Se afișează postările cu eticheta Cepelică. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cepelică. Afișați toate postările

marți, 9 octombrie 2012

Cepelica ilustrat (1)




Aventurile lui Cepelica (28)

O furtună ce nu se mai isprăveşte
După cum ştiţi, l-am părăsit pe guvernator cu capul într-un bălegar, zicîndu-ne că se află la locul nimerit.
– Aici e cald şi linişte – îşi zicea fericit, scuipînd mur­dăria ce-i intrase în gură. Aici o să rămîn pînă ce poliţia va fi restabilit ordinea publică – hotărî el.
Deoarece însă în timpul fugii nu aruncase nicio privire în urmă, prinţul nu ştia că poliţiştii lui au dezertat, că Lămîii lui umpleau închisorile şi că se proclamase Republica. Însă cînd ploaia începu să-i mureze de-a binelea turul pan­talonilor, luă altă hotărîre:
„Locul ăsta e umed – îşi zise – ar fi cazul să caut altul mai uscat." Zvîrli un timp din picioare şi izbuti în cele din urmă să-şi descleşteze capul din bălegar. Atunci îşi dădu seama că nu se afla decît la cîţiva paşi de castelul conteselor Cireşiamare.


vineri, 28 septembrie 2012

Aventurile lui Cepelica(27)

Pătlăgică pune impozit pe vremea rea
În vreme ce la oraş se desfăşu­rau marile curse de care împiedecate, Pătlăgică convocase într-una din încăperile castelului Cireşiamare, ce servea drept sală a tribunalului, pe toţi locuitorii satului, pentru a se da sen­tinţa într-o chestiune de cea mai mare importanţă. E de prisos, cred, să adaug că preşedintele era însuşi Pă­tlăgică, iar avocat domnul Mazăre; don' Pătrunjel era, ca de obicei, grefier şi însemna răspunsurile într-o condică uriaşă, scriind cu mîna stîngă, pentru a putea să-şi sufle în voie nasul cu dreapta.


joi, 27 septembrie 2012

Aventurile lui Cepelica(26)

Prinţul Lămiie la cursele de care împiedicate

Prinţul Lămîie pusese la cale o serbare măreaţă.
– Trebuie să-mi distrez supuşii – se gîndea prinţul Lă­mîie – aşa n-o să mai aibă timp să se gîndească la necazu­rile lor.
Organiză o mare cursă de cai, la care luau parte toţi Lămîii de la curte, de rangul întîi, doi şi trei (în calitate de că­lăreţi fireşte, nu de cai). Caii trebuiau să alerge înhămaţi – aşa prevedea regula­mentul – la care împiedecate. Înainte de plecarea în cursă, Lămîii puneau nişte frîne puternice, foarte grele, la roţile care­lor şi însuşi prinţul controla dacă frînele funcţionau cum trebuie. Şi funcţionau atît de bine, încît roţile erau complect în­ţepenite: caii se sforţau înzecit şi chiar însutit ca să poată urni carele din loc. Cînd prinţul dădu semnalul de plecare, bieţii cai îşi înfipseră potcoavele în pămînt, îşi încordară picioarele şi începură să se opintească din răsputeri, în timp ce-şi muşcau zăbalele spumegînd. Dar carele nu se clintiră c-o şchioapă. Atunci Lămîii scoaseră de la carîmbul cizmelor cravaşele împletite, biciuindu-i cu sălbăticie.


miercuri, 26 septembrie 2012

Aventurile lui Cepelica(25)

Unde e vorba de Lămîilă care nu se pricepe la aritmetică 
Intr-una din dimineţi, Lămîilă care-i aducea lui Cepelică mîncarea aşeză pe pămînt strachina şi, după ce-l privi cu asprime, îi zise:
– Bătrînului îi merge prost. E tare rău bolnav.
Cepelică ar fi vrut să afle amănunte, să-i pună întrebări.
Dar Lămîilă îi spuse doar că Cepeloi nu putea să se ridice de pe pat şi adăugă:
– Pune-ţi lacăt la gură. Nu care cumva să afle cineva că ţi-am dat de veste. M-ar zvîrli pe drumuri şi am acasă o mulţime de guri de săturat.


duminică, 23 septembrie 2012

Aventurile lui Cepelica(24)


Păţaniile lui Şontîc-Şontic şi ale lui Şapte-Jumate         
Ce oare se întîmplase cu păian­jenul poştaş?
Iată, în cîteva cuvinte:
Abia ieşit din închisoare, o apucase pe strada principală, mergînd lipit de bordura trotuarului, ca nu cumva să-l calce vreo trăsură. Roata unei biciclete îl atinse în treacăt, ameninţînd să-l strivească fără glorie. Avu doar timpul să sară în lături.
– Măiculiţă, mamă – bolborosi înspăimîntat – cît pe ce să-mi termin călătoria înainte de-a o fi început!


joi, 20 septembrie 2012

Aventurile lui Cepelica(23)

Cepelică  pierde  orice  speranţă
Cepelică sfîşie o mînecă din că­maşă şi o împărţi în bucăţele.
– Cu cărţile poştale am cam fi gata – se gîndi mulţu­mit – să aşteptăm acum să ne aducă marmita cu cerneală.
Cînd Lămîilă de gardă îi aduse ciorba, Cepelică nu sorbi din ea nicio înghiţitură. Zgîrie cu lingura niţel praf roşu de cără­midă şi-l turnă în zeamă. Mestecă puţin şi, slujindu-se apoi de coada lingurii, scrise misivele pe care şi le pregătise în gînd.


marți, 18 septembrie 2012

Aventurile lui Cepelică (22)

Cepelică   face   cunoştinţă   cu   păianjenul poştaş
Nu! N-are nici un rost să vă mai amăgesc: între cei doi stîlpi cărămizii ai porţii nu s-a ivit niciodată o cîrpă sau o băsmăluţă albă. S-a ivit în schimb o întreagă divizie de Lămîiaşi, prospăt sosiţi din capitală, şi prie­tenilor noştri nu le mai rămase altceva de făcut decît să se predea sau s-o ia la fugă.      
Cepelică încercă o retragere prin pivniţă, dar găsi tunelul ce ducea spre pădure tăiat de trupele prinţului.
De unde aflaseră secretul gangului subteran? Nu vă pot ascunde nici acest lucru: de la Mazăre. Văzînd că totul e pierdut, avocatul dezertase la duşman de frică să nu fie spînzurat a doua oară.


duminică, 16 septembrie 2012

Aventurile lui Cepelică (21)

Baronul  striveşte  fără   vrea douăzeci  de  generali

Prima parte a planului de bătălie prevedea următoarele: cîinele Adulmici, profitînd de prietenia absolut firească ce îl lega de cîinele Jăvroi, îl va convinge pe acesta din urmă să deschidă poarta parcului. În urma lui, pe poarta larg deschisă, vor da năvală, în galop, escadroanele de cavalerie de sub comanda lui don' Pătrunjel. Această primă parte a planului căzu însă baltă pentru bu­nul motiv că poarta nu era închisă, ci dimpotrivă, dată în lă­turi, iar Jăvroi, chiar la intrare, prezenta colegului său, în poziţie de drepţi, pentru onor arma, adică coada.


sâmbătă, 15 septembrie 2012

Aventurile lui Cepelică (20)

Mister  Morcovely  este  numit consilier  militar

Cînd se lăsă seara şi întunericul învălui castelul, în inima cîtorva începu să încolţească unele temeri: 
– Şi acum ce-i de făcut? întrebă lelea Lubeniţă. Doar n-o să rămînem aici în vecii vecilor. Avem şi noi casele noastre, trebuşoara noastră...
– Nici nu avem să rămînem aici în veci, răspunse Cepelică. O să începem tratative cu duşmanii. Nu cerem decît libertate pentru toţi. Cînd vom fi siguri că nimănui n-o să i se întîmple niciun rău, o să plecăm cu toţii din castel.
– Dar cum o să ne apărăm? sări şi domnul Mazăre. Apărarea unui castel ca ăsta este o operaţie militară foarte com­plicată. Se cer cunoştinţe de strategie, tactică şi balistică.
– Ce-i aia... balistică? se încumetă lelea Lubeniţă. Ia-o mai uşor, maestre, nu ne mai zăpăci şi dumneata cu cuvinte d-astea sucite.


miercuri, 12 septembrie 2012

Aventurile lui Cepelică (19)

Tînărul duce Mandarină şi sticla galbenă

In timp ce contesele umblau în căutare de aventuri vînătoreşti, la castel rămăseseră stăpîni absoluţi baronul Portocală şi ducele Mandarină. Erau singuri singurei în tot castelul, în afară de slujitori, bineînţeles.
Tînărul duce fu primul căruia i se urî cu atîta singurătate şi, potrivit obiceiului său se cocoţă pe marginea ferestrei, ameninţînd că se aruncă în gol şi îşi zdrobeşte creierii dacă... dar din păcate nu era nimeni care să ia în seamă acest tragic „dacă”...
„Ciudat – se gîndi el scobindu-se cu degetul în nas – ar fi trebuit demult să se înfiinţeze cineva aici. De ce nu dă nimeni niciun semn de viaţă? Poate că n-am ţipat destul de tare?"


luni, 10 septembrie 2012

Aventurile lui Cepelică (18)

Descrierea unui trenuleţ nemaipomenit

Ca să se întoarcă la castel, Cireşel şi Cepelică trebuiră să ia trenul. O, dar despre trenul acesta nu v-am povestit încă nimic. Ce mai încoace şi-ncolo, era un tren nemaipomenit, vă rog să mă credeţi! Avea un singur va­gon şi toate locurile erau lîngă ferestre, aşa că nimeni nu era nevoit să se ia la harţă, pentru ca să poată admira priveliştea pe geam. Pentru copii, vă puteţi închipui, era a opta minune a lumii. Dar trenul era în acelaşi timp o minune pentru oamenii graşi, deoarece compartimentele erau căptuşite cu nişte perne de puf speciale, de care cei pîntecoşi îşi propteau burţile ca să poată călători nestînjeniţi.
Cireşel şi Cepelică tocmai se pregăteau să se urce în tren, cînd auziră glasul lui Fasole.


vineri, 7 septembrie 2012

Aventurile lui Cepelică (17)


Foca pîrîcioasă
Găsiră grădina zoologică cufun­dată într-o linişte desăvîrşită.
Paznicul dormea în baraca elefantului, cu capul pe trompa pachidermului. Avea somnul adînc şi nu se trezi cînd Cepelică şi Ursul ciocăniră la poartă. Elefantul îi ridică cu grijă capul şi-l aşeză binişor pe o căpiţă de fîn, apoi – fără să se urnească – întinse nasul şi deschise uşa mormăind :
- Intră !
Tiptil, cu băgare de seamă, prietenii noştri pătrunseră înăuntru.


luni, 3 septembrie 2012

Aventurile lui Cepelică (16)

Cepelică  se  împrieteneşte  cu  un  urs simpatic

Să ne întoarcem cu un pas îndă­răt – cum se zice – mai precis cu două zile, altminteri n-o să izbutim să aflăm ce se petrecuse în peşteră.
Moş Dovleac şi neica Afină erau nemîngîiaţi din pricina căsuţei. O îndrăgiseră amîndoi şi suspinau după cele o sută optsprezece cărămizi, ca după o sută optsprezece copii. Lovi­tura asta a destinului îi apropiase şi mai mult.
– Dacă o să ne redobîndim vreodată căsuţa noastră, o să locuim împreună – îi făgădui moş Dovleac lui Afină şi acesta primi cu lacrimi de recunoştinţă.


miercuri, 29 august 2012

Aventurile lui Cepelică (15)

Aventurile lui mister Morcovely şi ale cîinelui său Adulmici

Mister Morcovely... staţi niţel!
Cine e, în definitiv, mister Morcovely? Despre personajul ăsta n-am mai auzit. De unde a răsărit? Ce vrea? Cum arată? E înalt, scund, pîntecos, sfrijit? Aveţi puţintică răbdare. O să vedeţi îndată.
Turbat de mînie că nu reuşise să dea de urma evadaţilor, prinţul Lămîie porunci să se răscolească întreg ţinutul.
Lămîiaşii înarmaţi cu greble cercetară fîneţele, holdele, cutreierară pădurile, scormoniră tufişurile, căutîndu-i şi în gaură de şarpe. Lucrară fără odihnă zi şi noapte dar nu reu­şiră altceva decît să adune coşcogea maldăre de gunoaie, ră­dăcini uscate şi piei năpîrlite de şopîrle. Nici pomeneală de Cepelică şi de tovarăşii săi.


duminică, 26 august 2012

Aventurile lui Cepelică (14)

Domnul Mazăre ajunge la spînzurătoare
In mijlocul pieţii din sat fu ri­dicată o spînzurătoare de toată frumuseţea.
Spînzurătoarea era cocoţată pe un podium, podiumul avea o trapă, iar trapa urma să se deschidă sub picioarele condam­natului, în clipa cînd călăul apăsa pe un buton.
Călăul trebuia să apese pe un buton imediat ce îl agăţa în ştreang pe domnul Mazăre, iar domnul Mazăre urma să se prăvălească înlăuntru şi să rămînă acolo pînă va înţepeni pe veci...


miercuri, 22 august 2012

Aventurile lui Cepelică (13)

Unde Mazăre salvează, fără să vrea, viaţa cavalerului
Domnul Mazăre se trezi în întu­neric şi crezu că a fost spînzurat.
„Am murit, – îi trecu prin minte. Şi fără îndoială că mă aflu în iad... Mă miră numai că e aşa puţin foc pe aici. Adică, la drept vorbind, nu e deloc. Ciudat: un iad atît de întunecos, fără smoală şi pucioasă aprinsă... E imposibil..."


luni, 20 august 2012

Aventurile lui Cepelică (12)

Grădinarul Praz îşi bate joc de instrumentele de tortură
In dimineaţa zilei următoare guvernatorul, prinţul Lămîie, îşi făcu apariţia pe uliţele satu­lui, însoţit de o suită de patruzeci de Lămîi şi de un batalion de Lămîiaşi.
Zarva clopoţeilor, pe care – după cum ştiţi – îi purtau cu toţii agăţaţi în vîrful pălăriilor, sculă tot satul în picioare.


vineri, 17 august 2012

Aventurile lui Cepelică (11)

Unde se va afla de ce doarme Pătlăgică cu ciorapii în picioare
Aşteptînd să-i treacă julitura de pe nas, Pătlăgică stătea tot timpul în pat, pipăindu-şi plastu­rele. Nu suflase o vorbuliţă despre fuga lui Cepelică. Lăsă doar să se înţeleagă că din motive de ordin administrativ îl mutase în temniţa comună.
Căpşunica îl urmărea ca o umbră, dar nu izbuti să desco­pere unde ţine cheile închisorii. Hotărî atunci să se sfătuiască cu Cireşel, care, după cum ştiţi, căzuse la pat de cîteva săptămîni şi nu mai contenea cu plînsul.


sâmbătă, 11 august 2012

Aventurile lui Cepelică (10)

Călătorie cu cîrtiţa de la o închisoare la alta
Cepelică se trezi din somn în to­iul nopţii. I se părea că ciocănise cineva în uşă. Dîndu-şi însă seama unde se afla, ideea aceasta i se păru atît de caraghioasă, încît îl pufni rîsul.
– Şi totuşi am auzit ceva – îşi zise mirat.
In timp ce-şi bătea capul să înţeleagă ce anume l-ar fi putut trezi la ora aceea, desluşi undeva în apropiere un zgo­mot înăbuşit, continuu, asemănător unor lovituri de tîrnăcop.
– Sapă cineva o galerie, – se dumiri Cepelică după ce-şi lipi urechea de peretele în care se auzeau izbiturile. Nu-şi is­prăvi bine gîndul că din perete se desprinseră mai întîi cîţiva bulgări de pămînt, apoi, din acelaşi loc, o piatră se rostogoli la picioarele sale. Din golul făcut ţîşni ceva sau cineva, nedes­luşit ca formă, care prinse a vorbi fornăit:


După mine!