Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
Se afișează postările cu eticheta Cepelică. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cepelică. Afișați toate postările
marți, 9 octombrie 2012
Aventurile lui Cepelica (28)
O
furtună ce nu se mai isprăveşte
După cum ştiţi, l-am
părăsit pe guvernator cu capul într-un bălegar, zicîndu-ne că se află la locul
nimerit.
– Aici e cald şi
linişte – îşi zicea fericit, scuipînd murdăria ce-i intrase în gură. Aici o să
rămîn pînă ce poliţia va fi restabilit ordinea publică – hotărî el.
Deoarece însă în
timpul fugii nu aruncase nicio privire în urmă, prinţul nu ştia că poliţiştii
lui au dezertat, că Lămîii lui umpleau închisorile şi că se proclamase Republica.
Însă cînd ploaia începu să-i mureze de-a binelea turul pantalonilor, luă altă
hotărîre:
„Locul ăsta e
umed – îşi zise – ar fi cazul să caut altul mai uscat." Zvîrli un timp din
picioare şi izbuti în cele din urmă să-şi descleşteze capul din bălegar. Atunci
îşi dădu seama că nu se afla decît la cîţiva paşi de castelul conteselor Cireşiamare.
vineri, 28 septembrie 2012
Aventurile lui Cepelica(27)
Pătlăgică
pune impozit pe vremea rea
În vreme ce la
oraş se desfăşurau marile curse de care împiedecate, Pătlăgică convocase
într-una din încăperile castelului Cireşiamare, ce servea drept sală a
tribunalului, pe toţi locuitorii satului, pentru a se da sentinţa într-o
chestiune de cea mai mare importanţă. E de prisos, cred, să adaug că
preşedintele era însuşi Pătlăgică, iar avocat domnul Mazăre; don' Pătrunjel
era, ca de obicei, grefier şi însemna răspunsurile într-o condică uriaşă,
scriind cu mîna stîngă, pentru a putea să-şi sufle în voie nasul cu dreapta.
joi, 27 septembrie 2012
Aventurile lui Cepelica(26)
Prinţul
Lămiie la cursele de care împiedicate
Prinţul Lămîie
pusese la cale o serbare măreaţă.
– Trebuie să-mi
distrez supuşii – se gîndea prinţul Lămîie – aşa n-o să mai aibă timp să se
gîndească la necazurile lor.
Organiză o mare
cursă de cai, la care luau parte toţi Lămîii de la curte, de rangul întîi, doi
şi trei (în calitate de călăreţi fireşte, nu de cai). Caii trebuiau să alerge
înhămaţi – aşa prevedea regulamentul – la care împiedecate. Înainte de plecarea
în cursă, Lămîii puneau nişte frîne puternice, foarte grele, la roţile carelor
şi însuşi prinţul controla dacă frînele funcţionau cum trebuie. Şi funcţionau
atît de bine, încît roţile erau complect înţepenite: caii se sforţau înzecit
şi chiar însutit ca să poată urni carele din loc. Cînd prinţul dădu semnalul de
plecare, bieţii cai îşi înfipseră potcoavele în pămînt, îşi încordară
picioarele şi începură să se opintească din răsputeri, în timp ce-şi muşcau
zăbalele spumegînd. Dar carele nu se clintiră c-o şchioapă. Atunci Lămîii
scoaseră de la carîmbul cizmelor cravaşele împletite, biciuindu-i cu
sălbăticie.
miercuri, 26 septembrie 2012
Aventurile lui Cepelica(25)
Unde e vorba de Lămîilă care nu se pricepe la aritmetică
Intr-una din dimineţi, Lămîilă care-i aducea lui Cepelică
mîncarea aşeză pe pămînt strachina şi, după ce-l privi cu asprime, îi zise:
– Bătrînului îi
merge prost. E tare rău bolnav.
Cepelică ar fi
vrut să afle amănunte, să-i pună întrebări.
Dar Lămîilă îi
spuse doar că Cepeloi nu putea să se ridice de pe pat şi adăugă:
– Pune-ţi lacăt
la gură. Nu care cumva să afle cineva că ţi-am dat de veste. M-ar zvîrli pe
drumuri şi am acasă o mulţime de guri de săturat.
duminică, 23 septembrie 2012
Aventurile lui Cepelica(24)
Păţaniile lui Şontîc-Şontic
şi ale lui Şapte-Jumate
Ce oare se
întîmplase cu păianjenul poştaş?
Iată, în cîteva
cuvinte:
Abia ieşit din
închisoare, o apucase pe strada principală, mergînd lipit de bordura
trotuarului, ca nu cumva să-l calce vreo trăsură. Roata unei biciclete îl
atinse în treacăt, ameninţînd să-l strivească fără glorie. Avu doar timpul să
sară în lături.
– Măiculiţă,
mamă – bolborosi înspăimîntat – cît pe ce să-mi termin călătoria înainte de-a o
fi început!
joi, 20 septembrie 2012
Aventurile lui Cepelica(23)
Cepelică
pierde orice speranţă
Cepelică sfîşie o mînecă din cămaşă şi o împărţi în
bucăţele.
– Cu cărţile poştale am cam fi gata – se gîndi mulţumit
– să aşteptăm acum să ne aducă marmita cu cerneală.
Cînd Lămîilă de gardă îi aduse ciorba, Cepelică nu
sorbi din ea nicio înghiţitură. Zgîrie cu lingura niţel praf roşu de cărămidă
şi-l turnă în zeamă. Mestecă puţin şi, slujindu-se apoi de coada lingurii,
scrise misivele pe care şi le pregătise în gînd.
marți, 18 septembrie 2012
Aventurile lui Cepelică (22)
Cepelică
face cunoştinţă cu
păianjenul poştaş
Nu! N-are nici un rost să vă mai amăgesc: între cei
doi stîlpi cărămizii ai porţii nu s-a ivit niciodată o cîrpă sau o băsmăluţă
albă. S-a ivit în schimb o întreagă divizie de Lămîiaşi, prospăt sosiţi din
capitală, şi prietenilor noştri nu le mai rămase altceva de făcut decît să se
predea sau s-o ia la fugă.
Cepelică încercă o retragere prin pivniţă, dar găsi
tunelul ce ducea spre pădure tăiat de trupele prinţului.
De unde aflaseră secretul gangului subteran? Nu vă pot
ascunde nici acest lucru: de la Mazăre. Văzînd că totul e pierdut, avocatul
dezertase la duşman de frică să nu fie spînzurat a doua oară.
duminică, 16 septembrie 2012
Aventurile lui Cepelică (21)
Baronul
striveşte fără să
vrea douăzeci de generali
Prima parte a
planului de bătălie prevedea următoarele: cîinele Adulmici, profitînd de
prietenia absolut firească ce îl lega de cîinele Jăvroi, îl va convinge pe
acesta din urmă să deschidă poarta parcului. În urma lui, pe poarta larg
deschisă, vor da năvală, în galop, escadroanele de cavalerie de sub comanda lui
don' Pătrunjel. Această primă
parte a planului căzu însă baltă pentru bunul motiv că poarta nu era închisă,
ci dimpotrivă, dată în lături, iar Jăvroi, chiar la intrare, prezenta
colegului său, în poziţie de drepţi, pentru onor arma, adică coada.
sâmbătă, 15 septembrie 2012
Aventurile lui Cepelică (20)
Mister Morcovely
este numit consilier militar
Cînd se lăsă seara şi întunericul învălui castelul, în
inima cîtorva începu să încolţească unele temeri:
– Şi acum ce-i de făcut? întrebă lelea Lubeniţă. Doar
n-o să rămînem aici în vecii vecilor. Avem şi noi casele noastre, trebuşoara
noastră...
– Nici nu avem să rămînem aici în veci, răspunse
Cepelică. O să începem tratative cu duşmanii. Nu cerem decît libertate pentru
toţi. Cînd vom fi siguri că nimănui n-o să i se întîmple niciun rău, o să
plecăm cu toţii din castel.
– Dar cum o să ne apărăm? sări şi domnul Mazăre. Apărarea
unui castel ca ăsta este o operaţie militară foarte complicată. Se cer
cunoştinţe de strategie, tactică şi balistică.
– Ce-i aia... balistică? se încumetă lelea Lubeniţă.
Ia-o mai uşor, maestre, nu ne mai zăpăci şi dumneata cu cuvinte d-astea sucite.
miercuri, 12 septembrie 2012
Aventurile lui Cepelică (19)
Tînărul
duce Mandarină şi sticla galbenă
In timp ce
contesele umblau în căutare de aventuri vînătoreşti, la castel rămăseseră
stăpîni absoluţi baronul Portocală şi ducele Mandarină. Erau singuri singurei
în tot castelul, în afară de slujitori, bineînţeles.
Tînărul duce fu
primul căruia i se urî cu atîta singurătate şi, potrivit obiceiului său se cocoţă
pe marginea ferestrei, ameninţînd că se aruncă în gol şi îşi zdrobeşte creierii
dacă... dar din păcate nu era nimeni care să ia în seamă acest tragic „dacă”...
„Ciudat – se
gîndi el scobindu-se cu degetul în nas – ar fi trebuit demult să se înfiinţeze
cineva aici. De ce nu dă nimeni niciun semn de viaţă? Poate că n-am ţipat
destul de tare?"
luni, 10 septembrie 2012
Aventurile lui Cepelică (18)
Descrierea unui trenuleţ nemaipomenit
Ca să se întoarcă la castel, Cireşel şi Cepelică
trebuiră să ia trenul. O, dar despre trenul acesta nu v-am povestit încă nimic.
Ce mai încoace şi-ncolo, era un tren nemaipomenit, vă rog să mă credeţi! Avea
un singur vagon şi toate locurile erau lîngă ferestre, aşa că nimeni nu era
nevoit să se ia la harţă, pentru ca să poată admira priveliştea pe geam. Pentru
copii, vă puteţi închipui, era a opta minune a lumii. Dar trenul era în acelaşi timp o minune pentru oamenii
graşi, deoarece compartimentele erau căptuşite cu nişte perne de puf speciale,
de care cei pîntecoşi îşi propteau burţile ca să poată călători nestînjeniţi.
Cireşel şi Cepelică tocmai se pregăteau să se urce în
tren, cînd auziră glasul lui Fasole.
vineri, 7 septembrie 2012
Aventurile lui Cepelică (17)
Găsiră grădina zoologică cufundată într-o linişte
desăvîrşită.
Paznicul dormea în baraca elefantului, cu capul pe
trompa pachidermului. Avea somnul adînc şi nu se trezi cînd Cepelică şi Ursul
ciocăniră la poartă. Elefantul îi ridică cu grijă capul şi-l aşeză binişor pe o
căpiţă de fîn, apoi – fără să se urnească – întinse nasul şi deschise uşa mormăind
:
- Intră !
Tiptil, cu băgare de seamă, prietenii noştri
pătrunseră înăuntru.
luni, 3 septembrie 2012
Aventurile lui Cepelică (16)
Cepelică
se împrieteneşte cu un urs simpatic
Să ne întoarcem
cu un pas îndărăt – cum se zice – mai precis cu două zile, altminteri n-o să
izbutim să aflăm ce se petrecuse în peşteră.
Moş Dovleac şi
neica Afină erau nemîngîiaţi din pricina căsuţei. O îndrăgiseră amîndoi şi
suspinau după cele o sută optsprezece cărămizi, ca după o sută optsprezece
copii. Lovitura asta a destinului îi apropiase şi mai mult.
– Dacă o să ne
redobîndim vreodată căsuţa noastră, o să locuim împreună – îi făgădui moş
Dovleac lui Afină şi acesta primi cu lacrimi de recunoştinţă.
miercuri, 29 august 2012
Aventurile lui Cepelică (15)
Aventurile
lui mister Morcovely şi ale cîinelui său Adulmici
Mister
Morcovely... staţi niţel!
Cine e, în
definitiv, mister Morcovely? Despre personajul ăsta n-am mai auzit. De unde a
răsărit? Ce vrea? Cum arată? E înalt, scund, pîntecos, sfrijit? Aveţi puţintică
răbdare. O să vedeţi îndată.
Turbat de mînie
că nu reuşise să dea de urma evadaţilor, prinţul Lămîie porunci să se
răscolească întreg ţinutul.
Lămîiaşii
înarmaţi cu greble cercetară fîneţele, holdele, cutreierară pădurile,
scormoniră tufişurile, căutîndu-i şi în gaură de şarpe. Lucrară fără odihnă zi
şi noapte dar nu reuşiră altceva decît să adune coşcogea maldăre de gunoaie,
rădăcini uscate şi piei năpîrlite de şopîrle. Nici pomeneală de Cepelică şi de
tovarăşii săi.
duminică, 26 august 2012
Aventurile lui Cepelică (14)
Domnul
Mazăre ajunge la spînzurătoare
In mijlocul pieţii din sat fu ridicată
o spînzurătoare de toată frumuseţea.
Spînzurătoarea
era cocoţată pe un podium, podiumul avea o trapă, iar trapa urma să se deschidă
sub picioarele condamnatului, în clipa cînd călăul apăsa pe un buton.
Călăul trebuia
să apese pe un buton imediat ce îl agăţa în ştreang pe domnul Mazăre, iar
domnul Mazăre urma să se prăvălească înlăuntru şi să rămînă acolo pînă va
înţepeni pe veci...
miercuri, 22 august 2012
Aventurile lui Cepelică (13)
Unde Mazăre salvează, fără să vrea, viaţa cavalerului
Domnul Mazăre
se trezi în întuneric şi crezu că a fost spînzurat.
„Am murit, –
îi trecu prin minte. Şi fără îndoială că mă aflu în iad... Mă miră numai că e
aşa puţin foc pe aici. Adică, la drept vorbind, nu e deloc. Ciudat: un iad
atît de întunecos, fără smoală şi pucioasă aprinsă... E imposibil..."
luni, 20 august 2012
Aventurile lui Cepelică (12)
Grădinarul
Praz îşi bate joc de instrumentele de tortură
In dimineaţa zilei
următoare guvernatorul, prinţul Lămîie, îşi făcu apariţia pe uliţele satului,
însoţit de o suită de patruzeci de Lămîi şi de un batalion de Lămîiaşi.
Zarva
clopoţeilor, pe care – după cum ştiţi – îi purtau cu toţii agăţaţi în vîrful
pălăriilor, sculă tot satul în picioare.
vineri, 17 august 2012
Aventurile lui Cepelică (11)
Unde se va afla
de ce doarme Pătlăgică cu ciorapii în picioare
Aşteptînd să-i
treacă julitura de pe nas, Pătlăgică stătea tot timpul în pat, pipăindu-şi
plasturele. Nu suflase o vorbuliţă despre fuga lui Cepelică. Lăsă doar să se
înţeleagă că din motive de ordin administrativ îl mutase în temniţa comună.
Căpşunica îl
urmărea ca o umbră, dar nu izbuti să descopere unde ţine cheile închisorii.
Hotărî atunci să se sfătuiască cu Cireşel, care, după cum ştiţi, căzuse la pat
de cîteva săptămîni şi nu mai contenea cu plînsul.
sâmbătă, 11 august 2012
Aventurile lui Cepelică (10)
Călătorie cu cîrtiţa de la o închisoare la alta
Cepelică se
trezi din somn în toiul nopţii. I se părea că ciocănise cineva în uşă.
Dîndu-şi însă seama unde se afla, ideea aceasta i se păru atît de caraghioasă,
încît îl pufni rîsul.
– Şi totuşi am
auzit ceva – îşi zise mirat.
In timp ce-şi
bătea capul să înţeleagă ce anume l-ar fi putut trezi la ora aceea, desluşi
undeva în apropiere un zgomot înăbuşit, continuu, asemănător unor lovituri de
tîrnăcop.
– Sapă cineva
o galerie, – se dumiri Cepelică după ce-şi lipi urechea de peretele în care se
auzeau izbiturile. Nu-şi isprăvi bine gîndul că din perete se desprinseră mai
întîi cîţiva bulgări de pămînt, apoi, din acelaşi loc, o piatră se rostogoli la
picioarele sale. Din golul făcut ţîşni ceva sau cineva, nedesluşit ca formă,
care prinse a vorbi fornăit:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)