O
MICĂ GREŞEALĂ
Ce
zi e azi? Miercuri, nu? Păi da, miercuri. Asta a fost luni. Luni, la noi,
oamenii mai că au crăpat de rîs. Pentru că a fost ceva tare caraghios. A fost
o mică greşeală.
Chestia
e că la noi la fabrică toţi oamenii ştiu carte. Scoală-l pe oricare în puterea
nopţii şi pune-l să se iscălească; se iscăleşte.
Ăia
trei însărcinaţi cu alfabetizarea erau daţi dracului. În trei luni au lichidat
tot analfabetismul. Desigur, mai rămăseseră analfabeţi, dar numai cei tari de
cap. O încurcau cu numele. Cum e, bunăoară, Gusev. Ăsta ba îl punea pe „sî”
aiurea, ba trăgea coada iscăliturii la început ori la mijloc, ba uita să pună
„gî”-ul. Ăilalţi se descurcau ei.
Ei
bine, la acest nivel închipuiţi-vă ce se întîmplă.
„Cum
vine asta? îşi zice casierul. Adică de ce cruciuliţă?”
De
unde, mă rog, cruciuliţa asta, dacă analfabetismul a fost lichidat complet şi
toată lumea ştie să se iscălească?
Se
uită casierul şi vede că cruciuliţa asta e pusă în dreptul numelui lui
Hlebnikov.
Casierul
raportează contabilului. Contabilul raportează secretarului. Secretarul — mai
departe.
Prin
secţii, oamenii au început să-i vorbească de rău pe ăia cu alfabetizarea. Să le
fie de cap, dacă în atîta vreme n-au fost în stare să lichideze analfabetismul!
Preşedintele
Comitetului de întreprindere dă fuga la casierie şi cere statul de plată. Aia
cu alfa-betizarea s-au înfăţişat şi ei la casierie. Tovarăşii se uită şi văd
că într-adevăr în dreptul numelui lui Hlebnikov e pusă o cruciuliţă.
—
Care Hlebnikov? întreabă unul. De ce Hlebnikov ăsta n-a fost lichidat? De ce,
mă rog, toţi ştiu carte şi sînt oameni culţi, şi numai Hlebnikov ăsta zace în
beznă şi neştiinţă? Cum se poate una ca asta? Ce-au făcut ăia cu alfabetizarea,
au gîndit cu capul, ori cu ce?
Aia
cu alfabetizarea stau şi ei aici, şi ridică neputincios din umeri.
I-au
chemat pe Hlebnikov. Hlebnikov e strungar calificat. Vine cam în silă.
—
Carte ştii? îl întreabă tovarăşii.
—
Ştiu — zice.
—
Ştii să te iscăleşti?
—
Ştiu — zice. Trei luni la rînd m-au lichidat — zice.
Preşedintele
Comitetului de întreprindere dă din mîini. Ăia cu alfabetizarea ridică din
umeri. Casierul întinde statul de plată.
I-au
dat statul lui Hlebnikov şi-l întreabă:
—
Cine a pus cruciuliţa asta?
S-a
uitat Hlebnikov ce s-a uitat şi zice:
—
Da, scrisul e al meu. Eu am pus cruciuliţa. Eram beat-turtă. Nu puteam să-mi
scriu numele.
Măi,
ce rîs a fost!
Tovarăşii
s-au repezit care mai de care să-i strîngă mîna lui Hlebnikov.
—
Ne-ai luat o piatră de pe inimă — a zis nu ştiu care. Credeam, Hlebnikov, că şi
pînă acuma dumneata orbecăieşti prin întuneric şi zaci în neştiinţă...
La a doua chenzină, cu toate că ştie carte, Hlebnikov, beat fiind, a pus
iar o cruciuliţă. Dar acuma nu s-a mai mirat nimeni. Pentru că s-au obişnuit. Era
dovedit că omul ştie carte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu