O poveste a lui Hemingway

Veşti bune de pe continent

Timp de trei zile a bătut dinspre sud, îndoind crengile palmierilor regali pînă ce le-a desprins, în şir, de pe trunchiurile gri, aplecate de vînt. Tulpinile de un verzui închis se zbăteau sălbatic, ucise pe rînd de vîntul tot mai puternic. Crengile de mango se cutremurau şi în cele din urmă se rupeau trosnind, iar florile erau arse de vîntul fierbinte, pînă ce ajungeau să fie maronii şi prăfuite, cu petalele uscate. Iarba se uscase, pămîntul nu mai avea nici urmă de umezeală şi praful era purtat de vînt.

A bătut fără oprire timp de cinci zile, iar cînd s-a oprit, jumătate din crengile palmierilor atîrnau moarte pe lîngă trunchiuri, florile verzi de mango zăceau întinse la pămînt sau printre crengile copacilor cu mugurii uscaţi şi petalele uscate. Recolta de mango era distrusă, ca şi restul recoltelor ce trebuiau culese în anul acela.

Legătura prin telefon cu continentul se restabili şi centralistul îi spuse:

— Da, îl aveţi pe doctorul Simpson.

După aceea îi auzi vocea aia de sărăntoc sudist:

— Domnu’ Wheeler? Păi, domnule, băiatu' ăsta al dumneavoastră ne-a făcut la toţi o surpriză astăzi. Chiar că. Îi dădeam doza obişnuită de pentothal de sodiu, înainte să-1 băgăm la şocuri, şi am observat eu mai de dinainte că băiatu' ăsta are o rezistenţă ieşită din comun la pentothal. N-a luat niciodată droguri, nu?

— Nu, din cîte ştiu.

— Nu? Normal, nimeni nu poate spune că ştie. Da' chiar că ne-a oferit un spectacol azi. Ne-a fluturat pe vreo cinci prin jur de parcă eram copii. Cinci bărbaţi în putere, credeţi-mă. A trebuit să amînăm şedinţa. Sigur că are frica asta morbidă şi nejustificată de tratamentul cu şocuri electrice şi de asta trebuie să-i administrez pentothalul de sodiu, da' azi nici nu s-a pus problema. Acum, că mă gîndesc, mi se pare un semnal foarte bun. Pînă acum nu s-a opus la nimic, domnu' Wheeler. Chestia de azi e semnalul cel mai bun pe care l-am văzut la el. Băiatu' ăsta face progrese serioase. Am fost tare mîndru de el. Ei, păi cum, da' i-am şi zis: „Stephen, nu te credeam în stare". Puteţi fi mîndru de el şi de progresele pe care le face. Chiar după incidentul ăsta mi-a scris o scrisoare foarte interesantă şi plină de semnificaţii. O să v-o trimit. A, pe celelalte nu le-aţi primit? A, da, aşa e. Exact, au fost trimise cu puţină întîrziere. Secretara mea a fost efectiv îngropată în hîrtii, domnu' Wheeler, ştiţi şi dumneavoastră cum e, şi eu sînt un om foarte ocupat. Ei bine, cînd s-a opus tratamentului a folosit cel mai josnic limbaj, apoi însă mi-a trimis scrisoarea în care se scuza în cel mai politicos mod. Ar trebui să-1 vedeţi pe băiatu' ăsta cum e acum, domnu' Wheeler. A început să fie atent la înfăţişarea sa. Este imaginea tipică a unui tînăr student.

— Şi ce faceţi cu tratamentul?

— A, o să i-l administrăm. Mai întîi va trebui să dublez cantitatea de pentothal de sodiu. E pur şi simplu uimitoare rezistenţa sa la medicamentul ăsta. Vă daţi seama că astea-s tratamente în plus, pe care le-a cerut el însuşi. S-ar putea să fie ceva masochist în asta. Chiar şi el a sugerat asta, în scrisoarea pe care mi-a trimis-o. Da' nu cred că despre asta-i vorba. Cred că băiatu' ăsta a început să fie mai cu picioarele pe pămînt. O să vă trimit scrisoarea. Puteţi avea mari speranţe în legătură cu băiatu' ăsta, domnu' Wheeler.

— Cum e vremea pe-acolo ?

— Ce anume? A, vremea. Ei, nu-i ce aş descrie ca vreme tipică pentru perioada asta. Nu, nu-i chiar tipică. Ba, ca să fiu sincer, a fost o vreme chiar dificilă. Sunaţi-mă oricînd, domnu' Wheeler. Eu nu mi-aş face griji în legătură cu progresul băiatului. O să vă trimit scrisoarea. N-aveţi de ce să vă faceţi griji. Aţi vrea să vorbiţi cu el? O să-i anunţ pe cei de la spital. Da' poate e mai bine mîine. Evident, e cam epuizat după tratament. Mîine o să se simtă mai bine. A, spuneţi că n-a făcut şedinţa? Corect, domnu' Wheeler. Habar n-aveam că băiatu' ăsta e atît de puternic. Corect, aşa e. Mîine îi facem şedinţa. O să-i măresc doza de pentothal. Ţineţi minte, el a cerut acest tratament adiţional. Sunaţi-l poimîine. Aia-i ziua lui liberă, în care să se odihnească. Aşa este, domnu' Wheeler, aveţi dreptate. N-aveţi de ce să vă temeţi. Aş spune că progresează mai mult decît satisfăcător. Azi e marţi. Sunaţi-l joi. Joi la orice oră.

Joi a venit iar furtuna din sud. Copacilor nu prea mai avea ce să le facă — decît să rupă crengile moarte de palmier şi să pîrjolească mugurii de mango care scăpaseră cumva. Îngălbeni însă frunzele plopilor şi azvîrli praful şi frunzele moarte în piscină. Suflă praful în casă şi-l lăsă să se depună pe tablouri şi printre paginile cărţilor. Vacile stăteau cu fundul în vînt şi mîncarea pe care o rumegau era plină de nisip. Domnul Wheeler îşi amintea că furtunile ţineau cît zilele de post. Aşa le şi spuneau oamenii de prin partea locului — furtuni de post. Toate furtunile poartă diferite nume date de localnici şi toţi scriitorii proşti încearcă să facă literatură pe seama lor. El rezistase acestei tentaţii, aşa cum rezistase tentaţiei de a scrie că, bătute de vînt, crengile palmierilor se întindeau fluturînd înainte, aşa cum părul tinerelor femei este despărţit şi fluturat înainte atunci cînd vîntul le bate din spate. Rezistase tentaţiei de a scrie despre mirosul florilor de mango în noaptea de dinainte de începerea furtunii, cînd se plimbaseră amîndoi, şi despre zumzetul albinelor adăpostite în flori pătrunzîndu-i pe fereastră.

Acum nu mai erau albine şi el refuzase să scrie numele străin al acelei furtuni. Prea multă literatură proastă se făcuse cu numele străine ale vînturilor şi el ştia prea multe din numele astea. Domnul Wheeler scria de mînă, pentru că n-avea chef să deschidă maşina de scris pe vîntul ăla de post.

— Vă aşteaptă centrala, îl aveţi pe Stevie la telefon, spuse băiatul în casă, care era de vîrsta fiului său, cu care de altfel era şi prieten.

— Sal', papa, spuse Stephen cu o voce răguşită. Mă simt bine, papa, chiar mi-e bine. De data asta reuşesc. Chiar că i-am pus capac de data asta. Habar n-ai. M-am pus cu picioarele pe pămînt. Doctorul Simpson? A, e de treabă. Chiar am încredere-n el. E un tip de treabă, papa. Am încredere în el, serios. E mai cu picioarele pe pămînt decît majoritatea doctorilor de felu' ăsta. Mi-a prescris ceva tratamente adiţionale. Ce mai faceţi pe-acolo? Bine. Vremea cum e? Bine, mă bucur. Cu tratamentele n-am nicio problemă. Nu. Absolut nicio problemă. Mă bucur că sînteţi bine. De data asta chiar că am găsit soluţia. Ei, hai să nu mai aruncăm bani pe telefon. Transmite-le tuturor cele bune din partea mea. La revedere, papa. Vorbim.

— Stevie te salută, i-am spus băiatului în casă. Acesta zîmbi fericit, amintindu-şi de vremurile de altădată.

— Drăguţ din partea lui. Cum se mai simte ?

— Bine, i-am răspuns. Zice că-i bine.