Cum am devenit hot de biciclete (10)

Nu mai ştiu câţi ani aveam când mama şi tata s-au despărţit, dar cred că era prin 72-73. S-au despărţit doar în fapt, în acte figurau în continuare ca soţ şi soţie. Mai târziu, mama avea să-mi spună că a făcut aşa pentru ca eu să fiu protejat, altfel aş fi avut, poate, necazuri la şcoală şi la facultate – asta pentru că nu era în regulă, în acele vremuri, să vii dintr-o aşa-numită „familie dezorganizată”. Părinţii mei, divorţând, ar fi dat naştere unei astfel de familii. Aşa că au ales dezorganizarea în fapt, pentru că nu asta conta, ci hârtiile, pe care figurau în continuare ca soţ şi soţie.

Secretariatul școlar

Azi, Maria stă acasă. E prima zi de manifestare puternică a unei viroze, ori gripe, care încearcă să se instaleze de vreo săptămână. Procedurile sunt clare: am sunat la școală, am anunțat, altfel cei de-acolo intră în panică, pentru că n-au de unde să știe, atunci când un copil lipsește, dacă e acasă ori dacă i s-a întâmplat ceva pe drum. Dacă nu-i anunți, nu trece jumătate de oră și primești telefon de la secretariat și asta chiar nu-ți convine. Iar asta înseamnă, evident, că la nivel de secretariat se știe încă de la prima oră care elevi sunt în școală și care nu.

Ion Scaunas

Aflu ca a murit Ion Scaunas, cel care a fost, in vremea lui Ceausescu, directorul OJT Prahova si unul dintre cei mai puternici oameni din judet. Sa-i fie tarana usoara!

Dupa cum am mai scris aici, Ion Scaunas mi-a fost contracandidat in cursa pentru primaria Sinaia si m-a invins fara drept de apel, in turul al doilea. Imi amintesc si acum seara in care am aflat rezultatele. Eram amandoi in curtea primariei, fiecare cu grupul lui de sustinatori. Cand s-au dat cifrele, m-am dus la Scaunas, i-am intins mana si l-am felicitat. Mi s-a parut un gest firesc, de fair play. Nu a zis nimic, doar s-a uitat la mine cu un anumit aer, care mi s-a parut ca spune ceva de genul "ei, pustiule, chiar credeai ca te poti pune cu mine?", apoi mi-a strans mana si asta a fost.

Ce p...la mea

Cred ca aveam vreo 15 ani si eram un furios. Asa, cam cum se vede in filmele englezesti de genul lui "Trainspotting". Jucam biliard la disco-barul din Furnica si ma credeam cel putin campion mondial. De fapt, luam bataie, dar mai castigam si eu din cand in cand. N-am ce sa mai comentez acum. Regula, acolo, era ca daca aveai chef de joc, trebuia sa cumperi o ora, doua sau cate aveai tu nevoie. Te duceai la tejghea, ii dadeai banii barmanului, el iti dadea tacul, bilele si keglele si apoi te duceai sa joci. Si jucai asa, dupa buget, pana te plictiseai. Cand aparea cate unu' doritor sa joace, se ducea la bar si intreba: "pana la cat are Baz?" I se zicea: "pana la 6". OK, daca-i convenea, lua el de la 6, daca nu, se carabanea in alta parte.