţiunea câmpului gravific al Galaxiei; răspunsul va atinge frontul norului cosmic, se va scurge amplificat de-a lungul şiragului de geamanduri în derivă lentă şi va zbura cu aceeaşi viteză către cei doi sori dubli ai sistemului Solaris.


Meteoritul de aur (EPILOG)


E P I L O G
M-am despărţit de Mambo într-o dimineaţă cu soare de jăratec şi cer străveziu. Părăseam continentul negru pentru a nu-l mai revedea niciodată.
Mambo se uita la mine cu ochii lui copilăroşi împăienjeniţi de tristeţe. Şi eu sufeream că mă despart de acest om curajos şi cinstit, cu care trecusem prin nenumărate primejdii. Mă obişnuisem cu el şi aveam să simt în curând lipsa unui prieten atât de devotat cum ştia să fie bunul negru.
— Mambo, nu vrei să vii totuşi cu mine? Aş avea tocmai banii pentru vapor, iar la Bruxelles ne-om descurca noi.


vineri, 10 mai 2019

Călugărul și vinurile - poveste din Ștefești

Pe malul stâng al Vărbilăului, la aproximativ 50 de kilometri de Ploiești, 20 de Văleni și 3 de Slănic, se află comuna Ștefești, formată din satele Ștefești, Scurtești și Târșoreni. Ca peste tot în această zonă, oamenii știu o mulțime de legende privind întemeierea localității lor. Cel mai adesea vorbesc despre un anume Moș Ștef, care este pomenit și de Iorga în lucrarea lui „Moșnenii de pe Vărbilău și de pe Valea Buzăului”. Este greu de crezut că toate localitățile din Prahova au fost întemeiate de moși: Ploieștii de Moș Ploaie, Breaza de Moș Breazu, Cioranii de Moș Cioară și tot așa. Prin urmare, istoricii au devenit destul de circumspecți când vine vorba de feluriți moși, astfel încât existența unui Moș Ștef care a pus bazele Ștefeștilor este considerată, azi, destul de puțin probabilă. Mai cu seamă că nu demult, un călugăr moldovean a făcut anumite descoperiri care pun în cu totul altă lumină istoria satelor de pe Vărbilău.




Solaris (14)


Următoarele trei săptămâni s-au scurs de parcă ar fi fost una şi aceeaşi zi care se repeta neîncetat. Jaluzelele ferestrelor coborau şi se ridicau, noaptea mă târam de la un coşmar la altul, iar dimineaţa ne sculam şi începea jocul, dar era oare un joc? Mă prefăceam că sunt calm, iar Harey mima şi ea calmul. Această înţelegere tacită, conştiinţa faptului că ne înşelam reciproc, devenise ultima noastră evaziune, fiindcă vorbeam mult despre felul în care vom trăi pe Pământ; visam să ne stabilim nu departe de o metropolă şi niciodată să nu mai părăsim cerul albastru şi copacii verzi. Închipuiam împreună interiorul viitoarei noastre locuinţe şi înfăţişarea grădinii, ba chiar ne contraziceam cu privire la unele amănunte... cum va fi gardul viu... cum va fi banca... Credeam eu oare fie numai o clipă în toate aceste proiecte? Nicidecum. Ştiam că toate sunt imposibile. Eram conştient că nu se vor realiza. Chiar dacă Harey, vie fiind, ar fi reuşit să părăsească staţia, tot ar fi fost zadarnic; pe Pământ poate să aterizeze doar un om, iar omul nu-i altceva decât documentele lui. Primul control ar fi pus capăt acestei escapade. Încercarea de a o identifica ne-ar fi despărţit de la început, ceea ce ar fi trădat-o imediat. Staţia era singurul loc unde puteam trăi împreună. Oare Harey ştia asta? Desigur. Îi spusese cineva? În lumina tuturor celor întâmplate, probabil că da.


miercuri, 8 mai 2019

Meteoritul de aur (13, 14)

CAPITOLUL XIII
FUGA
Cine ar putea spune cât timp am fugit? Ceasurile şi chiar zilele îşi pierduseră înţelesul. Hăituiţi ca nişte fiare sălbatice, urmăriţi de răpăitul ameninţător al tobelor de război şi de paşii grăbiţi ai pigmeilor care ne căutau, bâjbâiam drumul prin jungla liliputană, mereu către nord, tot mai spre nord. Stârnite din bârlogurile lor, animalele pipernicite şi ciudate ni se împleticeau printre picioare. Aş fi vrut să mă opresc, să le studiez, să iau chiar câteva exemplare cu mine pentru ca în liniştea paşnică a laboratorului să pot desluşi taina lor, dar Mambo mă trăgea mereu înainte, până ce cădeam istovit şi înfometat în vreun tufiş.


După mine!