Povestile lui Wilhelm Hauff (10)

A doua zi caravana călători mai departe, fără piedici, şi după ce făcură din nou popas, Selim, străinul, grăi astfel către Muley, cel mai tînăr dintre neguţători:

—   Deşi eşti cel mai nevîrstnic dintre noi, eşti totdeauna voios şi de bună seamă că te pricepi să ne istoriseşti o snoavă cu tîlc. Povesteşte-ne-o, ca să ne mai răcorim puţin după ar­şiţa zilei.

Povestile lui Wilhelm Hauff (9)

Povestea vasului nălucă (2)

Trebuie să mărturisesc că nu mă prea bizuiam pe acest descântec şi, în clipa când uşa a zburat în lături, mi s-a făcut părul măciucă. În încăpere a intrat bărbatul acela voinic şi falnic pe care-l văzusem ţintuit de catarg. Avea încă pironul înfipt în frunte până în miezul creierului, dar sabia o vârâse în teacă; în urma lui păşea un alt bărbat, îmbrăcat cu mai puţină strălucire; şi pe el îl văzusem zăcând pe punte. Căpitanul – căci căpitan era, fără doar şi poate – avea faţa palidă, o barbă lungă, neagră şi ochi aprigi pe care-i rotea prin încăpere. 

Povestile lui Wilhelm Hauff (8)

Povestea vasului nălucă(1)

     Tatăl meu avea o mică dugheană la Bassora. Nu era nici sărac, nici bogat; făcea parte dintre oamenii care nu îndrăznesc să înceapă ceva, de teamă să nu piardă şi puţinul pe care l-au agonisit. Pe mine m-a crescut, de bine de rău, în aşa fel, încât am fost în stare de timpuriu să-i dau o mână de ajutor. Când am împlinit optsprezece ani, tata a făcut prima lui negustorie mai mare şi a murit răpus de durere: aflase vestea că valurile îi înghiţiseră o mie de galbeni. 

Povestile lui Wilhelm Hauff (7)

     Selim Baruch îşi isprăvi povestirea, iar neguţătorii se arătară foarte mulţumiţi.

—   Intr-adevăr, nici nu ştim cînd s-a scurs după-amiaza, spuse unul dintre ei, dînd la o parte perdeaua cortului. Se simte adierea răcoroasă a vîntului de seară; putem să mai facem o bucată de drum.

    Tovarăşii săi se arătară de aceeaşi părere, strînseră corturile şi caravana porni iar, în aceeaşi rînduială. 

Povestile lui Wilhelm Hauff (6)

Povestea califului barză (5)

—  Care este cuvîntul pe care trebuia să-l ţină minte? întrebă celălalt vrăjitor.

—   Un cuvînt greu, în limba latinească, cuvîntul Mutabor.

     La auzul acestui cuvînt, berzele, pitite după crăpătura zidu­lui, aproape că-şi ieşiră din minţi de bucurie. O luară la fugă cu picioarele lor lungi, năpustindu-se către poarte ruinei atît de iute, încît bufniţa abia putu să se ţină după ele. Înduioşat, califul îi spuse bufniţei:

Povestile lui Wilhelm Hauff (5)

Povestea califului barza (4)

Califul povesti păţania prin care-i fusese dat să treacă şi, după ce termină, bufniţa îi mulţumi şi-i zise:

— Ascultă şi povestea mea şi-ai să vezi că nu sunt mai puţin nefericită decît tine. Tatăl meu este maharadjahul In­diei, iar sărmana de mine sunt singura lui fiică şi mă numesc Lusa. Vrăjitorul Kaşnur, care v-a vrăjit pe voi, m-a năpăstuit şi pe mine. Kaşnur s-a înfăţişat într-o bună zi tatălui meu şi m-a cerut de soţie pentru fiul său Mizra. Tatăl meu însă, care e un om iute la mînie, a poruncit să fie zvîrlit în jos pe scări. 

Povestile lui Wilhelm Hauff (4)

Povestea califului barză(3)

Cele două berze fermecate se plimbau triste pe cîmpie, neştiind, în durerea lor, ce să facă. Înfăţişarea de barză nu şi-o puteau schimba. Să se întoarcă în oraş spre a fi recunoscuţi era cu neputinţă: cine ar da crezare unei berze că este calif şi, chiar dacă asemenea lucru ar fi de crezut, ar vrea locuitorii Bagdadului să aibă o barză drept calif?

Povestile lui Wilhelm Hauff (3)

 Povestea califului barză II

A doua zi dimineaţă, după ce califul luă o gustare şi se îmbrăcă, marele vizir se înfăţişă, după cum i se poruncise, ca să-l ia la plimbare. Califul vîrî la cingătoare cutiuţa cu pulberea fermecată, spuse curtenilor să rămînă în urmă şi pomi înainte, însoţit numai de marele vizir. Colindară prin întinsele gră­dini ale califului, dar în zadar căutară niscaiva vietăţi ca să poată încerca praful vrăjit. În cele din urmă, vizirul fu de părere să meargă mai departe, înspre iaz, unde văzuse adese­ori tot felul de vieţuitoare, mai ales berze, care se plimbau întotdeauna pe acolo, păşind grav şi clămpănind.

Povestile lui Wilhelm Hauff (2)

Povestea califului barză I

Într-o frumoasă după-amiază, califul Raşid din Bagdad şedea în tihnă, cu picioarele încrucişate pe divan; dormise puţin, căci era o zi caldă, şi acum, după somn, se simţea foarte voios. Trăgea cîte un fum din narghileaua din lemn de tran­dafir, sorbea înghiţitură cu înghiţitură din cafeaua pe care i-o turna un rob; îşi mîngîia de fiecare dată, mulţumit, barba — semn că-i plăcea cafeaua. Într-un cuvînt, pe faţa lui se citea că se simte bine. Acesta era ceasul cel mai prielnic să stai de vorbă cu califul, ceasul în care era tare blînd şi binevoitor. Din pricina asta, marele vizir Mansor îl vizita în fiecare zi tocmai la acel ceas. Şi în după-amiaza aceasta se înfăţişă ca de obicei, gînditor, însă cu mult mai gînditor decît în alte rînduri. Califul scoase pentru o clipă narghileaua din gură şi întrebă:

Povestile lui Wilhelm Hauff (1)

CARAVANA

Odată, o caravană mare străbătea pustiul. Pe întinderile nesfîrşite de nisip, străjuite doar de bolta necuprinsă a cerului, se auzeau, de undeva de departe, tălăngile cămilelor şi zur­gălăii de argint ai cailor. Un nor gros de praf se învolbura înaintea caravanei, vestindu-i apropierea; cînd şi cînd, o adiere împrăştia norul şi pe sub învolburările lui îţi luau ochii armele sclipitoare şi veşmintele ce străluceau.

Basmele lui Hauff

Mai tineti minte cartea asta? O am in biblioteca - editia din 1981, superb ilustrata de Livia Rusz. Trebuie sa mai fi fost o editie, anterioara, pentru ca tin si astazi minte cum mi-a adus mama cadou acest uimitor volum si cum a devenit el rapid cartea mea de capatai. Ori in 1981 aveam 21 de ani si nu mai citeam povesti, asadar sunt sigur ca a existat o editie anterioara. Ia uite: