Un articol frumos cu crăci

Citesc un articol frumos de pe blogary.ro, intitulat „Până oprim Mafia” și semnat  Alexandru Hâncu. Marea problemă, îmi spun imediat ce-l termin, e că Mafia nu poate fi oprită. Nici aici, nici aiurea. Mafia a existat, există si va exista. Mafia a condus, conduce și va conduce. 

Că-i zice PSD, că-i zice Camorra, că-i zice Cartelul de la Medellin, că se ocupă de politică, de construcții, de prostituție, de vinuri vechi sau de tablouri, Mafia e Mafie și ea conduce. Mafia e însăși esenta existenței sociale, lucru asupra căruia nu mai are sens să discutăm. Cu toate astea, articolul este frumos. El ne arată că ne aflăm într-un moment în care avem posibilitatea de a îndepărta Mafia, că depinde de noi să facem acest lucru, că dupa aia degeaba exprimăm regrete. Frumos – îmi vine să spun - chiar frumos cu crăci, sau cu spume. Nimeni, nicăieri, nicicând, n-a invins Mafia. Tocmai de aia ne-au omorât cu filme de genul Rambo: nu putem învinge Mafia, dar putem trăi alături de Stallone, care, el singur, face treaba în locul nostru. Așadar, un articol frumos. Dar de ce-o fi frumos?

De ce e frumos un articol de genul ăsta, naiv cu spume? Eu zic la prima vedere că știu de ce: pentru că preț de câteva clipe, te face să te crezi un erou. Un Rambo. Un Zorro. Te face să te gândești că poate, cine stie, acum CHIAR e momentul. Și să te întrebi: „Dar ce se poate întâmpla dacă mă duc? Dacă exact acum e șansa aia unică?” „Se aude?” zice articolul. „Nu trebuie decât să te duci puțin să te plimbi, să adaugi 1 la numărul celor care s-au strâns acolo, unde se poate învinge Mafia.” Așa că la a doua vedere, mă pomenesc zicând: „Până la urmă de ce n-ar fi adevărat? Nu cumva Mafia se bizuie exact pe fatalismul nostru? Pe delăsare, pe convingerea că oricum partida e jucată? Și dacă nu e așa?" In fine. Iată articolul:

Pînă oprim Mafia

Două ore de plimbare. În fiecare seară. Pînă guvernul Ponta pleacă. Atît costă, în acest moment, libertatea. Nu trebuie să luptaţi în tranşee, la Mărăşeşti şi Oituz, cu baioneta şi cazmaua, că gloanţe nu mai aveau. Nici nu trebuie să intraţi în junglă cu mitraliera, ca Rambo, să stîrpiţi vreo două-trei mii de inamici. Nici nu trebuie să înfruntaţi, cu mîinile goale, asasinii lui Ceauşescu. Tot ce trebuie să faceţi e să veniţi la plimbare, în fiecare seară, două ore. Acesta e preţul libertăţii noastre. Nu va mai fi pentru multă vreme. Oferta e strict limitată: e valabilă doar acum.

Sigur, dacă aş fi un om rău, aş putea să vă întreb: dacă tot ziceţi că vreţi libertate, chiar nu vă e ruşine obrazului să nu veniţi, seară de seară, două ore, la plimbare, în Piaţa Victoriei, în Piaţa Constituţiei, în Piaţa Revoluţiei, la Bucureşti şi oriunde în ţară, să cereţi demisia guvernului Mafiei? Căci Mafia a pus mîna pe România, prin cabinetul USL condus de Victor Ponta. Nici atîta lucru nu puteţi, ca să ne apărăm libertatea? Două ore de plimbare, în fiecare seară, pînă scăpam de guvernarea Mafiei?

Vă invit să ieşiţi cu familiile, prietenii, colegii, vecinii, la plimbare, două ore, în fiecare seară, pînă scăpam de ei. Căci acesta e marele şi extraordinarul adevăr, în acest moment: tot ce trebuie să facem e să le arătăm că existăm. Victor Ponta are un singur argument (fals): sprijinul poporului. Pretinde că noi lipsim din ţară. Susţine că poporul e de partea lui, şi că poporul vrea dictatura USL. Adică, a Mafiei. Ei, atunci, să-i arătăm că existăm. Sîntem aici. E tot ce trebuie să facem.

Nu în junglă, ca Rambo, nu ca străbunicii noştri la Mărăşeşti şi Oituz, nu ca eroii de la Universitate, Dalles, Romană, din decembrie 1989. Ci, seară de seară, două ore, la plimbare în Piaţa Victorie, în Piaţa Constituţiei, la Bucureşti şi oriunde în România, ca să le demonstrăm că nu e ţara Mafiei. Că nu sîntem slugile Mafiei. Că sîntem oameni liberi, nu sclavi.

De la democraţie la dictatură se trece foarte uşor: e de ajuns o generaţie care uită că libertatea nu e ireversibilă şi nu e gratis, ci costă. De la dictatură la democraţie se trece în cîteva generaţii. Şi costă scump. Ucigător şi monstruos de scump. Alte generaţii au plătit preţul ucigător şi monstruos, ca măcar noi să scăpam de sclavie. În acest moment, libertatea noastră costă două ore de plimbare, în fiecare seară, pînă dăm jos oamenii Mafiei.

Sigur, mulţi au treabă, sînt foarte ocupaţi. Pot veni doar seara. Între opt şi zece, de pildă. Printre scandările excepţionale din Piaţa Victoriei s-au auzit, mereu: “Ziua noi lucrăm/ Noaptea protestăm!” şi “Ziua învăţăm/ Noaptea protestăm!” Aceasta este România din Piaţă. Aceasta este România Liberă. E ţara muncii, nu a hoţiei, ţara învăţăturii, nu a plagiatului. Nu vreţi să veniţi şi voi, să fim cu toţii acolo, împreună, ca să scăpam de guvernarea Mafiei?

Ţara nu este o idee abstractă, e ceva foarte concret: familia, prietenii, colegii, vecinii. Veniţi cu ei, cu România care nu vrea Mafia, ca să ne apărăm libertatea. Două ore, la plimbare. În Piaţa Victoriei, în Piaţa  Constituţiei, în Piaţa Revoluţiei, la Bucureşti şi oriunde doriţi. Avem nevoie şi de voi, oamenii din alte oraşe, vrem să vă simţim alături. Ieşiţi în Cluj, în Sibiu, în Arad, în Timişoara, în Craiova, în Ploieşti, în Piteşti, în Constanţa, în Braşov, în Iaşi, în Galaţi, demonstraţi că oamenii decenţi şi muncitori care duc ţara asta în spate s-au săturat să tacă în timp ce ei îi calcă tot mai apăsat pe grumaz. Ieşiţi tot mai mulţi, seară de seară. Şi-o să-i oprim! Acum! Mai tîrziu, va fi prea tîrziu. Noi, cei din Bucureşti, vă aşteptăm în Piaţa Victoriei. A victoriei noastre, nu a Mafiei!