Faceti-va bine (123)

Ginsengul

Denumire ştiinţifică: Panax ginseng.

Denumiri populare: ginseng asiatic, ginseng coreean.

Prezentare. Ginsengul este o plantă perenă. Aparţine familiei araliaceelor. Specific Peninsulei Coreene, ginsengul are, însă, o arie de vegetaţie ceva mai întinsă, cuprinzând nordul Chinei şi chiar zone din Siberia. Fiind foarte căutat, ginsengul este cultivat intens nu numai în China şi Coreea, ci şi în Japonia, Rusia, Vietnam, SUA, Canada. Frunzele ginsengului sunt lung-peţiolate. În general, planta are o dezvoltare specifică, înscriindu-se printre plantele originare din Orientul îndepărtat ale căror evoluţii sunt mai puţin obişnuite. De pildă, ginsengul ajunge la înflorire după câţiva ani – cel puţin patru -, iar rădăcina este bună de recoltat tot după cel puţin patru ani. Iată şi un fapt surprinzător – rădăcina de ginseng are un contur asemănător cu cel al fiinţei omeneşti. Chiar cuvântul „ginseng” înseamnă, potrivit unor cunoscători „esenţă umană”. Se găseşte atât în flora spontană, cât şi sub formă cultivată. Pentru aplicaţii şi tratamente se recoltează rădăcina.

În practica medicinală se foloseşte îndeosebi rădăcina de ginseng cultivat, ginsengul sălbatic fiind, la ora actuală, o plantă ocrotită de lege. Rădăcina de ginseng poate ajunge la un metru lungime şi o grosime cuprinsă între cinci şi 10 cm. Din rădăcina de ginseng se prepară o tinctură şi se produc, pe cale industrială, comprimate. Se foloseşte şi rădăcina de ginseng ca atare, uscată şi curăţată. În general, o rădăcină de ginseng sălbatic, de un înalt nivel calitativ, trebuie să provină de la o plantă cu o vârstă de cel puţin 10 ani. Pentru ginsengul cultivat nu e nevoie, totuşi, de un interval de timp atât de mare, fiind necesară doar o perioadă de dezvoltare cuprinsă între patru şi şase ani.

Multă vreme, ginsengul a fost considerat un remediu eficient în tratarea tuturor bolilor, opinie care încă mai stăruie. Oricum, proprietăţile medicinale ale ginsengului sunt excepţionale, potenţialul său terapeutic fiind greu de egalat de vreo altă plantă medicinală.

Substanţe active importante: ginsenozide, glucozaţi, esenţă, tiamină, riboflavină, vitamine, saponine, precum şi un compus asemănător hormonilor sexuali. Ginsenozidele – substanţe specifice ginsengului, se găsesc în cantitate însemnată şi mai ales într-o mare varietate, fiind identificaţi circa 30 de derivaţi.

Întrebuinţări. Ginsengul contribuie la sporirea randamentului fizic şi mental, întăreşte memoria, fortifică sistemul nervos central şi periferic şi, mai ales, celulele nervoase, dezvoltă imunitatea organismului, stimulând activitatea factorilor de imunitate, facilitează circulaţia sângelui şi însănătoşeşte sângele, acţionează pentru întărirea şi însănătoşirea aparatului cardiovascular.

Unii cercetători afirmă că ginsengul ar fi şi un bun agent împotriva cancerului. Un alt aspect care a determinat creşterea interesului oamenilor pentru această plantă ţine de aserţiunea potrivit căreia ginsengul ar combate fenomenele de îmbătrânire. Mai nou, a fost dovedit faptul că ginsengul poate fi un remediu util în cazurile de diabet, reducând glicemia.

Pe lista virtuţilor medicinale ale ginsengului se află şi cele privind calităţile sale de afrodiziac (acţionează asupra glandelor corticosuprarenale), precum şi de tonic al organelor interne. Potrivit unei străvechi tradiţii, ginsengul este considerat şi un eficient antireumatic. Datorită acestor calităţi, ginsengul a generat, de-a lungul istoriei sale de peste 1500 de ani, numeroase legende. Dincolo de acestea, cercetătorii susţin că ginsengul, deşi nu este un panaceu, are o mare importanţă pentru cei aflaţi în suferinţă.

Ginsengul este un medicament natural aproape complet, cu atât mai mult cu cât nu creează dependenţă, nu are contraindicaţii importante şi nu-şi cumulează, în timp, efectele posibil negative. Totuşi, dozele prea mari pot crea unele neajunsuri şi, de aceea, se impune atenţie în utilizarea lui, putând provoca hipoglicemie, nervozitate, iritabilitate. Cât despre contraindicaţii, trebuie menţionat, totuşi, că nu se recomandă celor suferinzi de hipertensiune arterială. Sub denumirea de ginseng este cunoscută şi planta numită Eleutherococcus senticosus. Această plantă creşte în flora spontană din Siberia, fiind identificată sub numele curent de ginseng siberian sau shigako. Cercetările au demonstrat că extractele obţinute din această plantă contribuie, într-o manieră semnificativă, la sporirea imunităţii organismului, probând şi calităţi anticancerigene. Se spune despre ginsengul siberian că reduce efectele iradierilor şi ale citostaticelor şi că frânează evoluţia SIDA.