Dictatorii

In sfarsit a fost prins si executat Muammar al Gaddafi. Tavalugul nu se opreste. Acum, dupa ce respectivul a murit, pot spune cu mana pe inima ca eu, unul, il respect pentru felul in care si-a terminat cariera de dictator. Si pe el si pe Saddam si pe Mubarak si pe Ceausescu. Si pe oricare altul care a tinut-o pe-a lui pana la capat.

Gaddafi mort de tot

Ce-ar fi vrut americanii, sa iasa Gaddafi din barlog si sa se tarasca in fata lor ca un vierme, cersind indurare? Eventual sa le ceara un proces corect? Sa fim seriosi, dupa ce l-au spanzurat pe Saddam ca pe un hot de cai, nu mai poate spera nimeni intr-un proces corect. Pentru ca lucrurile stau cum nu se poate mai rau din perspectiva sistemului democratic. O coalitie ataca un stat independent, intra acolo cu armament, cu soldati, distruge, face prapad, il captureaza pe dictator si il lichideaza. Apoi se spune ca totul a fost pentru ca dictatorul ala facuse nu stiu cate victime si asta e genocid etc. Interesant e ca in tarile africane nu se mai duc americanii si coalitiile, cu toate ca acolo are loc cu adevarat un genocid: milioane de oameni mor de foame, copiii nu traiesc mai mult de cativa ani, ce mai, un cosmar. Dar acolo nu intra nicio coalitie. Deci eu nu inghit prostirea asta cu genocidul, cu salvarea victimelor dictatorului etc. Dar nu despre asta e vorba. E vorba ca eu, unul, consider ca toti dictatorii care au fost rapusi in vremurile noastre, au procedat cum trebuie cand au fost incoltiti. Au ramas pe pozitii pana la ultima suflare si pentru asta ii respect. Acum sigur ca vor aparea manipulatorii care vor zice: aha, deci ai toata stima pentru dictatori, esti unul de-al lor, daca ai avea ocazia ai participa la genocid etc. 

Ei bine, nu. Eu ii urasc pe dictatori pentru ceea ce fac. Urasc aplicarea fortei impotriva oamenilor nevinovati sau care nu se pot apara. Urasc starea in care ne-a adus Ceausescu si in care i-a dus Saddam pe irakieni. Cu toate astea, il respect pe dictatorul care ramane dictator pana la capat. Daca, de frica, s-ar dezice de ideile lui, l-as dispretui. Insa Gaddafi nu s-a dezis. I-a sfidat pe "cotropitori", cand l-au impresurat a fugit, s-a ascuns, dar nu a cedat. Nu s-a apucat sa zica "stati, gata, ma predau, imi pare rau pentru ce-am facut, sunt gata sa ma las judecat de voi" si alte chestii asemanatoare. Din acest punct de vedere, eu il respect si pe Ceausescu. Daca as fi pus mana pe el prin anii 80, l-as fi fiert doua saptamani in ulei. Insa pentru cum s-a comportat dupa ce a fost prins, jos palaria. Ce sa fi facut, sa zica "am gresit, iertati-ma?" Aiurea, ala care face asa ceva nu mai e dictator adevarat, ci o mamaliga. Atunci cand te faci dictator, te astepti sa vina si clipa in care trebuie sa dai seama. Si, pentru clipa aia, trebuie sa stii de la inceput daca o sa dai inapoi, ca sa scapi de pedeapsa. Daca ti-e frica, te retragi, daca nu, mergi inainte. Si cand pun ceilalti gheara pe tine, ramai tu insuti. Nu cersesti indurare, nu faci compromisuri: mergi inainte pana ajungi in iad.

Ceea ce spun eu, poate parea ciudat. Dar cred ca la o analiza mai atenta, oricine isi da seama ca poti sa urasti un om pentru 99% din faptele lui, dar sa acorzi respect acelui 1% care ramane. La scara mai mica, sa ne gandim la un tip care fura din biserici sau de la bolnavii din spitale. Ceva groaznic, demn de tot dispretul etc. Dar daca omul ala, intr-o zi, sare in apa si salveaza un copil de la inec, ce-o sa facem, o sa il scuipam pentru fapta lui? Nu, eu zic ca il vom scuipa pentru ca fura si il vom lauda pentru ca a salvat copilul.

Daca ar exista un om printre ale carui fapte sa nu existe niciuna demna de respect, ala ar fi diavolul in persoana. Asa ca dictatorul Gaddafi are din partea mea 99,99% dispret pentru cei 40 de ani de dictatura si 0.01% respect pentru ca nu s-a dezis de el insusi.