Sevil Shhaideh - bucuria feministelor

Zilele astea se fac auzite tot felul de voci care se declară pro-Sevil Shhaideh, persoana propusă de Liviu Dragnea pentru funcția de premier al României. Aceste voci se declară mulțumite, ba chiar fericite pentru alegerea respectivă și chiar își explică starea de spirit, aducând și argumente. Doar că acele argumente sunt pur și simplu năucitoare prin, hai să zicem, naivitatea lor. Pentru că ele nu fac niciun fel de referire la calitățile necesare cuiva pentru a fi un bun prim-ministru, ci au în vedere cu totul alte criterii. O să dau câteva exemple și apoi o să încerc să comentez.

Bazaconiile lui Lăzăroiu

Cel mai mult mi-ar fi plăcut să fiu sociolog și politolog. Așa, ca Sebastian Lăzăroiu, pe care îl știe toată lumea și pe care chiar l-am văzut odată de la 3, poate 3 metri și jumătate, într-o cârciumă bucureșteană unde lua masa alături de o persoană suavă. De ce mi-ar fi plăcut? Ei bine, pentru că în felul ăsta m-aș fi putut juca de-a analistul și de-a omul care știe dinainte ce urmează să se întâmple, aș fi putut merge pe la televiziuni și prin redacțiile ziarelor, unde aș fi lansat teorii - ca să nu mai vorbesc că aș fi cunoscut domnișoare ziariste amabile și încântătoare.
Uite ce frumos scria Sebastian Lăzăroiu în 2015, sub titlul „De ce PSD va pierde guvernarea”:

Papa Francis și oamenii străzii din Roma

Azi, 17 decembrie 2016, Papa Francis a împlinit 80 de ani. Cu ocazia asta, a făcut mai multe gesturi caritabile sau măcar neobișnuite. De exemplu, a luat micul dejun împreună cu o trupă de 8 oameni ai străzii din Roma. Printre ei, doi români. Niciodată nu se întâmplă ceva ciudat sau tragic sau enervant pe planetă fără să fie implicați și români.

Cumplit...

Într-un spital din Pennsylvania, am întâlnit un băiat de aproape douăzeci de ani a cărui dorinţă de a muri înclin s-o cinstesc în mod special. S-a născut în Coreea şi a fost abandonat când era sugar; când a fost găsit, aproape mort de foame, a fost dus la un orfelinat din Seul, de unde a fost adoptat, când avea şase ani, de un cuplu american alcoolic, care l-a supus abuzurilor. 

Un discurs electoral

În cartea „Iașii de odinioară” publicată în 1923, de profesorul Rudolf Suțu, găsim transcrierea unui discurs electoral ținut în 1892 de un oarecare Sandu Râșcanu. Cred că merită cu prisosință citit.

Despre Sandu Râşcanu, ieşan ca şi vasluian, oricând îşi amintesc ieşenii, căci a rămas o vorbă celebră după dânsul, pe care o voi povesti-o acum. Junimist de frunte, cu „talentul” vorbei sale, a rostit la o întrunire în sala circului Sidoli, un discurs în anul 1892. Acest discurs a fost cules de o comisiune din gruparea literară din care făceau parte G. Catargi, Canari şi Eugen Ionescu şi publicat într-o broşură.

Cuprinsul discursului este următorul, cu pronunţarea specială a sa:

Marchizul de Lumbría ( o nuvelă exemplară a lui Unamuno)

Vasta casă strămoşească a marchizilor de Lumbría, palatul, după cum i se spunea în austerul oraş Lorenza, părea o corabie cu amintiri tăcute, învăluite în mister. Cu toate că era locuită, ferestrele şi uşile balcoanelor care dădeau spre lume rămâneau întotdeauna închise. Faţada, în mijlocul căreia te izbea, impunător, blazonul cu armele familiei de Lumbría, dădea spre miazăzi, spre piaţa cea mare a Catedralei, chiar în faţa fabricii, o construcţie greoaie şi barocă; şi cum soarele o scălda aproape ziua întreagă – iar în Lorenza rar se nimereşte câte o zi înnourată – toate orbitele ei rămâneau ferecate. Aceasta deoarece pe excelenţa-sa, domnul marchiz de Lumbría, don Rodrigo Suárez de Tejada, îl înspăimântau lumina soarelui şi aerul proaspăt. „Praful de pe stradă şi soarele, obişnuia el să spună, nu fac decât să ia lustrul mobilelor şi să vatăme odăile; şi apoi, mai sunt şi muştele…” Marchizului îi era o adevărată groază de muşte, care puteau să vină de la vreun zdrenţăros de cerşetor sau poate chiar de la un individ plin de păduchi. Marchizul tremura la gândul că ar putea să ia vreo boală de rând. Cei din Lorenza şi din împrejurimi erau atât de murdari…

Doamna80 în așteptare

Am stat de vorbă, ieri, la telefon, cu o doamnă în vârstă (peste 80 de ani), pe care o cunosc de multă vreme. Aflasem că e singură și destul de bolnavă, nu o mai caută nimeni etc. Vechea poveste. Așa că am sunat-o și am avut o lungă discuție despre lume și viață - sigur, după ce am isprăvit cu medicamentele, prețurile, căldura și celelalte. După cum mă așteptam, Doamna80 (așa o să-i spun, mă ajută la scris să-i spun cumva) a rămas aceeași persoană curioasă, locvace și sfătoasă, așa că nu după multă vreme am ajuns cu discuția la persoana mea.

Spaima de logică la habarniști

De-a lungul vieții, am întâlnit foarte mulți oameni capabili să argumenteze la nesfârșit în chestiuni la care nu se pricep. În marea lor majoritate, aceștia sunt persoane care cred în Dumnezeu. Și eu cred în Dumnezeu, însă am destule rezerve privind întâmplările relatate în Biblie. De asemenea, îmi vine foarte greu să admit că anumite susțineri ale slujitorilor Domnului trebuie urmate. Dau un singur exemplu: nu cred că trebuie să renunț la mersul în restaurant și să-l înlocuiesc cu ședințe de rugăciune în genunchi sau cu statul ore peste ore la biserică. 

Secureanu și ai lui

ALDE Secureanu, pitecantrop

Circulă în mediile online mai multe clipuri în care poate fi auzit/văzut un anume Secureanu, director până azi dimineață al spitalului Malaxa din București. Modul în care li se adresează subalternilor este pur și simplu de neconceput. Urletele, jignirile și insultele sunt acompaniate de multe ori cu spargerea și distrugerea lucrurilor care-i cad în mână. Uneori, el aruncă după câte-o angajată cu pahare care se sparg în mii de cioburi la contactul cu peretele. Toate astea se pot găsi pe YouTube, le poate vedea orice utilizator de Internet.

O carte din 1939 despre țigani - idei controversate

 Ţiganii cunoscuţi în întreaga Europă prin vieaţa şi moravurile lor, dacă nu în directă opoziţie cu cele ale locuitorilor băştinaşi din bătrâ­nul nostru continent, totuşi originali, sunt dintre ultimii năvălitori în massă care au căutat un traiu mai uşor prin aceste meleaguri.

De unde au venit şi când au venit, au fost întrebări la care cu greu s-a putut răspunde precis şi aceasta de abia spre sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul celui de al XX-lea, iar în ceea ce priveşte data exactă a venirii lor în Europa nici până în ziua de astăzi n-a putut fi stabilită documentar.

Legendele ce s-au ţesut în jurul ţiganilor şi prin care se explica originea şi locul lor de baştină, dacă n-au fost adevărate, au avut cel puţin scuza de a fi fost îndreptăţite pentru acele vremuri.