Mici intamplari cu animale (63)

Un inginer silvic relatează :

Pe cînd eram şeful ocolului silvic Liriza, într-o zi de toamnă tîrzie am ieşit la larg cu gîndul să ademenesc vreo vulpe, imi­tînd vaierul de iepure. La un punct numit Văratici s-a ivit o vulpe pe marginea unei spălături de apă. Probabil că a auzit glasul ademenitor, astfel că a pornit degrabă spre mine. Mi s-a părut ciudat că, deşi avea în gură ceva, totuşi mai rîv­nea şi la iepurele presupus. Credeam că duce o găină. Cînd a ajuns însă la vreo sută de metri s-a răzgîndit şi, în loc să se mai apropie, s-a întors deodată şi s-a îndepărtat. Cam dezamă­git, a trebuit să trag cu glonţ: la aşa distanţă alicele n-ar mai fi avut nici o putere. Schimb drillingul pe ţeava de glonţ. Ochesc cu grijă. Vulpea plesnită a făcut un salt în aer, a căzut, s-a zvîrcolit pe jos, apoi a prins picioare şi a dispărut în spălătura de apă adîncă. Merg să caut. La locul împuşcăturii zăpadă răscolită, urme de sînge şi... un cap de vulpe retezat de la gît. Deci ceea ce ducea în gură vulpea: un cap de vulpe mai vechi - se vedea că a fost de curînd desprins de trup. Vulpea mea, pe care am găsit-o apoi, îl ducea ca să-l roadă în tihnă undeva mai la fereală. Vulpe pe vulpe.

Într-o altă iarnă, pe zăpadă bună, am pus hoitul unui purcel otrăvit cu stricnină, gîndindu-mă la lupi. Am controlat zi de zi, fără să găsesc victimă. Într-o dimineaţă apoi, cînd lîngă restul purcelului am aflat cozile şi ciolanele a patru vulpi si încă una mîncată pe jumătate. În jur, zăpada bătucită şi o mulţime de urme de vulpe, fără să fie o singură urmă de luptă. Alte surori, venite mai tîrziu, au aflat vulpile moarte de stricnină şi s-au ospătat din ele, fără niciun... sentiment de solidaritate de neam.

Într-o altă iarnă am găsit cadavrul unei ciute moartă de vreo boală, fiindcă nu era sfîşiată de lupi sau de rîs. Prilejul era bun: am otrăvit hoitul. După două nopţi am găsit alături doi lupi morţi de stricnină. Eram însoţit de un paznic bătrîn. M-a sfătuit să jupoi lupii acolo şi să le lăsăm stîrvurile lîngă cel al ciutei. Aşa am făcut. În dimineaţa următoare, controlînd, am văzut că au venit alţi lupi, dar nici nu s-au atins de hoitul ciutei, ci şi-au mîncat pînă la oase semenii lor jupuiţi.

Iarna, hămesiţi, lupii îsi mănîncă tovarăşii răniţi de vreo boală sau în bătăile dintre ei. Credeam că o fac numai împinşi fiind de foame. Dar iată că au preferat carnea de lup celei de ciută.

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor

Faceti-va bine (131)

Iarba grasă

Denumire ştiinţifică: Portulaca oieracea.

Denumiri populare: troscot gras, floare de piatră.

Prezentare. Această plantă aparţine familiei portulacaceelor şi este, în general, considerată o buruiană oarecare ce creşte prin culturi, pe marginea drumurilor, în locuri părăsite. Frunzele şi tulpina sunt consistente, cărnoase, pline de suc. Tulpina este ramificată încă de la nivelul solului. Frunzele, de mici dimensiuni, sunt plasate mai ales spre vârful ramurilor. De culoare galbenă, florile de iarbă grasă sunt active timp de circa cinci luni pe an, din iunie şi până în octombrie. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele, mai ales cele de pe ramurile tinere, precum şi seminţele. Preparatele principale care se obţin sunt infuzia şi decoctul.

Substanţe active importante: săruri minerale, vitamina C şi vitaminele din grupa B, flavone, alcaloizi, tanin, mucilagii.

Întrebuinţări. Iarba grasă are importante proprietăţi medicinale: diuretică, antiinflamatoare, vermifugă, agent relaxant pentru piele şi ţesuturi, cicatrizantă. Acţionează benefic asupra aparatului respirator, dar şi asupra tractului digestiv. Este folosită şi în combaterea inflamaţiilor apărute la nivelul căilor urinare. Cu preparatele de iarbă grasă se obţin rezultate pozitive şi în tratarea gingivitelor. 

O poveste a lui James Joyce (4)

EVELINE

Şedea la fereastră şi privea cum se lăsa seara peste uliţă. Ţinea capul rezemat de perdele şi în nări îi stăruia mirosul creionului prăfuit. Era obosită. Rar trecea cîte cineva. Un bărbat ieşi din ultima clădire şi luă drumul spre casă; îi auzi paşii bocănind de-a lungul trotuarului de asfalt şi apoi scîrţîind pe aleea cu pietriş din faţa caselor celor noi, roşii. Pe vremuri era un maidan acolo, unde se jucau în fiecare seară cu copiii vecinilor. Apoi cumpărase locul un om din Belfast şi zidise case pe el — nu ca ale lor, mici şi negricioase, ci case luminoase, de cărămidă, cu acoperişurile sclipitoare. Toţi copiii uliţei se jucau pe maidanul acela — Davinii,

Povestea tenisilor lui Ray Bradbury

FREAMĂTUL VERII

Târziu în noaptea aceea, întorcându-se acasă de la un spectacol cu părinţii şi cu fratele său Tom, Douglas văzu tenişii în vitrina luminată a magazinului. Îşi feri repede privirea, dar avu senzaţia că picioarele, deşi prinse la început, o iau la fugă singure. Pământul părea că se învârteşte; apărătorile de pânză ale magazinului îşi fluturau aripile în vântul stârnit de fuga lui. Tatăl, mama şi Tom mergeau încet, în dreapta şi în stânga lui. Douglas se întoarse la vitrină, ca să se uite la tenişii aceia.

— A fost un film frumos, zise mama.

— Da, şopti Douglas.

Era iunie şi trecuse de mult sezonul când puteai cumpăra pantofii aceia speciali care nu făceau zgomot, ci doar un fel de freamăt lin, ca o ploaie de vară căzând peste alei. Pământul clocotea de energie şi totul era în mişcare. Iarba se revărsa ca un şuvoi peste trotuare, luând cu asalt casele. Orăşelul părea gata-gata să se răstoarne şi să se scufunde, fără să lase nici o urmă, în marea buruienişului şi a trifoiului. Douglas stătea, prins în capcana de ciment şi de cărămidă roşie a străzii, şi abia se putea mişca.

— Tată! exclamă el deodată. Acolo, în vitrina magazinului ăluia, am văzut nişte tenişi extra, cu talpa de burete…

Taică-său îi răspunse, fără să-şi întoarcă privirea:

O fabula moderna

BUFNIŢA CARE ERA DUMNEZEU

A fost odată ca niciodată, într-un miez de noapte neguros, o bufniţă care stătea pe creanga unui stejar. Două cârtiţe au încercat să se strecoare neobservate. „Hei, voi de colo!” a strigat bufniţa. „Cine?” au îngăimat ele, înfricoşate şi uimite foarte, căci nu le venea a crede că cineva le-ar fi putut vedea în bezna densă a nopţii. „Voi două!”, a zis bufniţa. Cârtiţele au luat-o la goană şi le-au spus celorlalte vieţuitoare ale gliei şi pădurii că bufniţa era cea mai mare şi mai înţeleaptă dintre animale fiindcă pătrundea cu privirea întunericul şi putea răspunde la orice întrebare. „Cât despre asta, mai vedem noi” a zis o pasăre-secretar şi, într-o noapte întunecoasă, s-a dus în vizită la bufniţă.

Renuntarea

Astazi, 2 august 2012, am asteptat sa vad decizia Curtii Constitutionale in ceea ce priveste referendumul pentru demiterea presedintelui. Lucrurile mi se pareau limpezi: a fost un vot, trebuia un procent de prezenta mai mare de 50%, insa a fost obtinut un procent de circa 46%. Conform legii si conform matematicii (46<50), referendumul ar fi trebuit sa fie invalidat. Toata discutia CCR ar fi trebuit sa dureze maximum o ora. Numai ca, iata, CCR a amanat decizia pana pe 12 septembrie. Asta inseamna ca de acum si pana in 12 septembrie, cei interesati de politica vor sta cu ochii tinta in ecrane, ascultand disputele dintre politicieni. Se vor reface listele electorale, va fi un balci inca si mai mare, pentru ca vor iesi la lumina fel de fel de absurditati cu morti care au votat multiplu etc. Aproape cinci saptamani de balci generalizat. Eu, unul, m-am saturat. Decisesem mai demult (am scris si aici) ca imediat dupa ce se termina povestea cu referendumul, renunt sa ma mai ocup in vreun fel de politica. Termenul, in opinia mea, a expirat azi, odata cu incheierea sedintei Curtii Constitutionale, care ar fi trebuit, tot in opinia mea, sa constate ca 46 este mai mic decat 50. Se observa ca totusi Curtea, pentru a verifica daca 46 este mai mic decat 50, are nevoie de inca o luna si o saptamana. Pentru mine este prea mult. Gata, m-am lasat de politica.

Zece intrebari si raspunsurile lor

Atunci cand ii pui o intrebare unui uselist, raspunsul pe care-l primesti este legat neaparat de Basescu, dupa modelul practicat cu succes de cei doi comici vestiti ai ecranului: Ponta si Antonescu. Iata ce raspunsuri am primit eu zilele astea:

Cum e vremea in Zimbabwe in luna august?
Atat de calda incat nici chiar Basescu, daca s-ar afla acolo n-ar putea sa desfasoare activitatea lui predilecta - invrajbirea oamenilor.
In ce an s-a nascut Eminescu?
In 1850, cu exact 101 ani inainte de nasterea lui Traian Basescu, presedintele care a distrus Romania
Care este compozitia chimica a aerului?
Aerul este compus din azot, oxigen si bioxid de carbon, cantitatea acestui din urma gaz crescand in mod constant si ingrijorator de cand dictatorul Basescu a pus stapanire pe tara noastra
Cu ce se curata argintul?
In general cu bicarbonat, atunci cand se mai gaseste, pentru ca de cand Basescu a devenit presedinte, intreaga economie a fost data peste cap.
Care este primul lucru pe care l-ai face daca ai deveni presedintele Romaniei?
As face o slujba de alungare a spiritelor rele din palatul Cotroceni, unde a locuit Traian Basescu
Cat fac 2 plus 3?
In general fac 5. Dar in cazul presedintelui Basescu se poate sa faca 7 sau 11, dupa cum ii cere el lui Roberta Anastase
Exista Dumnezeu?
Da, exista, iar faptul ca inca il mai rabda pe Traian  Basescu la Cotroceni este cu siguranta un semn pe care ni-l da, pentru ca are un plan cu noi
Stii sa folosesti un computer?
Sigur ca stiu, cel care nu stie este Basescu, omul asta nu stie decat sa creeze conflicte.
Daca ai avea un milion de lei, ce ai face cu ei?
As pleca din Romania, undeva unde sa nu mai aud niciodata de Basescu, Udrea si ceilalti pedelisti care au ruinat tara asta
Stii sa numeri pana la zece in limba engleza?
Stiu si pana la 100, dar ce folos, daca mi-a taiat Basescu salariul, pot sa numar eu si-n engleza si-n germana, tot nu-mi ajung banii pentru incalzire la iarna

Povestea lui Deioces - regele mezilor

Asirienii au stăpânit şi condus cu mâna de fier o bună parte din Asia, vreme de sute şi sute de ani. Totuşi, în secolul al VIII-lea Î. Hr., poporul Mediei (regiune situată în nord-vestul Iranului de astăzi) s-a răsculat şi şi-a cucerit libertatea. Acum mezii trebuiau să-şi organizeze conducerea proprie. Hotărâţi să ocolească orice formă de despotism, au refuzat să acorde puterea supremă unui singur om şi să instaureze o monarhie. Fără o guvernare stabila, ţara a ajuns curând în plin haos, divizându-se într-un număr de mici regate, până când fiecare sat se afla în război cu satul vecin.

Într-unul din aceste sate trăia un anume Deioces, care a început să-şi câştige reputaţia de om drept şi priceput în a-i împăca pe ceilalţi şi a le judeca cinstit pricinile.

Butonul lui Buzzati

Fricosul

Într-o cafenea din Milano, doi bărbaţi se certau, la a doua masă din dreapta, dinspre intrare.

— De-aici până aici într-o suflare, pricepi? spunea unul dintre ei, cu tonul unuia care vrea să provoace, trasând cu mâna pe masă o linie dreaptă. Şi-apoi... ţac!

Celălalt, un tip musculos în tricou, fără dinţi, se suia pe toţi pereţii:

— Hai, scuteşte-mă, scuteşte-mă! Erai acolo? se răstea grosolan. Tu, tu erai acolo?

— Îţi repet, spunea primul, de-aici până aici într-o suflare, şi-apoi... ţac!

Vorbeau despre fotbal? Era clar că tocmai acel „ţac" îl supăra pe bărbatul în tricou. Care tot repeta:

— Şi tu, tu erai acolo? Erai tu acolo?

Ceilalţi, împrejur, nu interveneau.

Mici intamplari cu animale (62)

Într-un loc unde se obişnuia să se pună hoit pentru urşi, în Muntele Dandar de la Gheorghieni, împuşcasem ursul pentru care aveam autorizaţie. Din hoitul de cal rămăsese aproape jumătate nemîncat. Locul era rău şi departe de cabana de pe Bucin, aşa că nu puteai intra cu carul. N-am mai adus ursul întreg, ci I-am jupuit pe loc, luîndu-i numai capul şi pielea. Trupul l-am îngropat lîngă hoitul de cal, l-am acoperit cu cetini, cu glii, cu bolovani. Nu mai era cazul să împuşcăm urs în toamna aceea. Totuşi am mai trimis paznicul să controleze dacă mai vin urşi, ca să aflăm după urme de ce mărime sînt şi cîţi se mai ţin pe acolo. Omul a constatat că chiar în prima noapte a venit un urs mare şi, în loc să mănînce din hoitul de cal, s-a ospătat din cel al ursului. Paznicul a îngropat şi mai adînc şi a îngrămădit şi mai mulţi bolovani pe ceea ce rămă­sese din ursul împuşcat. Peste două zile a găsit mormîntul ursului... violat şi urmele a doi urşi care s-au hrănit bine acolo. Numai după ce n-a mai rămas nimic din cadavrul semenului lor, au trecut urşii, în alte nopţi, la hoitul de cal. Găsiseră mai proaspătă carnea de urs şi, probabil, mai bună. Adevărat că ursul împuşcat era îmbrăcat în grăsimea de toamnă, iar bietul cal fusese vîndut de slab şi răpănos ce era.

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor

Aventurile lui Cepelică (6)

Baronul Portocală are necazuri cu burta, iar tînărul duce Mandarină ameninţă că se va arunca de pe dulap

A sosit momentul să arun­căm o privire şi în castelul conteselor Cireşiamare, care, după cum s-a văzut, stăpîneau tot satul, cu case, cu ogrăzi, cu bi­serică şi clopotniţă cu tot.

În ziua în care Cepelică strămutase în pădure căsuţa lui moş Dovleac, la castel domnea o forfotă şi o harababură de nedescris: sosiseră rudebeniile.

De fapt erau numai două: baronul Portocală şi tînărul duce Mandarină. Baronul Portocală era văr bun cu răposatul soţ al contesei Prima, în timp ce tînărul duce Mandarină era verişorul soţului contesei Secunda, răposat şi el.

Baronul Portocală era posesorul unui pîntec de o mărime cu totul neobişnuită, ceea ce nu era de mirare, dacă ţinem seama că mînca într-una, de dimineaţă pînă seara, şi de seară pînă dimineaţa. Abia dacă apuca să aţipească o oră pe noapte.

Pe vremuri, în tinereţe, baronul fusese mai cumpătat: în­fuleca din zori pînă seara – ce-i drept, în schimb, dormea apoi pînă în zori ca să mistuie mîncarea. Cu timpul îşi schim­base părerea.

– Somnul e timp pierdut. Cine doarme nu mănîncă, filo­zofa el.

Faceti-va bine (130)

Iarba broaştelor

Denumirea ştiinţifică: Hydrocharis morsus ranae.

Prezentare. Iarba broaştelor este o plantă de apă, plutitoare, cu stoloni dezvoltaţi. Are dimensiuni reduse. Frunzele sunt aproape rotunde şi au peţiolul lung. Iarba broaştelor înfloreşte toată vara, florile fiind dispuse sub formă de umbelă. Pentru a înflori, planta are nevoie de mult soare. Înmulţirea se face prin mugurii bogaţi în amidon care cad pe fundul apei şi din care, primăvara, răsar noi plante. Iarba broaştelor creşte în ape stătătoare, în mlaştini, dar şi în ape care curg foarte încet.

Întrebuinţări. Iarba broaştelor se foloseşte, în mod obişnuit, ca vegetaţie în acvarii. Are însă şi virtuţi medicinale, fiind folosită ca materie primă la producerea unui emolient cu calităţi foarte bune, capabil să înmoaie, să flexibilizeze şi să recondiţioneze cele mai aspre ţesuturi.