Ce este dragostea?
N-ar trebui sa punem aceasta intrebare. Pe firul natural al lucrurilor, toata lumea ar trebui sa stie ce este dragostea. Insa de fapt nimeni nu stie sau foarte rar se intampla sa mai fie cate cineva care sa stie ce este dragostea. Dragostea a devenit una dintre cele mai rare experiente.
Da, se vorbeste despre ea. Se scriu scenarii de film si romane de dragoste, se compun cantece de dragoste, o vei vedea la spectacolele de televiziune, o vei auzi la radio, in reviste exista o imensa industrie care sa-ti puna la dispozitie idei despre ceea ce inseamna dragostea. Multi sunt implicati in industria destinata sa-i ajute pe oameni sa inteleaga dragostea. Insa dragostea ramane in continuare un fenomen necunoscut. Si ar trebui sa fie unul dintre cele mai bine cunoscute fenomene.
Este aproape ca si cum cineva ar intreba: Ce este hrana? Nu ai fi surprins daca ar veni cineva la tine si ti-ar pune aceasta intrebare? Aceasta intrebare ar fi relevanta numai daca persoana respectiva ar fi fost privata de mancare de la inceputul inceputului si nu ar fi gustat niciodata hrana. La fel este intrebarea Ce este dragostea?
Dragostea este hrana sufletului, insa ai fost privat de ea. Sufletul tau nu a primit deloc dragoste, astfel incat nu-i cunosti gustul. Prin urmare, intrebarea este relevanta, dar este trista. Trupul si-a primit hrana, asa ca poate sa mearga mai departe. Insa sufletul nu si-a primit hrana, drept pentru care sufletul este mort sau nu s-a nascut inca, ori se afla etern pe patul de moarte.
Cand ne nastem, suntem dotati cu capacitatea de a iubi si de a fi iubiti. Oricare copil se naste plin de dragoste si stie exact ce este dragostea. Nu este deloc nevoie sa i se spuna copilului ce este dragostea. Dar problema apare deoarece mama si tatal nu stiu ce este dragostea.
Niciun copil nu primeste parintii pe care ii merita; parintii aceia pur si simplu nu exista pe pamant. Iar pana cand acest copil devine parinte si el isi va fi pierdut capacitatea de a iubi.
Am auzit de o mica vale in care se nasc copii si in trei luni dupa nastere orbesc. Era o societate mica, primitiva, in sanul careia exista o musca ce provoca o infectie si orbirea, astfel incat intreaga comunitate orbise. Fiecare copil se nastea cu ochi care functionau perfect, dar in decurs de trei luni cel mult, orbea din cauza acestor muste. Si probabil ca mult mai tarziu, in cursul vietii lor, acesti copii trebuie sa se fi intrebat: Ce sunt ochii? Ce vrei sa spui cand folosesti cuvantul ochi? Ce este vederea? Ce inseamna sa vezi? Ce vrei sa spui cu asta? Iar intrebarea trebuie sa fi fost lipsita de sens. Acesti copii se nasteau cu vedere, insa o pierdeau cumva, in timpul cresterii.
Asta s-a intamplat si cu dragostea. Fiecare copil se naste cu toata dragostea care poate sa incapa in el, cu o dragoste care se revarsa din el. Copilul se naste ca dragoste; copilul este facut dintr-o materie care se numeste dragoste. Insa parintii nu pot sa le dea dragoste. Au propriile antecedente: ar fi trebuit ca si parintii lor sa-i fi iubit la randul lor.
Parintii nu pot decat sa se prefaca. Pot sa vorbeasca despre dragoste. Pot sa spuna Te iubim foarte mult , dar ceea ce fac, de fapt, este lipsit de iubire. Felul in care se poarta, felul in care isi trateaza copilul este insultator; nu exista niciun pic de respect. Copilul nici macar nu este considerat ca fiind o persoana. Cui ii trece prin minte sa respecte un copil? Copilul este considerat a fi o problema. Daca tace, este bun; daca nu tipa si nu face nicio prostie, e bine; daca pur si simplu nu le sta in cale parintilor, e bun. Asa trebuie sa fie un copil. Insa nu exista niciun fel de respect si niciun fel de dragoste. Parintii nu stiu ce este dragostea. Sotia nu si-a iubit sotul, sotul nu si-a iubit sotia. Intre ei nu exista dragoste, in schimb exista dominatie, posesiune, gelozie si tot felul de otravuri care distrug dragostea.
La fel cum o anumita otrava iti poate distruge vederea, asa si otrava posesiunii si geloziei distruge dragostea.
Dragostea este o floare fragila. Trebuie sa fie protejata, trebuie sa fie calita, trebuie sa fie udata; numai atunci devine puternica. Iar dragostea copilului este foarte fragila, fapt natural, deoarece copilul este fragil, corpul sau este fragil.
Crezi ca un copil lasat singur este capabil sa supravietuiasca? Gandeste-te numai cat de neajutorat este copilul, daca un copil este lasat singur, este aproape imposibil sa supravietuiasca. Va muri si asta se intampla si cu dragostea. Dragostea este data deoparte, este neingrijita.
Parintii nu pot iubi, nu stiu ce este dragostea, nu au plutit niciodata in dragoste. Gandeste-te numai la parintii tai si aminteste-ti, nu spun ca ar fi raspunzatori de ceva. Sunt victime, cum si tu esti o victima; si parintii lor au fost la fel. Si asa mai departe, poti sa ajungi pana la Adam si Eva si pana la Dumnezeu Tatal!
Da, se vorbeste despre ea. Se scriu scenarii de film si romane de dragoste, se compun cantece de dragoste, o vei vedea la spectacolele de televiziune, o vei auzi la radio, in reviste exista o imensa industrie care sa-ti puna la dispozitie idei despre ceea ce inseamna dragostea. Multi sunt implicati in industria destinata sa-i ajute pe oameni sa inteleaga dragostea. Insa dragostea ramane in continuare un fenomen necunoscut. Si ar trebui sa fie unul dintre cele mai bine cunoscute fenomene.
Este aproape ca si cum cineva ar intreba: Ce este hrana? Nu ai fi surprins daca ar veni cineva la tine si ti-ar pune aceasta intrebare? Aceasta intrebare ar fi relevanta numai daca persoana respectiva ar fi fost privata de mancare de la inceputul inceputului si nu ar fi gustat niciodata hrana. La fel este intrebarea Ce este dragostea?
Dragostea este hrana sufletului, insa ai fost privat de ea. Sufletul tau nu a primit deloc dragoste, astfel incat nu-i cunosti gustul. Prin urmare, intrebarea este relevanta, dar este trista. Trupul si-a primit hrana, asa ca poate sa mearga mai departe. Insa sufletul nu si-a primit hrana, drept pentru care sufletul este mort sau nu s-a nascut inca, ori se afla etern pe patul de moarte.
Cand ne nastem, suntem dotati cu capacitatea de a iubi si de a fi iubiti. Oricare copil se naste plin de dragoste si stie exact ce este dragostea. Nu este deloc nevoie sa i se spuna copilului ce este dragostea. Dar problema apare deoarece mama si tatal nu stiu ce este dragostea.
Niciun copil nu primeste parintii pe care ii merita; parintii aceia pur si simplu nu exista pe pamant. Iar pana cand acest copil devine parinte si el isi va fi pierdut capacitatea de a iubi.
Am auzit de o mica vale in care se nasc copii si in trei luni dupa nastere orbesc. Era o societate mica, primitiva, in sanul careia exista o musca ce provoca o infectie si orbirea, astfel incat intreaga comunitate orbise. Fiecare copil se nastea cu ochi care functionau perfect, dar in decurs de trei luni cel mult, orbea din cauza acestor muste. Si probabil ca mult mai tarziu, in cursul vietii lor, acesti copii trebuie sa se fi intrebat: Ce sunt ochii? Ce vrei sa spui cand folosesti cuvantul ochi? Ce este vederea? Ce inseamna sa vezi? Ce vrei sa spui cu asta? Iar intrebarea trebuie sa fi fost lipsita de sens. Acesti copii se nasteau cu vedere, insa o pierdeau cumva, in timpul cresterii.
Asta s-a intamplat si cu dragostea. Fiecare copil se naste cu toata dragostea care poate sa incapa in el, cu o dragoste care se revarsa din el. Copilul se naste ca dragoste; copilul este facut dintr-o materie care se numeste dragoste. Insa parintii nu pot sa le dea dragoste. Au propriile antecedente: ar fi trebuit ca si parintii lor sa-i fi iubit la randul lor.
Parintii nu pot decat sa se prefaca. Pot sa vorbeasca despre dragoste. Pot sa spuna Te iubim foarte mult , dar ceea ce fac, de fapt, este lipsit de iubire. Felul in care se poarta, felul in care isi trateaza copilul este insultator; nu exista niciun pic de respect. Copilul nici macar nu este considerat ca fiind o persoana. Cui ii trece prin minte sa respecte un copil? Copilul este considerat a fi o problema. Daca tace, este bun; daca nu tipa si nu face nicio prostie, e bine; daca pur si simplu nu le sta in cale parintilor, e bun. Asa trebuie sa fie un copil. Insa nu exista niciun fel de respect si niciun fel de dragoste. Parintii nu stiu ce este dragostea. Sotia nu si-a iubit sotul, sotul nu si-a iubit sotia. Intre ei nu exista dragoste, in schimb exista dominatie, posesiune, gelozie si tot felul de otravuri care distrug dragostea.
La fel cum o anumita otrava iti poate distruge vederea, asa si otrava posesiunii si geloziei distruge dragostea.
Dragostea este o floare fragila. Trebuie sa fie protejata, trebuie sa fie calita, trebuie sa fie udata; numai atunci devine puternica. Iar dragostea copilului este foarte fragila, fapt natural, deoarece copilul este fragil, corpul sau este fragil.
Crezi ca un copil lasat singur este capabil sa supravietuiasca? Gandeste-te numai cat de neajutorat este copilul, daca un copil este lasat singur, este aproape imposibil sa supravietuiasca. Va muri si asta se intampla si cu dragostea. Dragostea este data deoparte, este neingrijita.
Parintii nu pot iubi, nu stiu ce este dragostea, nu au plutit niciodata in dragoste. Gandeste-te numai la parintii tai si aminteste-ti, nu spun ca ar fi raspunzatori de ceva. Sunt victime, cum si tu esti o victima; si parintii lor au fost la fel. Si asa mai departe, poti sa ajungi pana la Adam si Eva si pana la Dumnezeu Tatal!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu