Butaforia

Sunt cu adevarat oripilat: un prieten virtual de pe FB a urcat acolo vreo cateva zeci de poze cu el si nevasta, plus copiii. In fiecare dintre ele, tipul arata la fel. Nevasta-sa, de asemeni. E de necrezut. Acest om are o expresie si o expune pretutindeni, fara nicio modificare. Nevasta-sa la fel. Zici ca si-au decupat capetele si le lipesc pe gaturi in orice alte poze. Zici ca nu au nicio altfel de stare decat aia de ranjet fericit.

Cum naiba e posibil asa ceva? Oamenii aia s-au transformat in niste masti! Traiesc acolo la ei si au invatat sa prezinte o butaforie in locul existentei reale... Asta sa fie viitorul?

Ce rămâne

Nu știu de ce nimeni nu a scris nimic despre porci ca ființe sensibile, poetice și supuse exterminării în masă, precum s-a scris despre miei. A. Păunescu, din spirit de solidaritate, ar fi putut s-o facă. Dar nu a făcut-o, s-a limitat la miei. M-am gândit să suplinesc eu această lipsă (din același spirit, vor zice unii - perfect de acord).

Un' te duci tu porcule?
Nicăierea domnule.
Și ce faci tu porcule?
Bag în mine, domnule.
Cin' te ține, porcule?
Toată lumea, domnule.
Ce asculți tu, porcule?
Doar sudalme, domnule.
Ce se-aude, porcule?
Grohăiala, domnule.
Plângi de frică, porcule?
Nu plâng, nu plâng, domnule.
Eu n-am lacrimi domnule,
Am osânză, domnule.
Nu plângi, nu plângi, porcule?
Nu plâng, nu plâng, domnule.
Plâng porcarii, domnule,
Rag buhaii, domnule.
Cin' te taie, porcule?
Măcelarul domnule.
Cin' te mâncă, porcule?
Dumneavoastră, domnule.
Cine moare, porcule?
Și noi porcii, domnule
Și voi domnii, domnule.
Ce rămâne, porcule?
Guițatul, domnule.

PS În poezia lui despre miel, A. Păunescu a omis o serie de întrebări fundamentale, cum ar fi : "Cin' te plânge, mielule?", "Cin' te naște, mielule?" ori "Cin' te  f...te, mielule?" Oare de ce o fi făcut asta? 

Bataia

Cand eram copil, circula o glumita pe care cred ca prima data am auzit-o de la tata: "Eu sunt eu si tu esti tu. Care-i mai prost dintre noi?" Daca ziceau eu, practic recunosteai ca esti mai prost. Daca ziceai tu, ti se raspundea "pai TU esti tu". Oricum o dadeai, pierdeai. In timp, constiinta faptului ca eu sunt eu si altul e el insusi a lucrat adanc de tot. Am ajuns atat de departe, incat consider ca nu am niciun fel de drept asupra altcuiva, nici macar asupra copilului meu. Cum poti sa-i ceri altuia sa faca ce vrei tu? Singurul caruia poti sa-i impui ceva esti tu insuti. Daca vezi ca un oarecare face ceva gresit, n-ai niciun drept sa-l obligi sa faca altfel. Pentru ca el e el si raspunde pentru faptele lui. Poti cel mult sa-i spui parerea ta.

In cazul copiilor, e foarte delicat. Pe deoparte n-ai niciun drept, pe de alta, daca nu-i obligi la anumite lucruri (cum ar fi mersul la scoala), nu le vor face. Dar ei nu inteleg consecintele pe termen lung ale unor fapte. Si atunci, pentru ca ii iubesti, treci peste tine si ii obligi, chiar ii pedepsesti. Si aici e lucrul cel mai dificil: cum o faci.

Am intalnit destui oameni care isi maltratau copiii si ziceau "mai tarziu o sa-mi multumeasca". Nu le dau dreptate. Intotdeauna exista o alta forma de constrangere. Bataia nu e rupta din rai, cum spuneau cei din generatiile trecute. Bataia e bataie si o tii minte toata viata. Si nu ai cum s-o consideri buna.

Faceti-va bine (1)

AFINUL

Denumirea știinţifică: Vaccinium myrtillus.

Denumiri populare: pomușoare, coacăze, afine, afine de munte.

Prezentare. Afinul este un arbust bogat ramificat, ramurile sale având în permanenţă  culoarea  verde.  Face  parte  din  familia  ericaceelor.  Se  prezintă  ca  un arbust scund, înălţimea sa fiind de numai 50 cm. Frunzele sunt oval-alungite, iar florile au culoarea roz-palid, dezvoltându-se în mai-iunie. Fructele sunt de culoare neagră, sau ceva mai deschis – spre grena, cu o nuanţă de albăstrui-metalizat. Afinul crește pe munte, de la circa 800 de metri în sus, până spre golurile alpine.

Deprimare

Sunt totalmente deprimat. Nimic nu e OK, nimic nu merge, nimic nu are sens. "A face" nu mi se pare de preferat lui "a nu face", "a avea" mi se arata ca o zadarnicie, "a fi" nu e decat anticamera lui "a nu fi". Cristos inca nu s-a nascut, de la cine mai pot spera izbavirea? 

Ma incearca sentimentul ca absolut tot ce am facut, cu anumite exceptii, am facut prost. Iar ceea ce am facut bine, parca a fost din intamplare. M-as debarasa de mine insumi, as lua-o de la capat, dar nu simt nicio dorinta sa dau din nou piept cu problemele. Ar trebui sa pregatesc Craciunul. Dar nu ma misc de aici, de pe scaunul asta, pentru ca totul mi se arata asa cum scrie in Panihida: "cu adevarat desertaciune sunt toate si viata aceasta este umbra si vis".

Mi s-a mai intamplat asta si in alti ani - anii de arama. Poate ca asa se manifesta dumnezeirea, care vrea sa-mi arate cum e fara Cristos si sa-mi dea bucuria nasterii lui.

PS. Oh, ce porcarie la televizor! Reclama la nu stiu ce chestie pusa la cale de o firma, care suna asa: "Craciunul e in fiecare zi". Cum naiba sa fie in fiecare zi? E o singura data, nicio alta zi nu poate sa fie precum Craciunul. Ori au de gand sa il distruga scufundandu-l intr-o mare de craciunuri zilnice, asa incat sa nu mai insemne nimic?

Renunțarea la citit

Eu, care am fost un cititor înrăit, am în această dimineață sentimentul acut că obiceiul cititului trebuie stopat. Mă refer la ficțiuni - romane, nuvele, povești, piese de teatru, poezii. Mi se pare că nu ai cum te folosi de ele pentru a-ti duce viața reală la bun sfârșit. La ce-mi e de ajutor, de pildă, faptul că am citit Frații Karamazov? Când și unde mă pot întâlni cu situații și personaje precum cele de acolo? Și dacă m-aș întâlni cu o frumusețe precum Grușenka, aș deveni brusc Dmitri? Nici pomeneală. Fantezie pură, asta e tot. Sau poveștile mele - cum îi pot folosi unui copil? Există vreo șansă cât de măruntă ca el să se întâlnească vreodată cu un animal care vorbește și acționează precum oamenii? Da' de unde! Mai bine învață matematică, fizică, limbi străine - de toate astea se poate folosi ca să ducă o viață bună. Cine trăiește în lumea imaginației e pierdut.
Nu pot scăpa, deocamdată, de sentimentul ăsta. Știu că până la urmă trece, l-am mai încercat. Dar pun întrebarea fundamentală: unde este adevărul? Când gândesc bine, atunci când prețuiesc lectura sau când o repudiez? Pentru că și într-un caz și în altul simt până în cromozomi că am dreptate.

O poezie a mamei Ioanei, de pe cand era cat ea

Chiar aşa

Chiar aşa trebuia s-astept,

chiar asa,

sania lui Mos Craciun,

zburatoare,

pana-n zori incercand sa n-adorm

(si dormind!) -

apare, n-apare, apare?

O tristete

Aflu cu tristete maxima ca din martie se va inchide hipermarketul Real din Ghiroda. Nu ca m-ar durea pe mine ca au pierdut aia nu stiu cate sute de milioane, insa e vorba exact de Real-ul la care merg eu sa fac cumparaturi. Ma duc acolo pentru ca e destul de aproape, intr-o zona cu circulatie mai blanda si, in plus, nu prea are clienti, lucru care-mi permite sa ma plimb linistit printre rafturi, fara sa trebuiasca sa ma tot ciocnesc cu cosul de tot felul de indivizi cu cefe de taure, care mai si urla unii catre altii.

Chestia e ce eu demult auzeam vorbe pe tema asta. Odata chiar am asistat la o cearta intre niste tipi de la paza si o casierita. Unul dintre ei a zis: "abia astept sa se inchida magazinul, sa ajungi pe drumuri". Deci oamenii aveau perceptia esecului investitiei. Stand toata ziua pe-acolo, vedeau cu ochiul liber ca nu sunt clienti destui si intuiau ca treaba asta o sa aiba un sfarsit trist. Asta e, voi fi nevoit sa ma duc din nou la Metro din Torontalului, ca si ala merge slab, e mai mereu gol. Dar pana acolo am de mers, nu gluma, prin aglomeratie. Sper sa nu-l inchida si pe el.

Traditii

Iarasi nu am tinut postul Craciunului. Am mancat si am baut ce am vrut, fara sa ma gandesc si la cele sfinte. Dar bineinteles ca vreau sa trantesc o masa bogata duminica, unde trebuie negresit sa am porc parlit, prajit, fiert, copt, marinat, macerat si ce-o mai fi. 

De-a lungul si de-a latul tarii, incepe din nou macelarirea porcilor. Sute de mii de indivizi se napustesc cu satarele asupra bietelor animale grase, le iau gaturile, apoi se pun pe mancat si baut. Frumusetea e ca toate astea se intampla in numele traditiei, care zice ca la masa de Craciun se mananca toba, carnati etc. Dar tot traditia zice ca pana la masa aia plina de bucate porcesti, omul trebuie sa tina post. Cei mai multi dintre spintecatori sunt ne-postitori. Atunci stau si ma intreb: cum e cu traditia? Tii din ea numai partea care iti convine? La fel se intampla si de Pasti, cand mieii sunt haliti la greu de oameni care nu au tinut post. Asadar, nu e vorba de nicio traditie, ci de un simplu prilej de ghiftuiala colectiva. Altfel spus bem si mancam tot anul cat incape si in plus, primavara si iarna, facem cate un chiolhan imens pentru ca asa zice traditia. Mi se pare sinistru. Ca sa ma mai scap de rusine, am hotarat sa nu mai tai porc - macar atat. Anul trecut am taiat (oh nu, nu eu cu mana mea) si pana la urma mai bine nu o faceam. 

O poezie a lui Erich Kastner

Apropo de singurătate

Poţi fi singur cuc la o adică.
Degeaba gulerul ţi-l mai ridici,
te-opreşti lîng-o vitrină şi îţi zici:
„Frumoasă-i pălăria, dar cam mică”

Cum să nu fii nefericit

Am remarcat, de-a lungul timpului, că mulţi oameni sunt nefericiţi şi ajung să se îmbolnăvească pentru că vor să fie ce nu pot. Pare incredibil, dar lucrurile stau întocmai aşa. Cunosc persoane care ar vrea să fie mai înalte ori mai scunde, mai grase sau mai slabe, mai puternice, mai rezistente, mai talentate şi tot aşa. Ar vrea, dar nu pot şi atunci fac depresii. Ori asta mi se pare o tâmpenie uriaşă. Nu e mai simplu să îţi spui: „eu sunt ăsta, sunt aşa şi nu altfel şi este perfect”? De exemplu, ai un neg pe frunte. Care e problema? De ce ar trebui să fii nefericit că ai negul? De ce nu poţi să iei lucrurile ca atare şi să nici nu-ţi pese de el? Fiecăruia îi este dat să fie cumva. Unii au ochi albaştri, unii sunt clăpăugi, alţii au numai patru degete la o mână, alţii nu simt frigul... De ce ar trebui ca astfel de lucruri să-ţi distrugă viaţa? Poţi să trăieşti cu negul tău? Poţi să mănânci, să bei, să alergi, să faci copii, să conduci maşina, să asculţi muzică? OK - de ce eşti nefericit? Dar poate ai o problema gravă de sănătate. Ai vrea să fii sănătos şi nu poţi. Chiar şi atunci ar trebui să fii fericit. Eşti bolnav şi o să mori. OK, dar ai trăit, te-ai bucurat, ai amintiri. Ăsta a fost destinul tău: să te îmbolnăveşti. Foarte bine, eşti un destin din sute de miliarde de destine, fii mulţumit că exişti, cu destinul tău cu tot, nu te mai gândi la destinele altora, nu-ţi foloseşte la nimic.

Frumos am spus până acum, nu-i aşa? Sunt foarte încântat de mine. Am însă o mică problemă: nu pot să aplic nimic din toate astea la mine însumi.

O poezie a lui Raul Baz din anii de arama

Intr-un coltz foarte bine ascuns al compului meu am gasit o poezie. Dupa starea pe care mi-a indus-o de indata, imi apartine. Dar nu mai stiu cand si, mai ales, de ce am scris-o.

Acum, este chiar acum

afara

aurul acela al frunzelor.

Aurul special pentru tine este acum,

chiar acum

afara

dar tu nu mai ai ochi sa-l vezi.

Ochii tai nu mai sunt capabili decat sa planga

pentru ca aurul acela al frunzelor s-a aratat o singura data

cand erai copil

si el valurea

numai si numai pentru tine.

Tigănia

Aflu dintr-o stire ca a murit unul dintre membrii clanului tiganesc Carpaci din Timisoara. Cu ocazia inmormantarii, circulatia a fost blocata ore intregi. Din pozele pe care le vad, la catafalc au fost aduse coroane mortuare mai mari decat rotile celui mai mare vehicul construit vreodata - cum spunea bunul meu amic Gogol care, de altfel, mi-a trimis un mail de condoleante (chestia asta o sa i-o platesc eu cumva).

Ciopartirea

Azi a fost ziua in care m-am ocupat de animale. La ora 13 l-am dus pe Richi la tuns, de unde l-am luat la 15:30. Intre timp, am fost cu soriceii dansori la veterinar, unde au fost diagnosticati cu raie. De fapt, doar partea femeiasca, baietii n-au absolut nimic - ei locuiesc in alt terariu. Le-am cumparat  un medicament, le-a fost administrat si acum vom astepta vindecarea. Intre timp, insa, m-am hotarat sa ma scap de ei. Culmea, e de acord si Maria. Cred ca s-a speriat la vederea soricioaicelor (asa s-o fi spunand?) care nu mai sunt deloc acele animalute dragute pe care le vedea prin magazine. 

Numele indian

Vad pe Facebook o noua moda: dai like pe nus' ce link si afli "numele meu indian". Carevasazica, eu am un nume indian, de care n-am aflat pana acum. Fel de fel de internauti incearca treaba asta si afla ba ca s-ar numi "bivol lucios", ba "nas turtit", ba "pamant moale". Eu nu am vazut tampenie mai mare de multa vreme. Ce inseamna aia "numele meu indian"? Sa zicem ca intru acolo si aflu ca am numele indian "iarba scurta". Ce sa inteleg, ca in hindusa Raul inseamna iarba iar Baz inseamna scurt? Adica orice combinatie de litere are o traducere in hindusa? Pai eu cunosc oameni cu nume foarte ciudate: Potroanchenu, de exemplu, ori Vagaon. Te pomeni ca in hindusa exista aceste cuvinte si desemneaza ceva?

Daca ar fi fost vorba de o echivalenta pe litere, de exemplu intre romana si scrierea hieroglifica, atunci da, inlocuiam fiecare litera cu hieroglifa care-i corespunde si iesea numele meu asa cum s-ar fi scris in Egiptul antic. Dar asta nu inseamna ca in vremea faraonilor Raul Baz chiar insemna ceva, de exemplu cal maro.
Una peste alta, e vorba de o prostie ca multe altele, menita sa atraga like-uri in nestire. Eu n-as da clik acolo nici sa ma plateasca.

Downgrade

Umblu de colo pana colo prin Timisoara, cu diverse treburi. Pentru ca se apropie sarbatorile, aglomeratia este infernala. Si ce mi-e dat sa vad? In intersectiile centrale, care sunt cele mai asaltate de masini, au aparut politisti care dirijeaza circulatia cu toate ca sunt si semafoare. Legea acum o fac ei: dau drumul coloanelor pe rosu, ii opresc pe cei care au verde si asta dupa cum simt ca merge treaba. Stau si ma intreb: de ce au fost semaforizate intersectiile ala? Nu cumva sistemul este prost gandit? Daca e nevoie de politisti, inseamna ca sistemul e depasit, nu face fata. Semafoarele tocmai de aia s-au inventat, pentru a face mai usoara circulatia cand e trafic mare, nu numai pentru a le permite pietonilor sa treaca si ei strada. Cand au fost instalate, ar fi trebuit sa aiba un studiu in spate, care sa fi analizat cat de mare poate fi traficul pe-acolo. Poate ar fi trebuit sa aiba doua faze, una pentru trafic normal si una pentru trafic de sarbatori. Poate ar fi trebuit corelate cu celelalte semafoare din oras, ca sa asigure o optimizare a traficului. Din cate vad, lucrurile nu stau asa. Cand vine traficul mare, apar politistii, care isi rotesc mainile poftindu-te sa treci. Mie mi se pare ca asta seamana cu trecerea de la computer la abac. 

O strafulgerare

Cred ca toata lumea a citit Papillon sau, macar, a vazut filmul. Ma refer, desigur, la lumea care citeste. In pre-adolescenta, era una dintre cartile mele de capatai, alaturi de Winnetou. Printre cele mai tari scene ale romanului este, desigur, cea in care evadatul Papi ajunge pe Insula Diavolului, populata de leprosi. Sta cu ei de vorba, apoi este invitat langa foc si...dar mai bine pun pasajul cu pricina:

Purice, mărunţelul care-a venit după mine, se îndreaptă spre o tăblie fixată de zid deasupra focului, ia o gamelă care sclipeşte de nouă şi de curată ce e, toarnă-n ea cafea dintr-o sticlă şi o pune la foc. După câteva clipe ia gamela de pe foc, toarnă cafea în câteva căni de-un sfert, aşezate lângă pietre, iar Toussaint se apleacă şi trece cănile oamenilor din spatele lui. Purice îmi întinde gamela spunându-mi: „Bea fără teamă; gamela asta e folosită doar pentru cei aflaţi în trecere. Niciun bolnav nu bea din ea”.

Forma fixa

GLOSSA

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.

Legi idioate

Întrebarea care mă frământă în dimineaţa asta este dacă legile date de autorităţile lumeşti trebuie respectate. Şi mă tot încearcă sentimentul că există legi în legătură cu care răspunsul este un NU răspicat. Când zic asta, mă refer la legile care nu au de-a face cu Decalogul. Spre exemplu, una dintre porunci este să nu ucizi. Ea a fost preluată şi în codul penal, despicată, împărţită în categorii, au apărut variante pedepsibile şi altele scuzabile, se operează cu noţiuni de genul "ucidere din culpă", "legitimă apărare", "omor calificat" etc. Pentru mine, uciderea este de nesuportat pentru conştiinţă şi indiferent de pedeapsa primită, nu ispăşeşti interior niciodată. Avem de-a face aici cu o lege dictată de Cristos însuşi. Ea trebuie respectată în mod absolut. 

Problema percepției

Am avut odată o discuţie cu un amic de-al meu, om gospodar şi muncitor, inginer de profesie. Eram în maşină şi veneam de undeva, nu mai ştiu de unde, către casă. După ce am epuizat subiectele politice şi rezervele de bancuri, m-a pus naiba să deschid o mică discuţie pe teme filosofice simple. Anume, i-am spus că nu avem nicio dovadă că o culoare, să zicem roşu, este percepută de amândoi în acelaşi fel. Treaba e simplă ca bună ziua: tu vezi ceva pe care-l numeşti roşu, eu văd acelaşi ceva şi îl numesc roşu, însă nu am de unde şti cum îţi apare ţie culoarea aia. Aş putea şti doar dacă aş fi în locul tău pentru o secundă. Percepţia culorii, a sunetului, a atingerii etc sunt treburi personale şi niciodată, orice aş face, nu voi şti cum percepi tu ceva.