Când am apărut, Phil Cavilleri era în salonul convalescenţilor,
fumând a nu ştiu câta ţigară.
- Phil? i-am zis încet.
- Da.
M-a privit şi cred că ştia.
Suferea în mod evident de lipsa unei mângâieri
fizice. M-am dus lângă el şi i-am pus o mână pe umăr. Mi-era teamă c-o să
înceapă să plângă. Eu unul eram sigur că n-o să plâng. Nu puteam. Vreau să spun
că trecusem demult de toate astea.