miercuri, 4 iulie 2012

Povestea adevarată a Bestiei din Gevaudan (Partea III)

Au circulat diverse teorii pe marginea evenimentelor legate de Bestie. Una din ele il are ca protagonist pe Jean Chastel, alta pe un anume conte Vargas. Iată-le.
Jean Chastel, luat prizonier şi torturat într-o temniţă orientală, s-a întors cu o boală, pe care i-a transmis-o apoi şi fratelui său, Pierre, precum şi fiului său, Antoine Chastel. Dominat de această cumplită boală - licantropia, Pierre şi-ar fi ucis unul din nepoţi, apoi ar fi reuşit să îşi ţină în frâu pornirile criminale. Mai puţin norocos, şi neputându-şi controla stările, Antoine s-a retras pentru a trăi ca un pustnic într-o zonă muntoasă, spre care Bestia a fost văzută îndreptându-se de mai multe ori. Bănuit de localnici şi denunţat lui Beauterne, a fost vizitat de archebuzier; la întrebările acestuia Antoine ar fi răspuns cu un urlet animalic, repezindu-se asupra ofiţerului. Arestat şi întemniţat, a fost în cele din urmă eliberat din lipsă de probe, dar în perioada cât a stat arestat, nu au avut loc crime.
În cele din urmă, Chastel-tatăl a curmat chinurile fiului său, împuşcându-l cu un glonţ de argint, ceea ce a dus la moartea trupului său animalic. Câteva zile mai târziu, un Antoine palid şi schimbat s-a întors acasă, pentru a începe o viaţă nouă.
Deşi multe elemente ale teoriei se bazează pe zvonuri şi speculaţii, următoarele fapte sunt consemnate: Pierre Chastel a fost investigat pentru uciderea nepotului său, în 1745; Antoine Chastel a fost arestat de Beauterne, împreună cu tatăl şi fratele său, pentru agresiune, la data de 16 august 1765, şi consemnul dat judecătorilor a fost: „Nu îi eliberaţi decât la patru zile după ce voi părăsi provinicia”; în această perioadă, nu a fost ucis nimeni; de asemenea, Jean Chastel şi familia lui erau cunoscuţi în epocă sub numele de Vrăjitorii, iar în raportul referitor la autopsia Bestiei, există fraza: „… unii oameni, printre care şi nişte judecători din vecinătate, m-au prevenit că Fiara era de fapt un Vrăjitor”… Adică cineva din familia Chastel...

O a doua teorie il propune ca vinovat pe Contele Getulio Vargas (Vargo).
Surprins de fraţii unei tinere ţigănci pe care o violase şi o târa de păr prin pădure, Contele Getulio Vargas a fost blestemat de unul dintre aceştia, ca „întreaga natură să îi stea împotrivă, animalele să se întoarcă contra lui şi să nu mai aibă niciodată linişte”. Vargo le-a râs în nas. Câteva minute mai târziu, un tăietor de lemne îngrozit asistă la atacul unei „Fiare mari” asupra Contelui care se îndrepta liniştit spre casă. După spusele omului, Bestia semăna cu un lup, dar era „mai mare decât un urs” şi se deplasa pe picioarele din spate. În clipa următoare, scutura în toate părţile, ca pe o zdreanţă, trupul Contelui pe care îl ţinea în fălci; atacată de ciobănescul alsacian al tăietorului de lemne, Fiara a abandonat omul şi a rupt beregata câinelui dintr-o singură muşcătură. Apoi, scoţând un urlet sinistru, monstrul biped s-a îndepărtat. Când şi-a făcut destul curaj pentru a se apropia de locul atacului, tăietorul de lemne a văzut stupefiat că Vargo încă trăieşte, în ciuda sângelui care băltea în jurul lui, curgându-i abundent dintr-o rană urâtă care îi cuprindea gâtul şi pieptul.
Transportat de tăietorul de lemne la castel, Vargo şi-a revenit miraculos de repede. Numai că a început să îi ceară bucătarului să îi gătească carnea din ce în ce mai puţin, până când, sub ochii îngroziţi ai servitorilor, Contele a înfulecat un picior de miel crud. Iar în noaptea următoare, Vargo a dispărut de acasă. Fraţii săi, convinşi că îşi pierduse minţile în urma atacului şi a rănii căpătate, au plătit oamenii să îl caute, dar Contele nu mai era de găsit. Nimic concret despre soarta lui nu avea să se mai afle vreodată…
Toate acestea se petreceau în mai 1764… cu o lună înainte de prima semnalare a Fiarei din Gevaudan… şi în aceeaşi zonă. Iar femeia care a descris prima monstrul, în iunie 1764, a declarat despre el că „nu avea ochi de animal; avea ochii unei fiinţe care fusese cândva om, dar acum aparţinea Diavolului”… „Asta nu e opera unui animal”, a mai spus unul din bătrânii locuitori ai zonei după primul atac al Fiarei, „ci a unui vârcolac. Erau vârcolaci în munţi când eram eu tânăr”. Pe măsură ce crimele şi atacurile se succed, tot mai mulţi locuitori încep să adopte teoria vârcolacului.
O întâmplare stranie are loc în 1765, punându-i pe mulţi pe gânduri. Unul din prietenii apropiaţi ai dispărutului Conte Vargo, un tânăr nobil pe nume Chaumette, dă din întâmplare peste Fiară. Spre stupefacţia lui, Bestia pare prietenoasă şi se apropie „gudurându-se, şi mişcându-şi aparent afectuos coada”. Mai puţin încântat de întâlnire, Chaumette îşi descarcă pistolul în animal. Bestia se îndepărtează imediat, oprindu-se însă din când în când şi privind peste umăr, „de parcă îi reproşa ceva”…
La scurtă vreme după acest incident, Chaumette a fost abordat de un preot iezuit, care l-a avertizat că Vargo se adăposteşte în abaţia de Mercoir, că este infectat de melancholia canina şi că bântuie ţinuturile transformat în Fiară. Astfel se explică, susţine preotul, şi comportamentul Bestiei (în fapt, al Contelui…) faţă de vechiul său prieten. Indignat, Chaumette a declarat aserţiunea preotului drept „fantastică”, şi nu şi-a mai bătut capul cu ea.
Numai că în perioada următoare, printre crime şi mutilări, Bestia a revenit cu obstinaţie la moşia lui Chaumette. Iar după ce Chastel avea să o împuşte folosind glonţul de argint, terminând cu monstrul şi cu zvonurile legate de Contele Vargo odată pentru totdeauna, Chaumette a fost auzit de cunoscuţi zicând: „Dobitocul ăla de iezuit… până la urmă avea dreptate!…
Preluat si adaptat dupa excelentul documentar scris de Oliviu Craznic

P1  P2



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!