Mai stiti ce e ala un almanah? In dictionar scrie ca e vorba de o
"publicatie anuală, în formă de volum, care cuprinde un calendar si un
bogat material beletristic sau de altă natură, precum si diverse note
informative cu caracter enciclopedic". In orice caz, inainte de 89 almanahul era un prilej de a te mai destinde cu diverse snoave mai mult sau mai putin interesante, dar care, de bine de rau, erau altceva decat discursurile lui Ceausescu. Astazi, cuvantul mie mi se parea aproape iesit din uz, cand a fost resuscitat cu mult succes de Vanghelie prin lansarea pluralului "almanahe". Iata, insa, ca mai exista si almanahuri intocmite pe vechiul model, ala ceausist. Cine nu crede, n-are decat sa consulte asa-numitul "Almanah Bisericesc" pe 2010.
Primele pagini contin numai poze cu diversi preafericiti si preasfintiti, dintre care cel dintai este patriarhul Daniel Apoi incep textele scrise: o pastorala rostita de episcopul Giurgiului, Ambrozie, apoi alta, a aceluiasi, impanate cu foarte multe poze de la diferite sjujbe, ceremonii si hramuri. Dupa aia, urmeaza cronici ale activitatii aceluiasi Ambrozie, care a tarnosit diverse locasuri de cult, a hirotonisit preoti si diaconi, a efectuat vizite in tot felul de eparhii din tara si de peste hotare. Dupa aia urmeaza cronica vizitei lui Traian Basescu la Manastirea Comana, pe care o reproduc cu mandrie patriotica:
VIZITA PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI LA MĂNĂSTIREA
COMANA
Pr. Adrian DIMA,
Secretar al Protoieriei Hereşti
În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci - 20
septembrie – Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat
de un ales sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească
la vechea ctitorie a măreţului voievod Vlad Ţepeş, Mănăstirea Comana. În cadrul
Sfintei Liturghii Preasfinţitul Părinte a hirotonit întru diacon pe tânărul
teolog Tudor Georgian.
În cuvântul de învăţătură rostit cu această
ocazie, Preasfinţia Sa a vorbit despre „urmarea lui Hristos” care înseamnă
asumarea adevăratului destin al vieţii noastre, destinul cel veşnic şi nu doar
vremelnicia acestei vieţi, o urmare în suferinţă, în moarte şi în Înviere, în
umilinţă şi în slavă. De asemenea, Preasfinţitul Părinte Ambrozie a vorbit şi
despre valoarea sufletului omenesc şi despre îndatorirea noastră de a ne
îngriji de mântuirea lui, pentru că este mai de preţ decât trupul, decât haina,
decât lumea întreagă.
În aceeaşi zi, Preasfinţia Sa a primit şi vizita
Domnului Traian Băsescu, Preşedintele României, care a participat la
manifestările prilejuite de „Zilele Neajlovului” ocazie cu care, Domnia Sa a
vizitat şi Mănăstirea Comana. În jurul orelor 12,00, Domnul Traian Băsescu a
poposit la Mănăstirea Comana unde a fost întâmpinat mai întâi cu pâine şi sare
de câţiva copii îmbrăcaţi încostume tradiţionale din zona de Sud a ţării,
apoi de Întâistatatorul Episcopiei Giurgiului, Preasfinţitul Părinte Ambrozie,
împreună cu Stareţul Mănăstirii Comana Părintele Protos. Mihail, cu Părintele
Protos. Teodor Şerban, Părintele Protoiereu al Protoieriei Herăşti Podaru
Mihăiţă şi alti preacucernici preoţi din Episcopia Giurgiului. De pe treptele
Sfântului lăcaş Preasfinţitul Părinte în prezenţa a sute de credincioşi din
Comuna Comana şi din comunele din împrejurimi, au urat bun venit Preşedintelui
României în cea mai veche aşezare monahală din judeţul Giurgiu, ctitorită în
anul 1461 de domnitorul Vlad Ţepes, creionând totodată, importanţa Mănăstirii
Comana pentru poporul român pentru patrimoniul său cultural şi spiritual. A
amintit şi de momentele grele prin care a trecut Sfânta Mănăstire, de faptul că
în perioada comunistă a activat ca biserică de enorie, fiind reactivată în anul
1992 ca mănăstire prin grija vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist.
De asemenea, cu prilejul vizitei, Preasfinţia Sa a acordat Preşedintelui
României cea mai înaltă distincţie a Episcopiei Giurgiului „Vrednicia
Vlăsceană”, dăruindu-i, totodată, o Sfântă Evanghelie şi o icoană a Sfântului
Ierarh Nicolae, ocrotitorul mănăstirii din localitatea Comana.
Preşedintele României Traian Băsescu a mulţumit
pentru cele dăruite de Preasfinţitul Ambrozie după care a susţinut o
alocuţiune:
„Preasfinţia Voastră,
Sfinţiile Voastre,
Dragi cetăţeni,
Am venit cu bucurie la Comana, invitat la un
eveniment important legat de istoria noastră, să vedem o mănăstire ctitorită de
Vlad Ţepeş. Un Vlad pe care mulţi îl dislocă în Transilvania, dar el are
rădăcini puternice aici, în sud, fie că vorbim de Giurgiu, fie că vorbim de
Bucureşti. Un domnitor care a domnit de trei ori, o dată, o scurtă domnie, în
1448, una puternică între 1456 şi 1462 şi o a treia, care a însemnat şi
sfârşitul lui, în 1476. Un domnitor care s-a zbătut pentru independenţa ţării
sale şi mai ales pentru dreptate în ţara lui. Mă bucură orice eveniment care
pune în valoare istoria noastră, pe care mulţi încearcă să o dispreţuiască şi o
fac pentru că nu o cunosc. Şi, din păcate, o fac de multe ori prin mijloace mass-media
cu un mare impact la populaţie. De fiecare dată când voi avea prilejul să fiu
alături de biserică şi de români în marcarea unor momente, evenimente
importante ale istoriei noastre, o voi face pentru că astăzi,
mai mult ca oricând, trebuie să ne facem
cunoscute istoria şi cultura în Europa, pentru a consolida respectul pentru
români şi pentru România. Dar, în egală măsură, se pare că trăim vremuri în
care trebuie să facem cunoscute istoria şi cultura românilor pentru ca ei, mai
ales generaţia tânără să revină la respectul pentru istoria şi cultura neamului
lor. Vă mulţumesc pentru invitaţie, Preasfinţia Voastră şi Sfinţiile Voastre.
Vă mulţumesc, dumneavoastră, pentru ospitalitate. Dumnezeu să ne dea bine!”
A urmat vizitarea bisericii mănăstirii, prilej cu
care părintele stareţ a prezentat un scurt istoric al mănăstirii, amintind şi
ctitorii acesteia: Vlad Ţepeş, Radu Şerban Basarab, Serban Cantacuzino şi de
domnitorii care de-a lungul timpului au vizitat si au ajutat Sfânta Mănăstire.
După ieşirea din Sfânta Biserică au fost vizitate Casa Domnească a familiei
Cantacuzinilor - beciurile domneşti, încăpere renovată de curând prin
strădaniile Chiriarhului nostru şi în care se găsesc hărţi şi tablouri de mare
însemnatate pentru mănăstire, biblioteca mănăstirii unde s-au putut admira
colecţia de cărţi vechi, foişorul brâncovenesc şi Sala Tronului. În încheierea
întâlnirii Excelenţa Sa a semnat în Cartea de Aur a mănăstirii, lăsând în scris
emoţia şi bucuria de a fi vizitat Mănăstirea Comana: „ctitorie
vestită a domnitorului Vlad Ţepeş, Mănăstirea Comana impresionează prin
istoria, prin arhitectura şi frumuseţea sa. Ca atâtea ctitorii domneşti ea face
parte din patrimoniul nostru cultural şi spiritual fiind o mărturie a
activităţilor românilor. Vă mulţumesc pentru primirea călduroasă şi pentru
bucuria de a vizita un loc cu o semnificaţie aparte pentru istoria noastră”.
In continuare, pana la sfarsitul almanahului, adica pret de vreo 350 de pagini, aflam articole scrise de diversi "oficiali" ai duhului, cu titluri de genul: "Dinamismul creaţiei în Vechiul Testament - o perspectivă eclezială", "Protologie şi eshatologie", "Preotul de penitenciar - misiune, vocaţie şi har", sau "Manastirea Babele".
Sunt convins ca acest almanah le ofera mari satisfactii duhovnicesti crestinilor din zona Giurgiu, care il citesc inca si acum, daca nu cumva au trecut la editia 2011.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu