Hurezeanu si pumnul de bomboane

Am vazut, la Gaudeamus, fel de fel de batrani, de la cei care se credeau inca tineri si urcau treptele in pas alergator, pana la cei pe care ii ajutau altii sa umble. De fapt, chiar ma asteptam sa vad multi oameni de varsta a doua si a treia la targ. Pentru ca, o stie toata lumea, in ziua de azi tinerii nu mai citesc. Punct. O sa dezvolt  subiectul intr-o alta postare.

Unul dintre acesti batrani a venit, s-a sprijinit de masa si a inceput sa-mi vorbeasca despre carti, despre lectura, despre autori pe care ii cunoscuse el candva, despre incercarile lui literare din vremea cand era adolescent si, bineinteles, despre cartea mea. A laudat ilustratiile, a laudat cartea in sine, m-a facut sa cred ca am in fata un bibliofil care va cumpara nu unul ci zece exemplare din Povestile Mariei.

Intr-un final, m-a intrebat daca poate sa ia o bomboana. "Sigur ca da, va rog, luati",  am zis eu. A luat nu o bomboana, ci un pumn. Apoi a plecat, scurt, fara sa cumpere cartea. Mi-am dat seama, cu groaza, ca omul venise acolo exclusiv pentru bomboane, dar ca un anume bun simt innascut il facuse ca inainte de a se infrupta, sa imi laude cartea. Pentru el, pretul unui pumn de bomboane era masurat intr-o anumita cantitate de laude. Il si vedeam mergand la alt stand si laudand, contra unor fursecuri, o carte de memorii, apoi una de chimie si tot asa, pana la deplina satietate.

Bineinteles ca am avut o viziune apocaliptica, a unei tari atat de sarace, incat batranii umbla prin targurile de toate felurile vanand gratuitati. Dar apoi m-am uitat in jur, am vazut alti si alti batrani care cumparau carti si mi-am revenit in simtiri. Mi-am adus aminte de Emil Hurezeanu din vremea cand era comentator la Europa Libera si mi se parea cel mai nesuferit dintre toti cei de-acolo, tocmai pentru ca avea obiceiul sa exagereze lucrurile mai mult decat ar fi fost necesar si decent. Si acum, dupa atatia ani, port in minte imaginile pe care mi le-a indus Hurezeanu, cu batrani rosi de foame, zdrentarosi, plini de rani sangerande, care treceau strazile Romaniei grabind catre alimentara de peste drum, sprijiniti in bastoane facute din crengi de copac. Stiam precis ca nu e asa, ca doar traiam in Romania, dar Hurezeanu ii dadea inainte, fara ezitare, de parca - nu stiu ce sa zic - ar fi vrut sa decredibilizeze Europa Libera.

Fostul dizident de la Europa Libera, intr-o companie selecta