Iata la ce sunt nevoit sa renunt pentru a pleca in Romania, unde aud ca e frig, a nins si cenusiul a devenit mai intens.Dar ce sa fac, asta e: despartirile sunt grele.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
marți, 11 octombrie 2011
Despartire grea
Iata la ce sunt nevoit sa renunt pentru a pleca in Romania, unde aud ca e frig, a nins si cenusiul a devenit mai intens.Dar ce sa fac, asta e: despartirile sunt grele.
Un moment ratat
Ce nu ne-a spus nimeni este ca in Catedrala din Sevilla poate fi vazut mormantul lui Cristofor Columb. Si pentru ca nu ni s-a spus, am ratat momentul intalnirii cu cel care a descoperit America si, peste timp, ne-a bagat pe toti in criza. Ma intreb acum de ce. Sa fie, oare, din cauza noului val de anti-americanism? O fi existand temerea ca se apuca vreun suparat si striga in dreptul mormantului "I spit on your grave!" si trece si la fapte?
Catedrala
Desi n-am nicio tragere de inima acum, cand mai am putin si decolez catre Bucuresti, o sa incerc sa aleg cateva poze pe care le-am facut vineri, in excursia la Sevilla si Gibraltar.
Cel mai important obiectiv ne-a fost prezentat ca fiind Catedrala din Sevilla. Si, intr-adevar, pot spune ca este ceva cum nu mi-a mai fost dat sa vad. Nu stau sa fac descrieri poetice, o sa pun doar poze. Cine vrea amanunte, poate merge aici.
Asteptand sa intru in Catedrala |
Imbulzeala la intrare |
O poveste calatoare a lui Marquez
Drum bun, domnule preşedinte
Stătea pe banca de lemn, sub frunzele galbene din parcul solitar, contemplând lebedele prăfuite, cu ambele mâini sprijinite pe mânerul de argint al bastonului şi gândindu-se la moarte. Prima dată când a venit la Geneva, lacul era senin şi diafan, şi erau pescăruşi blânzi ce veneau să-i mănânce din mână, şi femei de inchiriat care păreau năluci la şase după-amiaza, cu volane de organza şi umbreluţe de mătase. Acum, singura femeie pe care putea s-o vadă, cât îl ajuta privirea, era o florăreasă de pe malul pustiu. Îi venea greu să creadă că timpul ar fi putut face asemenea ravagii nu doar în viaţa lui, ci şi în lume. Era un necunoscut în plus în oraşul necunoscuţilor iluştri. Purta costumul albastru-închis cu dungi albe, vesta de brocart şi melonul magistraţilor ieşiţi la pensie. Avea o mustaţă mândră de muschetar, părul bogat bătând în albăstriu cu onduleuri romantice, mâinile de harpist, cu verigheta de văduv pe inelarul stâng, şi ochii fără astâmpar. Singurul indiciu care-i trada starea sănătăţii era pielea ofilită. Dar chiar şi aşa, la şaptezeci şi trei de ani, continua să fie de o eleganţă impecabilă. În dimineaţa aceea totuşi se simţea la adăpost de orice vanitate. Anii gloriei şi ai puterii rămăseseră iremediabil în urmă, şi acum nu mai dăinuiau decât cei ai morţii.
Stătea pe banca de lemn, sub frunzele galbene din parcul solitar, contemplând lebedele prăfuite, cu ambele mâini sprijinite pe mânerul de argint al bastonului şi gândindu-se la moarte. Prima dată când a venit la Geneva, lacul era senin şi diafan, şi erau pescăruşi blânzi ce veneau să-i mănânce din mână, şi femei de inchiriat care păreau năluci la şase după-amiaza, cu volane de organza şi umbreluţe de mătase. Acum, singura femeie pe care putea s-o vadă, cât îl ajuta privirea, era o florăreasă de pe malul pustiu. Îi venea greu să creadă că timpul ar fi putut face asemenea ravagii nu doar în viaţa lui, ci şi în lume. Era un necunoscut în plus în oraşul necunoscuţilor iluştri. Purta costumul albastru-închis cu dungi albe, vesta de brocart şi melonul magistraţilor ieşiţi la pensie. Avea o mustaţă mândră de muschetar, părul bogat bătând în albăstriu cu onduleuri romantice, mâinile de harpist, cu verigheta de văduv pe inelarul stâng, şi ochii fără astâmpar. Singurul indiciu care-i trada starea sănătăţii era pielea ofilită. Dar chiar şi aşa, la şaptezeci şi trei de ani, continua să fie de o eleganţă impecabilă. În dimineaţa aceea totuşi se simţea la adăpost de orice vanitate. Anii gloriei şi ai puterii rămăseseră iremediabil în urmă, şi acum nu mai dăinuiau decât cei ai morţii.
luni, 10 octombrie 2011
Devalizarea
Sosit de pe traseul Benalmadena - Cordoba - Granada - Benalmadena. Ar fi de scris la greu, insa nu mai am forta. M-am uitat putin pe la mesaje, prin hotmail, prin Facebook etc. Maria nu mi-a scris nimic, so nu prea vad la ce sa mai stau. Oricum, primul lucru pe care l-am facut a fost sa devalizez dulapiorul din imagine:
PS Tipul care creste cai nu a fost cu noi. Oh!
PS Tipul care creste cai nu a fost cu noi. Oh!
duminică, 9 octombrie 2011
Furculita in ventilator
Maine merg la Granada si Cordoba. Cred ca o sa am parte, in autocar, de compania unei familii de crescatori de cai, analfabeti, care o sa-mi amarasca intreaga zi. Au venit ieri si s-au inscris in toate excursiile. Azi dimineata, la micul dejun, am stat la cateva mese distanta de ei. Individul, inalt, mustacios si cu fata latareata, a vorbit continuu, pe un ton egal, despre ceea ce are el de gand sa faca in Spania si despre diverse intamplari cu cai, tarcuri si harnasamente. Apoi a povestit ceva in care eroul era un amic de-al lui, care trecuse prin Spania anul trecut. De vreo zece ori a rostit Malorca, adica M-a-l-o-r-c-a, ceva asemanator cu mahorca. In fine. La un moment dat s-a ridicat in picioare, a luat o furculita si s-a intins cu ea pana a reusit sa impunga cu ea ventilatorul. A mormait ceva si s-a asezat. Apoi a inceput sa vorbeasca despre vanturile pe care le va trage el daca va manca anumite preparate din cele oferite in restaurant. Cand deja nu mai puteam sa suport, au plecat. Dar era prea tarziu...
In asa ceva infigea crescatorul de cai furculita... |
O prefata
Am dat, din intamplare, peste textul cartii mele "Multimi". Am postat candva poza de pe ultima pagina, cu Maria indreptandu-se de-a busilea catre o vitrina cu carti. Acum, iata si prefata:
In anul 2004, aflat in
plina campanie electorala, actualul presedinte al Romaniei, Traian Basescu, isi
ironiza astfel principalul adversar: “si-a gasit Adrian Nastase sa vorbeasca
despre flota Romaniei, el care nu stie de ce pluteste vaporul!”. Ca fost marinar, lui Basescu i se potrivea cum nu se poate mai bine acest
tip de atac. Nu stiu daca sageata lui si-a atins tinta, dar am convingerea ca
multi dintre noi ne-am pus, cu acel prilej, intrebarea: “chiar, de ce o fi
plutind vaporul”? Cei care au avut determinarea sa afle raspunsul, au deschis
manualele de fizica ale elevilor, ori s-au documentat pe Internet – prilej
pentru a-si reaminti Principiul lui Arhimede.
Pequenitos
M-am saturat de haleala monotona din hotel, asa ca dupa ce voi ajunge in tara, voi face un drum fie la Gogol, fie la Costica, fie la ambii (adica doua drumuri) si voi prepara urmatoarea reteta:
MITITEI
1 kg carne de vaca de la ceafa, 200 g seu de vaca, piper, ienibahar, coriandru, cimbru, 3-4 catei de usturoi, sare,o lingurita cu varf bicarbonat.
MITITEI
1 kg carne de vaca de la ceafa, 200 g seu de vaca, piper, ienibahar, coriandru, cimbru, 3-4 catei de usturoi, sare,o lingurita cu varf bicarbonat.
Trei povesti ale lui Steve Jobs. Partea a treia
A treia poveste este
despre moarte. Cand aveam 17 ani, am citit un text care spunea ceva de genul:
"Daca traiesti fiecare zi ca si cum ar fi ultima din viata ta, la un
moment dat vei avea dreptate". Citatul m-a impresionat si de atunci,
pentru cei 33 de ani care au trecut, m-am uitat in oglinda in fiecare dimineata
si m-am intrebat: "Daca astazi ar fi ultima zi din viata mea, as vrea sa
fac ce fac astazi?". Si atunci cand raspunsul a fost "Nu" pentru
mai multe zile la rand , am stiut ca trebuie sa schimb ceva. Ideea ca in curand
o sa mor a fost cea care m-a ajutat sa fac cele mai importante alegeri in
viata. Pentru ca aproape orice - toate asteptarile noastre, tot orgoliul, toate
fricile referitoare la esec - toate aceste lucruri palesc in fata mortii,
lasand afara singurul lucru care este cu adevarat important. Ideea ca o sa mori
este cel mai bun mod in care poti evita capcana fricii ca ai ceva de pierdut.
Esti deja dezbracat. Si nu exista niciun motiv pentru care sa nu-ti urmezi
inima.
Trei povesti ale lui Steve Jobs. Partea a doua
A doua poveste este
despre dragoste si pierderi. Am fost norocos sa aflu ce imi place sa fac tanar
fiind. Woz (Steve Wozniak) si cu mine am inceput povestea Apple in garajul
parintilor mei cand aveam 20 de a ni. Am muncit din greu si in 10 ani Apple a
ajuns sa creasca de la un garaj in care munceam noi doi la o companie care
valora 2 miliarde de dolari si avea 4.000 de angajati. Tocmai ne lansasem cea
mai noua creatie (computerul Machintosh), iar eu tocmai implineam 30 de ani.
Apoi am fost concediat. Cum poti fi concediat de la o companie pe care tu ai
infiintat-o? Ei bine, pe masura ce Apple a crescut, am angajat pe cineva,
despre care credeam ca are talentul sa conduca Apple alaturi de mine, iar
pentru primul an lucrurile au mers bine. Apoi viziunile noastre despre viitor
au inceput sa fi divergente, asa ca el a pus piciorul in prag. Si atunci cand a
facut-o, Consiliul nostru Director a stat alaturi de el.
Trei povesti ale lui Steve Jobs. Prima parte
Prima poveste este despre
unirea unor puncte. Am renuntat la Facultatea Reed dupa doar 6 luni, dar am
stat aproape de facultate pentru inca 18 luni inainte sa o parasesc definitiv.
De ce am renuntat? Totul a inceput inainte ca eu sa ma fi nascut. Mama mea biologica
era tanara, absolventa necasatorita de liceu, asa ca s-a hotarat sa ma dea spre
adoptie. Si a simtit foarte tare nevoia sa ma incredinteze unor absolventi de
facultate, asa incat lucrurile pareau stabilite dinainte pentru mine sa fiu
adoptat la nastere de un avocat si sotia lui. Numai ca atunci cand am aparut pe
lume, ei s-au razgandit si au considerat ca-si doresc o fetita. Asa ca parintii
mei, care erau pe o lista de asteptare, au primit un telefon in mijlocul noptii
prin care erau intrebati: "Avem un baietel care poate fi adoptat. Il
doriti?". Au spus "Bineinteles!".
Antreprenorii nevăzuți
Textul care urmează nu e pentru domnișoarele sensibile. El descrie ce se întâmplă cu un cadavru, fie că este al unui bursuc, fie că este al lui Steve Jobs. Cine vrea să citească, o face pe răspunderea lui.
Scribii funebri si sarcofagele
Este de-a dreptul uimitoare viteza cu care apar carti de sute de pagini in care sunt povestite vietile marilor disparuti ai zilelor noastre. Nici nu moare omul bine, ca deja poti sa cumperi un cartoi cat Larousse-ul, din care afli si ce lapte a supt raposatul de la mama lui. Asa a fost cu Lady Di, la fel cu Michael Jackson si acum, iata, lucrurile se repeta cu Steve Jobs. Senzatia este sinistra: te gandesti ca exista oameni care te urmaresc, daca esti celebru, scriu constiincios pagina cu pagina din viata ta, insa asteapta sa mori ca sa publice. Sau, cine stie, poate ca oamenii notorii chiar angajeaza biografi, furnizandu-le constant informatii si luandu-le banii pe contracte de exclusivitate. N-am idee, dar oricum ar fi, este odios. Indivizii aia, sinistri scribi funebri, traiesc ca niste adevarate hiene, pentru ei omul nu e valoros decat mort, cat traieste nu e altceva decat un cadavru viu.
Cei care citesc aceste carti sunt, la randul lor, niste "sarcofage" (muste de gunoi), care devoreaza cadavrele raposatilor rapid de tot, pana sa apuce sa se raceasca. Un astfel de cititor isi pierde interesul pentru viata lui Steve Jobs, daca nu are cartea la numai doua zile dupa ce omul a murit. Intre timp mor altii, apar carti noi, asa ca dupa o luna gata, Steve Jobs e vechitura, nu ne mai intereseaza. Inca odata: sinistru.
O poveste primita pe mail
Povestea profanatoarei de morminte
de Bruno Ştefan
Anul trecut m-am trezit la uşă cu două persoane necunoscute: o femeie de vreo 35 ani, masivă, corpolentă, cu o structură a feţei bărbătoasă, dar luxos îmbracată, cu o haină de blană scumpă şi cu multe bijuterii pe ea - şi o fată de aproximativ 20 ani, îmbrăcată de-asemeni bine, pe măsura vârstei ei. Le-am privit nedumerit, căci nu le cunoşteam.
- Buna ziua, sunt Nina, s-a recomandat doamna corpolentă.
sâmbătă, 8 octombrie 2011
O isprava a lui Sir Launcelot
Mai pre urmă ieşitu-i-au împotrivă
doi uriaşi întrarmaţi până în dinţi şi spăimântând cu buzduganele, Launcelot
îşi ridică pavăza şi, ferindu-se într-o parte de loveala unuia, îi reteză
capul. Văzând semenul său această prăpădenie, tare se spăimântă şi plecă a
fugi ca un nebun, de frica tăierii. Iară sir Launcelot se porni după dânsul cu
toată vârtutea, îl păli în umăr şi îi reteză mijlocul. Apoi, sir Launcelot
intrat-a în castel, întâmpinat de-o spuză de doamne şi domniţe, rânduite pe
trei şiraguri, carele cu toatele îngenuncheară înaintea lui, mulţămind lui
Dumnezeu Savaot şi lui sir Launcelot pentru izbăvirea dintru atâtea nevoi. „Iani socotiţi, luminate stăpâne – au fost zicând ele – mai
toate fost-am roabele acestor uriaşi, vreme de şapte ani, şi lucrat-am tot
soiul de ţesături spre a ne ţine zilele, şi doară noi suntem cu toatele de
stirpe veche şi falnică. Binecuvântat fie ceasul în care ai venit pre lume,
luminate stăpâne, că inima te-a tras spre cea mai de fală ispravă, hărăzită
vreunui cavaler în lumea aceasta, drept care stăm a da mărturie preste veacuri
trăitoare! Cu toatele rugămu-ne ţie a ne destăinui numele-ţi spre a da de veste
prietenilor cine slobozitu-ne-a dintru robie”.
Camera misterelor
Stau la camera 517. Si tot stand eu la aceasta camera, mi-am dat seama ca numarul 517 e foarte ciudat. Sa vedeti de ce spun asta. Intai de toate, 517 = 11 x 47, chestie care nu spune nimic, dar care devine interesanta de indata ce aplicam putina GEMATRIA - adica le atribuim literelor alfabetului cifre. Lui a ii atribuim 1, lui b ii atribuim 3 (pentru ca intre a si b, in limba romana, mai avem ă si â), lui c ii atribuim 4 si tot asa pana la z, caruia ii atribuim numarul 30.
Niste versuri ale lui Omar Khayyam
O
mână-ascunsă scrie şi trece mai departe.
Nici rugi,
nici argumente, nici spaima ta de moarte
Nu vor
îndupleca-o să şteargă vreun cuvânt ;
Spaniolii ca romanii
Alaltaieri, dupa plaja, am colindat putin prin Benalmadena. Una dintre atractii ar fi fost parcul de distractii, unde poti sa redevii copil pentru numai 15 eur. Problema e ca, dupa un drum de vreo 20 de minute cu un trenulet, l-am gasit inchis, asa ca am luat-o inapoi pe jos si ne-am oprit la parcul "La Paloma". Marea gaselnita acolo e ca peste tot misuna gaini, cocosi, iepuri, rate, veverite, lebede si alte oratanii. Frumos, nimic de zis, doar ca trebuia sa am eu parte de intalniri cu tot felul de indivizi demni de pedeapsa capitala. Intai, doua fete si doi derbedei spanioli au ajuns cu putin inaintea mea intr-un loc unde pe o bara erau asezate multe multe pasari. As fi vrut sa am o poza cu pasarile alea, dar unul dintre derbedei a gasit cu cale sa urle ca Tarzan, sa sara pe loc batand talpile de pamant si sa agite bratele ca o moara de vant, asa ca toate pasarile au plecat. Individul, apoi, radea multumit.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)