Naţiunea română e prima naţiune europeană care se prăbuşeşte
în urma încarcerării unui mafiot. A fost suficientă o hotărîre judecătorească
definitivă ca să arunce în haos o întreagă naţiune. E ca şi cum America ar
fi dispărut odată cu Al Capone. Doar prin Africa se mai întîmplă aşa ceva, ca
state întregi să se prăbuşească sub greutatea grupurilor mafiote sau haitelor
de hoţi la drumul mare.
România este un eşec. Românii sînt incapabili să se
guverneze. În decembrie 2011 eram impardonabil şi ridicol de optimist.
Acum îmi dau seama că trebuie s-o spunem cu voce tare, fără să ne fie ruşine: statalitatea
românească este un eşec. Românii au fost incapabili să reacţioneze la atacul
USL-ului la adresa Constituţiei şi statului de drept. Cu cîteva excepţii
notabile şi previzibile (aceleaşi, de 22 de ani) instituţiile statului, presa,
elitele culturale şi marile mase populare au acceptat în tăcere cea mai gravă
agresiune împotriva statului român din iunie 1990 sau chiar au sprijinit-o.
Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, adică Vestul Civilizat, sînt
unica, ţineţi minte, unica, nu ultima, linie de apărare a democraţiei şi
statului de drept.
Zilele acestea trăim cea mai mare ruşine naţională din
ultimii 21 de ani. Sîntem incapabili de revoltă împotriva nedreptăţii,
minciunii, hoţiei. Renunţăm cu entuziasm la libertate, la viitorul copiiilor noştri,
la prieteni, la familie, la proprietate, la demnitate, cu condiţia să fim
furajaţi îndestulător. Un popor născut bătrîn şi obosit şi care, în lipsa
jugului, îşi pierde orice sens în viaţă.
Uitaţi-vă în jur, uitaţi-vă la ce s-a întîmplat în ultimele
zile şi puneţi-vă întrebarea: în ce cred românii? Cred românii în libertate?
Cred românii în lege? Cred românii în Constituţie? Cred românii în adevăr? Cred
românii în dreptate? Cred românii în proprietate? Cred românii în România? Cred
românii în Dumnezeu? Nu.
Nu ştiu care va fi deznodămîntul în această bătălie dusă de
USL împotriva României. Poate că Uniunea Europeană şi Statele Unite ale
Americii ne vor salva. Poate nu. Însă salvarea, dacă ea va veni, va fi de
scurtă durată. Războiul l-am pierdut. Uitaţi-vă la elita politică parlamentară,
la marile figuri ale societăţii civile, la vedetele de presă, uitaţi-vă la casa
regală, uitaţi-vă la elitele culturale şi economice, uitaţi-vă la tineri, uitaţi-vă
la marile mase populare. România a arătat că nu are sistem imunitar. Şi că
nu poate exista ca stat. Românii nu se constituie ca naţiune decît în jurul
grătarului. România va fi land german sau nu va fi deloc.
Articol preluat de aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu