vineri, 13 iulie 2012

Mici intamplari cu animale (54)

Şarpele de apă la vînătoare
Vipera are treaba mai uşoară. Din pîndă sau apropiindu-se încet şi neobservată de prada ei mică şoarece, şopîrlă etc. — îi înfige colţii cu o mişcare de fulger şi îi injectează veninul. Rămîne liniştită pînă ce acesta îşi produce efectul foarte degrabă apoi pe îndelete trece la înghiţirea victimei moarte.
Şarpele nostru de apă (Natrix natrix) are de rezolvat o pro­blemă mai grea. Nefiind înzestrat cu seringi de venin, el tre­buie să-şi prindă şi să-şi imobilizeze prada vie cu forţa, apoi să o înghită, de cele mai multe ori neavînd putinţă să o omoare mai înainte. A fost descris de mai multe ori felul cum şarpele înghite o broască mare. Biata broască este deja înfundată pe jumătate în gîtlejul extensibil al şarpelui şi totuşi mai dă din picioarele dinapoi, încercînd să scape oarecum. Milimetru de milimetru, prin mişcarea înainte şi înapoi a fălcilor, victima se îngroapă încet, încă vie, în punga elastică a şarpelui. Dar oare cum prinde animalele iuţi, cum e peştele, oricît de bun înotă­tor ar fi şarpele de apă? Cîteva observări ne dau oarecare lămuriri.
La balta Somovei (Tulcea) era un gard ridicat de pescarii lipoveni. Priveam cu interes crapii care se trudeau să-l treacă, cînd văd un şarpe de apă. Îndată mi-am dat seama că stă la pîndă şi am rămas să-l observ. Şarpele stătea fixat cu coada de un par al gardului, încolăcindu-şi-o de două ori în jurul lui. Restul corpului îl ţinea mai spre suprafaţa apei. Cît nu-i era încolăcit, trupul făcea două bucle laterale. Stătea nemişcat, cu capul îndreptat în josul cursului. Roiau prin apropiere pescuţi, care pesemne nu observau duşmanul, ce se asemăna în nemiş­carea lui cu un vreasc fixat în gard. Din cîrdul de peştişori s-a apropiat unul la îndemînă, înotînd în susul apei. Şarpele şi-a căscat larg gura, cele două bucle s-au destins ca două arcuri, capul a fulgerat înainte; încă în timpul înotului, pescuţul a fost apucat de cap. Îndată şarpele îşi înălţă capul în aer de-a lungul parului şi începu să-l înghită. Coada victimei se zbătu, tremură, pînă dispăru si ea în gîtlejul umflat. Apoi nesătulul îşi reluă poziţia de mai înainte, aşteptînd o altă pradă.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
 


Aventurile Baronului Munchhausen (1)

O călătorie plină de peripeţii
Mi-am început călătoriile spre Rusia în toiul iernii socotind, pe bună dreptate, că îngheţul şi zăpada, scutind de cheltuieli deosebite prea grijuliile ocârmuiri, vor fi netezit drumurile din ţinuturile de nord ale Germaniei, Poloniei, Curlandei şi Liponiei, drumuri care, după descrierile tuturor călătorilor, sunt mai păcătoase chiar decât cele ce duc spre Templul Virtuţii. Am pornit-o călare, fiindcă aşa se călătoreşte cum nu se poate mai bine, atunci când nici calul şi nici călăreţul nu sunt de lepădat. Şi trebuie să mai adaug că acest mijloc de călătorie te scuteşte, pe de o parte, de ciorovăielile cu cine ştie ce cuviincios căpitan de poştă neamţ şi, pe de altă parte, te fereşte de a fi târât din crâşmă în crâşmă de setea nepotolită a surugiului. Eram îmbrăcat destul de uşurel, şi unde mai pui că gerul se făcea tot mai simţit cu cât înaintam spre nord-est. Vă puteţi închipui, deci, cum trebuie că-i mergea pe o astfel de vreme, într-un ţinut atât de aspru, bătrânelului neputincios pe care l-am văzut zăcând pe o câmpie pustie din Polonia, în bătaia crivăţului tăios, dârdâind de frig sub zdrenţele ce abia îi acopereau goliciunea trupului. Mi se rupea inima de milă uitându-mă la prăpăditul acela. Cu toate că îngheţase şi sufletul în mine, am aruncat peste bătrânel mantia mea de călătorie. Deodată am auzit un glas ce venea din înaltul cerului şi care, preţuindu-mi fapta cu o extraordinară mărinimie, a strigat:
"O, fiul meu, să mă ia naiba de nu ţi-oi răsplăti isprava asta!"


miercuri, 11 iulie 2012

O poveste a lui Hemigway

Un tip de gaşcă
Orbul recunoştea după zgomotele lor toate aparatele din sala de jocuri. Nu ştiu cît a durat pînă să le-nveţe pe toate, dar trebuie să-i fi luat ceva timp, pentru că lua pe rînd toate cîrciumile. Dar lucra totuşi în două oraşe şi, după ce se întuneca, pleca de la The Flats şi o ţinea aşa pînă în Jessup. Cînd auzea cîte o maşină venind se oprea pe marginea drumului, aşteptînd să îl ia şi pe el; uneori nu-l lua, caz în care mergea mai departe pe şoseaua îngheţată. Depindea de cît de încărcate erau maşinile şi mai conta şi dacă erau femei înăuntru, asta pentru că orbul mirosea destul de tare, mai ales iarna. Insă pînă la urmă oprea cineva, pentru că era totuşi un orb.


luni, 9 iulie 2012

Ruselia - o țară la răscruce

Aventuri în Ruselia
A fost odată o țară din Europa numită Ruselia, ai cărei locuitori – cunoscuți sub numele de ruseliști, o duceau foarte prost: n-aveau ce mânca, n-aveau căldură în locuințe, ba mai mult, erau obligați să spună că o duc foarte bine și că sunt fericiți. Președintele acelei țări era supranumit „erou” și „geniu”. Oricine cuteza să îl contrazică era prins și aruncat în închisoare. Între timp, locuitorii din alte țări ale Europei, grupate sub denumirea de Occident, aveau cam tot ce le lipsea celor din Ruselia: mâncare, căldură, libertăți. Așa că nu e de mirare că mulți dintre ruseliști fugeau din țara lor și se stabileau în alte părți. Ceilalți, lipsiți de curaj – dacă erai prins în timp ce încercai să fugi puteai să fii inclusiv omorât pe îndelete – visau în secret să scape și ei din Ruselia.


Mici intamplari cu animale (53)

Guşterul răpitor
Cu toţii ştim că şopîrla verde guşterul (Lacerta viridis) e insectivoră. Se hrăneşte cu fel de fel de insecte, larve, viermi, deci este folositoare, pe lîngă faptul că e şi frumoasă. În­tr-adevăr, dacă reuşim să ne apropiem de una care se soreşte şi nu s-a speriat de noi dispărînd ca fulgerul în tufărie, în spinărie, ne putem delecta în culori minunate: verdele cald de pe spate împistruiat cu negru şi cafeniu, galbenul viu al burţii, apoi, la bărbătuşi, pata albastră-azurie de sub bărbie şi de pe guşă. Împodobită şi folositoare, şi totuşi una a fost prinsa asupra unei... crime.
Fazanierul B. O, care îngrijea o fazanerie în pădurea Balamuci-Deal, pentru a selecţiona pui de fazan, a despărţit o seamă de pui într-o volieră mai mărişoară. Puii erau de trei săptămîni, le mergea bine, erau vioi. Într-o dimineaţă găseşte în volieră o şopîrlă verde, mare, lungă de peste douăzeci de centimetri, care ţinea în gură un pui mort. Atît de tare îşi în­cleştase fălcile în gîtul bietului pui, încît nu l-a putut lăsa sau nici n-a vrut să-l lase iar cu el în gură nu putea fugi cînd s-a apropiat omul. Acesta a omorît-o uşor cu un băţ.
Cercetînd puiul n-a găsit nicio urmă de muşcătură pe el. Ce făcea oare guşterul cu puiul? Voia să-l înghită întreg, cum fac şerpii, voia să-i sugă oare sîngele? Şi apoi, l-a găsit mort sau l-a omorît el? Oricum ar fi, voia să se hrănească din el, ca orice răpitor.
Şopîrle erau multe pe acolo, şi guşteri, şi de cele mai mici, numite şopîrle de cîmp (Lacerta agilis), care vînau muşte şi alte insecte adunate în volieră, dar niciodată nu atacau puii. Dim­potrivă, adeseori puii alergau după cîte o şopîrlă mică, dornici să o omoare şi să o mănînce.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
 


Faceti-va bine (120)

Ghiocelul
Denumire
ştiinţifică: Galanthus nivalis.
Prezentare. Puţini ştiu că ghiocelul, vestitorul primăverii, este nu numai o plantă de pus în cea mai mică şi mai delicată vază din casă, ci şi un remediu medicinal. Aparţine familiei amarilidaceelor.
Ghiocelul este o plantă perenă formată dintr-un bulb, două frunze lineare
şi o floare albă. Înfloreşte în mustul zăpezii, în februarie şi martie, uneori mai devreme. Poate fi întâlnit de la câmpie până în zona alpină, în păduri, parcuri, pajişti, păşuni. Au valoare terapeutică atât bulbul, cât şi florile şi frunzele.
Întrebuinţări. Preparatele pe bază de ghiocel acţionează benefic în afecţiuni grele, cum ar fi cardiopatiile, sau în reducerea sechelelor rămase în urma poliomielitei. Sunt recomandate şi în tratarea miasteniei (oboseala muşchilor).


O poveste a lui Giovanni Papini


POVESTE COMPLET ABSURDĂ

Acum patru zile, în timp ce scriam cu o uşoara iritare cîteva din cele mai false pagini ale Memoriilor mele, am auzit o sfioasă bătaie în uşă; dar am rămas pe scaun fără să răspund: bătăile erau prea slabe şi nu-mi face nici o plăcere să am de-a face cu timizii.
A doua zi, la aceeaşi oră, am auzit bătîndu-se din nou în uşă, de astă dată însă mai tare şi mai hotărît. Dar şi în ziua aceea am refuzat să deschid, căci nimic nu-mi displace mai mult decît oa­menii care se corijează prea repede.



Creștinismul anti-creștin

În cartea intitulată „1000 de întrebări și răspunsuri despre viața duhovnicească” am dat peste una dintre cele mai clare dovezi că Biserica Ortodoxă are un discurs de-a dreptul anti-creștin. Să mă explic. Întrebarea cu numărul 13 sună așa: „Ce religii sunt considerate greșite?” Răspunsul, absolut năucitor pentru mine, este următorul: „Toate religiile care există în lume, în afară numai de cea adevărată ortodoxă, sunt greșite și nu îl mântuiesc pe om. O religie greșită este o batjocură la adresa oamenilor. După moarte se descoperă imediat cât de trainic a fost lucrul pe care omul și-a întemeiat nădejdea. Și cât de cumplită și de sfâșietoare va fi starea celui care va vedea atunci că a fost înșelat.”


Viziunea din elicopter

Discutam deunazi cu cineva care se mira ca sunt atat de multi oameni gata sa accepte ca fiind OK ceea ce se intampla in tara - e vorba de felul in care USL a luat puterea, de modul in care trece peste Constitutie etc. Explicatia mea a fost simpla: acesti oameni nu au "viziunea din elicopter", s-au oprit la niste fapte punctuale, peste care nu pot trece orice-ar fi. Au un tap ispasitor creat de presa si politrucii din partide, totul e simplu. Dar apoi, dupa un timp, m-am intrebat ce as fi facut eu daca as fi fost unul dintre bugetari si mi s-ar fi taiat din salariu. Oare as mai avea acum viziune holistica, sau as scrasni din dinti si as zice ca Basescu e de vina si trebuie sa moara in chinuri? Poate ca in situatia aia as fi fost si eu orbit, ca atatia romani gata sa lase pe planul al doilea chestiuni abstracte precum independenta justitiei. N-am de unde sa stiu. Cu toate ca inclin sa zic "eu as fi inteles cum stau lucrurile, m-as fi ridicat peste propaganda de la televiziuni etc", recunosc cinstit ca nu stiu daca lucrurile ar fi stat chiar asa. Prin urmare, nu ma reped sa-i condamn pe cei care se bucura acum de rasturnarea de la Bucuresti. Ma pregatesc, insa, de o decizie majora: o sa renunt complet la orice preocupare mentala care poate avea o legatura cu politica. Pur si simplu voi inchide toate canalele catre aceasta lume mizerabila, in care colcaie varanii intunecati si prietenii lor, nu voi mai citi presa, nu voi mai purta cu nimeni discutii pe teme de guvern, parlament etc. In fond, toate au si un final. Asadar, o sa ma mai consum putin pana la referendum (orice oprire necesita un timp) si apoi, indiferent de rezultat, o sa ma retrag. 


duminică, 8 iulie 2012

Greșeala lui Rileiev

În 1852 a venit pe tronul Rusiei noul ţar Nicolae I. Aproape imediat după încoronare, a izbucnit o rebeliune de orientare liberală, urmărind modernizarea ţării şi alinierea economiei şi administraţiei civile la standardele europene ale vremii. Rebeliunea, cunoscută în istorie sub numele de „Revolta decembristă”, a fost înăbuşită cu brutalitate, iar ţarul l-a condamnat la moarte pe unul dintre conducătorii ei, Kondrat Rileiev. În ziua execuţiei, Rileiev a fost suit pe platforma spânzurătorii şi i s-a pus ştreangul în jurul gâtului. Trapa de sub picioarele condamnatului s-a deschis, dar funia s-a rupt şi omul s-a prăbuşit la pământ. O asemenea întâmplare era considerată pe atunci un semn ai destinului şi o dovadă că vinovatul primise iertarea cerească, drept care, prin tradiţie, era graţiat. Rileiev s-a ridicat de jos, clatinându-se. Plin de noroi, dar convins că fusese salvat, s-a adresat mulţimii: „Vedeţi şi voi că aici, în Rusia, nimic nu se face aşa cum trebuie, nici măcar un ştreang de spânzurătoare!”
S-a trimis în grabă un mesager la Palatul de iarnă, pentru a-l informa pe ţar că execuţia dăduse greş. Deşi dezamăgit de întorsătura pe care o luaseră lucrurile, Nicolae I s-a aşezat să semneze graţierea, întrebând, în treacăt: „Şi Rileiev a spus ceva despre această minune?” Mesagerul a răspuns: „Sire, a zis că ruşii nu ştiu să facă nici măcar un ştreang”.
Dacă e aşa, hai să-i dovedim contrariul”, a hotărât ţarul şi a rupt hârtia pe care tocmai o semnase. A doua zi, Rileiev a fost spânzurat din nou. De data aceasta, funia nu s-a mai rupt.



Poveste morala din Vechiul Testament (2)

Peste un an, pe vremea când regii pornesc la război, David a trimis pe Ioab şi slugile sale cu el şi pe toţi Israeliţii şi aceştia au lovit pe Amoniţi şi au împresurat Raba;
Dar David a rămas în Ierusalim. Odată, spre seară, sculându-se David din pat şi plimbându-se pe acoperişul casei domneşti, a văzut de pe acoperiş o femeie scăldându-se, şi femeia aceasta era foarte frumoasă.
Atunci a trimis David să se cerceteze cine este acea femeie. Şi i s-a spus că este Batşeba, fiica lui Eliam, femeia lui Urie Heteul.



După mine!