Ginsengul
Denumire ştiinţifică: Panax ginseng.
Denumiri populare: ginseng
asiatic, ginseng coreean.
Prezentare. Ginsengul este o
plantă perenă. Aparţine familiei araliaceelor. Specific Peninsulei Coreene,
ginsengul are, însă, o arie de vegetaţie ceva mai întinsă, cuprinzând nordul
Chinei şi chiar zone din Siberia. Fiind foarte căutat, ginsengul este cultivat
intens nu numai în China şi Coreea, ci şi în Japonia, Rusia, Vietnam, SUA, Canada.
Frunzele ginsengului sunt lung-peţiolate. În general, planta are o dezvoltare specifică,
înscriindu-se printre plantele originare din Orientul îndepărtat ale căror evoluţii
sunt mai puţin obişnuite. De pildă, ginsengul ajunge la înflorire după câţiva ani
– cel puţin patru -, iar rădăcina este bună de recoltat tot după cel puţin
patru ani. Iată şi un fapt surprinzător – rădăcina de ginseng are un contur
asemănător cu cel al fiinţei omeneşti. Chiar cuvântul „ginseng” înseamnă,
potrivit unor cunoscători „esenţă umană”. Se găseşte atât în flora spontană, cât
şi sub formă cultivată. Pentru aplicaţii şi tratamente se recoltează rădăcina.
Multă vreme, ginsengul a fost considerat un remediu
eficient în tratarea tuturor bolilor, opinie care încă mai stăruie. Oricum,
proprietăţile medicinale ale ginsengului sunt excepţionale, potenţialul său
terapeutic fiind greu de egalat de vreo altă plantă medicinală.
Substanţe active importante: ginsenozide, glucozaţi, esenţă, tiamină, riboflavină, vitamine, saponine,
precum şi un compus asemănător hormonilor sexuali. Ginsenozidele – substanţe
specifice ginsengului, se găsesc în cantitate însemnată şi mai ales într-o mare
varietate, fiind identificaţi circa 30 de derivaţi.
Întrebuinţări. Ginsengul contribuie
la sporirea randamentului fizic şi mental, întăreşte memoria, fortifică sistemul
nervos central şi periferic şi, mai ales, celulele nervoase, dezvoltă
imunitatea organismului, stimulând activitatea factorilor de imunitate,
facilitează circulaţia sângelui şi însănătoşeşte sângele, acţionează pentru întărirea
şi însănătoşirea aparatului cardiovascular.
Unii cercetători afirmă că ginsengul ar fi şi un bun
agent împotriva cancerului. Un alt aspect care a determinat creşterea
interesului oamenilor pentru această plantă ţine de aserţiunea potrivit căreia
ginsengul ar combate fenomenele de îmbătrânire. Mai nou, a fost dovedit faptul
că ginsengul poate fi un remediu util în cazurile de diabet, reducând glicemia.
Pe lista virtuţilor medicinale ale ginsengului se află şi
cele privind calităţile sale de afrodiziac (acţionează asupra glandelor
corticosuprarenale), precum şi de tonic al organelor interne. Potrivit unei străvechi
tradiţii, ginsengul este considerat şi un eficient antireumatic. Datorită
acestor calităţi, ginsengul a generat, de-a lungul istoriei sale de peste 1500
de ani, numeroase legende. Dincolo de acestea, cercetătorii susţin că
ginsengul, deşi nu este un panaceu, are o mare importanţă pentru cei aflaţi în
suferinţă.
Ginsengul
este un medicament natural aproape complet, cu atât mai mult cu cât nu creează
dependenţă, nu are contraindicaţii importante şi nu-şi cumulează, în timp,
efectele posibil negative. Totuşi, dozele prea mari pot crea unele neajunsuri şi,
de aceea, se impune atenţie în utilizarea lui, putând provoca hipoglicemie, nervozitate,
iritabilitate. Cât despre contraindicaţii, trebuie menţionat, totuşi, că nu se recomandă
celor suferinzi de hipertensiune arterială. Sub denumirea de ginseng este
cunoscută şi planta numită Eleutherococcus senticosus. Această plantă
creşte în flora spontană din Siberia, fiind identificată sub numele curent de ginseng
siberian sau shigako. Cercetările au demonstrat că extractele obţinute
din această plantă contribuie, într-o manieră semnificativă, la sporirea imunităţii
organismului, probând şi calităţi anticancerigene. Se spune despre ginsengul
siberian că reduce efectele iradierilor şi ale citostaticelor şi că frânează
evoluţia SIDA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu