Aventuri în Ruselia
A fost odată o țară din Europa numită Ruselia, ai cărei locuitori – cunoscuți sub numele de ruseliști, o duceau foarte prost: n-aveau ce mânca, n-aveau căldură în locuințe, ba mai mult, erau obligați să spună că o duc foarte bine și că sunt fericiți. Președintele acelei țări era supranumit „erou” și „geniu”. Oricine cuteza să îl contrazică era prins și aruncat în închisoare. Între timp, locuitorii din alte țări ale Europei, grupate sub denumirea de Occident, aveau cam tot ce le lipsea celor din Ruselia: mâncare, căldură, libertăți. Așa că nu e de mirare că mulți dintre ruseliști fugeau din țara lor și se stabileau în alte părți. Ceilalți, lipsiți de curaj – dacă erai prins în timp ce încercai să fugi puteai să fii inclusiv omorât pe îndelete – visau în secret să scape și ei din Ruselia.
După mulți ani, când celor mai mulți dintre ruseliști le pierise până și speranța că se poate schimba ceva, președintele Ruseliei a fost împușcat în urma unui proces sumar. Puterea a fost preluată de oamenii care îi stătuseră până atunci în preajmă. Unul dintre ei a devenit președinte și, timp de ani buni, i-a ținut pe ruseliști într-o stare de semi-ignoranță. Le-a dat de mâncare, le-a dat căldură, i-a lăsat să circule prin lume, dar în același timp i-a ajutat pe cei care-l slujiseră pe fostul președinte – căruia i se spunea în bătaie de joc „Prematur Împușcatul” – să pună mâna pe resursele statului și pe instituțiile lui. Acei oameni au strâns averi uriașe prin fapte de corupție care le-au permis să deturneze bani publici. Ruseliștii de rând, după ce stătuseră atât de mult în ignoranță, n-au înțeles ce se întâmplă. Ei erau mințiți frumos de diverși slujitori ai noului regim, unii dintre ei fiind dintre cei care îi cântaseră imnuri de slavă Prematur Împușcatului. Oamenii care și-au dat seama de uriașa minciună, au fost repede reduși la tăcere. Noul președinte – supranumit Zâmbatul - s-a ocupat personal de acest lucru, așa încât cei care-l contestau au fost bătuți și chiar omorâți de ruseliștii care lucrau în subteran ca mineri și printre care se ascundeau o mulțime de angajați ai serviciilor secrete din Ruselia.
După o vreme, tot mai mulți ruseliști au hotărât că e mai bine să plece în alte țări, pentru că Prematur Împușcatul fusese omorât degeaba – libertățile mult dorite nu mai soseau, iar conducătorii țării nu făceau decât să se ocupe de acumularea averilor personale.
Între timp, țările din Occident, organizate într-o structură numită Uniunea Europeană – UE, au decis s primească și Ruselia în această structură. Din acel moment, în Ruselia au început să curgă bani pentru reconstrucția instituțiilor țării. Dar cei care conduceau, împreună cu cei pe care-i susțineau sub numele de „oameni de afaceri”, s-au înfruptat și din acești bani, moment în care UE a început să înțeleagă cine sunt, de fapt, ruseliștii.
A venit apoi și momentul în care Zâmbatul a fost nevoit să se retragă. În locul lui a fost ales un căpitan de vapor, care fusese până atunci primarul capitalei Ruseliei și care s-a apucat să schimbe lucrurile. Asta a însemnat că ruseliștii Zâmbatului nu au mai putut să fure ca înainte din banii dați de UE. Mai mult, pentru că nu se mai puteau face intervenții și presiuni asupra instanțelor judecătorești, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai Zâmbatului a fost arestat pentru corupție și a ajuns la închisoare.
În acest moment, oamenii Zâmbatului au declanșat o lovitură de stat, împreună cu o parte dintre cei care instigatori ai minerilor și, mai înainte, profitori ai regimului Prematur Împușcatului. Fără a ține seama de Constituție – cea mai importantă lege a țării - au suspendat președintele ales al Ruseliei, prin intermediul unui șir lung de abuzuri. Acele abuzuri au fost posibile pentru că oamenii Zâmbatului obținuseră majoritatea în Parlament prin metode mafiote și cu ajutorul unor posturi TV conduse de oameni importanți care se temeau că ar putea fi și ei condamnați și duși la închisoare pentru corupție. Țările din UE le-au atras atenția că se îndepărtează în acest fel de valorile comune, periclitând viitorul țării. Le-au spus că nu îi interesează că își suspendă președintele, atâta timp cât fac acest lucru cu respectarea legilor. Oamenii Zâmbatului au răspuns cu aroganță, cu jigniri la adresa celor mai importanți lideri ai UE. Liderul lor, supranumit Copy-Paste pentru că obținuse titlul de „doctor” cu o lucrare în bună măsură plagiată, a fost cel mai agresiv, reușind să irite pe toată lumea din UE. Cel care era prevăzut să devină președinte, supranumit Adormescu, a susținut la rândul lui poziții pline de aroganță și agresivitate, care i-au nedumerit pe mulți.
Această poveste este în plină desfășurare. Finalul încă nu este cunoscut. Ruseliștii sunt în mare parte contra președintelui suspendat, supranumit de ei „Dictatorul”. Oamenii Zâmbatului au știut să îi convingă de-a lungul anilor că tot ce li se întâmplă rău este din cauza Dictatorului. Degeaba li se explică ruseliștilor că un dictator nu poate fi suspendat prin metode democratice, pentru ei astea sunt lucruri care nu contează.
Noi, ceilalți, așteptăm...

09.07.2012 - ora 17:15 ora României
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu