Machu Pichu

Nu stiu cum s-ar putea numi succesiunea incredibila de evenimente, intalniri si coincidente care au insotit aparitia cartii. O fi fost vorba de o conjunctie astrala neobisnuita?
Intai de toate, Mircea s-a oferit sa faca ilustratiile. La scurt timp, m-am reintalnit cu Mihai Bogdan, care s-a oferit sa creeze o identitate pentru carte. Apoi, a aparut tipografia din Serbia. In sfarsit, cei de la Radio mi-au oferit gratuit standul de la targ. Astea sunt, insa, doar intamplarile mari, capitale as putea zice. Insa ele s-au intretesut cu o serie de evenimente mai mici, dar cu atat mai uimitoare. Intr-o vreme, deja mi se parea ca am intrat intr-o zodie a coincidentelor atat de densa, incat incepusem sa accept aceste lucruri ca fiind naturale.
O sa povestesc aici aceste lucruri, cu regretul ca nu le-am notat atunci cand s-au petrecut, asa incat, la aproape patru luni distanta, este posibil sa fi uitat cateva dintre ele.

Incep cu Cristi Marciu, fost coleg de clasa si el, la Sinaia. Eu il porecleam, pe atunci, Machu Pichu, iar el imi raspundea cu Anima Mundi :). In anul trei de liceu, cum se spunea pe atunci, el si Mihai Bogdan au plecat la un liceu renumit din Ploiesti. Au terminat acolo, apoi s-au dus la facultate in Bucuresti. Nu l-am mai vazut de atunci pe Cristi, decat de vreo doua ori, cu totul intamplator, pe strada. Se ocupa cu alpinismul si se zvonea ca urcase absolut toate traseele din Bucegi, inclusiv Fisura Albastra. In anii din urma, ma gandisem de mai multe ori la el, dar nu aveam nici cea mai mica idee unde ar putea fi gasit. Iata, insa, ca intamplarea a facut sa ma reintalnesc cu George Tomm. Poate cel mai hazliu dintre fostii mei colegi, George locuieste la Brasov. M-am vazut cu el si, printre altele, mi-a spus ca a facut rost de undeva de numarul lui Cristi Marciu. Dar nu numai atat, avea si un ID de Yahoo Messenger al lui Mihai, baiatul lui Cristi. L-am sunat pe Cristi de multe ori, insa, asa cum aveam sa aflu mai tarziu, nu raspunde atunci cand nu cunoaste numarul care-l apeleaza. Asa ca am intrat pe Messenger si am luat legatura cu Mihai. Mi-a spus ca nu sta impreuna cu tatal sau. Am aflat ca Machu Pichu se ocupa in continuare cu alpinismul - are o sala de antrenamente in Bucuresti. Intre timp, traduce din engleza, limba pe care o cunoaste foarte bine (inclusiv dialecte, etc.) Atunci mi-a venit ideea sa-l intreb daca nu ar putea sa faca o traducere in engleza a cartii mele despre multimi, ingenios intitulata "Multimi" :) La ideea lui Mihai, i-am dat vreo zece mesaje lui Cristi, in care scriam cine sunt si ca vreau sa vorbesc cu el. Pana la urma, a citit si mi-a dat un mesaj de raspuns. Contactul era stabilit. S-a oferit sa traduca, impreuna cu Rodi, prietena lui.

Mircea si Rodi

Asta se intampla cu doi ani inainte ca eu sa scot cartea de povesti. Periodic, am schimbat mail-uri cu Rodi si Cristi, asa incat a fost ceva firesc sa le spun ca o sa vin la targ. Ei bine, imediat s-au oferit sa ma gazduiasca, numai ca eu aranjasem deja cu altcineva. Rodi s-a oferit sa ma ajute la aranjarea standului. Avea experienta in domeniu, pentru ca participase la - si chiar organizase - astfel de evenimente. Sigur ca am acceptat, pentru ca altfel ar fi trebuit sa ma ocup singur de toate si ar fi fost foarte simplu sa omit amanunte importante.

Mircea si Ginuca

Asa ca in ziua deschiderii, m-am intalnit cu Rodi. A aparut la ora stabilita, a venit catre mine si mi-a intins, simplu, mana: "Buna Raul". Adusese cafea si o sumedenie de jucarii pe care aveam sa le asezam pe rafturi.
Inainte cu vreo jumatate de ora venise si Mircea, impreuna cu Ginuca, prietena lui. Ne-am apucat cu totii sa aranjam standul.
Mult mai tarziu aveam sa ma intreb: de unde a stiut Rodi ca eu sunt Raul? Ca doar era si Mircea acolo si pe niciunul dintre noi nu ne vazuse vreodata.