Dupa ce am renuntat sa tiparesc la Timisoara, m-am gandit sa extind investigatiile. M-am dus prin librarii, am ales tot felul de carti care mi-au placut ca aspect si m-am uitat pe spate, ca sa vad unde au fost printate. Surpriza: pe majoritatea ori nu scria nimic, ori gaseam cate un text de genul "Tiparit in UE" sau "Tiparit in Romania". Apoi am gasit carti cu detalii: unele erau tiparite in China, altele in Olanda, ba chiar si in India. Din Romania, doar vreo trei. Am hotarat sa incerc la Monitorul Oficial si la Coresi, care tiparisera pentru o anumita editura si mi se parea ca lucreaza frumos. Le-am trimis mail cu toate datele mele, am descris cartea, le-am spus cine o ilustreaza si am asteptat. Marea surpriza a fost ca nu mi-au raspuns. Pur si simplu, a fost de parca nici nu existam. Le-am scris din nou, dar rezultatul a fost acelasi.
Pentru intaia data am realizat cat este de dificil pentru un om care scrie o carte sa ajunga sa o vada pe rafturi. Dificultatile apar de la primii pasi, pentru ca cei cu care ai vrea sa lucrezi si de la care speri, in naivitatea ta, ca ar putea chiar sa te ajute, sa te indrume, sa-ti faca recomandari, exact aceia te ignora de parca ai fi un gandacel care bazaie pe langa urechile lor suverane. Pur si simplu, nu-mi venea sa cred ca mi se intampla asta. Pentru ca eram convins ca am o carte buna si frumoasa, care va fi bine primita. De ce oare ma respingeau tiparitorii? Chiar sa nu ii intereseze deloc ce am eu de scos la lumina? Stiam sigur ca "Povestile Mariei" avea sa fie o carte de succes, ca daca ar fi ajuns pe rafturi in librarii, s-ar fi individualizat rapid si ar fi atras atentia cumparatorilor. Intr-un mare morman de carti aruncate intr-un tarc - cum vezi pe la diverse supermarketuri - nicio carte nu are vreun motiv sa fie preferata de cineva. Dar eu stiam ca daca acolo, in morman, s-ar afla si cartea mea, ar fi vazuta rapid de oricine. Si atunci, de ce sa nu fie interesati cei mari sa o tipareasca?
Raspunsul a venit de la sine: era vorba de bani. De ce sa se incurce ei cu tirajul meu de 1000 de exemplare? Ce mare profit le putea aduce asa ceva, in comparatie cu sumele incasate de la cei care scot 5000 de exemplare dintr-un singur titlu si dau in lucru zeci si zeci de titluri in fiecare an?
Cand am inteles asta, am fost cuprins de un fel de disperare, combinata cu o furie neputincioasa. Nu-mi ramanea decat sa ma reintorc la Timisoara, la micile tipografii care faceau reviste glossy si sa incerc marea cu degetul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu