Din povestile lui O.Henry(2)

După douăzeci de ani 

Poliţistul de serviciu păşea impunător de-a lungul bulevardului. Mersul impunător era ceva obişnuit, nu de paradă, căci pe străzi nu erau decât câţiva trecători răzleţi. Nu trecuse încă de zece seara, dar rafalele tăioase de vânt cu stropi de ploaie izgoniseră aproape toţi trecătorii.

După felul în care încerca uşile să vadă dacă erau bine închise, cum îşi învârtea bastonul cu mişcări complicate şi dibace, cum se întorcea din când în când să arunce un ochi vigilent în josul bulevardului paşnic, poliţistul cel zdravăn cu mersul puţin legănat alcătuia imaginea impresionantă a unui apărător al liniştii. Cartierul era unul dintre cele unde uşile se încuiau devreme. Din când în când mai puteai să vezi lumina vreunei tutungerii sau a unui birt de noapte; dar cele mai multe uşi închideau în spatele lor birouri de afaceri care-şi încetaseră activitatea cu ore în urmă.

Proceduri pentru basica udului

Numai ce-am scris despre procedurile pe care unii le considera un fel de panaceu, exprimandu-mi dezgustul fata de ele, cand am citit o stire exceptionala: Gerard Depardieu, marele actor francez, si-a golit basica udului pe culoarul unul avion, sub ochii celorlalti pasageri. Explicatia? Simpla: avionul inca nu decolase si stewardesele nu au vrut sa-l lase sa foloseasca toaleta. Asa ca omul s-a usurat linistit pe culoar. 

Adevarata asigurare

Ma gandeam: ce-ar fi sa dau eu foc listei aleia cu tampenii si sa plec in calatorie simplu si elegant, doar cu ce-mi aduc aminte sa iau. Si, inainte de a pleca, sa spun o rugaciune, de exemplu asta:

RUGACIUNE LA PLECAREA IN CALATORIE

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce esti calea, adevarul si viata si ai calatorit impreuna cu sluga Ta Iosif impreuna si cu cei doi ucenici, care au mers la Emaus, insusi Stapane, calatoreste si cu mine robul Tau, binecuvantand calatoria mea. Trimite si mie inger pazitor ca lui Tobie, ca sa-mi fie povatuitor si pazitor si sa ma fereasca nevatamat de toata reaua intamplare. Si astfel cu pace, sanatate si buna sporire sa ma intorc intru ale mele si toata viata mea sa proslavesc preacinstit si de mare cuviinta Numele Tau, in veci.

Amin.

Ma intreb: oare nu te apara rugaciunea asta in asa fel incat nu o sa ai nevoie de toate porcariile din lista aia procedurala? 

Imi amintesc de un banc:

O batrana se angajeaza in trecerea unei strazi aglomerate. Nu se uita nici in stanga nici in dreapta, se avanta si atunci soferii sunt obligati sa franeze brusc. Se produc coliziuni in lant, ce mai, tot tacamul. Vine politistul si se ia cu mainile de cap. Apoi o intreaba pe batrana: 

- Mamaie, dar dumneata nu stii ca inainte de a trece strada trebuie sa te asiguri?

- Pai m-am asigurat, maica, m-am asigurat.

- Cum te-ai asigurat?

- Mi-am facut semnul Sfintei Cruci, maica!

Biblia Calatorului

Bineinteles ca plec si eu. Nu la mare, de data asta ma duc intr-un loc mai special. O sa povestesc la intoarcere (daca ma mai intorc, evident). Si pentru ca tot vorbeam de proceduri, va anunt ca exista asa ceva si pentru plecarea in calatorie. Deci nu se pleaca oricum, nu ajunge sa ai bani, acte si haine, exista o lista intreaga pe care trebuie sa o consulti. S-ar putea numi Biblia Calatorului. Iata despre ce este vorba:

Acte, formalitati, pregatiri importante:

·         pasaportul/cartea de identitate (cu grupa sanguina specificata);

·         viza;

·         vizita la medic/stomatolog;

Vara în zăpadă

Am rămas cu Richi, broasca și șoriceii dansatori. Maria a plecat la mare. Eu nu merg la mare din principiu, pentru că după două zile sunt plictisit de moarte. Aș merge la munte, mi-ar plăcea să o duc pe Maria prin fel de fel de locuri. Dar la noi toate se fac după anumite reguli, scheme, proceduri și ce-or mai fi. Așadar, la munte se merge iarnă, pentru că atunci se schiază.

O poveste a lui Saki

Fetita cea cuminte si lupul

Era o după-amiază fierbinte, atmosfera din vagon devenise sufocantă, iar trenul avea să se oprească de-abia peste o oră, la Templecombe. Pasagerii din compartiment erau: o fetiță mică, o fetiță și mai mică și un băiețel micuț. Mătușa care-i însoțea ocupa un loc într-un colț, iar în colțul de vizavi stătea un domn singur, străin de grupul lor. Oricum, putem afirma fără exagerare că micuții ocupau întregul compartiment. Atât mătușa, cât și copiii, vorbeau fără întrerupere, aducându-ți aminte de musca aceea insistentă și sâcâitoare care refuză să se lase descurajată. Cele mai multe remarci ale mătușii începeau cu ”Nu”, iar aproape toate replicile copiilor începeau cu ”De ce?”. Domnul singur nu rostea nimic cu voce tare.

Ce vor broastele testoase

Am ajuns azi acasa si mi-am surprins broasca testoasa antrenandu-se. Cred ca vrea sa o puna pe Maria la incercare, provocand-o la intrecere. Ideea i-a venit, cu siguranta, de la paradoxul lui Zenon, cel in care se arata ca Ahile nu va putea ajunge niciodata din urma o broasca testoasa. 

Broasca mea e foarte inteligenta si o suspectez nu numai ca intelege ce vorbim noi, dar ca a invatat deja sa si citeasca. De mai multe ori am prins-o traversand niste carti lasate de Maria pe covor si sunt sigur ca le-a scanat. Dar iat-o cum se antreneaza:

O poveste monstruoasa a lui Ambroise Bierce

Ulei de caine

Numele meu este Boffer Bings. M-am născut din părinţi cinstiţi, într-una dintre condiţiile mai umile ale vieţii, tatăl meu fiind pro­ducător de ulei de câine iar mama avînd un mic studio aflat la umbra bisericii oraşului, unde dispunea de copiii nedoriţi. Din copilărie am fost învăţat să muncesc; nu numai că îl ajutam pe tata să-şi procure câini pentru cazanele lui, dar eram deseori pus de mama să car deşeurile rezultate din munca ei în studio. Pentru a-mi îndeplini datoriile am avut uneori nevoie de toată inteligenţa mea naturală căci toţi ofiţerii legii din vecinătate se opuneau afacerii mamei mele. Nu pentru că ar fi candidat din partea opoziţiei, iar problema nu a fost niciodată tratată ca având importanţă politică; pur şi simplu aşa s-a întâmplat. Afacerea tatălui meu, de a produce ulei de câine, era, evident, mai puţin nepopulară, deşi proprietarii câinilor dispăruţi îl priveau uneori cu o suspiciune, care, într-o oarecare măsură, se reflecta asupra mea. Tatăl meu avea, ca parteneri secreţi, pe toţi medicii din oraş, care rareori scriau o reţetă lipsită de ceea ce le plăcea să numească Ol. can. Era într-adevăr cel mai valoros medicament descoperit vreodată de medicină. Dar majoritatea oamenilor ezită să facă sacrificii personale pentru cei aflaţi la nevoie, şi era evi­dent că multora dintre cei mai graşi câini din oraş li se interzisese să se joace cu mine - un fapt care îmi îndurera sensibilitatea tânără, ba chiar odată era cât pe ce să mă determine să mă fac pirat.

Animalute la negru

Fiind azi 15 august, m-am dus sa-i cumpar cadou Mariei. Pentru ca stiam ca isi doreste niste soareci, am decis ca a sosit momentul sa ii primeasca. Asa ca am mers la un magazin de animalute. Acolo, o vanzatoare tanara si draguta, cu o privire inteligenta. Am intrebat-o daca are soareci dansatori si mi-a zis ca da. Am mers impreuna sa mi-i arate. Erau doi, dormeau intr-o cusca. Am intrebat-o cat costa un soricel si mi-a zis ca 40 de lei. Apoi, brusc, a inceput sa vorbeasca in soapta, conspirativ, atat de incet incat a trebuit sa ma aplec cu urechea spre ea. Mi-a zis ca soarecii aia au facut pui de curand si ca daca iau dintre micuti, mi-i da cu 25 de lei bucata. Wow! Iata, deci smecheria romaneasca in plina actiune. Iata cum se poate face un ban in plus la un magazin de animalute! Excelent, nu m-as fi gandit niciodata la asta!

Richi la primul contact cu soriceii dansatori.
Se vad niste stersaturi - le-am facut eu ca sa scot
niste etichete cu pretul

Problema era ca nu puteam sa platesc cu cardul, pentru ca plata se inregistreaza si atunci unde era ciubucul fetei cu ochi inteligenti? M-am scobit prin buzunare si am incropit 50 de lei, asa ca am luat la negru doi soricei dansatori. Restul - cusca, rumegusul, recipientul pentru apa, mancarea, le-am platit cu cardul.

Nașterea unui copil

Naşterea unui copil? O minune! Aşa ar răspunde cei mai mulţi dintre noi dacă ar fi întrebaţi ce înseamnă naşterea. Dar există şi oameni care au cu totul altă perspectivă. Citez din cartea „Reglementările privind clasificarea şi codificarea cauzelor de boală şi deces” a unui medic, pe nume Petru Mureşan.

Se înțelege prin „nașterea unui copil viu” expulzia sau extracția completă din corpul mamei, independent de durata gestației, a unui produs de concepție care, după această separare, respiră sau manifestă un alt semn de viață, cum ar fi bătăile inimii, pulsația cordonului ombilical sau contracția efectivă a unui mușchi supus acțiunii voluntare, indiferent dacă a fost tăiat sau nu cordonul ombilical și dacă placenta a rămas sau nu atașată: orice produs al unei astfel de nașteri este considerat „copil născut viu”.

Ar mai fi ceva de spus? Habar nu am. Mă gândesc însă la săracul Blaga şi la celebrul lui vers: „eu nu strivesc corola de minuni a lumii”. Probabil că aşa ceva avea el în vedere: îngrozitoarea nimicire a oricărui fior de mister, a oricărei mişcări sufleteşti pe care o săvârșesc definiţiile oamenilor de ştiinţă.

Din povestile lui O. Henry(1)

O poveste stranie

In partea de nord a Austin-ului locuia odată o familie cinstită, cu numele de Smothers. Familia era compusă din John Smothers, soţia lui, el însuşi, fiica lor mică în vârstă de cinci ani şi părinţii ei, deci şase membri în cadrul populaţiei oraşului când se făcuse recensământul, dar în realitate, trei cu toţii.

Intr-o seară, după cină, fetiţa fu apucată de nişte crampe cumplite şi John Smothers se grăbi să meargă în oraş să cumpere un medicament.

Si dus a fost.

Piesa potrivită la momentul potrivit

Pe la 8 seara, am terminat berea. Avusesem niște doze de Stella Artois prin frigider și spre seară s-au terminat. Tot atunci s-au mai terminat și pâinea și untul și roșiile. Așa că m-am dus la Profi.

E duminică seara, lumina pe străzi e ca și inexistentă aici, în zona unde locuiesc. Nu e nici măcar lună plină. Intru la Profi, iau un coș. Mă învârt aiurea, untul pe care-l caut lipsește din raft. Îmi dau seama că am nevoie și de niște usturoi, mă duc în zona legumelor, dar nu găsesc. Nu-i nimic, mai e și mâine o zi. În acel moment aud o voce dinspre rafturile cu bere: „Spune, Carlsberg îți convine?”

O poveste a lui Ray Bradbury

BALAURUL

Vântul nopţii sufla în iarba scurtă a câmpului mlăştinos; nu se auzea nicio mişcare. În uriaşul ghioc orb al cerului nu mai zburase de ani de zile măcar o singură pasăre. Cu multă vreme în urmă câteva pietre se fărâmiţaseră şi se prefăcuseră în pulbere, imitând astfel viaţa. Acum, doar noaptea se mişca în sufletele celor doi oameni aplecaţi peste un foc singuratic, în pustietate: întunericul le pulsa încet în vine şi le ticăia în tâmple şi în încheieturi.

Ray Bradbury

Repetenti la logica elementara

Exista un site numit incont.ro si care se prezinta ca fiind siteul economic al Stirilor ProTV. Toate bune si frumoase. Iata, insa, ce articol publica repetentii de acolo:

Alte trei povestiri de Slavomir Mrozek

Gaura din pod

Era odată un râu, iar pe fiecare dintre malurile sale - câte un orăşel. Cele două orăşele erau unite de un drum, care trecea peste un pod.

Într-o bună zi, în acel pod a apărut o gaură. Respectiva gaură trebuia astupată şi în această privinţă opinia publică a celor două orăşele era de acord. Insă a apărut controversa: cine avea s-o facă? Intrucât fiecare dintre orăşele se considera mai important decât celălalt, orăşelul de pe malul drept era de părere că drumul duce înainte de toate la el, deci orăşelul de pe malul stâng trebuie să astupe gaura, pentru că el ar trebui să ţină mai mult la această reparare. Orăselul de pe malul stâng pretindea că el este ţinta oricărei călătorii, aşadar repararea podului este în interesul orăşelului de pe malul drept.

Tortura cu catei

Maria mangaind un dulau

Dulaul, trist ca a plecat Maria

Cand ma gandesc ca sunt atatia indivizi care incep sa strige de groaza numai ce vad un catel amarat, cam cat Richi, imi vine sa le plang de mila. Pentru ca sunt terminati.  Nu mai au  niciun contact cu natura, cand ies la iarba verde le e frica de tantari, muste, libelule, greieri, rame, gargarite, nu pun mana pe frunze ca sa nu se intepe, zici ca sunt veniti din steaua Aldebaran. Ce i-as mai inchide eu intr-un padoc cu vreo zece catei jucausi, ca sa le treaca toate mofturile astea! Si apoi sa dea fuga la aia cu drepturile omului si sa le spuna ca i-am torturat cu ajutorul unor monstri cu limbi umede si cozi agitate.

O alta poveste a lui Borges

MORTUL

Ca un locuitor din suburbiile Buenos Aires-ului, un nimenea trist şi fără nici o virtute în afară de infatuarea curajului, să se piardă în pustiurile sălbatice de la frontiera Braziliei şi să ajungă căpitan de contrabandişti, pare, de la început, imposibil. Celor care înţeleg astfel lucrurile vreau să le istorisesc destinul lui Benjamin Otálora, despre care poate nu a mai rămas nici măcar o amintire în Balvanera, dar care a murit în legea sa, împuşcat la graniţa cu Rio Grande do Sul. Nu cunosc amănunte despre aventura sa; când le voi afla, va trebui să corectez paginile acestea. Până atunci, însă, scurta naraţiune care urmează poate fi folositoare.

O povestire a lui Borges

CARTEA DE NISIP

.. .thy rope of sands...

George Herbert (1593-1623)

Linia cuprinde un număr infinit de puncte; planul, un număr infinit de linii; volumul, un număr infinit de planuri; hipervolumul, un număr infinit de volume... Nu, hotărit lucru, nu acesta - more geometrico - este cel mai fericit mod de a-mi incepe relatarea A afirma veracitatea faptelor narate a ajuns să reprezinte, astăzi, convenţia oricărei povestiri fantastice; prezenta relatare este, insă, pe de-a intregul veridică.

Locuiesc singur, la etajul al patrulea al unei clădiri de pe strada Belgrano. Cu vreo citeva luni in urmă, intr-o seară, am auzit un ciocănit in uşă. Am deschis şi m-am găsit in faţa unui necunoscut Era un ins inalt, cu trăsături incerte. Sau poate că miopia mea le-a văzut astfel. Intreaga lui infăţişare dovedea o sărăcie plină de cuviinţă. Era imbrăcat in cenuşiu şi avea in mină o valiză cenuşie. Am inţeles indată că-i străin. La inceput l-am socotit bătrin; mi-am dat seama apoi că mă inşelase puţinul lui păr blond, aproape alb, de tip scandinav. In cursul convorbirii noastre, care a durat mai puţin de o oră, aveam să aflu că este din Orcade.

Am dat lovitura!

Tocmai cand imi faceam planuri sa ma duc o tura in Kenya prin octombrie si ceream oferte de pe la agentii, iata ce frumoasa rezolvare divina a aparut: un mail (intrat, desigur, direct in folderul de trash), prin care sunt invitat sa devin print mostenitor si milionar in dolari americani:

Hello my dear,
Good day to you and how is everything? Honestly I am glad to write you this letter and I hope you will find it favourable to hear me out. My name is Esther Kipkalya Kones from Kenya, i am 24 years old and the daughter of the former Kenyan road minister late Dr Kipkalya Kones who died on Tuesday 10th June 2008 along the Cessna 210 plane crash which was heading to Kericho in a remote area called Kajonga in western Kenya as You can read more on the crash below:

No comment

Oameni moderni intr-o zi obisnuita

Oameni moderni intr-o zi de concediu