Suferintele tanarului Werther (14)

Un val de lacrimi care izbucni din ochii Lottei şi îi ogoi inima opri cântecul lui Werther. El aruncă manuscrisul, o luă de mână pe Lotte şi plânse cu lacrimi amare. Lotte îşi sprijinea capul pe cealaltă mână şi-şi ascunse ochii în batistă. Tulburarea lor era cumplită. Simţeau propria lor durere în soarta vitejilor, simţeau totul împreună, şi lacrimile lor se uniră. Buzele şi ochii lui Werther îi ardeau braţul. O cuprinse un fior. Ar fi vrut să se îndepărteze, dar durerea şi prietenia o apăsau ca plumbul. Se reculese şi îl rugă plângând să citească mai departe, îl rugă cu toate vocile cerului. Werther tremura, inima îi bătea să se spargă; luă foaia şi citi, cu glasul aproape frânt.

Suferintele tanarului Wether (13)

                                                                                               12 decembrie

Dragă Wilhelm, sunt într-o stare în care trebuie să fi fost acei nenorociţi despre care se credea că ar fi stăpâniţi de un duh rău. Mă cuprinde de multe ori ceva ce nu e nici spaimă, nici dorinţă... e un vuiet lăuntric, necunoscut, care parcă îmi zdrobeşte pieptul şi mă sugrumă! Vai! Vai! Şi atunci rătăcesc încoace şi încolo, martor al cumplitelor scene noc­turne din acest anotimp duşmănos faţă de oameni.

Suferintele tanarului Wether (12)

EDITORUL CĂTRE CITITOR

Ce mult aş fi vrut ca despre ultimele şi ciudatele zile ale prietenului nostru să fi rămas mai multe mărturii scrise de mâna lui, iar eu să nu mai fiu silit să întrerup prin povestire şirul scrisorilor pe care le-a lăsat.

Am avut grijă să culeg ştiri exacte din gura acelora care cunoşteau povestea lui; ea este simplă şi toate relatările se potrivesc între ele, afară doar de foarte puţine amănunte. Părerile sunt deosebite şi sentinţele împărţite numai în ce priveşte firea persoanelor care au luat parte la aceste întâmplări.

Aşadar, ce altceva ne rămâne de făcut decât să istorisim în chip conştiincios ceea ce am putut afla cu multă osteneală, să introducem acolo unde trebuie scrisorile rămase de la cel dispărut şi să dăm toată atenţia chiar celei mai mărunte hârtii; asta mai ales fiindcă e atât de greu să descoperi resorturile adevărate chiar ale unei singure acţiuni, atunci când ea are loc între oameni care ies din comun.

Suferintele tanarului Werther (11)

                                                                                              30 noiembrie

Nu pot, nu pot să-mi mai vin în fire! Oriunde mă duc, mă întâmpină o apariţie care mă tulbură. Astăzi! O, soartă! O, natură omenească!

Pe la amiază mă plimbam pe malul apei; nu aveam poftă să mă duc la masă. Totul era pustiu; un vânt umed sufla dinspre munţi şi nori cenuşii treceau pe deasupra văii. De departe, văd deodată un om îmbrăcat cu o jachetă veche şi roasă, care scormonea printre pietre, căutând parcă niscai ierburi. Când m-am apropiat, din pricina zgomotului paşilor mei, el s-a întors, şi atunci am văzut o fizionomie interesantă, a cărei trăsătură principală era o mâhnire liniştită; afară de asta, nu arăta decât o fire bună. Părul lui negru era împle­tit într-o coadă groasă, ce-i atârna pe spate. Fiindcă îmbră­cămintea lui mi se părea a unui om de rând, am crezut că n-are să se supere dacă am să intru în vorbă cu el, aşa că l-am întrebat ce căuta.

Suferintele tanarului Werther (10)

                                                                                              10 octombrie

E destul să-i văd ochii negri şi simt că mi-e bine! Şi ceea ce mă supără este că Albert nu pare aşa de fericit cum... părea... cum eu... nădăjduiam să fiu... atunci când... Nu-mi place să pun semne de întrerupere, dar aici nu mă pot exprima altfel... şi mi se pare destul de limpede.

 

Suferintele tanarului Werther (9)

                                                                                                   4 august

 Nu numai mie îmi merge aşa. Toţi oamenii sunt înşelaţi în speranţele şi în aşteptările lor. M-am dus s-o văd pe femeia pe care o întâlneam sub tei. Băiatul ei cel mai mare mi-a ieşit alergând înainte: auzind strigătul lui de bucurie, a venit şi maică-sa. Părea tare mâhnită. Prima ei vorbă a fost:

― Ştiţi că Hans al meu a murit?

Era băiatul ei cel mai mic. Eu am tăcut.

― Şi bărbatul meu, spuse femeia, s-a întors din Elveţia şi n-a adus nimic, şi dacă nu întâlnea nişte oameni de treabă ar fi trebuit să cerşească; pe drum s-a îmbolnăvit de friguri.

N-am putut să-i răspund nimic şi i-am dat ceva copilului. Ea m-a rugat să iau câteva mere, le-am luat şi am părăsit locul acesta de tristă amintire.

Suferintele tanarului Werther (8)

                                                                                            24 martie

Mi-am înaintat demisia la Curte şi sper că îmi va fi primită. Mă veţi ierta că nu v-am cerut voie s-o fac. Trebuia să plec neapărat, şi, apoi, ştiam ce-aţi fi spus voi ca să mă convingeţi să rămân, aşa încât... Comunică asta mamei. Într-un sirop oarecare; n-am încotro, şi ea trebuie să ia lucrurile aşa cum sunt, n-am ce să-i fac. Desigur că are s-o doară când are să audă că avântul cu care pornise fiul ei ca să devină consilier intim şi ministru plenipotenţiar s-a frânt deodată şi că acum se întoarce mofluz acasă! Credeţi ce vreţi şi gândiţi-vă la toate cazurile posibile în care aş fi putut şi ar fi trebuit să rămân. Atâta vă spun: că plec, şi, ca să ştiţi unde mă duc, aflaţi că aici se află prinţul ***, căruia îi place foarte mult societatea mea. Când a aflat că mi-am dat demisia, m-a rugat să merg cu el la moşia lui şi să stau acolo toată primă­vara. Mi-a făgăduit să mă lase cu gândurile mele şi, fiindcă ne înţelegem unul cu altul până la un anumit punct, am să încerc şi am să mă duc cu el.

Suferintele tanarului Werther (7)

                                                                                               20 ianuarie

Trebuie să-ţi scriu, dragă Lotte, de aici, din odăiţa unui han de ţară, în care m-am refugiat din pricina unei vijelii. Cât timp am stat la D..., în acest târg păcătos, printre oameni străini, cu totul străini de inima mea, n-am avut nicio clipă, niciuna, în care inima mea să-mi poruncească să-ţi scriu. Şi acum, în căsuţa asta, în singurătatea asta, în această izolare, când zăpada şi grindina lovesc iarăşi cu furie în fere­struica mea, acum primul meu gând către tine se îndreaptă. Cum am intrat, mi-a venit în minte chipul tău, amintirea ta, o, Lotte!, atât de sfântă, atât de caldă! O, Doamne! Prima mea clipă fericită, iarăşi!

Suferintele tanarului Werther (6)

                                                                                                  20 octombrie 1771

Am sosit aici ieri. Ministrul plenipotenţiar nu se simte bine şi are să stea câteva zile în casă. Toate ar fi bune dacă nu s-ar arăta atât de răuvoitor. Observ că soarta mi-a hărăzit încercări grele. Curaj însă! Un suflet senin îndură orice! Un suflet senin? Îmi vine să râd când văd cuvântul acesta ieşit de sub pana mea. O, dacă aş avea o fire mai puţin aprinsă, aş fi cel mai fericit om de sub soare. Cum, atunci când alţii, cu puţinul lor talent şi puţina lor vlagă, pălăvrăgesc în faţa mea cu înfumurare, eu să nu am nicio nădejde în puterea mea şi în însuşirile mele? Doamne, tu, care mi-ai dat de toate, de ce n-ai păstrat jumătate din ce mi-ai dăruit, hărăzindu-mi în schimb încredere în mine şi cumpătare?

Suferintele tanarului Werther(5)

                                                                                                              15 august

E sigur că nimic pe lume nu e mai trebuincios omului decât iubirea. Am simţit asta la Lotte, am văzut că nu i-ar plăcea să mă piardă, iar copiii îşi închipuie că eu am să mă întorc mereu, în fiecare dimineaţă. Astăzi m-am dus să acor­dez pianul Lottei, dar n-a fost chip, fiindcă micuţii se ţineau de mine să le spun o poveste şi Lotte singură mi-a cerut să le fac pe plac. Le-am împărţit pâinea cu unt, pe care ei acuma o primesc de la mine aproape cu tot atâta plăcere ca şi de la Lotte, şi le-am povestit întâmplarea cu prinţesa care e slujită de mâini nevăzute. Învăţ multe cu ocazia asta, te asigur, şi mă minunez de impresia pe care o fac poveştile asupra lor. Din pricină că de multe ori trebuie să născocesc un incident pe care a doua oară îl uit, ei îmi spun imediat că data trecută a fost altfel, aşa încât mă deprind să recit totul fără nici o schimbare, într-o cadenţă cântătoare şi în aceeaşi ordine. Am învăţat din asta că un autor îşi strică opera dacă o publică într-o ediţie revăzută, chiar dacă din punct de vedere poetic a devenit acum mai bună. Prima impresie e cea hotărâtoare, şi omul e astfel alcătuit, încât îl poţi convinge de cele mai nemaipomenite lucruri; totul se lipeşte imediat de suflet, dar vai de acela care vrea să cureţe şi să şteargă ce a fost lipit.

Suferintele tanarului Werther(4)

                                                                                                                  18 iulie

 Wilhelm, ce e pentru inima noastră lumea fără iubire?! E ca o lanternă magică fără lumină! Îndată ce pui lampa înăuntru, pe peretele alb apar imaginile colorate! Şi chiar dacă n-ar fi nimic altceva decât asta, decât nişte fantome trecătoare, şi tot am fi fericiţi când stăm ca nişte copii în faţa lor şi ne desfătăm cu apariţiile acestea minunate. Astăzi nu m-am putut duce la Lotte; nişte cunoscuţi de care n-am putut scăpa m-au ţinut acasă. Ce era să fac? Mi-am trimis servitorul la ea numai pentru ca să pot avea lângă mine un om care a văzut-o astăzi. Cu câtă nerăbdare l-am aşteptat, cu câtă bucurie l-am văzut întorcându-se! Dacă nu mi-ar fi fost ruşine, l-aş fi luat cu drag în braţe şi l-aş fi sărutat.

Se povesteşte despre piatra bologneză(1) că, atunci când o aşezi la soare, absoarbe razele şi pe urmă străluceşte câtva timp în întuneric. Aşa mi s-a părut şi băiatul acesta. Ideea că ochii ei au privit ochii lui, faţa lui, obrajii lui, nasturii şi gulerul hainei mă făcea să le socot pe acestea toate atât de sfinte, atât de scumpe! În clipa aceea nu l-aş fi dat pe băiat nici pentru o mie de taleri. Mă simţeam atât de bine în preaj­mă-i... Dar pentru numele lui Dumnezeu, să nu râzi de asta! Wilhelm, să fie oare nălucire faptul că ne simţim bine?

Suferintele tanarului Werther(3)

                                                                                                                 19 iunie

Nu mai ştiu unde am rămas ultima oară cu istorisirea mea. Atâta ştiu, că era două noaptea când m-am dus la cul­care şi că, dacă aş fi stat de vorbă cu tine, în loc să-ţi scriu, poate că te-aş fi ţinut până dimineaţa.

Ce s-a întâmplat la întoarcerea noastră de la bal n-am povestit încă şi nici astăzi n-am vreme de asta.

Era un răsărit de soare minunat! De jur împrejur, pădu­rea umedă de ploaie şi câmpia înviorată! Tovarăşele noastre de drum aţipiră. Lotte mă întrebă dacă nu vreau să fac şi eu ca ele, spunându-mi să nu-i port de grijă.

I-am răspuns, privind-o drept în faţă:

― Atâta timp cât ochii aceştia vor fi deschişi, nu-i nici o primejdie că am să adorm!

Suferintele tanarului Werther(1)

In 22 martie 1832 a murit Goethe, cel despre care unii spun ca este cel mai inteligent om care a trait vreodata. Cine a citit volumul de convorbiri ale lui Goethe cu secretarul personal, Eckerman, isi aminteste, presupun, fel de fel de intamplari neobisnuite al caror protagonist fusese Maestrul. Spre exemplu, el a prezis un mare cutremur doar privind, cu o zi inainte, culorile cerului. Altadata i-a povestit lui Eckerman amintiri din vremea cand avea doi ani - lucru absolut fantastic. Ca sa nu mai vorbesc despre ciudata teorie a lui Goethe ca orice act sexual este o reintoarcere catre contactul cu uterul, motiv pentru care el s-a pastrat virgin pana la varsta de 40 de ani, cand, probabil, era suficient de stapan pe sine ca sa nu se mai sperie de un biet uter. Opera lui capitala este Faust. A scris insa multe altele, inclusiv lucrari de stiinta, ca un adevarat geniu al geniilor.

In 1774 a publicat romanul "Die Leiden des jungen Werthers" care a generat celebra "febra Werther", constand in sinuciderea, conform informatiilor vremii, a circa 2000 de tineri cititori ai romanului, care se identificasera cu eroul lui. Cercetari ulterioare au stabilit ca numarul a fost, in realitate, mult mai mic. 

Sper sa nu se sinucida nimeni dupa ce va citi, pe blogul meu, in serial, "Suferintele tanarului Werther".