MANTIA DE CULOAREA FLĂCĂRII
În timpul campaniei
lui Cambyses în Egipt, numeroşi greci au vizitat această ţară, cu un motiv sau
altul; unii, după cum era şi de aşteptat, pentru a face negoţ, alţii pentru că
erau soldaţi, iar mulţi, fără îndoială, din pură curiozitate, ca să vadă ceea
ce era de văzut. Printre aceştia din urmă s-a numărat şi fiul lui Aeaces, Syloson,
fratele exilat al lui Polycrates din Samos. În Egipt, lui Syloson i-a surâs
norocul în chip extraordinar: pe când se plimba pe străzile din Memphis, înveşmântat
într-o mantie de culoarea flăcării, Darius, care pe atunci făcea parte din
escorta lui Cambyses şi nu devenise încă o persoană însemnată, l-a observat şi,
cuprins de dorinţa puternică de a avea mantia, s-a dus la Syloson şi s-a oferit
să i-o cumpere.
Cum nerăbdarea sa de a o obţine era evidentă, Syloson a avut
inspiraţia de a-i spune: „Nu mi-aş vinde mantia pentru toţi banii din lume, dar
dacă vrei s-o ai, ţi-o dăruiesc”. Auzind aceasta, Darius i-a mulţumit cu
căldură şi a luat-o. În clipa aceea, Syloson s-a gândit că îşi pierduse
veşmântul din pricina bunătăţii prosteşti a firii sale. Apoi au venit moartea
lui Cambyses şi revolta celor şapte împotriva Marelui Preot, iar Darius s-a
urcat pe tron. Syloson a aflat că omul pe care îl îndatorase în Egipt dăruindu-i
mantia de culoarea flăcării devenise regele Persiei.
S-a grăbit spre Susa,
s-a aşezat lângă poarta palatului regal şi a cerut să fie trecut pe lista
binefăcătorilor regelui. Santinela de la intrare i-a vorbit lui Darius despre
cererea grecului, iar regele, mirat, a întrebat cine era străinul acela. „Căci
desigur, cum am venit la tron de atât de puţină vreme, nu poate fi nici un grec
faţă de care să fiu îndatorat pentru vreun serviciu. Până acum nu a ajuns la
mine nimeni dintre aceştia şi nu îmi amintesc să-i datorez ceva vreunuia, dar
adu-l aici să aflu pe ce îşi întemeiază cererea.”
Soldatul din gardă l-a
condus pe Syloson înaintea regelui şi atunci când interpreţii acestuia l-au
întrebat cine este şi ce făcuse ca să merite să se numere printre binefăcători,
i-a amintit lui Darius povestea mantiei şi i-a spus că el fusese omul care i-o
dăruise.
„O, tu eşti cel mai
generos dintre oameni”, a exclamat Darius, „căci pe când nu eram decât o
persoană fără rang şi fără putere, mi-ai făcut un dar – mic, este adevărat, dar
vrednic să fie răsplătit cu tot atâta recunoştinţă din partea mea ca şi
darurile cele mai minunate pe care le primesc astăzi. Îţi voi da în schimb mai
mult argint şi aur decât poţi număra, ca astfel să nu îţi pară rău niciodată că
i-ai făcut cândva o bucurie lui Darius, fiul lui Hystaspes.”
„Stăpâne”, a răspuns
Syloson, „nu îmi dărui argint sau aur, ci mai bine dă-mi înapoi insula Samos, unde
m-am născut şi care, de când Oroetes l-a ucis pe fratele meu Polycrates, se
află în mâinile unuia dintre slujitorii noştri. Să fie insula Samos darul ce
vrei să mi-l faci – dar nu lăsa să fie ucis nici un om de acolo şi nici aruncat
în sclavie să nu fie nici unul.”
Darius a încuviinţat
şi a trimis o armată pe care a pus-o sub comanda lui Otanes, unul dintre cei
şapte, cu poruncă să facă întocmai ce îi ceruse Syloson.
Herodot - Istorii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu