Părea un vierme alb, cu pălăria
lui de pai şi un trabuc Bali atârnându-i de buza de jos. În fiecare dimineaţă
îl vedeam stând pe o bancă din parcul Alameda în timp ce eu intram la Librăria
de Sticlă să răsfoiesc cărţi. Când îmi ridicam capul, prin pereţii librăriei,
care într-adevăr erau de sticlă, îl vedeam acolo, calm, printre copaci, privind
în gol.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
marți, 23 iulie 2019
duminică, 21 iulie 2019
joi, 20 iunie 2019
Blestemul ursarilor - poveste din Vâlcănești
În
1881, pe un teren închiriat de la moșierul Dimitrie Păcurețeanu, a
început să funcționeze prima școală din localitate, sub conducerea
învățătorului Vasilache B. Frînculescu din Țipărești. Acest minunat dascăl
trecea printr-o dramă despre care astăzi doar câțiva dintre bătrânii locului
își mai amintesc, și asta numai din poveștile auzite de la părinți și bunici.
Este vorba despre singurul copil pe care-l avea, o fată înfiată
(el fiind burlac), pe nume Elena și care se îndrăgostise de un țigan ursar, pe
nume Ghiță. Frânculescu plănuia să-și mărite fata cu Marin, fiul profesorului
de matematică Gheorghe Tudor, numai că Elena amenințase că dacă nu este lăsată
să se iubească cu Ghiță, își va pune capăt zilelor. Bietul Frânculescu nu mai știa
ce să facă. Frumoasa lui fată să stea încurcată cu un țigan ursar? Era ceva de
neconceput.
Apa e ca lumina - o poveste a lui Marquez
De Crăciun, copiii cerură din nou o bărcuţă cu vâsle.
— De acord, zise tăticul, o să
v-o cumpărăm când ne întoarcem la Cartagena.
Totó, de nouă ani, şi Joel, de opt, erau mai hotărâţi
decât credeau părinţii lor.
— Nu, spuseră în cor. Avem
nevoie de ea acum şi aici.
— Să fie clar, zise mama, aici
nu-i altă apă de navigat decât cea de la duş.
luni, 10 iunie 2019
Alfabetul misterios - poveste din Cerașu
Au trecut aproape 140 de ani de la moartea unuia
dintre marii patrioți români, fruntaș al revoluției de la 1848, pe numele lui
Cezar Bolliac. Viața acestui om a fost un șir neîntrerupt de aventuri, care l-au
purtat prin Constantinopol, Atena, Londra, Paris și, în cele din urmă, l-au
trimis în exil pentru că îi susținuse, împreună cu Bălcescu, pe revoluționarii
unguri ai lui Lajos Kossuth. A fost poet, gazetar, politician, iuncher în miliția pământeană, vornic al capitalei. A fost anchetat și închis pentru participare la
„Conspirația Filipescu” din 1940, care urmărea împroprietărirea țăranilor
pălmași, s-a implicat, alături de Petrache Poenaru, în Comisia pentru
dezrobirea țiganilor, a fost surghiunit la Schitul Poiana Mărului, a
fost membru activ în societatea secretă Frăția a pașoptiștilor. Și, lucru în
general mai puțin cunoscut, a fost unul dintre primii arheologi ai României.
vineri, 7 iunie 2019
Răzbunarea - Poveste din Blejoi
Pe 8 martie 1910 se năștea, la Blejoi, Nicolae Bogza, ca
fiu al Elenei și al lui Alexandru Bogza. Mama lui era casnică, iar tatăl
funcționar. Nicolae mai avea doi frați: Alexandru, născut în 1895 și Geo, care
văzuse lumina zilei cu doi ani înainte, în 1908. La acea vreme, extrem de
puțini oameni știau atâta istorie universală încât să poată face niște legături
ca acelea pe care le-a stabilit, șaptezeci și cinci de ani mai târziu,
inginerul Păun, omul care conducea de facto abatorul de păsări din Blejoi. Fost
fotbalist, relativ mic de statură, cu o privire pătrunzătoare, inginerul Păun
era pasionat de legăturile oculte dintre lucruri, în special de felul în care
evenimentele petrecute în anumiți ani le influențau pe cele care aveau să aibă
loc după unul sau mai multe secole. Așa se face că el a observat o înlănțuire
incredibilă de fapte care au condus, în cele din urmă, în mod absolut firesc,
la nașterea lui Nicolae Bogza și nu oriunde, ci exact pe teritoriul satului
Blejoi. Iată despre ce este vorba:
Vaiere
Cînd
deschise uşa, îl lovi un aer gros, stătut, înăbuşindu-l. Sub ţol se zvîrcolea,
vînătă de durere, cu ochii holbaţi, o femeie în vîrstă.
— Valeo-oo,
valeo-oo, picioru...
— Vai
de capu ei, părinte! Da’ s-o auzi noaptea... Gîndeşti c-o muşcă şerpii! Ce
chinuri, Doamne, ce păcate!
Femeia
care chemase pe popa la bolnavă îşi frîngea mînile, îngrozită.
— Da’
cum ţi-a venit, leleo Sofio, durerea la picior?
— Vezi
că-s... patru săptămîni de-atunci. Tăiam le... valeo-oo, picioru, valeo...
Şi
se frămînta de credeai că-i e să-şi iasă din piele.
Lanțurile roșii (Editorial apărut în Ziar de Sinaia)
În aceste momente, România
a cârmit din nou spre democrație. La alegerile europene, ai noștri au dat de
pământ cu PSD și ALDE, iar Dragnea, acest furuncul pe fruntea politicii
social-democrate, a fost condamnat și arestat. Așa cum mulți observatori și
analiști au comentat, dacă Dragnea rămânea la putere, țara noastră s-ar fi
îndreptat către o dictatură de tipul celei din Turcia unde, mai nou, Erdogan a
început să aresteze și scriitorii care nu sunt „pe linie”. Dar justiția și-a
făcut datoria și, mai mult, românii s-au orientat masiv către partidele
europene.
luni, 3 iunie 2019
Merii Îmbulziți - poveste din Telega
Printre prahovenii care s-au ocupat cu dăruire de păstrarea unor manuscrise în care sunt consemnate fapte, date și întâmplări din localitățile în care s-au născut, o aflăm pe Eufimia Georgescu din Telega. Această bravă femeie a găsit printre documentele aflate în posesia tatălui său, învățătorul Antonie Georgescu, o lucrare scrisă în 1943 de elevul Mihail Popescu pentru examenul de absolvire a clasei a 8-a normală, care poartă titlul „Monografia comunei Telega”. Acum 25 de ani, mai precis în 1994, când învățătorul Georgescu a repausat întru Domnul, Eufimia nu a aruncat nimic din lucrurile acestuia. A păstrat la loc sigur monografia scrisă de elevul Popescu, cu gândul că vreodată cineva o va pune în valoare. Acest lucru s-a întâmplat cu adevărat în 2015, când profesorul Gh. Bâlgă de la colegiul ploieștean Spiru Haret a publicat, în Anuarul Societății de Științe Istorice, articolul „Telega, într-o sursă istorică inedită”. Cei interesați găsesc acolo textul monografiei, din care pot afla lucruri extrem de interesante, cum ar fi faptul că din cele 1746 de gospodării, „1500 au closete din lemn în stare bună” sau că fetele, „cu unele excepţii, au o conduită demnă. Se observă însă la ele o tendinţă de lux exagerat, căutând să copieze în port pe orăşeni”.
marți, 28 mai 2019
Răspunsul unui polițist pentru un politician
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, zis „Mitralieră”, a scris, după alegeri, următoarele:
„A fost o ură generală împotriva preşedintelui Dragnea. PSD a greşit că a acceptat referendum împreună cu alegerile europarlamerntre. Sigur că PSD câştiga. Lumea a ieşit la vot împotriva lui Dragnea. PSD renaşte din cenuşă. Vom face un Congres pentru că trebuie schimbate multe lucruri. Nu poate fi un singur om vinovat pentru ce s-a întâmplat în PSD. Medicii care au primit salarii de patru ori mai mari să le dea înapoi şi să plece din ţară. Pensionarii, la fel. Şi fermierii să dea subvenţia înapoi la USR. Dacă le place ce măsuri propune PNL şi USR să rămână cu ele“
duminică, 26 mai 2019
Cura de slăbire - o poveste a lui Agârbiceanu
Acum dumnealui se lăsase de afaceri. Ştiuse să le-nvîrtă cu multă măiestrie
în cei zece ani dintîi ai «Romîniei Mari», şi trăia din veniturile caselor şi
din dobînda banilor. Copii nu aveau, şi nici rudenii apropiate.
Vorba e că numai domnul Costea se apropia de anul al cincizecilea;
dumneaei trecuse puţin de acest prag de rezistenţă al vieţii. Din complezenţă, însă,
bărbatul nu dăduse a-nţelege niciodată, nimănui, că doamna Viorica ar fi mai vîrstnică
decît el, deşi îi cunoştea actul de naştere. Dumnealui era un om recunoscător şi
nu-şi uita că banii cu care începuse afacerile norocoase au fost ai nevestei. Şi,
bucuros, i-ar fi dat doamnei Viorica şi zece ani mai puţin decît avea, dacă
dumneaei i-ar fi cerut o astfel de contrafacere a adevărului. Dar Viorica i-a
spus hotărît:
sâmbătă, 25 mai 2019
Răfuiala de pe tăpșanul Dorobanțeștilor - poveste din Posești
În 1746, domn al Țării
Românești era Constantin Mavrocordat, fiul grecului Nicolae Mavrocordat. În
acea vreme, diverse familii grecești care aveau interese aici, îi influențau cu
bani pe boierii autohtoni care alegeau domnitorii. Una dintre aceste familii,
provenită din zona de nord-est a Greciei, mai precis din Serres, moștenind
pământuri întinse în Țara Românească, se strămutase pe moșia Zeletin. Cunoscuți
drept „Ceata Sersarilor”, membrii acestei familii au intrat rapid în conflict
cu „Ceata Posarilor”, formată din membrii familiei Posea, care erau oamenii
locului, stabiliți acolo cu cel puțin 60 de ani înainte.
miercuri, 22 mai 2019
Descendenții lui Pitagora - Poveste din Gherghița
În
1623, pe vremea când domnitorul muntean, Alexandru Coconul, avea vârsta de 12 ani,
s-a aprins o răscoală a călărașilor cantonați în zonele Rușii de Vede,
Ploiești, Mănești și Gherghița. Adevăratul domn, chiar dacă neoficial, era
tatăl Coconului, Radu Mihnea, aflat pe tronul Moldovei. Toate deciziile erau
luate de acesta din urmă și comunicate la Târgoviște printr-un personaj
misterios, despre care istoria nu consemnează nimic, dar despre existența
căruia se știe în anumite cercuri. Acest personaj se numea Eremia și era născut
în Gherghița, mai precis în cătunul Belciugul.
vineri, 17 mai 2019
O poezie pentru care Geo Bogza a ajuns la pușcărie, unde a stat în aceeași celulă cu Berilă
Într-una din nopţile mele am
făcut dragoste cu o servitoare
Totul a fost pe neaşteptate –
şi aproape fără voia mea.
Era undeva într-un oraş
murdar de provincie
Şi locuiam la prietenul meu din copilărie.miercuri, 15 mai 2019
Ursul lui Sofronie - poveste din Iordăcheanu
Atunci
când, în anul 1537, iscusitul meșter Ștefan Iordăcheanu a primit de la Marele
Spătar Dragomir porunca de a ridica în Vărbila o mânăstire, nici prin minte
nu-i trecea lui care vor fi consecințele, peste ani, ale acestei întâmplări. În
ceea ce privește construcția de biserici și mănăstiri, faima lui nu era întrecută
de nimeni cu excepția, probabil, a meșterului Manole – cel care construise, cu
250 de ani înainte, la cererea lui Negru Vodă, Mănăstirea Argeșului. Era
cunoscut ca un solitar. Nu avea familie, copii, prieteni, locuia singur într-un
sat de lângă Târgoviște unde se ocupa, atunci când nu zidea biserici, cu
albinăritul. Dacă era solicitat pentru o lucrare, aduna oameni din mai multe
părți ale țării, nu întotdeauna aceiași, pe care-i plătea cu bani frumoși.
sâmbătă, 11 mai 2019
Solaris 15 (FINAL)
BĂTRÂNUL MIMOID
Stăteam în faţa marii ferestre şi
contemplam oceanul. N-aveam nimic de lucru. Raportul, elaborat timp de cinci
zile, era acum un fascicul de unde care zbura în vid, dincolo de constelaţia
lui Orion; când va ajunge la întunecoasa-i nebuloasă de praf, care, întinsă pe
un spaţiu de opt trilioane de mile cubice, absoarbe orice semnal, orice rază de
lumină, mesajul va întâlni primul lanţ de relee. De aici, de la o
radiogeamandură la alta, va sări peste miliarde de kilometri, alunecând pe
curba unui arc uriaş; în sfârşit, în blocul metalic al ultimului releu va mai
fi concentrat o dată, şi apoi propulsat mai departe spre Pământ. Pe urmă vor
trece luni, iar de pe Pământ va porni un mănunchi asemănător de energie, care
va antrena cu sine urmele, deformările provocate de acţiunea câmpului gravific
al Galaxiei; răspunsul va atinge frontul norului cosmic, se va scurge
amplificat de-a lungul şiragului de geamanduri în derivă lentă şi va zbura cu
aceeaşi viteză către cei doi sori dubli ai sistemului Solaris.
Meteoritul de aur (EPILOG)
E P
I L O G
M-am
despărţit de Mambo într-o dimineaţă cu soare de jăratec şi cer străveziu.
Părăseam continentul negru pentru a nu-l mai revedea niciodată.
Mambo
se uita la mine cu ochii lui copilăroşi împăienjeniţi de tristeţe. Şi eu
sufeream că mă despart de acest om curajos şi cinstit, cu care trecusem prin
nenumărate primejdii. Mă obişnuisem cu el şi aveam să simt în curând lipsa unui
prieten atât de devotat cum ştia să fie bunul negru.
—
Mambo, nu vrei să vii totuşi cu mine? Aş avea tocmai banii pentru vapor, iar la
Bruxelles ne-om descurca noi.
vineri, 10 mai 2019
Călugărul și vinurile - poveste din Ștefești
Pe malul stâng al Vărbilăului, la aproximativ 50 de kilometri de Ploiești, 20 de Văleni și 3 de Slănic, se află comuna Ștefești, formată din satele Ștefești, Scurtești și Târșoreni. Ca peste tot în această zonă, oamenii știu o mulțime de legende privind întemeierea localității lor. Cel mai adesea vorbesc despre un anume Moș Ștef, care este pomenit și de Iorga în lucrarea lui „Moșnenii de pe Vărbilău și de pe Valea Buzăului”. Este greu de crezut că toate localitățile din Prahova au fost întemeiate de moși: Ploieștii de Moș Ploaie, Breaza de Moș Breazu, Cioranii de Moș Cioară și tot așa. Prin urmare, istoricii au devenit destul de circumspecți când vine vorba de feluriți moși, astfel încât existența unui Moș Ștef care a pus bazele Ștefeștilor este considerată, azi, destul de puțin probabilă. Mai cu seamă că nu demult, un călugăr moldovean a făcut anumite descoperiri care pun în cu totul altă lumină istoria satelor de pe Vărbilău.
Solaris (14)
Următoarele trei
săptămâni s-au scurs de parcă ar fi fost una şi aceeaşi zi care se repeta
neîncetat. Jaluzelele ferestrelor coborau şi se ridicau, noaptea mă târam de la
un coşmar la altul, iar dimineaţa ne sculam şi începea jocul, dar era oare un
joc? Mă prefăceam că sunt calm, iar Harey mima şi ea calmul. Această înţelegere
tacită, conştiinţa faptului că ne înşelam reciproc, devenise ultima noastră
evaziune, fiindcă vorbeam mult despre felul în care vom trăi pe Pământ; visam
să ne stabilim nu departe de o metropolă şi niciodată să nu mai părăsim cerul
albastru şi copacii verzi. Închipuiam împreună interiorul viitoarei noastre
locuinţe şi înfăţişarea grădinii, ba chiar ne contraziceam cu privire la unele
amănunte... cum va fi gardul viu... cum va fi banca... Credeam eu oare fie
numai o clipă în toate aceste proiecte? Nicidecum. Ştiam că toate sunt
imposibile. Eram conştient că nu se vor realiza. Chiar dacă Harey, vie fiind,
ar fi reuşit să părăsească staţia, tot ar fi fost zadarnic; pe Pământ poate să
aterizeze doar un om, iar omul nu-i altceva decât documentele lui. Primul
control ar fi pus capăt acestei escapade. Încercarea de a o identifica ne-ar fi
despărţit de la început, ceea ce ar fi trădat-o imediat. Staţia era singurul
loc unde puteam trăi împreună. Oare Harey ştia asta? Desigur. Îi spusese
cineva? În lumina tuturor celor întâmplate, probabil că da.
miercuri, 8 mai 2019
Meteoritul de aur (13, 14)
CAPITOLUL
XIII
FUGA
Cine
ar putea spune cât timp am fugit? Ceasurile şi chiar zilele îşi pierduseră
înţelesul. Hăituiţi ca nişte fiare sălbatice, urmăriţi de răpăitul ameninţător
al tobelor de război şi de paşii grăbiţi ai pigmeilor care ne căutau, bâjbâiam
drumul prin jungla liliputană, mereu către nord, tot mai spre nord. Stârnite
din bârlogurile lor, animalele pipernicite şi ciudate ni se împleticeau printre
picioare. Aş fi vrut să mă opresc, să le studiez, să iau chiar câteva exemplare
cu mine pentru ca în liniştea paşnică a laboratorului să pot desluşi taina lor,
dar Mambo mă trăgea mereu înainte, până ce cădeam istovit şi înfometat în vreun
tufiş.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)