Portretul lui Dorian Gray (17)

O săptămînă mai târziu Dorian Gray stătea în sera de la Selby Royal, discutînd cu frumoasa ducesă de Monmouth care, împreună cu soţul ei, un bărbat palid de şaizeci de ani, cu figura istovită, se număra printre oaspeţii lui. Era ora ceaiului şi lumina blîndă a imensei lămpi cu abajur de dantelă care stătea pe masă lumina porţelanul delicat şi argintul bătut al serviciului mînuit de ducesă. Mîinile ei se mişcau delicat printre ceşti şi buzele ei roşii zîmbeau la ceva ce îi şoptise Dorian. Lordul Henry stătea în scaunul de răchită acoperit cu mătase şi-i privea. Pe un divan de culoarea piersicii stătea lady Narborough prefăcîndu-se că ascultă cum ducele îi descrie ultimul gîndac brazilian pe care îl adăugase colecţiei lui. Trei tineri în costume de interior cu o tăietură complicată întindeau prăjituri de ceai doamnelor. Erau cu toţii doisprezece şi mai aşteptau să vină cîţiva în ziua următoare.

Viziunea

Asta vara, mergand eu cu vreo 200 la ora pe o autostrada, am fost prins de radar. Am primit pentru contraventia mea doua sanctiuni diferite: amenda si suspendarea permisului pentru o luna. OK, asta e - nemtii sunt la fel de abuzivi in legislatie ca si celelalte popoare. 

Procedura este urmatoarea: ai la dispozitie patru luni pentru a depune permisul, care trebuie trimis prin posta la adresa specificata pe formularul de amenda. Sigur ca mi-am facut toate socotelile si am decis sa predau permisul inainte de a pleca in Romania pentru sarbatori. Asa ca m-am dus eu la posta germana pe data de 22 decembrie - era intr-o sambata, pe la ora 12, sa fac cele necesare. Am gasit acolo o persoana - nici doamna nici domnisoara, vorbitoare de engleza, care m-a ajutat consistent - a completat formularul, mi-a explicat cum merg lucrurile etc. A introdus permisul meu de conducere intr-un plic, l-a sigilat frumos si mi-a urat succes in viata. M-am dus acasa, la volan desigur, desi nu mai aveam voie sa conduc, permisul meu fiind in plicul de la posta. Dar nu era vorba decat de un kilometru si jumatate, asa ca am riscat. Nu m-a prins nimeni.

Disproportii

Ca sa faci un singur pas, trebuie sa folosesti circa 200 de muschi. Ca sa apuci un obiect si sa-l strangi in pumn, alte sute. Cele mai simple lucruri pe care le facem necesita punerea in miscare a unui mecanism fantastic de complex. Muschi, glande, enzime, cate si mai cate, colaboreaza pentru cea mai simpla miscare. Si atunci, ma gandeam mai devreme, ce consum de energie, ce deplasare de forte pentru prepararea unei singure cafele! E ca si cum toata populatia Chinei s-ar deplasa pentru a rupe o singura floare dintr-o poiana. 

Intelepti cei care nu parasesc starea de repaus decat in cazuri exceptionale!

Cateva poze ale lui David H. Gibson

Copertile galbene

Am gasit printr-un scrin colbuit niste documente interesante, pe care o sa le urc aici in timp. Unul din ele este o revista intitulata "Revista de matematica a Tineretului Universitar National Taranesc Crestin Democrat". Va puteti inchipui? In anii 90', taranistii scoteau reviste de matematica! Astazi, o asemenea idee mi s-ar parea culmea stupizeniei - pe atunci, insa, era o initiativa demna de luat in seama. Semnau acolo o multime de universitari - oameni de calitate, dar care, din pacate, nu erau facuti pentru politica. In general, matematicienii au esuat in politica, probabil pentru ca umblau la esente si nu prea stiau sa faca intelegeri pe la spate, compromisuri si manareli. Cele cateva exceptii de genul Ghise nu fac decat sa confirme regula. Iata copertile revistei:

Coperta I

Coperta IV

Aventurile lui Tom Sawyer (15)

Peste câteva minute, Tom străbătea apa mică a bancului de nisip, trecând spre ţărmul statului Illinois. Înainte ca apa să-i ajungă până la mijloc, făcuse jumătate de distanţă. De aci încolo curentul nu-i mai îngăduia mersul în picioare; se avântă în înot voinicesc, spre a străbate şi suta de metri rămasă. Înota pieziş în susul apei, dar curentul îl trăgea la vale mai tare decât se aşteptase. Ajunse în cele din urmă la mal şi apoi pluti, până găsi un vad, unde ieşi din apă. Duse mâna la buzunarul hainei, se încredinţă că bucata de coajă de sicomor scăpase cu bine, apoi, cu hainele şiroind de apă, o luă prin pădure, de-a lungul malului. Puţin înainte de ora zece, ieşi într-un luminiş, în dreptul târgului, şi văzu vaporaşul odihnind în umbra pomilor şi a malului înalt. Sub stelele scânteietoare liniştea era deplină. Coborî de-a buşilea malul, cu ochii în patru, se lăsă binişor în apă şi, din trei, patru zvâcnituri de înot, ajunse la bărcuţa "de serviciu" de la pupa vasului. Se ascunse sub băncuţa vâslaşului şi aşteptă, gâfâind.

Portretul lui Dorian Gray (16)

Începu o ploaie rece şi felinarele aburite apăreau fantomatice în pînza de ceaţă. Cîrciumile tocmai se închideau iar bărbaţi şi femei cu contururi imprecise se înghesuiau în grupuri mici pe lîngă uşile lor. Dintr-unul din baruri veni sunetul unui rîs dezgustător. În altele, beţivii ţipau şi făceau tărăboi.

Aşezat pe bancheta din spate a trăsurii, cu pălăria trasă pe ochi, Dorian Gray privea indiferent mizeria sordidă a marelui oraş şi din cînd în cînd repeta ca pentru sine cuvintele pe care lordul Henry i le spusese în prima zi cînd se întălniseră: „Să-ţi vindeci sufletul prin simţuri şi simţurile prin suflet”. Da, acesta era secretul. Încercase adesea şi va încerca şi de data asta. Erau bîrloguri în care se fuma opium, unde puteai să-ţi cumperi uitarea, bîrloguri ale ororii, unde amintirea vechilor păcate putea fi distrusă prin nebunia unora noi.

Secretul băuturii tari

A sosit momentul pentru un mic truc pe care ar trebui să-l știe orice român. E vorba de modul în care poate fi transformată o băutură tare (în grade) neplăcută la gust, într-o băutură la fel de tare, dar cu un gust excepțional. Tot ce trebuie făcut este să se toarne respectiva băutură în două cănițe precum cele din poză. Atenție: nu într-o căniță, nu în trei, nu în șapte! Numai și numai în două, așezate la circa 20 cm una de alta. Iată:

Adevaratii lautari

Carol Yarrow

Din povestile fratilor Grimm (2)

Darul piticilor

    Au fost odată un croitor şi un giuvaergiu care au pornit împreună la drum, pentru că aveau amândoi cam aceeaşi ţintă.

     Mergând ei aşa, într-o seară, după ce soarele apusese în dosul munţilor, numai ce le veniră în auz sunetele unui cântec îndepărtat, care se desluşea din ce în ce mai mult. Şi cum cântecul suna ciudat dar şi deosebit de plăcut, îşi uitară de orişice oboseală şi-o luară repede înspre partea de unde venea cântecul.

Venirea lui Max

Poveste de iubire (8)

Problema rămânea de rezolvat la Cranston, Rhode Island, orăşel situat puţin mai la sud de Boston decât e Ipswich-ul către nord. După lamentabilul eşec al prezentării lui Jennifer socrilor ei prezumtivi ("asasini prezumtivi" - glumea ea), ideea de a face cunoştinţă cu tatăl ei era departe de a-mi inspira entuziasm. Ceea ce vreau să spun e că mă şi vedeam angrenat până peste cap în combaterea unei enormităţi de sindrom italo-mediteranean, agravat şi de faptul că Jen fusese singură la părinţi şi orfană de mamă, legătura dintre tată şi fiică fiind, după toate probabilităţile, anormal de puternică. Mă pregăteam deci pentru şocul cu acest complex de "forţe emoţionale", cunoscut şi din manualele de psihologie.

La acestea toate se adaugă faptul că eram absolut lefter.

Jenny si Phil

Portretul lui Dorian Gray (15)

În seara aceea la ora opt şi jumătate, îmbrăcat extrem de elegant şi cu un buchet de violete de Parma la butonieră, Dorian Gray a fost introdus în salonul lui lady Narborough de servitorii înclinaţi în plecăciune. Fruntea-i fremăta de nervi înebuniţi şi se simţea cumplit de agitat, dar în clipa în care se aplecă asupra mîinii gazdei se arătă a fi la fel de în largul lui şi amabil ca totdeauna. Probabil că nu te simţi niciodată în largul tău atunci cînd trebuie să joci un rol. Cu siguranţă că nimeni dintre cei care s-ar fi uitat la Dorian Gray în seara aceea n-ar fi putut crede că trecuse printr-o tragedie îngrozitoare. Acele degete rafinat modelate n-ar fi putut strînge în mînă un cuţit pentru a comite o crimă şi nici acele buze zîmbitoare n-ar fi putut invoca îndurarea şi pe Dumnezeu. El însuşi nu se putea abţine să nu se minuneze de calmul atitudinii sale şi o clipă simţi acut plăcerea teribilă a vieţii duble.

Intampinarea

Imagini de intampinare la intrarea in Spitalul Orasenesc Sinaia. Imagini numai bune sa-ti induca rapid convingerea ca ai tai, internati acolo, s-au facut bine, sunt veseli si fericiti. Imagini care transmit calmul, pacea si seninatatea de care avem cu totii atata nevoie. Imagini realizate de oameni priceputi, cu mana sigura, poate chiar de medicii spitalului. Graffiti de buna calitate, cu nimic mai prejos decat cel de sub poduri, ori de pe rezervoarele abandonate prin gari. Uite:

Promovare si afisaj la Breaza

Despărțirea de traiul pe vătrai

Ieri s-a încheiat episodul Breaza 2012-2013. După o săptămână de experimentat împreună cu Gogol străvechiul îndemn al lui Horațiu „Carpe diem”, a trebuit să mă întorc la Timișoara, de unde voi pleca azi spre Germania. Pentru prima dată mi-a venit extraordinar de greu să mă desprind de-acolo. Pe de-o parte îmi era dor de Maria, pe de alta aș mai fi rămas să mă bucur de ceea ce aș putea numi „trai pe vătrai”.

Deborah Luster

 

Din povestile fratilor Grimm (1)

In 4 ianuarie 1785 se nastea, la Hanau - in Germania, Jacob, cel mai mare dintre fratii Grimm. Prea multe nu o sa spun despre niciunul dintre ei, intrucat totul in ziua de azi se gaseste pe Internet. O sa urc, insa, cateva dintre povestile mai putin celebre ale celor doi (care, desigur, se gasesc si ele pe Internet). Azi: 

Regina albinelor

         Au fost odată doi feciori de împărat, care au pornit să-şi încerce norocul prin lume, şi feciorii ăştia au ajuns să ducă o viaţă atât de ticăloasă şi deşartă, că n-au mai avut îndrăzneala să calce pragul casei părinteşti. Cum trecuse vreme, nu glumă, şi nu venise nicio veste de la ei, fratele lor mai mic, pe care-l porecliseră Prostilă, plecă în căutarea lor. Dar când dădu în sfârşit de fraţii săi, aceştia începură să-şi bată joc de dânsul:

       - Auzi, prostănacul, să creadă c-o să poată răzbi prin lume, când noi, mai isteţi decât el, n-am prea făcut ispravă mare!      

Din povestirile lui Dürrenmatt(6)

Directorul de teatru

Omul care urma să îngenuncheze oraşul trăia printre noi încă din vremea cînd nici nu-1 băgam în seamă. L-am observat abia cînd a început să bată la ochi printr-o comportare ce ni s-a părut caraghioasă, în acea perioadă făcîndu-se multe glume pe seama lui. Cînd ne-a atras atenţia, ajunsese deja la conducerea teatrului. Nu rîdeam pe seama lui cum obişnuim în cazul oamenilor care ne amuză prin naivitatea sau prin hazul lor, ci aşa cum ne distrăm uneori pe seama unor lucruri necuviincioase.