Ce p...la mea

Cred ca aveam vreo 15 ani si eram un furios. Asa, cam cum se vede in filmele englezesti de genul lui "Trainspotting". Jucam biliard la disco-barul din Furnica si ma credeam cel putin campion mondial. De fapt, luam bataie, dar mai castigam si eu din cand in cand. N-am ce sa mai comentez acum. Regula, acolo, era ca daca aveai chef de joc, trebuia sa cumperi o ora, doua sau cate aveai tu nevoie. Te duceai la tejghea, ii dadeai banii barmanului, el iti dadea tacul, bilele si keglele si apoi te duceai sa joci. Si jucai asa, dupa buget, pana te plictiseai. Cand aparea cate unu' doritor sa joace, se ducea la bar si intreba: "pana la cat are Baz?" I se zicea: "pana la 6". OK, daca-i convenea, lua el de la 6, daca nu, se carabanea in alta parte.

Chestia e ca pe vremea aia, veneau sa joace tot felul de mosi din aia adevarati, care pe vremuri inca si mai vechi decat alea de care povestesc eu, jucasera la Vulparie, la Casino si prin alte locuri - adevarate si ele, la randul lor. Si cand vedeau ca masa e inchiriata trei ore de niste mucosi ca noi, intrau in fibrilatii. Asa ca intr-o zi, cum dadeam eu cu tacul, il vad pe unu' de vreo 70 de ani, gras, cu o sapca pe cap, cum vine si zice: "haide bai, gata, mai avem si noi treaba cu masa asta". La care eu ii raspund: "Ai treaba, tataie? Pai eu am platit aici, ce p...la mea?" Si numai ce-l vad pe mosul ala ca se uita la mine asa, pe sub sapca, fioros, cu o privire pe care nu am cum s-o mai uit vreodata, si-mi zice: "ce p...la ta? Asta ai zis bah, ce p...la ta?????" La care eu am vrut sa ma dau batos si sa zic "da bah, asta am zis", dar tipul cu care jucam m-a tinut. Apoi mosul s-a asezat la o masa si a cerut niste bautura pentru el si prietenul lui. Dupa aia, tipul cu care jucam mi-a zis: "bai, tu stii cine e asta?" Sigur ca nu stiam, era un mos ca oricare altul. "E Zane Clinci, bai". 

Oh, oh, oh, cand am auzit asta mi s-au cam muiat picioarele. Auzisem de Zane Clinci, era unul dintre tipii care facusera prapad in Sinaia in anii interbelici. Inclusiv pentru crima statuse la puscarie. Cand i se nazarea lui, intra calare la Palace si nu avea nimeni curaj sa stea in preajma lui. Imbatranise acum, intr-adevar, dar privirea lui imi spunea clar ca trebuie sa ii fiu recunoscator lui Dumnezeu ca nu ma aflu in anii 40, pentru ca atunci as fi vazut eu cum e cu "ce p...la mea " ala.

Am terminat partida, am lasat tacul pe masa si, cu toate ca as fi putut sa mai stau vreo jumatate de ora, am plecat. Simteam eu asa, cumva, ca nu e in regula sa fortez nota. Fapt e ca batranii aia jucau pe bani, nu ca noi, de placere. Fiecare ora in care erau privati de masa ii facea sa se gandeasca la banii pe care i-ar fi putut  castiga daca nu apaream eu acolo inaintea lor. Asa ca i-am lasat sa joace.