Oasele
Doi câini s’au pripăşit, mirosind boerii, la
închisoare. Ei vin de două ori pe zi, la vremea mesei, după oase. Oasele
scăpând prevederilor legiuitorului, deţinuţii nu sunt obligaţi să le înghită.
Ei pot să le arunce prin gratia ferestrei în curte, oase mici de pasăre şi
ciolane de rasol. Căutătura de inele de aur a unui câine flocos le aşteaptă, cu
botul în pământ. Boerii nu mănâncă de la cazan şi sunt, în porţia neconsumată,
vreo sută cincizeci. Tăcerea lor elegantă asupra capitolului de întreţinere a
unui număr de pensionari absenţi din bucătărie şi prezenţi numai în registre,
atrage surâsul necurmat al Direcţiei, mulţumită şi recunoscătoare în numele
Statului. Desigur că la proces procurorii militari vor argumenta pentru
răscumpărarea greşelilor deţinuţilor abstinenţi, cu meritele de economie dobândite la penitenciar, şi cu sacrificiul lor
pentru finanţele publice, relevate de direcţiune.