sâmbătă, 29 octombrie 2011

Muntele. Partea a treia

Brazii suri şi neclintiţi, cu trunchiuri netede şi goale se ridicau încremeniţi şi drepţi pînă la înălţimi ameţitoare; iar din bolta ciuruită de umbra neagră-verde, alcătuită din crengile îmbrăţişate sus de tot, ca prin o sită deasă, se cerneau în liniştea largă a pădurilor picături de cer albastru şi fulgi nestatornici de lumină aurie cădeau peste mine de pretutindeni...
CALISTRAT HOGAŞ

Munţii uriaşi înalţă în aer piscuri învăluite în troiene sclipitoare, iar la poale poartă gheţari măreţi, ce umplu văile cu masele lor străvezii şi pătrund în mare cu frunţi prăpăstioase brăzdate de albastru.
EMIL RACOVIŢĂ


Cheile Bicazului, peisaj wagnerian... E declinul unei calde amiezi de vară. În faţă am munţi, în stînga munţi, în spate munţi. E vast şi totuşi foarte intim. Toţi brazii sînt în mine cu fiecare respiraţie şi fiecare privire.
IONEL TEODOREANU

Deasupra acestor pajişti de basm se înalţă peretele nordic al muntelui Nanga Parbat, măreaţă imagine, cum nu există alta pe pămînt. Everestul este o forţă. Kangchendzonga este sălbatic. Muchiile lucitoare de filigran fac din Siniolchu un munte fermecat.  Piramida Makalu se desfăşoară în linii nobile, iar piscul Ciong-Song se înalţă trupeş pe creastă. Dar Nanga Parbat îmbină forţa şi sălbăticia cu demnitatea şi frumuseţea.
FRITZ RUDOLPH

Privim Minia Konka. Lumina palidă a lunii strălucea slab pe zăpada îndepărtată de pe piscuri, dîndu-le un aspect de miraj. Piramida vîrfului Konka se ridică peste celelalte. Era parcă întruchiparea măreţiei... Crestele de zăpadă ascuţite ca un brici străluceau în întuneric.
SHI CIAN-CIUN

În întunericul care-i acoperă, munţii devin cum nu se poate mai solemni, regăsindu-şi gravitatea din fiecare noapte şi cele mai profunde sensuri ale existenţei. Prin aerul pur, strălucirea stelelor creşte, încît apar ca în nici un alt loc pînă acum, mari şi grele şi pline de roua de diamant a eternităţii lor.
GEO BOGZA

Văzuţi de la marginea Sibiului, munţii Făgăraşului fac o impresie de masivitate calmă şi de trăinicie ce înfruntă cu nepăsare vremelnicia... Această temeinicie, însă, departe de a te strivi, dimpotrivă, îţi dă un simţămînt de siguranţă, de linişte, impresia că te reazemi pe ceva ce nu poate clintit.
MIHAI BENIUC

Cine are norocul pe care l-am avut eu, să vadă Bucegii într-o noapte absolut senină, o noapte plină de ger şi de lumină stelară, se poate lăuda că ştie cum a fost Geneza.
EUGEN BARBU

Uneori ceaţa se lăsa fumegînd dinspre vîrf. Norii se strîngeau mai aproape. Brazii deveneau negri, întunericul era profund şi dens. Tăcerea părea că merge pînă la marginile lumii...
MIHAIL SEBASTIAN

Aici toate se armonizează: roca neînsufleţită fărîmiţată de paşii sprinţari, de capră, pîrîul tulburat de trecerea umbrei, cetina clătinată molcom de vînt şi vastele cortine ale cerului sub semnele acelei altitudini celeste, din care, în nopţile senine, inundă ploile de stele peste purităţile auguste ale ozonului.
VLAICU BÎRNA

Muntele — ca o cetate semeaţă şi gigantică — îşi împlîntă piscurile în hlamida albă a norilor. Stîncile de cremene şi ochiurile tăcute de mare adăpostesc în umbra lor taina naşterii legendelor, a povestirilor şi a basmelor.
IANOŞ XANTUS

Poezia vieţii mele este muntele; restul nu-i decît proză.
GUIDO REY

Lumea înălţimilor, o lume aspră şi frumoasă, născută din zbuciumul planetei, mîngîiată de nori şi rudimentar cioplită de mîna sculptorilor cu putere nemăsurată: soarele, apa şi vîntul.
ION COMAN

Alpiniştii, pe care i-am văzut în ascensiuni de dificultate extremă, sînt fiinţe atît de aeriene, încît după atingerea crestei, îţi pare că ar fi în stare să-şi continue ascensiunea pînă la înşurubarea în azurul cerului.
ALEXANDRU BALACI

Lanţuri de munţi creşteau şi se prăbuşeau într-o lumină magică... întreg muntele era ca o cutie de rezonanţă, ca o vioară.
MIHAIL SEBASTIAN

O dimineaţă în munţi. Pură, proaspătă, sonoră. Ca o melodie de Grieg. E momentul orei albastre, la ivirea zorilor, cînd se naşte ziua... Şi cînd îşi leapădă cu greu, valul ceţurilor nocturne. Corturile fumegă cu o respiraţie caldă. Vuietul rîului creşte aidoma unui tren ce se apropie fără istov. Sunetele, culorile, mişcarea se contopesc într-o melodie unică, plină de forţă. Glasul munţilor!
EVGHENI SIMONOV

Stîncile, la cîte o limpezire a cerului, ni se părură imense doamne de grafit, îmbrăcate în malacoave cenuşii de fum, plutind cu graţie deasupra planetei. Acest voal aerian, desfăşurat în muzica infernală a vîntului atunci stîrnit, care se folosea de violoncelele coniferelor, avea un farmec straniu.
EUGEN BARBU



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!