Omul-zeu

Am o cunoştinţă care s-a lăsat de fumat acum mai bine de zece ani. Carevasăzică, are mai mult decât mine, care m-am lăsat acum nouă ani şi ceva. Oamenii care s-au lăsat de fumat, povestesc din când în când felul în care au făcut-o. Momentele astea apar de obicei atunci când o a treia persoană încearcă să se lase şi relatează chinurile prin care trece. Lăsatul de fumat presupune două etape: luarea deciziei şi trecerea la fapte. Ei bine, cunoştinţa asta a mea relata felul în care s-a hotărât să se lase de fumat. Şi spunea că într-o zi, a avut următoarea revelaţie: "cum adică, eu, care am hotărât că niciodată în viaţa mea nu o să mă las dominat de vreo altă persoană, să mă las dominat de tutun?!?!?!?!?" Şi în acel moment a luat decizia, după care a trecut la etapa a doua, care e altă mâncare de pește.

Frumos, poate vor zice unii. E bine să fii tare ca stânca şi să nu te laşi dominat niciodată de nimeni. Să fii un fel de mic zeu în trecere pe pământ, voinţei căruia trebuie să i se supună oricine intră în raza lui de acţiune. Numai că mie mi se pare ceva îngrozitor. Zeii nu sunt oameni şi ar trebui să trăiască în lumea zeilor. De îndată ce un zeu coboară pe pământ şi începe să se comporte ca un om, rămânând totodată şi zeu, el îi nenoroceşte pe cei cu care intră în contact. Ce înseamnă că el nu acceptă să fie dominat niciodată de cineva? Simplu: el îşi va impune voinţa în orice împrejurare, în faţa oricui, a părinţilor, a soţului (soţiei), a copiilor, a celor cu care lucrează etc. El va hotărî ce trebuie să facă cei din jur, va decide în locul lor. Nu va accepta niciodată ca părerea unui alt om să prevaleze - în caz contrar i se va părea că s-a lăsat dominat. Dacă, cine ştie prin ce minune, forţat de împrejurări, un astfel de om-zeu face ceva altfel decât consideră el că trebuie să facă, o să povestească lucrul ăla ani şi ani de zile ca pe un eveniment extraordinar, aşa cum unii povestesc cum s-au întâlnit cu ursul, de exemplu.
Soarta omului-zeu este să trăiască singur. Chiar dacă se căsătoreşte, chiar dacă are copii, chiar dacă stă cu cineva, el va fi eminamente singur. Nu va avea parte de dragoste, pentru că, aşa cum spune Osho, primul lucru pe care trebuie să-l facă omul care doreşte dragoste este să dea el însuşi dragoste. Ori omul-zeu nu poate da aşa ceva. El poate da bani, idei, soluţii, dar dragoste nu, pentru că dragostea înseamnă întâi de toate deschidere, căldură, încredere, înseamnă să laşi garda jos, să devii vulnerabil în faţa celui pe care-l iubeşti. Cum poate un om-zeu să lase garda jos şi să devină vulnerabil? Nicicum. Omul-zeu trăieşte singur şi crede că aşa trebuie să trăiască fiecare. El nu înţelege că se poate trăi altfel, exact cum nu înţelegem noi că se poate trăi ca un căţel.