A doua zi, la prima ora, am fost la usa targului. Am intrat, m-am repezit catre stand si...am rasuflat usurat: toate erau acolo, la locurile lor, asa cum le lasasem. Asa ca m-am apucat sa aranjez, asa cum m-am gandit eu ca ar fi bine, cu toate ca ma asteptam ca Mircea si Rodi sa aiba obiectii. Dar decat sa stau degeaba pana veneau ei, mai bine sa trebaluiesc. Si, in timp ce aranjam, mi-am amintit de domnul de la firma de inramari.
Inca nu am vorbit de el? Oh, dar este un domn fabulos. L-am cunoscut cu cativa ani in urma, pe vremea cand traia mama. Ea cumparase pentru Maria doua harti ale lumii de dimensiuni gigantice, pe care ar fi urmat sa le prind eu cumva pe perete in camera copilului. Tinand cont de dimensiunile lor, m-am gandit ca ar fi bine sa le prind de doua stinghii, ori asta nu este o operatiune care-mi sta mie la indemana. M-am dus la singura firma de inramari pe care o cunosc in Timisoara si acolo am stat de vorba cu domnul despre care pomeneam. Un domn foarte, foarte meticulos, care mi-a explicat pe indelete diverse metode de a rezolva problema cu care venisem la el. Putea, spre exemplu, sa casereze hartile pe niste cartoane uriase, apoi sa le confectioneze niste agatatori. Mai putea sa prinda doar doua stinghii, asa cum ma gandisem si eu, numai ca in acest caz ar fi fost totusi nevoie si de doua sipci prinse vertical intre acele stinghii. As mai fi putut, daca doream, chiar sa inramez cele doua harti. Pana la urma, am ales varianta cu stinghiile. Cand m-am dus sa le iau, am vazut ca una avea un mic defect, in sensul ca lipirea stinghiei de jos se facuse cu oarecare neglijenta, asa incat se puteau constata niste valuri ale hartiei care calatoreau de-a lungul lemnului. Cand i-am aratat acest lucru, domnul fabulos s-a suparat foarte tare si a prins sa vocifereze, spunand ca asa ceva nu i s-a mai intamplat, ca hartia este de vina, pentru ca nu se preteaza la o prindere corecta pe o stinghie si multe alte lucruri mai mult sau mai putin dragute. A ajuns sa pretinda, in final, ca ar fi fost mai bine ca si cealalta harta sa fi fost lucrata in acelasi mod defectuos, pentru ca atunci n-as mai fi observat eu diferenta. I-am ripostat spunand ca intr-o astfel de eventualitate ar fi fost pus in situatia de a face doua reparatii, deoarece simplul fapt ca mai multe obiecte asemanatoare au acelasi defect, nu conduce in niciun fel la disparitia defectului. Am continuat cu aceste dispute, ajungand in zone neasteptate ale logicii si rationamentului, dar pana la urma a acceptat sa remedieze defectiunea.
Inca nu am vorbit de el? Oh, dar este un domn fabulos. L-am cunoscut cu cativa ani in urma, pe vremea cand traia mama. Ea cumparase pentru Maria doua harti ale lumii de dimensiuni gigantice, pe care ar fi urmat sa le prind eu cumva pe perete in camera copilului. Tinand cont de dimensiunile lor, m-am gandit ca ar fi bine sa le prind de doua stinghii, ori asta nu este o operatiune care-mi sta mie la indemana. M-am dus la singura firma de inramari pe care o cunosc in Timisoara si acolo am stat de vorba cu domnul despre care pomeneam. Un domn foarte, foarte meticulos, care mi-a explicat pe indelete diverse metode de a rezolva problema cu care venisem la el. Putea, spre exemplu, sa casereze hartile pe niste cartoane uriase, apoi sa le confectioneze niste agatatori. Mai putea sa prinda doar doua stinghii, asa cum ma gandisem si eu, numai ca in acest caz ar fi fost totusi nevoie si de doua sipci prinse vertical intre acele stinghii. As mai fi putut, daca doream, chiar sa inramez cele doua harti. Pana la urma, am ales varianta cu stinghiile. Cand m-am dus sa le iau, am vazut ca una avea un mic defect, in sensul ca lipirea stinghiei de jos se facuse cu oarecare neglijenta, asa incat se puteau constata niste valuri ale hartiei care calatoreau de-a lungul lemnului. Cand i-am aratat acest lucru, domnul fabulos s-a suparat foarte tare si a prins sa vocifereze, spunand ca asa ceva nu i s-a mai intamplat, ca hartia este de vina, pentru ca nu se preteaza la o prindere corecta pe o stinghie si multe alte lucruri mai mult sau mai putin dragute. A ajuns sa pretinda, in final, ca ar fi fost mai bine ca si cealalta harta sa fi fost lucrata in acelasi mod defectuos, pentru ca atunci n-as mai fi observat eu diferenta. I-am ripostat spunand ca intr-o astfel de eventualitate ar fi fost pus in situatia de a face doua reparatii, deoarece simplul fapt ca mai multe obiecte asemanatoare au acelasi defect, nu conduce in niciun fel la disparitia defectului. Am continuat cu aceste dispute, ajungand in zone neasteptate ale logicii si rationamentului, dar pana la urma a acceptat sa remedieze defectiunea.
Ei bine, cand m-am gandit sa inramez acuarelele lui Mircea pentru a le atarna pe peretii standului, m-am dus din nou la domnul fabulos. I-am spus ce vreau, i-am aratat si cartea, iar domnia-sa, n-o sa va vina sa credeti, mi-a propus o afacere: el sa casereze si sa inrameze cele 11 acuarele, iar eu sa-i dau o carte cu autograf. Sigur ca mi-a convenit schimbul. Mai ales ca, suplimentar, primeam cu imprumut si niste mici suporturi metalice, pe care puteam aseza cartile, reusind astfel sa le am asezate aproape vertical, deci vizibile de la distanta. Dupa cum se vede in poza, pe acele suporturi am pus chiar acuarelele.
Tot gandindu-ma la aceste lucruri, mi-am dat seama ca s-a facut ora 12 si eu nici macar nu bausem o cafea. Insa chiar atunci a aparut salvarea: Rodi cu un termos plin cu cea mai buna cafea din sud-estul Europei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu