Dupa ce au venit Mircea si Ginuca, echipa era completa. Rodi cumparase banda dublu adeziva, cuisoare si toate celelalte maruntisuri la care eu nu ma gandisem, inclusiv bomboane. Asa ca ne-am apucat sa aranjam ceea ce mai ramasese. Cel mai important lucru era sa prindem pe pereti desenele facute de Maria. Mircea a stabilit amplasarea fiecaruia si le-am prins in patru colturi. Unul dintre ele avea sa se dezlipeasca zilnic si sa cada, bineinteles din cauza ca nimic nu poate fi perfect. Caderea acelui desen m-a facut sa ma gandesc, la un moment dat, la poezia lui Nichita, "Lectia despre cub"
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleste cu o daltă de sange,
se lustruieste cu ochiul lui Homer,
se razuieste cu raze,
pană cubul iese perfect.
După aceea se saruta de nenumarate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
si mai ales cu gura infantei.
Dupa aceea se ia un ciocan
si brusc se farama un colt de-al cubului.
Toti, dar absolut toti zice-vor :
-Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colt sfaramat!
 |
| Nichita Stanescu |
Imi venea sa zic si eu:
"Ce stand perfect ar fi fost acesta,
de n-ar fi avut un tablou cazator"
Sau cam asa ceva.
Dar atunci, in prima zi, la deschiderea oficiala, problema asta inca nu aparuse. La ora 16 totul era gata si noi asteptam navala vizitatorilor.
Am spus ca Rodi a adus cuisoare. Poate cineva se gandeste ca e vorba de acele mirodenii care se pun, de catre unii, in vinul fiert. Pentru ca, intr-o postare anterioara, am pomenit de vinul de Recas. Ei bine, nu. E vorba despre cuisoarele pe care unii le numesc tinte si cu care am fixat anumite lucruri care se clatinau. Spre exemplu, un bradut artificial luat de la un mic magazin de trenulete miniaturale, care statea erect in cutia lui de plastic, dar care s-a inclinat periculos de indata ce l-am scos de acolo. Apare si el in anumite poze.
RăspundețiȘtergere